ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2380/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.C.J. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții C.C.S.D. și A.N.R.P., obligarea Comisiei Centrale să

emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, în echivalent, pentru

suprafața de 7,89 ha teren agricol neretrocedat situat pe raza comunei Cepari,

jud. Argeș.

In

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr. 1836 din 26 mai

2005, Comisia Județeană de aplicare a Fondului Funciar, din cadrul Prefecturii

Județului Argeș a validat propunerea Comisiei locale de fond funciar Cepari

privind anexa nr. 39, pentru care s-a hotărât că reclamantul are dreptul la

despăgubiri din lipsă de teren.

A

mai arătat că dosarul a fost înaintat autorității pârâte care, în mod

nejustificat, după trei ani a dispus restituirea dosarului la Comisia Județeană

pe motiv că reclamantul nu a probat calitatea de moștenitor fată de autoarea M.V.

Pârâta Comisia Centrală a formulat întâmpinare, prin care a invocat

excepția prematurității formulării acțiunii principale, iar pârâta A.N.R.P. a

formulat cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității

absolute a hotărârii Comisiei Județene de aplicare a Fondului funciar nr. 1836

din 26 mai 2005, pe care se întemeiază pretențiile reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 3017 din 6 noiembrie 2008, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins

excepția prematurității formulării acțiunii principale și a respins acțiunea

principală formulată de reclamantul M.C.J. ca neîntemeiată. Totodată a admis

excepția de necompetență materială privind judecarea cererii reconvenționale

formulată de pârâta A.N.R.P.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

In

ceea ce privește excepția prematurității formulării acțiunii s-a constatat că

la data introducerii acesteia - 03 iulie 2008, reclamantul avea dreptul pretins

vătămat de a solicita emiterea titlului de despăgubire pe motivul refuzului nejustificat

al pârâților de a-l emite într-un termen rezonabil, refuz comunicat prin adresa

nr. XX din 15 aprilie  2005.

Pe

fondul acțiunii, prima instanță a constatat că reclamantul nu are un drept

recunoscut de lege vătămat de a i se emite titlul de despăgubire, nefiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004

și aceasta, deoarece dosarul reclamantului conținând hotărârea Comisiei

Județene de validare a propunerii de acordare a despăgubirilor, a fost

restituit comisiei pentru ca reclamantul să facă dovada calității de moștenitor

față de numita M.V.

A

mai apreciat instanța de fond că verificarea actelor de proprietate și de

moștenitor excede competenței specifice prevăzută de art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Referitor

la competența de soluționare a cererii reconvenționale, prima instanță a

constatat că aceasta revine judecătoriei ca instanță de drept comun, în raza

căreia se află terenul, potrivit dispozițiilor art. 51-57 din Legea nr. 18/1991

republicată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul M.C.J., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. –

hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii referitor la existența unui

drept recunoscut de lege, și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv instanța

de fond a aplicat greșit legea atunci când a motivat că nu sunt îndeplinite

condițiile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Recurentul - reclamant,

susține în esență prin motivele de recurs formulate că în cuprinsul hotărârii

atacate instanța de fond apreciază că are un drept vătămat prin refuzul

pârâtelor, atunci când respinge excepția prematurității acțiunii, dar când motivează

în fond respingerea acțiunii, reține că nu are un drept vătămat care să intre

sub incidența Legii nr. 554/2004, o astfel de motivare fiind evident

contradictorie în sensul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei,

recurentul-reclamant susține nelegalitatea soluției de respingere a acțiunii

principale, acțiunea sa având ca obiect obligarea celor două pârâte de a

pronunța o decizie, în orice mod, de respingere ori de admitere a cererii sale,

ori acestea în mod nejustificat refuză să elibereze această decizie tocmai

pentru a-i împiedica accesul la justiție.

În plus, Hotărârea nr. 1836/2005

– emisă de Prefectura Argeș – Comisia Județeană de aplicare a legii fondului

funciar este executorie și în baza acesteia pârâtele erau obligate să emită o

decizie, oricare ar fi conținutul ei după parcurgerea acestei etape, urmând a

se adresa instanței de judecată, ocazie cu care se va discuta și valabilitatea și

legalitatea actelor care au stat la baza emiterii hotărârii nr. 1836/2005.

Intimatele - pârâte A.N.R.P.

și C.C.S.D. au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca

nefondat.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis conform art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce

se vor arăta în continuare.

În fapt,

recurentul-reclamant a chemat în judecată cele două autorități centrale – A.N.R.P.

și respectiv C.C.S.D., solicitând obligarea celei de a doua pârâte să emită decizia

reprezentând titlu de despăgubire în echivalent pentru suprafața de 7,89 ha

teren agricol neretrocedat, situat pe raza comunei Cepari, județul Argeș.

Cele două autorități pârâte –

sunt însă două entități diferite, ce stau în instanță separat, atribuțiile pe

care legea le conferă acestora fiind diferite.

În cuprinsul art. 13 alin. (1)

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și

justiției, precum și unele măsuri adiacente se arată că „pentru analizarea și

stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă, se constituie C.C.S.D.

denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, atribuții de

emitere a deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire precum

și de a lua alte măsuri, necesare aplicării legii.

