ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3573/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, reclamanta B.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de

Pensii Botoșani, anularea hotărârii nr. 1638 din 25 februarie 2005, emisă de

pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de refugiată și să-i

acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a fost deportată, împreună cu familia, în Transnistria,

în primăvara anului 1942 și până în toamna anului 1945, când a revenit în

România.

În cauză a formulat cerere

de intervenție în interesul reclamantei, în temeiul art. 51 C. proc. civ., Partida Rromilor Social Democrată din România, cu sediul în București.

În susținerea acțiunii,

reclamanta a depus în copie mai multe înscrisuri, printre care acte de stare

civilă și declarații autentificate ale unor martori, din care a rezultat că

aceasta, împreună cu familia, a fost obligată să se refugieze din România, în

Transnistria, din motive etnice.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 137

din 24 mai 2006, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, judecând cauza în fond după casare, a admis acțiunea

și cererea de intervenție în interesul reclamantului, a anulat hotărârea nr. 1638

din 25 februarie 2005, emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea

de refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr.

189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944, începând cu

data de 1 noiembrie 2004.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de fond a reținut, în urma audierii martorilor M.M. și D.E.,

că reclamanta a avut de suferit persecuții din motive etnice, iar deportarea a

avut ca scop exterminarea rromilor.

Instanța a mai reținut că

martorii audiați s-au aflat în aceeași situație cu reclamanta, fiind deportați

în Transnistria, în aceeași perioadă, iar acestora li s-a recunoscut calitatea

de persoană deportată, din motive etnice, de către pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe

motiv că schimbul de domiciliu al reclamantei nu s-a datorat persecuției

etnice.

Recurenta, prin motivele de

recurs, a arătat că Direcția Arhivelor Naționale Botoșani i-a comunicat

reclamantei că nu a fost regăsită în lista persoanelor refugiate sau deportate

în raionul Transnistria, comuna Varvaroka, sat Koronika, deținută în evidențele

acestei instituții.

A mai susținut recurenta că

în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin

declarație cu martori, iar martorul trebuie să dovedească cu acte că s-ar fi

aflat în aceeași situație cu petentul.

În fine, recurenta susține

că reclamanta nu a putut demonstra în nici un fel motivul etnic al refugiului,

nici prin intermediul probei testimoniale, nici prin înscrisuri.

Examinând cauza și sentința

atacată, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui

act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate, din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii, tuturor persoanelor care au fost victimele

și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Cum în cauză s-a făcut

dovada că reclamanta, împreună cu familia, s-a refugiat din România, în

Transnistria, comuna Varvaroka, sat Koronika, în perioada 1 octombrie 1942 - 1

septembrie 1944, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta a suportat

consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită să se

bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 137 din 24

mai 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 octombrie 2006.