ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2877/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 13 octombrie 2008,

reclamantul R.M. a chemat în judecată Senatul României, solicitând obligarea

acestuia să-i răspundă la petiția nr. 11988 din 3 septembrie 2008 și să-i

plătească suma de 50.000 lei daune morale.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr.

144 din 20 ianuarie 2009 prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că nu se poate constata existența unui refuz

nejustificat, întrucât pârâtul nu era competent să dispună măsuri cu privire la

activitatea prefectului capitalei ori a primului - ministru.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamantul R.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, reclamantul a

învederat că Senatul României, prin președintele său, nu și-a îndeplinit

obligația de a interveni, conform Legii nr. 44/1994 republicate, în vederea

luării măsurilor necesare pentru acordarea drepturilor veteranilor de război.

Reclamantul a mai arătat că

pârâtul a răspuns cu întârziere petiției ce i-a fost adresată, redirecționând

cererea pentru a fi soluționată de o altă autoritate publică și neindicând

temeiul legal al măsurii dispuse.

De asemenea, reclamantul a criticat

soluția instanței și sub aspectul neobligării pârâtului la plata daunelor

morale.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare.

Potrivit art. 1 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept

al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un

act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se

poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea, actului

recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei

ce i-a fost cauzată.

Instanța de fond a reținut în

mod corect că nu ne aflăm în situația unui refuz nejustificat de a soluționa o

cerere, în sensul prevederilor art. 2 lit. h) din același act normativ, pentru

că un asemenea refuz presupune o exprimare explicită, cu exces de putere, a

voinței de a nu rezolva cererea.

Or, în speță, rezultă că

pârâtul a răspuns cererii ce i-a fost adresată, comunicând reclamantului că,

având în vedere competențele sale stabilite prin lege, nu are obligația legală

de a lua măsuri în vederea punerii în executare a prevederilor Legii nr. 44/1994,

petiția fiind trimisă organului competent.

Împrejurarea că reclamantul

nu este mulțumit de răspunsul primit nu atrage îndeplinirea condițiilor

existenței unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri.

Întrucât acțiunea a fost

corect respinsă, nici cererea de daune morale nu putea fi primită, neexistând o

conduită culpabilă din partea pârâtului.

În raport de cele expuse mai

sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de R.M. împotriva sentinței civile nr. 144 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 mai 2009.