ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1329/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, reclamantul L.G. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de

Pensii Suceava anularea hotărârii nr. 148 din 26 iulie 2006 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea

nr. 189/2000 astfel cum i-au fost recunoscute prin hotărârea nr. 2858 din 30

aprilie 2003.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că prin hotărârea nr. 2858/2003 i-au fost recunoscute drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, iar prin Decizia nr. 148 din 26 iulie 2006, în

urma revizuirii această decizie a fost anulată.

În susținerea acțiunii, reclamantul a

depus în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și

declarațiile autentificate ale unor martori.

Reclamantul a precizat faptul că a fost

strămutat cu forța din localitatea de domiciliu Fratauții Vechi, după cedarea

Bucovinei de Nord, în anul 1940 și a fost deportat în localitatea Dresca, după

care, la sfârșitul războiului în anul 1945, a fost expulzat de autoritățile rusești, revenind în localitatea de domiciliu.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat

respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 181 din 19 noiembrie 2007 Curtea de Apel Suceava, a respins acțiunea reclamantului L.G. ca

nefondată.

Pentru a adopta această soluție, instanța

de fond a reținut, în esență, că potrivit Rechizitoriului Parchetului de pe

lângă Judecătoria Rădăuți, în urma cercetărilor penale efectuate în cauză, s-a

dispus trimiterea în judecată a inculpatei S.M. pentru săvârșirea

infracțiunilor de instigare la fals în declarații și complicitate la

înșelăciune, constând în aceea că în mod repetat și în realizarea aceleiași

rezoluții infracționale a determinat mai multe persoane să dea declarații

neconforme cu realitatea, persoane care au beneficiat de prevederile Legii nr.

189/2000, printre acestea aflându-se și reclamantul.

Totodată, prin același rechizitoriu s-a dispus

neînceperea urmăririi penale

împotriva martorului reclamantului, a cărui declarație a

stat la baza acordării calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, respectiv

C.V., întrucât a intervenit decesul acestuia.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat

recurs reclamantul L.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În motivele de recurs recurentul invocă

înscrisul eliberat de Arhivele Naționale din care rezultă că tatăl său L.P. a

fost strămutat împreună cu familia din localitatea Toporanți Cernăuți în

România după 26 ianuarie 1940.

Examinând cauza și sentința atacată în

raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act

normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoană care a fost strămutată,

expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din

motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi

compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de

suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999

și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la

art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de

probă prevăzut de lege.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă

locul nașterii și data refugierii reclamantului.

Mai mult, din adresa nr. 1069 din 23 iulie 2007 emisă de Arhivele Naționale, Direcția Județeană Suceava, rezultă că tatăl

reclamantului figurează în evidențele deținute de această instituție.

Așadar, înscrisurile și declarațiile

martorilor pe care recurentul le invocă în motivarea cererii respectă cerințele

prevăzute de lege și se coroborează cu celelalte mijloace de probă.

În raport cu obiectul acțiunii,

Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 129

alin. (5) C. proc. civ.

Astfel, pentru a se ajunge la o

soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind

datori, potrivit textului de lege sus citat, să pună întrebări părților sau să

pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la

dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare,

putând ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se

împotrivesc.

De asemenea, instanța este datoare să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a

preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în

ocrotirea drepturilor și intereselor lor.

Nu în ultimul rând, instanța poate să

invoce din oficiu încălcarea normelor imperative pentru a se respecta

contradictorialitatea și dreptul la apărare.

Neprocedând în acest mod, hotărând în

baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul,

instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a

fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța de

fond urmează, așadar, să valorifice toate apărările și susținerile părților.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., recursul va fi admis iar sentința atacată va fi casată cu trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de L.G.,

împotriva sentinței civile nr. 181 din 19 noiembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2008.