ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față;

Prin rezoluția din 3 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, emisă

în dosarul nr. 1024/P/2008, s-a dispus, cu

referire

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

P.Z.,

P.G. și J.C. judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție, cercetați

pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

S-a reținut că persoana vătămată G.A. a formulat plângere penală împotriva

completului de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru

comiterea unor infracțiuni în

legătură cu

îndeplinirea atribuțiilor de serviciu cu prilejul soluționării

dosarului

cu numărul 2760/1/2008.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, dosarul cu

numărul 2706/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a

avut ca obiect cererea de strămutare a dosarului penal 2772/36/2007 de la

Curtea de Apel Constanța la o instanță egală în grad, formulată de persoana

vătămată G.A.

Potrivit dosarului cu numărul de mai sus, numita G.A. a formulat o

cerere de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Constanta, motivat de „vrăjmășiile”

autorităților locale ale poliției, parchetului, primăriei și prefecturii.

Prin încheierea din data de 28 februarie

2008, Curtea de Apel

Constanta a amânat cauza în vederea

soluționării cererii de

recuzare și de

abținere formulată de completul de judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea din data de 2

aprilie 2008, a luat în examinare cererea formulată de persoana vătămată prin

care solicită suspendarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului cu

numărul 2772/36/2007 al Curții de

Apel

Constanța, până la soluționarea cererii de strămutare, privind

același

dosar. Curtea a apreciat că nu se impune suspendarea judecării cauzei și pentru

acest motiv a respins cererea, fixând termen pentru judecarea cererii de

strămutare la data de 14 mai 2008.

La termenele din 14 mai 2008 și 11 iunie 2008 a fost amânată cauza

pentru a da posibilitatea persoanei vătăma te pentru a-și pregăti apărarea.

Prin încheierea cu numărul 1228 din data de 25 iunie 2008,

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

cererea de strămutare a

cauzei la Curtea de Apel București și a menținut

actele îndeplinite în fața instanței de la care se strămută judecarea cauzei.

S-a constatat că motivele invocate se regăsesc printre cazurile menționate de

prevederile art. 55 C. proc. pen. și în vederea asigurării unui proces

echitabil, și sunt și aplicabile prevederile art. 6 din C.E.D.O.

Persoana vătămată este nemulțumită de faptul că, magistrații judecători

Z.P., P.G. și J.C. ce au format completul de judecată la Înalta Curte de

Casație

și Justiție secția penală, nu au

suspendat judecarea cauzei până la

data în care se va judeca

strămutarea.

Potrivit articolului 56 pct. 3 C. proc. pen., „suspendarea judecării

cauzei poate fi dispusă numai de către completul de judecată investit cu

judecarea cererii de strămutare”,

astfel

că, au fost respectate norme procedurale ce reglementează

strămutarea.

În acest sens, relevante sunt dispozițiile articolul 296 C. proc. pen.,

cu privire la atribuțiile președintelui completului de judecată. Potrivit

acestui text, președintele conduce ședința,

îndeplinind

toate datoriile pe care le are atribuite de lege și decide

asupra

cererilor formulate de către părți. în acest context, admiterea sau respingerea

unor cereri formulate de către părți chiar dacă este de natură să nemulțumească

partea adversă nu realizează elementele unei infracțiuni.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petenta conform art.

278 C. proc. pen.

Prin rezoluția nr. 75/211/11/2/2009 din 19

ianuarie 2009 a

Procurorului șef al secției de urmărire

penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție

a fost respinsă, ca neîntemeiată,

plângerea petentei.

S-a reținut că petiționara i-a reclamat pe magistrații judecători la Înalta

Curte de Casație și Justiție întrucât nu au suspendat judecarea unei cauze

penale a cărei strămutare se afla pe rolul instanței supreme.

În cauză, judecătorii nu au făcut decât să se conformeze dispozițiilor art.

56 C. proc. pen., referitor la instituția strămutării, iar conform art. 296 din

același cod, președintele completului de judecată a îndeplinit toate

îndatoririle

pe care le are decizând asupra

cererilor formulate de părți, potrivit

dispozițiilor legale în vigoare.

Urmare verificărilor efectuate în cauză, rezultă că motivele de

nemulțumire ale petiționarului, nu constituie premise ale

comiterii vreunei infracțiuni, de către

magistrații judecători, care au

făcut parte din completul de judecată și

au soluționat cererea de strămutare.

Aceștia și-au exercitat atribuțiile de serviciu, în limitele

competențelor stabilite de lege, iar soluția de respingere a cererii de

suspendare a judecării cauzei penale a fost adoptată de către judecători, în

conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

Mai mult, în final, cererea de strămutare a fost admisă întrucât

motivele invocate de către petiționară se re găsesc printre cazurile menționate

de prevederile art. 55 C. proc. pen.

și în

vederea asigurării unui proces echitabil în sensul art. 6

din C.E.D.O.

Instituind procedura de la art. 278

1

C. proc. pen.

, privind accesul liber la justiție, legiuitorul

a oferit persoanei

vătămate posibilitatea de a-și apăra interesele și de

a solicita înlăturarea unor încălcări ale drepturilor sale.

Examinarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale s-a efectuat

ținând cont de împrejurarea că magistrații împotriva cărora s-a plâns

petiționara au participat la soluționarea unei cauze având ca obiect o cerere

de strămutare, ceea ce nu echivalează în mod automat cu săvârșirea unei

infracțiuni, activitatea de înfăptuire a justiției fiind exercitată de

magistrați, în limitele dispozițiilor legale în vigoare.

Rezultă că persoanele împotriva cărora se plânge petenta, au acționat

în virtute a atribuțiilor de serviciu, în mod corect constatându-se incidența

cazului reglementat de art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv faptele

reclamate nu există.

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale petenta a

formulat plângere conform art. 278

1

C. proc. pen., făcând referiri

la

diferite alte cauze pe care le are fără

a preciza în concret care sunt

motivele pentru care consideră rezoluția

atacată ca fiind nelegală și/sau netemeinică.

Examinând rezoluția de neîncepere a urmăririi penale prin prisma

înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Curtea constată că plângerea este

nefondată.

Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul

atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl

îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor

legale ale unei persoane.

În ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu

se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv

interpretării și aplicării dispozițiilor legale în acord cu principiile

dreptului substanțial și ale celui procedural.

Nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul

concret de soluționare a cauzei trebuie să

îmbrace forma căilor de

atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se

obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri

penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza.

Răspunderea penală a magistraților poate

fi pusă în discuție,

cu referire la infracțiunea

analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu

rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind

sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În speță, petenta a formulat o plângere penală împotriva intimaților, criticând

în realitate încheierea prin care aceștia au respins cererea petentei

de suspendare a judecării cauzei în legătură cu care formulase o

cerere de strămutare, încheiere care nu este supusă vreunei căi de atac.

Respingerea sau admiterea cererii de suspendare este atributul exclusiv

al instanței investite cu soluționarea cereri de strămutare, care apreciază, în

funcție de datele concrete din speță, dacă o asemenea măsură se impune a fi

luată până la soluționarea cererii de strămutare.

Împrejurarea că în speță intimații nu au admis cererea de suspendare

formulată de petentă nu echivalează cu săvârșirea unei fapte penale, așa cum

corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea

penală, cât și de procurorul ierarhic superior acestuia.

În consecință, plângerea împotriva

rezoluției de neîncepere a

urmării penale este nefondată

și urmează a fi respinsă conform art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara G.A.

împotriva rezoluției din 3 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă

în dosarul nr. 1024/P/2008.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționara la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat pentru petiționară, în sumă de 150 lei,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai

2009.