ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1877/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 12 noiembrie 2007, reclamantul M.C. a chemat în judecată Autoritatea Națională a Vămilor solicitând anularea refuzului de acordare scutire taxe vamale, ce i-a fost comunicat cu adresa nr. 39795 din 13 februarie 2007 și obligarea pârâtei de a emite o autorizație de import definitiv în România pentru toate bunurile sale de uz personal, din New York, în regim de scutire de taxe vamale. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că în mod greșit s-a considerat ca dată a stabilirii sale în România, 17 februarie 2005, și în raport de care în 12 luni ar fi putut beneficia de scutire de plata taxelor de import pentru bunurile de uz gospodăresc personal, întrucât operațiunea de mutare de peste ocean este foarte complexă și implică o serie de formalități care necesită timp.

În plus, la revenirea în țară, problemele grave familiale l-au împiedicat efectiv să se ocupe de acest transfer. Prin sentința civilă nr. 1273 din 17 aprilie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, reținând pentru aceasta că neacordarea acestei scutiri de la plata taxelor vamale, solicitată de reclamant, se justifică prin neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 Titlul 1 cap. 1 din Regulamentul CEE nr. 918 din 28 martie 1983, bunurile fiind declarate după expirarea termenului de 12 luni de la momentul stabilirii în România. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În acest sens recurentul a susținut că data stabilirii sale în România a fost greșit apreciată ca fiind 17 februarie 2005, în condițiile în care adresa de înștiințare i-a fost comunicată la 30 septembrie 2005. Nici eliberarea cărții de identitate la 31 martie 2006 nu poate fi asimilată cu data stabilirii definitive în România, operațiunea de mutare în sine fiind extrem de complexă, necesitând timp. Adăugând la aceasta și problemele familiale (boala și moartea surorii sale la 22 mai 2006) rezultă cu evidență imposibilitatea efectivă de a se fi încadrat în cele 12 luni. În fine, recurentul a mai susținu că solicitarea sa cu privire la acordarea scutirii de taxe vamale pentru bunurile de uz personal, la 11 iulie 2007, când România era deja membru al Comunității Europene, în mod firesc îi dau dreptul de a beneficia de dispozițiile comunitare.

Recursul nu este fondat. Cu adresa nr. 411/8367 din 30 septembrie 2005, Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte a confirmat că M.C. și-a stabilit domiciliul în România la 17 februarie 2005. Împrejurarea că această adresă a fost comunicată recurentului la 30 septembrie 2005, nu poate avea relevanță sub aspectul confirmării momentului stabilirii în România, atâta timp cât reclamantul însuși a solicitat acordarea acestui drept la 17 februarie 2005, iar eliberarea cărții de identitate la 31 martie 2005 a confirmat în fapt încuviințarea cererii. Astfel fiind și cum reglementările în vigoare la momentul respectiv, cu privire la categoriile de bunuri scutite de la plata datoriilor vamale, respectiv O.G.

nr. 59/2003, prevedeau că această scutire era acordată numai pentru bunurile personale introduse pe o perioadă de 12 luni de la data stabilirii domiciliului sau reședinței pe teritoriul României, în mod corect s-a apreciat că recurentul nu putea beneficia de această dispoziție, având în vedere și faptul că cererea de scutire a fost formulată la 11 iulie 2007. Împrejurarea că după 1 ianuarie 2007, în România de aplică în domeniul politicilor vamale, Regulamentul CEE nr. 918/1983, privind instituirea unui regim comunitar de scutire de drepturi vamale, nu susține cererea reclamantului, întrucât termenul în care se poate solicita această facilitate (12 luni) se raportează la momentul stabilirii domiciliului în teritoriul vamal comunitar.

În raport de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.I.C. împotriva sentinței civile nr. 1273 din 17 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2009.