ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4254/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 5 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr. 11304/1/2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, prin care solicita lămurirea dispozitivului sentinței nr. 1950 din, 17 iulie 2007 pronunțată de aceeași instanță, în temeiul art. 281 1 C. proc. civ.

Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 1950 din 17 iulie 2007 s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA și a fost obligat pârâtul să emită certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 19540 mp situat în București, în proprietatea exclusivă a reclamantei și pentru suprafața de 4917 mp teren, în coproprietate cu Institutul de Cercetări și Ingineria Mediului București, conform documentației depuse de reclamantă. Dezbaterea publică nu s-a purtat în legătură cu delimitarea exactă a terenului ci cu calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la eliberarea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru terenurile pentru care a depus documentația la instituția pârâtă.

Acesta, se arată în considerentele hotărârii recurate, este motivul pentru care instanța nu a considerat necesar să tranșeze problema identificării terenului pretins, aspectul respectiv nefiind contestat de părți, ci a stabilit că reclamanta este îndreptățită la eliberarea certificatului de proprietate pentru terenurile pretinse prin documentația depusă la autoritatea pârâtă (mai puțin suprafețele de teren pentru care a fost emis titlul de proprietate pentru persoane fizice interveniente). De altfel, mai reține instanța de fond, autoritatea publică pârâtă a executat sentința cu privire la care pretinde că are nelămuriri, ceea ce dovedește, o dată în plus, faptul că nu se impune lămurirea dispozitivului.

Împotriva încheierii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, considerând-o netemeinică și nelegală. În motivarea cererii de recurs, Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile a invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a arătat că dispozitivul sentinței nr. 1950 din 17 iulie 2007 nu poate fi adus la îndeplinire, deoarece terenul pentru care a fost obligat să emită certificat de atestare a dreptului de proprietate face parte dintr-o suprafață mult mai mare de 117.466,41 mp și nu poate fi individualizat și delimitat prin raportare la documentația depusă la dosarul cauzei, iar instanța de fond a respins proba cu expertiza tehnică topografică pe care a solicitat-o.

Criticând soluția pronunțată, recurentul – pârât a arătat că instanța de fond, interpretând în mod greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, ignorând faptul că emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate trebuie urmată punerea în posesie, care nu poate fi efectuată fără individualizarea și identificarea terenului. De asemenea, recurentul-pârât a arătat că soluția pronunțată este lipsită de temei legal, pentru că dispozitivul hotărârii judecătorești trebuie să rezolve toate cererile părților, să aibă un conținut cât mai complet, să arate în mod concret în ce constă și care sunt limitele condamnării, pentru a putea fi pus în executare.

În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, în temeiul art. 305 C. proc. civ. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate în recurs și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ. constată că recursul este fondat. Potrivit art. 281 1 C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul său să înlăture dispozițiile potrivnice. Scopul acestei proceduri constă în clarificarea dispozitivului, astfel încât să nu existe dificultăți la executare, în doctrina și jurisprudența procesual-civilă fiind consacrat, cu titlu de exemplu, cazul în care obiectul material al obligației stabilite prin dispozitiv este un teren pentru care nu au fost indicate vecinătățile și alte elemente de individualizare.

Or, în cauza de față, nu poate fi negată existența unei dificultăți în emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în condițiile în care, pe de o parte, se vorbește despre un teren în suprafață de 19.540 mp, ca teren aflat în proprietate exclusivă și despre un altul în suprafață de 4917 mp, ca teren aflat în coproprietate cu o altă entitate, iar pe de altă parte, ambele loturi se află la aceeași adresă poștală, unde în documentația depusă la dosar figurează un teren cu suprafață mult mai mare, de 117.466,41 mp, fără a fi indicate coordonatele exacte pentru identificarea lor.

Considerentul reținut de instanța de fond, în sensul că în litigiul soluționat prin sentința a cărei lămurire se solicită, dezbaterea nu s-a purtat în legătură cu delimitarea exactă a terenului, ci cu calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la eliberarea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate, este contrar spiritului reglementării contenciosului administrativ prin Legea nr. 554/2004.

Reclamanta a dedus judecății refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept prevăzut de lege în speță, (art. 20 din Legea nr. 15/1990), ipoteză pentru care art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și 18 din Legea nr. 554/2004 instituie un contencios subiectiv, de plină jurisdicție, care nu se limitează la verificarea dimensiunii formale a legalității actului administrativ asimilat, ci presupune dreptul și în același timp obligația instanței de contencios administrativ de a dispune măsuri menite să constituie o modalitate adecvată de restabilire a dreptului sau a interesului legitim lezat, pentru ca acesta să nu rămână iluzoriu și în același timp să nu aducă atingere dreptului sau intereselor legitime ale altor subiecte de drept.

Individualizarea obiectului dreptului a cărui recunoaștere se solicită se impune cu atât mai mult în cazul dreptului de proprietate, drept real în virtutea căruia titularul exercită în mod direct și nemijlocit atributele asupra unui bun determinat ( jus in re ). Din această perspectivă, Înalta Curte constată că lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt legate de individualizarea loturilor și delimitarea lor în raport cu întreaga suprafață de teren aflată la adresa poștală indicată în sentință necesita efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, potrivit art. 201 alin. (1) C. proc. civ., administrarea acestei probe nefiind incompatibilă cu procedura reglementată de art. 281 1 C. proc. civ.

Urgența în rezolvarea cererii, impusă de art. 281 1 alin. (2), nu poate prevala asupra imperativului lămuririi depline a tuturor aspectelor privind întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței. Având în vedere toate considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursul și în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va casa încheierea atacată și va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea cererii de lămurire a dispozitivului. Instanța de rejudecare urmează să dispună efectuarea unei expertize topografice având ca obiect identificarea și delimitarea suprafețelor de teren menționate în dispozitiv, cu indicarea amplasamentului exact, a dimensiunilor și a vecinătăților acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile împotriva Încheierii din 5 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 11304/1/2005. Casează încheierea atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2008.