ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1677/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Judecătoria Ploiești, prin sentința penală nr. 992

din 14 mai 2008, a condamnat inculpatul S.G., la pedeapsa de 3 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în forma prevăzută de art. 215 alin.

(1) C. pen., în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit.

a) C. pen.

În temeiul art. 61 alin. (1)

teza a II-a C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate

cu privire la restul de 1355 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de

10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2099/2003 a Judecătoriei

Ploiești, rest pe care, în baza aceluiași text, teza finală, l-a contopit cu

pedeapsa aplicată dispunând să execute în total 1355 zile închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art.

71 și 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

În temeiul art. 14, 346 C.

proc. pen. și art. 998, 999 C. civ. inculpatul a fost obligat să plătească

părții vătămate M.C. suma de 4000 RON despăgubiri civile.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut din probele administrate în cursul procesului ca

situație de fapt următoarele:

În luna februarie 2004,

partea vătămată M.C. l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul martorului D.C.

Inculpatul a aflat de

intenția părții vătămate de a achiziționa un apartament, oferindu-se să

intermedieze o astfel de vânzare-cumpărare.

De conivență cu învinuita L.G.,

care s-a prezentat drept proprietara apartamentului nr. X, bloc CC Vest -

cartierul Piața Victoriei - Ploiești, și V.E., adevărata proprietară a

imobilului, aceștia au aranjat o întâlnire pentru ca partea vătămată să vadă

imobilul.

Fiind de acord să-l

cumpere, partea vătămată i-a predat inculpatului suma de 4000 lei în prezența

martorilor D.C., S.I., L.G. – întocmindu-se o chitanță, convenind să se

deplaseze la un birou notarial pentru încheierea unui ante-contract de

vânzare-cumpărare.

Odată intrat în posesia

banilor, prin inducerea în eroare a părții vătămate, inculpatul a dispărut.

Prima instanță a reținut

dovedită vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care s-a

dispus trimiterea în judecată, hotărârea de condamnare rămânând definitivă prin

Decizia penală nr. 194 din 13 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, – prin care s-a respins ca

nefondat recursul inculpatului.

Împotriva deciziei

pronunțată de instanța de recurs, inculpatul a formulat un nou recurs, adresat

Înaltei Curți, cale de atac inadmisibilă pentru considerentele care vor fi

arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 129

din Constituția României – revizuită, părțile interesate pot exercita căile de

atac, în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestor

prevederi, legea procesual penală stabilește hotărârile susceptibile a fi

supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora.

Prin urmare, admisibilitatea

unei căi de atac este determinată de îndeplinirea condițiilor cerute de legea

procesual penală.

Conform normelor de

competentă după materie prevăzută de art. 25 C. proc. pen., infracțiunea dedusă

judecății, înșelăciune în forma prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., se

judecă în primă instanță de judecătorie, sentința fiind supusă apelului, primă

cale ordinară de atac, soluționată de tribunal potrivit dispozițiilor art. 27 alin.

(1) pct. 2 C. proc. pen.

Împotriva deciziei

pronunțată de tribunal ca instanță de apel, se poate uza de recurs, ce potrivit

dispozițiilor art. 28

1

alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. este judecat

de curtea de apel, ocazie cu care se definitivează ciclul procesual.

În raport de dispozițiile

legale anterior arătate, noul recurs formulat de inculpat împotriva deciziei

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și adresat Înaltei Curți este

inadmisibil.

Pe cale de consecință,

potrivit dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a

II-a, recursul va fi respins.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de recurentul inculpat S.G. împotriva Deciziei penale nr. 194 din 13

martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2009.