ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1329/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, reclamantul L.G. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Suceava anularea hotărârii nr. 148 din 26 iulie 2006 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 astfel cum i-au fost recunoscute prin hotărârea nr. 2858 din 30 aprilie 2003. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin hotărârea nr. 2858/2003 i-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, iar prin Decizia nr. 148 din 26 iulie 2006, în urma revizuirii această decizie a fost anulată. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale unor martori.

Reclamantul a precizat faptul că a fost strămutat cu forța din localitatea de domiciliu Fratauții Vechi, după cedarea Bucovinei de Nord, în anul 1940 și a fost deportat în localitatea Dresca, după care, la sfârșitul războiului în anul 1945, a fost expulzat de autoritățile rusești, revenind în localitatea de domiciliu. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 181 din 19 noiembrie 2007 Curtea de Apel Suceava, a respins acțiunea reclamantului L.G. ca nefondată. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit Rechizitoriului Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în urma cercetărilor penale efectuate în cauză, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei S.M.

pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals în declarații și complicitate la înșelăciune, constând în aceea că în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale a determinat mai multe persoane să dea declarații neconforme cu realitatea, persoane care au beneficiat de prevederile Legii nr. 189/2000, printre acestea aflându-se și reclamantul. Totodată, prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva martorului reclamantului, a cărui declarație a stat la baza acordării calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, respectiv C.V., întrucât a intervenit decesul acestuia. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul L.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În motivele de recurs recurentul invocă înscrisul eliberat de Arhivele Naționale din care rezultă că tatăl său L.P. a fost strămutat împreună cu familia din localitatea Toporanți Cernăuți în România după 26 ianuarie 1940. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoană care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă locul nașterii și data refugierii reclamantului. Mai mult, din adresa nr. 1069 din 23 iulie 2007 emisă de Arhivele Naționale, Direcția Județeană Suceava, rezultă că tatăl reclamantului figurează în evidențele deținute de această instituție. Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care recurentul le invocă în motivarea cererii respectă cerințele prevăzute de lege și se coroborează cu celelalte mijloace de probă. În raport cu obiectul acțiunii, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Astfel, pentru a se ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori, potrivit textului de lege sus citat, să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc. De asemenea, instanța este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor. Nu în ultimul rând, instanța poate să invoce din oficiu încălcarea normelor imperative pentru a se respecta contradictorialitatea și dreptul la apărare.

Neprocedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să valorifice toate apărările și susținerile părților. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., recursul va fi admis iar sentința atacată va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de L.G., împotriva sentinței civile nr. 181 din 19 noiembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2008.