ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față; Prin rezoluția din 3 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, emisă în dosarul nr. 1024/P/2008, s-a dispus, cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de P.Z., P.G. și J.C. judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. S-a reținut că persoana vătămată G.A. a formulat plângere penală împotriva completului de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru comiterea unor infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu cu prilejul soluționării dosarului cu numărul 2760/1/2008.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, dosarul cu numărul 2706/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a avut ca obiect cererea de strămutare a dosarului penal 2772/36/2007 de la Curtea de Apel Constanța la o instanță egală în grad, formulată de persoana vătămată G.A. Potrivit dosarului cu numărul de mai sus, numita G.A. a formulat o cerere de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Constanta, motivat de „vrăjmășiile” autorităților locale ale poliției, parchetului, primăriei și prefecturii. Prin încheierea din data de 28 februarie 2008, Curtea de Apel Constanta a amânat cauza în vederea soluționării cererii de recuzare și de abținere formulată de completul de judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea din data de 2 aprilie 2008, a luat în examinare cererea formulată de persoana vătămată prin care solicită suspendarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului cu numărul 2772/36/2007 al Curții de Apel Constanța, până la soluționarea cererii de strămutare, privind același dosar. Curtea a apreciat că nu se impune suspendarea judecării cauzei și pentru acest motiv a respins cererea, fixând termen pentru judecarea cererii de strămutare la data de 14 mai 2008. La termenele din 14 mai 2008 și 11 iunie 2008 a fost amânată cauza pentru a da posibilitatea persoanei vătăma te pentru a-și pregăti apărarea. Prin încheierea cu numărul 1228 din data de 25 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare a cauzei la Curtea de Apel București și a menținut actele îndeplinite în fața instanței de la care se strămută judecarea cauzei.

S-a constatat că motivele invocate se regăsesc printre cazurile menționate de prevederile art. 55 C. proc. pen. și în vederea asigurării unui proces echitabil, și sunt și aplicabile prevederile art. 6 din C.E.D.O. Persoana vătămată este nemulțumită de faptul că, magistrații judecători Z.P., P.G. și J.C. ce au format completul de judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție secția penală, nu au suspendat judecarea cauzei până la data în care se va judeca strămutarea. Potrivit articolului 56 pct. 3 C. proc. pen., „suspendarea judecării cauzei poate fi dispusă numai de către completul de judecată investit cu judecarea cererii de strămutare”, astfel că, au fost respectate norme procedurale ce reglementează strămutarea.

În acest sens, relevante sunt dispozițiile articolul 296 C. proc. pen., cu privire la atribuțiile președintelui completului de judecată. Potrivit acestui text, președintele conduce ședința, îndeplinind toate datoriile pe care le are atribuite de lege și decide asupra cererilor formulate de către părți. în acest context, admiterea sau respingerea unor cereri formulate de către părți chiar dacă este de natură să nemulțumească partea adversă nu realizează elementele unei infracțiuni. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petenta conform art. 278 C. proc. pen. Prin rezoluția nr. 75/211/11/2/2009 din 19 ianuarie 2009 a Procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea petentei.

S-a reținut că petiționara i-a reclamat pe magistrații judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție întrucât nu au suspendat judecarea unei cauze penale a cărei strămutare se afla pe rolul instanței supreme. În cauză, judecătorii nu au făcut decât să se conformeze dispozițiilor art. 56 C. proc. pen., referitor la instituția strămutării, iar conform art. 296 din același cod, președintele completului de judecată a îndeplinit toate îndatoririle pe care le are decizând asupra cererilor formulate de părți, potrivit dispozițiilor legale în vigoare. Urmare verificărilor efectuate în cauză, rezultă că motivele de nemulțumire ale petiționarului, nu constituie premise ale comiterii vreunei infracțiuni, de către magistrații judecători, care au făcut parte din completul de judecată și au soluționat cererea de strămutare.

Aceștia și-au exercitat atribuțiile de serviciu, în limitele competențelor stabilite de lege, iar soluția de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei penale a fost adoptată de către judecători, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare. Mai mult, în final, cererea de strămutare a fost admisă întrucât motivele invocate de către petiționară se re găsesc printre cazurile menționate de prevederile art. 55 C. proc. pen. și în vederea asigurării unui proces echitabil în sensul art. 6 din C.E.D.O. Instituind procedura de la art. 278 1 C. proc. pen. , privind accesul liber la justiție, legiuitorul a oferit persoanei vătămate posibilitatea de a-și apăra interesele și de a solicita înlăturarea unor încălcări ale drepturilor sale.

Examinarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale s-a efectuat ținând cont de împrejurarea că magistrații împotriva cărora s-a plâns petiționara au participat la soluționarea unei cauze având ca obiect o cerere de strămutare, ceea ce nu echivalează în mod automat cu săvârșirea unei infracțiuni, activitatea de înfăptuire a justiției fiind exercitată de magistrați, în limitele dispozițiilor legale în vigoare. Rezultă că persoanele împotriva cărora se plânge petenta, au acționat în virtute a atribuțiilor de serviciu, în mod corect constatându-se incidența cazului reglementat de art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv faptele reclamate nu există. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale petenta a formulat plângere conform art. 278 1 C. proc.

pen., făcând referiri la diferite alte cauze pe care le are fără a preciza în concret care sunt motivele pentru care consideră rezoluția atacată ca fiind nelegală și/sau netemeinică. Examinând rezoluția de neîncepere a urmăririi penale prin prisma înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Curtea constată că plângerea este nefondată. Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. În ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.

Nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza. Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție, cu referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane. În speță, petenta a formulat o plângere penală împotriva intimaților, criticând în realitate încheierea prin care aceștia au respins cererea petentei de suspendare a judecării cauzei în legătură cu care formulase o cerere de strămutare, încheiere care nu este supusă vreunei căi de atac.

Respingerea sau admiterea cererii de suspendare este atributul exclusiv al instanței investite cu soluționarea cereri de strămutare, care apreciază, în funcție de datele concrete din speță, dacă o asemenea măsură se impune a fi luată până la soluționarea cererii de strămutare. Împrejurarea că în speță intimații nu au admis cererea de suspendare formulată de petentă nu echivalează cu săvârșirea unei fapte penale, așa cum corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea penală, cât și de procurorul ierarhic superior acestuia. În consecință, plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale este nefondată și urmează a fi respinsă conform art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara G.A. împotriva rezoluției din 3 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în dosarul nr. 1024/P/2008. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționara la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat pentru petiționară, în sumă de 150 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2009.