ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 758/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul I.T. a chemat în judecată C.J.P. Bistrița Năsăud, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Hotărârii nr. 2784/2008 emisă de aceasta din urmă și pe cale de consecință să-i recunoască calitatea de refugiat din motive etnice, obligarea pârâtei să-i acorde drepturile bănești conferite de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că tatăl său a făcut parte din detașamentele de muncă forțată în perioada 1 martie 1943 – 10 iunie 1944, solicitând aplicarea Legii nr. 189/2000, în calitate de moștenitor.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 573 din 3 septembrie 2008 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant, reținând că acesta nu a dovedit faptul că l-ar fi însoțit pe tatăl său, făcând parte și el din aceste detașamente de muncă forțată, nesusținând nici ipoteza refugiului său împreună cu vreunul din părinți sau cu altă persoană, datorită persecuțiilor etnice. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul I.T. Recurentul a susținut în esență, că în mod greșit instanța de fond nu i-a recunoscut calitatea sa de persoană persecutată etnic, deoarece în perioada 1 martie 1943 – 10 iunie 1944 tatăl său a fost dus la muncă forțată în Ungaria, fapt dovedit cu certificatul nr. C/27 din 11 februarie 2008, iar el fiind copil a suferit toate consecințele care s-au răsfrânt asupra familiei sale.

A mai susținut că, el nu solicită drepturi compensatorii ca moștenitor ci, el însuși este persoană persecutată din motive etnice, întrucât în perioada respectivă a suferit nemijlocit toate consecințele acestei persecuții etnice.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului ca și ale normelor incidente pricinii, instanța constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează : Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

După cum se poate observa, din analiza acestui text de lege, condiția de bază pe care trebuie să o îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice și determinată să-și schimbe domiciliul, legea nefăcând nici o distincție între naționalitatea celor persecutați sau între localitățile unde a avut loc refugiul. Legea cadru are în vedere toate regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate cât și în cele păstrate în continuare sub administrarea Statului Român. Potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, din certificatul nr. C/27 din 11 februarie 2008 emis de către Arhivele Naționale – Direcția Județeană Bistrița - Năsăud (fila 14) rezultă că din Tabelul nominal nr. 5 de locuitori de orice naționalitate care au fost trimiși în detașamente de lucru sub dominația maghiară, figurează și numitul I.L., tatăl reclamantului, nu însă și reclamantul. Cum reclamantul nu s-a aflat în nici una din situațiile prevăzute de legiuitor la art. 1 din lege, acesta nu este îndreptățit la recunoașterea statutului de refugiat. De altfel așa cum corect a reținut și instanța de fond, reclamantul nu a dovedit că l-a însoțit pe tatăl său, făcând parte și el din aceste detașamente de muncă forțată, nesusținând nici ipoteza refugiului său împreună cu vreunul din părinții săi sau cu altă persoană, refugiu datorat persecuțiilor etnice pe care le-ar fi suferit.

În consecință, constatând că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 105/1999, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 189/2000 și Legea nr. 345/2002 recursul declarat de I.T. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.T. împotriva sentinței civile nr. 573 din 3 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2009.