ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1861/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele Prin sentința nr. 771 din 13 decembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul L.T., a dispus anularea hotărârii nr. 22.352 din 20 august 2007 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 martie 1941-15 octombrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 iunie 2007. Pentru a hotărî astfel a reținut că din întreg probatoriul administrat, reclamantul a făcut dovada calității de refugiat ca urmare a Dictatului de la Viena din satul Valea Drăganului, județul Cluj, în satul Săcuieu, județul Cluj, localitate care în acea perioadă aparținea Statului Român.

Î mpotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie indicând dispozițiile art. 299 și art. 304 C. proc. civ. În motivare a arătat că instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea reclamantului pe baza unui probatoriu contradictoriu și că din cuprinsul Legii nr. 189/2000 rezultă că trebuie să existe două surse de informație care să indice împreună aceleași date respectiv data de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu, data întoarcerii din refugiu pentru a putea fi coroborate în favoarea reclamantului. Susține totodată că declarațiile martorilor trebuiau să fie foarte clare și să se susțină reciproc, însă din conținutul acestora nu se poate recunoaște un interval de refugiu cert.

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Din declarațiile autentificate ale martorilor G.V. și D.V. și a martorului G.V. audiat în fața instanței de fond, rezultă că reclamantul, împreună cu familia sa, în luna martie 1941 din cauza persecuțiilor etnice părăsind Ardealul de Nord ocupat de autoritățile hortiste s-au refugiat din localitatea de domiciliu Valea Drăganului, comuna Poieni, județul Cluj, în satul Săcuieni, comuna Săcuieni, județul Cluj. Reclamantul împreună cu familia s-a întors din refugiu în cursul lunii octombrie 1944. Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană refugiată se înțelege persoana care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Curtea constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut existența persecuțiilor etnice suferite de reclamant și de familia acestuia, pe baza declarațiilor de martori depuse la dosar.

În acest sens, este de menționat că legea nu face distincție după cum persoana care solicită acordarea drepturilor reparatorii s-a refugiat dintr-o localitate aflată sub administrația statului român într-o localitate aflată sub administrație străină, atâta timp cât ambele localități se află pe teritoriul actual al Statului Român. Este de notorietate împrejurarea că prin Dictatul de la Viena încheiat la 30 august 1940, o parte din teritoriul românesc al Transilvaniei a fost cedat către Ungaria conducând la o tensionare a relațiilor dintre România și Ungaria. Dictatul de la Viena nu numai că nu a clarificat situația existentă deja între cele două țări, totodată, nereușind să rezolve nici problema naționalităților, separând toți etnicii maghiari de cei români astfel că o parte din populația de etnie română din teritoriul Transilvaniei de Nord a rămas în porțiunea primită de Ungaria iar o parte din populația de etnie maghiară a rămas în Transilvania Sudică.

Față de cele arătate, constatând temeinicia și legalitatea sentinței civile atacate, în baza art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. , Curtea va respinge, ca nefondat recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELEL LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței nr. 771 din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2008.