ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.11.2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4254/2008

HOTĂRÂRE
21.11.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4254/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 5 februarie 2008, pronunțată în dosarul

nr. 11304/1/2005, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată,

cererea formulată de pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, prin

care solicita

lămurirea dispozitivului

sentinței nr. 1950 din, 17 iulie 2007 pronunțată de aceeași instanță, în

temeiul art. 281

1

Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1950 din 17 iulie 2007 s-a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta SC A. SA și a fost obligat pârâtul să emită certificat

de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 19540 mp situat

în București,

în proprietatea exclusivă a

reclamantei și pentru suprafața de 4917 mp

teren,

în coproprietate cu Institutul de Cercetări și Ingineria Mediului București,

conform documentației depuse de reclamantă.

Dezbaterea publică nu s-a purtat în legătură cu

delimitarea exactă a

terenului ci cu calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la

eliberarea

unui certificat de atestare a

dreptului de proprietate pentru terenurile pentru

care a depus

documentația la instituția pârâtă.

Acesta,

se arată în considerentele hotărârii recurate, este motivul pentru care

instanța nu a considerat necesar să tranșeze problema identificării terenului

pretins, aspectul respectiv nefiind contestat de părți, ci a stabilit că

reclamanta este îndreptățită la eliberarea certificatului de proprietate pentru

terenurile pretinse prin documentația depusă la autoritatea pârâtă (mai puțin

suprafețele de teren pentru care a fost emis

titlul

de proprietate pentru persoane fizice interveniente).

De altfel, mai reține instanța de fond, autoritatea publică pârâtă a

executat sentința cu privire la care pretinde că are nelămuriri, ceea ce

dovedește, o dată în plus, faptul că nu se impune

lămurirea dispozitivului.

Împotriva încheierii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs

pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, considerând-o netemeinică

și nelegală.

În motivarea cererii de recurs,

Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile a invocat prevederile art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ. și a arătat că dispozitivul sentinței nr. 1950 din 17 iulie

2007 nu poate fi adus la îndeplinire, deoarece terenul pentru care a fost

obligat să emită certificat de atestare a dreptului de proprietate face parte

dintr-o suprafață mult mai mare de 117.466,41 mp și nu poate fi individualizat

și delimitat prin raportare la documentația depusă la dosarul cauzei, iar

instanța de fond a respins proba cu expertiza tehnică topografică pe care a

solicitat-o.

Criticând soluția pronunțată,

recurentul – pârât a arătat că instanța de fond, interpretând în mod greșit

actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul vădit

neîndoielnic al acestuia, ignorând faptul că emiterea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate trebuie urmată punerea în posesie, care nu

poate fi efectuată fără individualizarea și identificarea terenului.

De asemenea, recurentul-pârât a arătat că

soluția pronunțată este lipsită de temei legal, pentru că dispozitivul

hotărârii judecătorești trebuie să rezolve toate cererile părților, să aibă un

conținut cât mai complet, să arate în mod concret în ce constă și care sunt

limitele condamnării, pentru a putea fi pus în executare.

În recurs a fost administrată proba cu

înscrisuri, în temeiul art. 305 C. proc. civ.

Examinând cauza prin prisma criticilor

formulate în recurs și a prevederilor art. 304

1

constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 281

1

civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul,

întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde

dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să

lămurească dispozitivul său să înlăture dispozițiile potrivnice.

Scopul acestei proceduri constă în

clarificarea dispozitivului, astfel încât să nu existe dificultăți la

executare, în doctrina și jurisprudența procesual-civilă fiind consacrat, cu

titlu de exemplu, cazul în care obiectul material al obligației stabilite prin

dispozitiv este un teren pentru care nu au fost indicate vecinătățile și alte

elemente de individualizare.