În cadrul procedurii

administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, A.N.R.P. asigură

numai secretariatul C.C.S.D., fiind competentă a analiza dosarele sub aspectul

posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul verificării.

Numai după parcurgerea

procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și

ulterior emiterii deciziei de către C.C.S.D., A.N.R.P. urmează a efectua plata,

dacă persoanele îndreptățite își exprimă opțiunea pentru numerar în condițiile

art. 18

1

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Pe cale de consecință, prima

instanță, în virtutea rolului activ, trebuie să pună în vedere reclamantului

să-și precizeze cererea de chemare în judecată raportat la fiecare dintre cele

două pârâte chemate în judecată, precizând clar obiectul acțiunii formulate.

Aceasta cu atât mai mult cu

cât recurentul-reclamant prin acțiunea formulată, critica și răspunsul primit

de la A.N.R.P. – (adresa nr. XX din 15 aprilie 2008), pe care-l consideră un

refuz nejustificat al acestei intimate-pârâte de a-i soluționa cererea sa de acordare

a despăgubirilor prin echivalent pentru suprafața de teren pentru care i s-a

reconstituit dreptul de proprietate dar nu-i poate fi restituită în natură.

Neprocedând astfel, instanța

de fond a trecut la soluționarea acțiunii pe fond, soluția pronunțată

bazându-se pe motive contradictorii, așa cum în mod just este criticată de

recurentul-reclamant, prima instanță neabordând o motivare clară în ceea ce

privește existența unui drept recunoscut de lege – vătămat, pentru

recurentul-reclamant căruia nu i-a fost emis titlul de despăgubire solicitat.

Respingând excepția

prematurității introducerii cererii, excepție invocată de C.C.S.D. formulată pe

motiv că nu le-a fost transmis de către Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș

dosarul, pentru acordarea despăgubirilor, și stabilind că reclamantul avea

dreptul pretins vătămat, în cauză existând un refuz nejustificat din partea

pârâtului de a emite un titlu de despăgubire într-un termen rezonabil, instanța

de fond înclină să considere întemeiată acțiunea formulată de reclamant.

Soluționând însă cauza pe

fondul ei, instanța fondului concluzionează că recurentul – reclamant nu mai

are un drept recunoscut de lege vătămat de a i se emite titlul de despăgubire

solicitat, invocând aceeași adresă nr. XX din 15 aprilie 2008, ca fiind de

această dată legală și susținând că în mod corect dosarul reclamantului având ca

obiect emiterea titlului de despăgubire în aplicarea Hotărârii nr. 1836 din 26

mai 2005 prin care s-a validat propunerea de despăgubiri a Comisiei Locale de

Fond Funciar a fot restituit prefecturii pentru ca reclamantul să facă dovada

calității de moștenitor.

Pentru soluționarea corectă

a cauzei, în raport de criticile aduse sentinței, în special față de lipsa de

rol activ a instanței de fond, reținută de instanța de control judiciar, se

impune admiterea recursului și casarea sentinței cu trimitere a cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță.

Numai după ce va fi

precizată cererea de chemare în judecată în raport cu fiecare autoritate pârâtă

chemată în judecată, precum și o eventuală suplimentare a probelor în cauză,

instanța fondului va fi în măsură să aprecieze dacă în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv dacă recurentul - reclamant

a fost vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim.

În măsura în care obiectul

principal al acțiunii este emiterea unei decizii referitor la titlul de

despăgubire, refuzul nejustificat de eliberare al titlului pretins de

recurentul-reclamant trebuie raportat și la faptul că dreptul de a primi

despăgubiri prin echivalent a fost stabilit pentru reclamant, prin hotărârea nr.

1836/2005 a Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș – Prefectura Județului

Argeș, hotărâre care a validat propunerea Comisiei Locale de Fond Funciar Cepari,

privind Anexa nr. 39, care cuprinde 1 poziție cu suprafața de 7,89 ha, Anexă

care se referă exclusiv la numitul M.C.J. ca fiind persoană validată pentru a

primi despăgubiri.

Argumentele susținute de

cele două intimate-pârâte prin întâmpinare, în sensul că cererea

recurentului-reclamant nu a putut fi rezolvată dat fiind că dosarul a fost

returnat Comisiei Județene Argeș la 29 februarie 2007 pentru că nu îndeplinea

condițiile de formă și conținut prevăzute de lege, trebuie valorificate în

contextul tuturor probatoriilor administrate în cauză și analizate prin prisma afirmațiilor

recurentului - reclamant în sensul că măsura returnării dosarului reprezintă o

modalitate de tergiversare a emiterii deciziei.

Oricum măsura returnării

dosarului la Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș constituie un impediment

pentru eliberarea titlului de despăgubire, iar faptul că această măsură este

una legală sau reprezintă o modalitate de tergiversare a emiterii deciziei

poate fi stabilit numai de către instanța de judecată, ceea ce face necesară

administrarea unor noi probatorii.

Cum instanța de control

judiciar nu poate proceda la modificarea hotărârii instanței de fond, dat fiind

că este necesară și administrarea altor probatorii, iar în cauză sunt și motive

de casare, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va casa în

întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

M.C.J., împotriva sentinței civile nr. 3017 din 6 noiembrie 2008 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată cu

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 mai 2009.