ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1877/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 12 noiembrie 2007, reclamantul M.C. a chemat în judecată Autoritatea Națională a Vămilor

solicitând anularea refuzului de acordare scutire taxe vamale, ce i-a fost

comunicat cu adresa nr. 39795 din 13 februarie 2007 și obligarea pârâtei de a

emite o autorizație de import definitiv în România pentru toate bunurile sale

de uz personal, din New York, în regim de scutire de taxe vamale.

În motivarea cererii sale, reclamantul a

arătat că în mod greșit s-a considerat ca dată a stabilirii sale în România, 17 februarie 2005, și în raport de care în 12 luni ar fi putut beneficia de scutire de

plata taxelor de import pentru bunurile de uz gospodăresc personal, întrucât

operațiunea de mutare de peste ocean este foarte complexă și implică o serie de

formalități care necesită timp. În plus, la revenirea în țară, problemele grave

familiale l-au împiedicat efectiv să se ocupe de acest transfer.

Prin sentința civilă nr. 1273 din 17

aprilie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea, reținând pentru aceasta că neacordarea acestei

scutiri de la plata taxelor vamale, solicitată de reclamant, se justifică prin

neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 Titlul 1 cap. 1 din Regulamentul

CEE nr. 918 din 28 martie 1983, bunurile fiind declarate după expirarea

termenului de 12 luni de la momentul stabilirii în România.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamantul M.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În acest sens recurentul a susținut că

data stabilirii sale în România a fost greșit apreciată ca fiind 17 februarie 2005, în condițiile în care adresa de înștiințare i-a fost comunicată la 30 septembrie 2005.

Nici eliberarea cărții de identitate la 31 martie 2006 nu poate fi asimilată cu data stabilirii definitive în România, operațiunea

de mutare în sine fiind extrem de complexă, necesitând timp.

Adăugând la aceasta și problemele

familiale (boala și moartea surorii sale la 22 mai 2006) rezultă cu evidență imposibilitatea efectivă de a se fi încadrat în cele 12 luni.

În fine, recurentul a mai susținu că solicitarea

sa cu privire la acordarea scutirii de taxe vamale pentru bunurile de uz

personal, la 11 iulie 2007, când România era deja membru al Comunității

Europene, în mod firesc îi dau dreptul de a beneficia de dispozițiile

comunitare.

Recursul nu este fondat.

Cu adresa nr. 411/8367 din 30 septembrie

2005, Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte

a confirmat că M.C. și-a stabilit domiciliul în România la 17 februarie 2005.

Împrejurarea că această adresă a fost

comunicată recurentului la 30 septembrie 2005, nu poate avea relevanță sub aspectul confirmării momentului stabilirii în România, atâta timp cât reclamantul însuși

a solicitat acordarea acestui drept la 17 februarie 2005, iar eliberarea cărții de identitate la 31 martie 2005 a confirmat în fapt încuviințarea cererii.

Astfel fiind și cum reglementările în

vigoare la momentul respectiv, cu privire la categoriile de bunuri scutite de

la plata datoriilor vamale, respectiv O.G. nr. 59/2003, prevedeau că această

scutire era acordată numai pentru bunurile personale introduse pe o perioadă de

12 luni de la data stabilirii domiciliului sau reședinței pe teritoriul

României, în mod corect s-a apreciat că recurentul nu putea beneficia de

această dispoziție, având în vedere și faptul că cererea de scutire a fost

formulată la 11 iulie 2007.

Împrejurarea că după 1 ianuarie 2007, în România de aplică în domeniul politicilor vamale, Regulamentul CEE nr. 918/1983,

privind instituirea unui regim comunitar de scutire de drepturi vamale, nu

susține cererea reclamantului, întrucât termenul în care se poate solicita

această facilitate (12 luni) se raportează la momentul stabilirii domiciliului

în teritoriul vamal comunitar.

În raport de aceste considerente și având

în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.I.C.

împotriva sentinței civile nr. 1273 din 17 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2009.