ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2877/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 13 octombrie 2008, reclamantul R.M. a chemat în judecată Senatul României, solicitând obligarea acestuia să-i răspundă la petiția nr. 11988 din 3 septembrie 2008 și să-i plătească suma de 50.000 lei daune morale. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 144 din 20 ianuarie 2009 prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că nu se poate constata existența unui refuz nejustificat, întrucât pârâtul nu era competent să dispună măsuri cu privire la activitatea prefectului capitalei ori a primului - ministru.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul R.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamantul a învederat că Senatul României, prin președintele său, nu și-a îndeplinit obligația de a interveni, conform Legii nr. 44/1994 republicate, în vederea luării măsurilor necesare pentru acordarea drepturilor veteranilor de război. Reclamantul a mai arătat că pârâtul a răspuns cu întârziere petiției ce i-a fost adresată, redirecționând cererea pentru a fi soluționată de o altă autoritate publică și neindicând temeiul legal al măsurii dispuse. De asemenea, reclamantul a criticat soluția instanței și sub aspectul neobligării pârâtului la plata daunelor morale. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea, actului recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Instanța de fond a reținut în mod corect că nu ne aflăm în situația unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere, în sensul prevederilor art. 2 lit. h) din același act normativ, pentru că un asemenea refuz presupune o exprimare explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea.

Or, în speță, rezultă că pârâtul a răspuns cererii ce i-a fost adresată, comunicând reclamantului că, având în vedere competențele sale stabilite prin lege, nu are obligația legală de a lua măsuri în vederea punerii în executare a prevederilor Legii nr. 44/1994, petiția fiind trimisă organului competent. Împrejurarea că reclamantul nu este mulțumit de răspunsul primit nu atrage îndeplinirea condițiilor existenței unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri. Întrucât acțiunea a fost corect respinsă, nici cererea de daune morale nu putea fi primită, neexistând o conduită culpabilă din partea pârâtului. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.M. împotriva sentinței civile nr. 144 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 mai 2009.