ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1224/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1224/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă

de revizuienta G.A. la Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, la

data de 28 martie 2011, aceasta a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 254

din 26 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – completul de 9

judecători, pronunțată în dosarul nr. 8956/1/2009.

În motivarea scrisă a

cererii sale, revizuienta a reiterat aspectele invocate în fazele anterioare de

judecată, solicitând tragerea la răspundere penală a magistraților judecători Z.P.,

P.G. și J.C., care au format completul de judecată de la Înalta Curte de

Casație și Justiție – secția penală, investit cu judecarea cererii de

strămutare, întrucât nu au dispus suspendarea judecării cauzei.

În cauză, s-au

reținut următoarele:

Prin sentința nr. 962

din 12 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, a fost

respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta G.A. împotriva

rezoluției din 3 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în

dosarul nr. 1024/P/2008. A fost menținută rezoluția atacată, iar petenta

obligată la plata cheltuielilor judiciare statului.

S-a reținut, în

esență, că, prin rezoluția din 3 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de urmărire penală și

criminalistică, dată în dosarul nr. 1024/P/2008, s-a dispus, în temeiul art. 10

lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de P.Z., G.P. și J.C.,

judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție, cercetați pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.

246 C. pen.

S-a reținut că

persoana vătămată G.A. a formulat plângere penală împotriva completului de

judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru comiterea unor

infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu cu prilejul

soluționării dosarului cu nr. 2760/1/2008.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză

a rezultat că, dosarul

cu

nr. 2706/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție -

secția penală, a avut

ca obiect cererea de strămutare a dosarului penal nr. 2772/36/2007

de la Curtea

de Apel Constanța la o instanță egală în grad, formulată

de persoana vătămată

G.A.

(motivat de „vrăjmășiile” autorităților locale, ale poliției, parchetului,

primăriei și prefecturii).

Prin încheierea din data de 28 februarie 2008 Curtea de

Apel Constanța a amânat cauza în vederea soluționării cererii de recuzare și de

abținere formulată

de

completul de judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin

încheierea din data de 2 aprilie

2008, a luat în

examinare cererea formulată de persoana vătămată prin care

solicită suspendarea

judecării cauzei ce forma obiectul dosarului cu

nr. 2772/36/2007 al Curții de Apel Constanța, până la soluționarea

cererii de

strămutare, privind același dosar. Curtea a apreciat că nu se

impune

suspendarea judecării cauzei și

pentru judecarea cererii de strămutare la data de 14 mai 2008.

La termenele din 14 mai 2008 și 11 iunie 2008 cauza a

fost amânată

pentru a da posibilitatea persoanei vătămate să-și

pregătească apărarea.

Prin încheierea cu nr. 1228 din 25 iunie 2008, Înalta

Curte de

Casație și Justiție a admis cererea formulată și a

strămutat judecarea cauzei la

Curtea de Apel București, menținând

actele îndeplinite în fața instanței de la

care s-a strămutat

judecarea cauzei. S-a constatat că motivele invocate se

regăsesc

printre cazurile menționate de prevederile art. 55 C. proc. pen.

,

iar strămutarea judecății se impune și în vederea asigurării unui proces

echitabil.

Procurorul

a constatat că persoana vătămată este nemulțumită

de

faptul că magistrații judecători Z.P., P.G. și C.

J., ce au format

completul de judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală,

nu au suspendat judecarea cauzei, până la data la care urma să

se judece cererea de

strămutare.

S-a reținut că, în speță, au fost respectate dispozițiile

art. 56 alin. (3) C. proc. pen.

, iar admiterea sau respingerea unor

cereri formulate de către

părți,

chiar

dacă este de natură să nemulțumească, nu realizează elementele vre

unei infracțiuni.

Soluția a fost confirmată de procurorul ierarhic

superior, prin rezoluția nr.

75/211/11/2009 din 19 ianuarie 2009.

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale,

petenta a formulat

plângere conform art. 278

1

C. proc. pen.,

făcând referiri la diferite

cauze pe care le are, fără a

preciza în concret care sunt motivele pentru care consideră rezoluția atacată,

ca fiind nelegală și/sau netemeinică.

Examinând rezoluția de neîncepere a urmăririi penale prin

prisma

înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prima instanță a

constatat că plângerea

este

nefondată.

S-a reținut că, potrivit art. 246 C. pen., constituie

infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, fapta funcționarului

public, care, în

exercițiul

atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl

îndeplinește defectuos și prin aceasta, cauzează

o vătămare intereselor

legale ale unei persoane.

