ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2380/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.C.J. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.C.S.D. și A.N.R.P., obligarea Comisiei Centrale să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, în echivalent, pentru suprafața de 7,89 ha teren agricol neretrocedat situat pe raza comunei Cepari, jud. Argeș. In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr. 1836 din 26 mai 2005, Comisia Județeană de aplicare a Fondului Funciar, din cadrul Prefecturii Județului Argeș a validat propunerea Comisiei locale de fond funciar Cepari privind anexa nr. 39, pentru care s-a hotărât că reclamantul are dreptul la despăgubiri din lipsă de teren.

A mai arătat că dosarul a fost înaintat autorității pârâte care, în mod nejustificat, după trei ani a dispus restituirea dosarului la Comisia Județeană pe motiv că reclamantul nu a probat calitatea de moștenitor fată de autoarea M.V. Pârâta Comisia Centrală a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității formulării acțiunii principale, iar pârâta A.N.R.P. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității absolute a hotărârii Comisiei Județene de aplicare a Fondului funciar nr. 1836 din 26 mai 2005, pe care se întemeiază pretențiile reclamantului. Prin sentința civilă nr. 3017 din 6 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prematurității formulării acțiunii principale și a respins acțiunea principală formulată de reclamantul M.C.J.

ca neîntemeiată. Totodată a admis excepția de necompetență materială privind judecarea cererii reconvenționale formulată de pârâta A.N.R.P.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: In ceea ce privește excepția prematurității formulării acțiunii s-a constatat că la data introducerii acesteia - 03 iulie 2008, reclamantul avea dreptul pretins vătămat de a solicita emiterea titlului de despăgubire pe motivul refuzului nejustificat al pârâților de a-l emite într-un termen rezonabil, refuz comunicat prin adresa nr. XX din 15 aprilie 2005. Pe fondul acțiunii, prima instanță a constatat că reclamantul nu are un drept recunoscut de lege vătămat de a i se emite titlul de despăgubire, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și aceasta, deoarece dosarul reclamantului conținând hotărârea Comisiei Județene de validare a propunerii de acordare a despăgubirilor, a fost restituit comisiei pentru ca reclamantul să facă dovada calității de moștenitor față de numita M.V.

A mai apreciat instanța de fond că verificarea actelor de proprietate și de moștenitor excede competenței specifice prevăzută de art. 18 din Legea nr. 554/2004. Referitor la competența de soluționare a cererii reconvenționale, prima instanță a constatat că aceasta revine judecătoriei ca instanță de drept comun, în raza căreia se află terenul, potrivit dispozițiilor art. 51-57 din Legea nr. 18/1991 republicată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M.C.J., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. – hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii referitor la existența unui drept recunoscut de lege, și art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., respectiv instanța de fond a aplicat greșit legea atunci când a motivat că nu sunt îndeplinite condițiile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Recurentul - reclamant, susține în esență prin motivele de recurs formulate că în cuprinsul hotărârii atacate instanța de fond apreciază că are un drept vătămat prin refuzul pârâtelor, atunci când respinge excepția prematurității acțiunii, dar când motivează în fond respingerea acțiunii, reține că nu are un drept vătămat care să intre sub incidența Legii nr. 554/2004, o astfel de motivare fiind evident contradictorie în sensul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, recurentul-reclamant susține nelegalitatea soluției de respingere a acțiunii principale, acțiunea sa având ca obiect obligarea celor două pârâte de a pronunța o decizie, în orice mod, de respingere ori de admitere a cererii sale, ori acestea în mod nejustificat refuză să elibereze această decizie tocmai pentru a-i împiedica accesul la justiție. În plus, Hotărârea nr. 1836/2005 – emisă de Prefectura Argeș – Comisia Județeană de aplicare a legii fondului funciar este executorie și în baza acesteia pârâtele erau obligate să emită o decizie, oricare ar fi conținutul ei după parcurgerea acestei etape, urmând a se adresa instanței de judecată, ocazie cu care se va discuta și valabilitatea și legalitatea actelor care au stat la baza emiterii hotărârii nr. 1836/2005.

Intimatele - pârâte A.N.R.P. și C.C.S.D. au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recursul este fondat și urmează a fi admis conform art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. În fapt, recurentul-reclamant a chemat în judecată cele două autorități centrale – A.N.R.P. și respectiv C.C.S.D., solicitând obligarea celei de a doua pârâte să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în echivalent pentru suprafața de 7,89 ha teren agricol neretrocedat, situat pe raza comunei Cepari, județul Argeș. Cele două autorități pârâte – sunt însă două entități diferite, ce stau în instanță separat, atribuțiile pe care legea le conferă acestora fiind diferite.

În cuprinsul art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente se arată că „pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă, se constituie C.C.S.D. denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, atribuții de emitere a deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire precum și de a lua alte măsuri, necesare aplicării legii. În cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, A.N.R.P. asigură numai secretariatul C.C.S.D., fiind competentă a analiza dosarele sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul verificării.

Numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și ulterior emiterii deciziei de către C.C.S.D., A.N.R.P. urmează a efectua plata, dacă persoanele îndreptățite își exprimă opțiunea pentru numerar în condițiile art. 18 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Pe cale de consecință, prima instanță, în virtutea rolului activ, trebuie să pună în vedere reclamantului să-și precizeze cererea de chemare în judecată raportat la fiecare dintre cele două pârâte chemate în judecată, precizând clar obiectul acțiunii formulate. Aceasta cu atât mai mult cu cât recurentul-reclamant prin acțiunea formulată, critica și răspunsul primit de la A.N.R.P.

– (adresa nr. XX din 15 aprilie 2008), pe care-l consideră un refuz nejustificat al acestei intimate-pârâte de a-i soluționa cererea sa de acordare a despăgubirilor prin echivalent pentru suprafața de teren pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate dar nu-i poate fi restituită în natură. Neprocedând astfel, instanța de fond a trecut la soluționarea acțiunii pe fond, soluția pronunțată bazându-se pe motive contradictorii, așa cum în mod just este criticată de recurentul-reclamant, prima instanță neabordând o motivare clară în ceea ce privește existența unui drept recunoscut de lege – vătămat, pentru recurentul-reclamant căruia nu i-a fost emis titlul de despăgubire solicitat. Respingând excepția prematurității introducerii cererii, excepție invocată de C.C.S.D.

formulată pe motiv că nu le-a fost transmis de către Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș dosarul, pentru acordarea despăgubirilor, și stabilind că reclamantul avea dreptul pretins vătămat, în cauză existând un refuz nejustificat din partea pârâtului de a emite un titlu de despăgubire într-un termen rezonabil, instanța de fond înclină să considere întemeiată acțiunea formulată de reclamant.

Soluționând însă cauza pe fondul ei, instanța fondului concluzionează că recurentul – reclamant nu mai are un drept recunoscut de lege vătămat de a i se emite titlul de despăgubire solicitat, invocând aceeași adresă nr. XX din 15 aprilie 2008, ca fiind de această dată legală și susținând că în mod corect dosarul reclamantului având ca obiect emiterea titlului de despăgubire în aplicarea Hotărârii nr. 1836 din 26 mai 2005 prin care s-a validat propunerea de despăgubiri a Comisiei Locale de Fond Funciar a fot restituit prefecturii pentru ca reclamantul să facă dovada calității de moștenitor. Pentru soluționarea corectă a cauzei, în raport de criticile aduse sentinței, în special față de lipsa de rol activ a instanței de fond, reținută de instanța de control judiciar, se impune admiterea recursului și casarea sentinței cu trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Numai după ce va fi precizată cererea de chemare în judecată în raport cu fiecare autoritate pârâtă chemată în judecată, precum și o eventuală suplimentare a probelor în cauză, instanța fondului va fi în măsură să aprecieze dacă în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv dacă recurentul - reclamant a fost vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim.

În măsura în care obiectul principal al acțiunii este emiterea unei decizii referitor la titlul de despăgubire, refuzul nejustificat de eliberare al titlului pretins de recurentul-reclamant trebuie raportat și la faptul că dreptul de a primi despăgubiri prin echivalent a fost stabilit pentru reclamant, prin hotărârea nr. 1836/2005 a Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș – Prefectura Județului Argeș, hotărâre care a validat propunerea Comisiei Locale de Fond Funciar Cepari, privind Anexa nr. 39, care cuprinde 1 poziție cu suprafața de 7,89 ha, Anexă care se referă exclusiv la numitul M.C.J. ca fiind persoană validată pentru a primi despăgubiri.

Argumentele susținute de cele două intimate-pârâte prin întâmpinare, în sensul că cererea recurentului-reclamant nu a putut fi rezolvată dat fiind că dosarul a fost returnat Comisiei Județene Argeș la 29 februarie 2007 pentru că nu îndeplinea condițiile de formă și conținut prevăzute de lege, trebuie valorificate în contextul tuturor probatoriilor administrate în cauză și analizate prin prisma afirmațiilor recurentului - reclamant în sensul că măsura returnării dosarului reprezintă o modalitate de tergiversare a emiterii deciziei. Oricum măsura returnării dosarului la Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș constituie un impediment pentru eliberarea titlului de despăgubire, iar faptul că această măsură este una legală sau reprezintă o modalitate de tergiversare a emiterii deciziei poate fi stabilit numai de către instanța de judecată, ceea ce face necesară administrarea unor noi probatorii.

Cum instanța de control judiciar nu poate proceda la modificarea hotărârii instanței de fond, dat fiind că este necesară și administrarea altor probatorii, iar în cauză sunt și motive de casare, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.C.J., împotriva sentinței civile nr. 3017 din 6 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2009.