Or, în cauza de față, nu poate fi negată

existența unei dificultăți în emiterea certificatului de atestare a dreptului

de proprietate, în condițiile în care, pe de o parte, se vorbește despre un

teren în suprafață de 19.540 mp, ca teren aflat în proprietate exclusivă și

despre un altul în suprafață de 4917 mp, ca teren aflat în coproprietate cu o

altă entitate, iar pe de altă parte, ambele loturi se află la aceeași adresă

poștală, unde în documentația depusă la dosar figurează un teren cu suprafață

mult mai mare, de 117.466,41 mp, fără a fi indicate coordonatele exacte pentru

identificarea lor.

Considerentul reținut de instanța de

fond, în sensul că în litigiul soluționat prin sentința a cărei lămurire se

solicită, dezbaterea nu s-a purtat în legătură cu delimitarea exactă a

terenului, ci cu calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la eliberarea

unui certificat de atestare a dreptului de proprietate, este contrar spiritului

reglementării contenciosului administrativ prin Legea nr. 554/2004.

Reclamanta a dedus judecății refuzul

nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept prevăzut de

lege în speță, (art. 20 din Legea nr. 15/1990), ipoteză pentru care art. 1

alin. (1), art. 8 alin. (1) și 18 din Legea nr. 554/2004 instituie un

contencios subiectiv, de plină jurisdicție, care nu se limitează la verificarea

dimensiunii formale a legalității actului administrativ asimilat, ci presupune

dreptul și în același timp obligația instanței de contencios administrativ de a

dispune măsuri menite să constituie o modalitate adecvată de restabilire a

dreptului sau a interesului legitim lezat, pentru ca acesta să nu rămână

iluzoriu și în același timp să nu aducă atingere dreptului sau intereselor

legitime ale altor subiecte de drept.

Individualizarea obiectului dreptului a

cărui recunoaștere se solicită se impune cu atât mai mult în cazul dreptului de

proprietate, drept real în virtutea căruia titularul exercită în mod direct și

nemijlocit atributele asupra unui bun determinat (

jus in re

).

Din această perspectivă, Înalta Curte constată

că lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt legate de individualizarea loturilor

și delimitarea lor în raport cu întreaga suprafață de teren aflată la adresa

poștală indicată în sentință necesita efectuarea unei expertize tehnice de

specialitate, potrivit art. 201 alin. (1) C. proc. civ., administrarea acestei

probe nefiind incompatibilă cu procedura reglementată de art. 281

1

C.

proc. civ.

Urgența în rezolvarea cererii, impusă de

art. 281

1

alin. (2), nu poate prevala asupra imperativului lămuririi

depline a tuturor aspectelor privind întinderea și aplicarea dispozitivului

sentinței.

Având în vedere toate considerentele

arătate, Înalta Curte va admite recursul și în temeiul art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va casa

încheierea atacată și va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea

cererii de lămurire a dispozitivului.

Instanța de rejudecare urmează să dispună

efectuarea unei expertize topografice având ca obiect identificarea și

delimitarea suprafețelor de teren menționate în dispozitiv, cu indicarea amplasamentului

exact, a dimensiunilor și a vecinătăților acestora.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul

Mediului și Dezvoltării Durabile împotriva

Încheierii din 5 februarie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr.

11304/1/2005.

Casează încheierea atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

noiembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84946)
cios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, prin care solicita lămurirea dispozitivului sentinței nr. 1950/2007, în temeiul art. 281 1 C.proc.civ. Instanța de fo
ÎCCJ 2012-09-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3793/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin încheierea din 21 martie 2012, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins,
ÎCCJ 2008-03-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 981/2008
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 septembrie 2004, reclamanta SC A. SA a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Mediului și Gospodăririi
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4193/2009
âmpinarea intimatei susținând că este nefondată excepția nulității recursului întrucât cererea de recurs cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 302 1 lit. a) –d) C. proc. civ., mai mult, sunt incidente în cauză
ÎCCJ 2005-03-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1311/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 14 august 2003, reclamanta SC L.F. SA București a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, so
Sursă