ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4804/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ la data de 7 martie 2008, reclamanta M.M. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, să se dispună anularea

hotărârii nr. 22627 din 11 februarie 2008, prin care i s-a respins cererea

privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Motivându-și cererea, reclamanta a

arătat, în esență, că se consideră îndreptățită să beneficieze de drepturile

acordate potrivit actelor normative menționate, întrucât a făcut dovada

calității de persoană strămutată prin actele de stare civilă și declarațiile de

martor depuse, însă pârâta refuză să-i recunoască această calitate.

Prin sentința civilă nr. 464/2008 din 30

mai 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea reclamantei M.M., a anulat hotărârea nr. 22627 din 11

februarie 2008 emisă de C.J.P. Cluj pe care a obligat-o să-i recunoască

reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 februarie 1943-15 noiembrie

1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată

prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1

noiembrie 2007.

Pentru a pronunța o asemenea soluție,

instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat în cauză

rezultă că familia reclamantei s-a refugiat din localitatea Petea județul Cluj

în localitatea Leghi din același județ, în perioada februarie 1943-noiembrie

1944, ca urmare a persecuțiilor de natură etnică exercitate.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea

de Apel Cluj a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj.

Recurenta critică sentința pronunțată de

instanța de fond, considerând că declarațiile de martori pe care aceasta se

fundamentează nu sunt clare și nu se susțin reciproc. În opinia recurentei,

declarațiile testimoniale ar trebui să cuprindă aceleași date care să

evidențieze data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării,

localitatea de refugiu și data întoarcerii din refugiu.

Examinându-se sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate în România, între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de

suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind

și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele de aplicare a ordonanței

menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă

localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate,

refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca

urmare unui tratat bilateral.

Potrivit prevederilor cuprinse în O.G.

nr. 105/1999, cu modificările ulterioare, dovada încadrării în situațiile la

care se referă această ordonanță se poate face prin orice mijloc de probă

prevăzut de lege.

În cauză, se observă că instanța de fond

a reținut în mod corect, pe baza materialului probator administrat, că

refugierea reclamantei împreună cu familia s-a datorat persecuției etnice

exercitate după ocuparea Ardealului de Nord de către trupele horthyste.

Nu poate fi primită critica din recurs

potrivit căreia, pentru a putea fi luate în considerare, declarațiile de martor

trebuie să cuprindă aceleași elemente precise. Aprecierea acestor declarații de

martor trebuie făcută, ținându-se seama de complexitatea evenimentelor istorice

la care se face referire, de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de atunci,

precum și de vârsta înaintată a martorilor.

Se poate aprecia că martorii M.M. și P.V.,

care au dat declarații atât în fața notarului, dar și în fața instanței de

fond, au relevat aspecte esențiale în formarea convingerii pe care și-a

întemeiat hotărârea instanța de fond.

Nu există niciun motiv pentru a o exclude

pe cea în cauză de la beneficiul drepturilor acordate potrivit reglementărilor

aplicabile.

Rezultă că instanța de fond a

pronunțat o sentință temeinică și legală, iar recursul declarat urmează a fi

respins, ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj

împotriva sentinței civile nr. 464/2008 din 30 mai 2008 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

decembrie 2008.