În

ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se

circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt

investiți, respectiv interpretării și

aplicării

dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale

celui

procedural.

Nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la

modul concret de

soluționare

a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele

recunoscute de lege, neputându-se obține o

suplimentare a gradelor de

jurisdicție

prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului,

care a

soluționat cauza.

Răspunderea penală a magistraților putea fi pusă în

discuție, cu referire la

infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia

și-au exercitat funcția cu

rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal

al acțiunilor lor,

urmărind sau acceptând

vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Împrejurarea că, în speță, intimații nu au admis cererea

de suspendare

formulată de petentă, nu echivalează cu săvârșirea unei

fapte penale, așa după

cum corect s-a reținut, atât de către procurorul care a

instrumentat plângerea penală, cât și de către procurorul ierarhic superior

acestuia, plângerea formulată de

petentă fiind nefondată.

Î

mpotriva acestei sentințe, în termen legal, a

declarat recurs petentă solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii

atacate și, în rejudecare,

admiterea

plângerii formulate și desființarea rezoluției atacate, interesele sale

materiale

fiind prejudiciate.

Prin decizia penală nr.

254 din 26 aprilie 2010 pronunțată în dosarul nr. 8956/1/2009, Înalta Curte de

Casație și Justiție – completul de 9 judecători a respins, ca nefondat recursul

declarat de petenta G.A. împotriva sentinței nr. 962 din 12 mai 2009,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr.

116/1/2009.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a apreciat că soluția dispusă este legală și temeinică,

criticile și solicitările petentei fiind nefondate și neexistând cazuri de

casare a căror reținere din oficiu, să conducă la desființarea hotărârii

atacate.

Împotriva acestei

decizii, petiționara G.A. a formulat cerere de revizuire.

Examinând cererea

formulată de revizuientă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

următoarele:

Din analiza dispozițiilor

legale, aplicabile în materie, reiese că pot fi supuse revizuirii numai hotărârile

care rezolvă fondul cauzei. Or, în speță, este vorba de o cauză în baza art. 278

C. proc. pen., dispoziții ce stabilesc o procedură specială de soluționare a

plângerilor formulate împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală,

nefiind soluționat fondul cauzei.

Așa fiind, cererea

formulată de revizuientă este inadmisibilă, sens în care s-a pronunțat și

Înalta Curte de Casație și Justiție – secțiile unite, prin decizia penală nr. XVII

din 19 martie 2007, iar potrivit art. 414

2

alin. (3) C. proc. pen.

„dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru

instanțe”.

În consecință, Înalta

Curte va respinge cererea de revizuire, formulată de revizuienta G.A., ca

inadmisibilă, obligând-o pe revizuientă la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Împotriva acestei din

urmă sentințe, nr. 1383 din 15 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție – secția penală, a formulat contestație în anulare revizuienta, fără a

indica vreun motiv de drept, vreun temei juridic, așa cum prevede legea.

Contestatoarea, prin

demersul său, solicită admiterea contestației formulată, anularea sentinței și

trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

pentru a examina din nou cauza.

Analizând contestația

în anulare formulată de petentă, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă.

Examinarea cererii,

în raport de reglementarea căii de atac a contestației în anulare existente în

Codul de procedură penală, arată că, contestația în anulare apare ca

inadmisibilă.

În legislația noastră

nu există reglementată atacarea prin calea de atac extraordinară a contestației

în anulare a unei hotărâri pronunțate într-o altă cale de atac extraordinară,

cum este revizuirea, respinsă, ca inadmisibilă.

Or, în speță,

contestatoarea a atacat prin contestația în anulare o hotărâre pronunțată

într-o cauză de revizuire, respinsă, ca inadmisibilă, ceea ce nu este de admis.

A considera o astfel de cale de atac, ca admisibilă, ar face ca, la speță, să

se ajungă la concluzia, cel puțin teoretic, că o revizuire inadmisibilă ar

putea fi privită, în anumite condiții și ca admisibilă, deși, nu sunt întrunite

condițiile prevăzute de lege, pentru acest lucru.

În raport cu cele

arătate, neexistând temei juridic pentru admiterea unei astfel de contestații

în anulare, Curtea va trebui să privească contestația în anulare formulată de G.A.

împotriva sentinței penale nr. 1383 din 15 septembrie 2011 a Înaltei Curte de

Casație și Justiție – secția penală, ca inadmisibilă și a o respinge, ca atare.

Văzând și

reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în

anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva sentinței penale nr. 1383

din 15 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 2685/1/2011.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 100

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 18 aprilie 2012.