ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1224/2012

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introdusă de revizuienta G.A. la Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, la data de 28 martie 2011, aceasta a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 254 din 26 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – completul de 9 judecători, pronunțată în dosarul nr. 8956/1/2009. În motivarea scrisă a cererii sale, revizuienta a reiterat aspectele invocate în fazele anterioare de judecată, solicitând tragerea la răspundere penală a magistraților judecători Z.P., P.G. și J.C., care au format completul de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, investit cu judecarea cererii de strămutare, întrucât nu au dispus suspendarea judecării cauzei.

În cauză, s-au reținut următoarele: Prin sentința nr. 962 din 12 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta G.A. împotriva rezoluției din 3 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în dosarul nr. 1024/P/2008. A fost menținută rezoluția atacată, iar petenta obligată la plata cheltuielilor judiciare statului. S-a reținut, în esență, că, prin rezoluția din 3 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de urmărire penală și criminalistică, dată în dosarul nr. 1024/P/2008, s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de P.Z., G.P. și J.C., judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. S-a reținut că persoana vătămată G.A. a formulat plângere penală împotriva completului de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru comiterea unor infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu cu prilejul soluționării dosarului cu nr. 2760/1/2008. Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, dosarul cu nr. 2706/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală, a avut ca obiect cererea de strămutare a dosarului penal nr. 2772/36/2007 de la Curtea de Apel Constanța la o instanță egală în grad, formulată de persoana vătămată G.A.

(motivat de „vrăjmășiile” autorităților locale, ale poliției, parchetului, primăriei și prefecturii). Prin încheierea din data de 28 februarie 2008 Curtea de Apel Constanța a amânat cauza în vederea soluționării cererii de recuzare și de abținere formulată de completul de judecată. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin încheierea din data de 2 aprilie 2008, a luat în examinare cererea formulată de persoana vătămată prin care solicită suspendarea judecării cauzei ce forma obiectul dosarului cu nr. 2772/36/2007 al Curții de Apel Constanța, până la soluționarea cererii de strămutare, privind același dosar. Curtea a apreciat că nu se impune suspendarea judecării cauzei și pentru judecarea cererii de strămutare la data de 14 mai 2008. La termenele din 14 mai 2008 și 11 iunie 2008 cauza a fost amânată pentru a da posibilitatea persoanei vătămate să-și pregătească apărarea.

Prin încheierea cu nr. 1228 din 25 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea formulată și a strămutat judecarea cauzei la Curtea de Apel București, menținând actele îndeplinite în fața instanței de la care s-a strămutat judecarea cauzei. S-a constatat că motivele invocate se regăsesc printre cazurile menționate de prevederile art. 55 C. proc. pen. , iar strămutarea judecății se impune și în vederea asigurării unui proces echitabil. Procurorul a constatat că persoana vătămată este nemulțumită de faptul că magistrații judecători Z.P., P.G. și C. J., ce au format completul de judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, nu au suspendat judecarea cauzei, până la data la care urma să se judece cererea de strămutare.

S-a reținut că, în speță, au fost respectate dispozițiile art. 56 alin. (3) C. proc. pen. , iar admiterea sau respingerea unor cereri formulate de către părți, chiar dacă este de natură să nemulțumească, nu realizează elementele vre unei infracțiuni. Soluția a fost confirmată de procurorul ierarhic superior, prin rezoluția nr. 75/211/11/2009 din 19 ianuarie 2009. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petenta a formulat plângere conform art. 278 1 C. proc. pen., făcând referiri la diferite cauze pe care le are, fără a preciza în concret care sunt motivele pentru care consideră rezoluția atacată, ca fiind nelegală și/sau netemeinică. Examinând rezoluția de neîncepere a urmăririi penale prin prisma înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prima instanță a constatat că plângerea este nefondată.

S-a reținut că, potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește defectuos și prin aceasta, cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. În ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural. Nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului, care a soluționat cauza.

Răspunderea penală a magistraților putea fi pusă în discuție, cu referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane. Împrejurarea că, în speță, intimații nu au admis cererea de suspendare formulată de petentă, nu echivalează cu săvârșirea unei fapte penale, așa după cum corect s-a reținut, atât de către procurorul care a instrumentat plângerea penală, cât și de către procurorul ierarhic superior acestuia, plângerea formulată de petentă fiind nefondată. Î mpotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentă solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea plângerii formulate și desființarea rezoluției atacate, interesele sale materiale fiind prejudiciate.

Prin decizia penală nr. 254 din 26 aprilie 2010 pronunțată în dosarul nr. 8956/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție – completul de 9 judecători a respins, ca nefondat recursul declarat de petenta G.A. împotriva sentinței nr. 962 din 12 mai 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. 116/1/2009. Pentru a se pronunța astfel, instanța a apreciat că soluția dispusă este legală și temeinică, criticile și solicitările petentei fiind nefondate și neexistând cazuri de casare a căror reținere din oficiu, să conducă la desființarea hotărârii atacate. Împotriva acestei decizii, petiționara G.A. a formulat cerere de revizuire. Examinând cererea formulată de revizuientă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Din analiza dispozițiilor legale, aplicabile în materie, reiese că pot fi supuse revizuirii numai hotărârile care rezolvă fondul cauzei.

Or, în speță, este vorba de o cauză în baza art. 278 C. proc. pen., dispoziții ce stabilesc o procedură specială de soluționare a plângerilor formulate împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, nefiind soluționat fondul cauzei. Așa fiind, cererea formulată de revizuientă este inadmisibilă, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție – secțiile unite, prin decizia penală nr. XVII din 19 martie 2007, iar potrivit art. 414 2 alin. (3) C. proc. pen. „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe”. În consecință, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, formulată de revizuienta G.A., ca inadmisibilă, obligând-o pe revizuientă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei din urmă sentințe, nr. 1383 din 15 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, a formulat contestație în anulare revizuienta, fără a indica vreun motiv de drept, vreun temei juridic, așa cum prevede legea. Contestatoarea, prin demersul său, solicită admiterea contestației formulată, anularea sentinței și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a examina din nou cauza. Analizând contestația în anulare formulată de petentă, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă. Examinarea cererii, în raport de reglementarea căii de atac a contestației în anulare existente în Codul de procedură penală, arată că, contestația în anulare apare ca inadmisibilă.

În legislația noastră nu există reglementată atacarea prin calea de atac extraordinară a contestației în anulare a unei hotărâri pronunțate într-o altă cale de atac extraordinară, cum este revizuirea, respinsă, ca inadmisibilă. Or, în speță, contestatoarea a atacat prin contestația în anulare o hotărâre pronunțată într-o cauză de revizuire, respinsă, ca inadmisibilă, ceea ce nu este de admis. A considera o astfel de cale de atac, ca admisibilă, ar face ca, la speță, să se ajungă la concluzia, cel puțin teoretic, că o revizuire inadmisibilă ar putea fi privită, în anumite condiții și ca admisibilă, deși, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, pentru acest lucru. În raport cu cele arătate, neexistând temei juridic pentru admiterea unei astfel de contestații în anulare, Curtea va trebui să privească contestația în anulare formulată de G.A.

împotriva sentinței penale nr. 1383 din 15 septembrie 2011 a Înaltei Curte de Casație și Justiție – secția penală, ca inadmisibilă și a o respinge, ca atare. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva sentinței penale nr. 1383 din 15 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2685/1/2011. Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 aprilie 2012.