ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă

de revizuienta G.A. la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la

data de 28 martie 2011, aceasta a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 254

din 26 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

Completul de 9 judecători, pronunțată în dosarul nr. 8956/1/2009.

În motivarea scrisă a

cererii sale, revizuienta a reiterat aspectele invocate în fazele anterioare de

judecată, solicitând tragerea la răspundere penală a magistraților judecători Z.P.,

P.G. și C.J., care au format completul de judecată de la Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, investit cu judecarea cererii de

strămutare, întrucât nu au dispus suspendarea judecării cauzei.

În cauză se rețin

următoarele:

Prin sentința nr. 962

din 12 mai 2009, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată,

plângerea

formulată de petenta G.A.

împotriva rezoluției din 3 decembrie 2008 a

Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

Urmărire

Penală și Criminalistică,

dispusă în dosarul nr. 1024/P/2008. A fost menținută

rezoluția atacată, iar petenta obligată la plata

cheltuielilor judiciare statului.

S-a reținut, în

esență, că, prin rezoluția din 3 decembrie 2008 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică, dată în dosarul nr. 1024/P/2008, s-a dispus,

în temeiul

art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de P.Z.

, P.G. și J.C., judecători la Înalta Curte de Casație și

Justiție, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii

de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246

C. pen.

S-a

reținut că persoana vătămată G.A. a formulat plângere

penală

împotriva completului de judecată de la înalta Curte de Casație și

Justiție,

pentru comiterea unor infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor

de

serviciu cu prilejul soluționării dosarului cu nr. 2760/1/2008.

Din

actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, dosarul cu

numărul

2706/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a avut

ca

obiect cererea de strămutare a dosarului penal nr. 2772/36/2007 de la Curtea

de

Apel Constanța la o instanță egală în grad, formulată de persoana vătămată

G.A. (motivat de

„vrăjmășiile” autorităților locale, ale poliției, parchetului, primăriei și

prefecturii).

Prin

încheierea din data de 28 februarie 2008 Curtea de Apel Constanța a amânat

cauza în vederea soluționării cererii de recuzare și de abținere formulată

de completul de

judecată.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin încheierea din data de 2 aprilie

2008,

a luat în examinare cererea formulată de persoana vătămată prin care

solicită suspendarea

judecării cauzei ce forma obiectul dosarului cu

nr. 2772/36/2007 al Curții de Apel Constanța, până la soluționarea

cererii de

strămutare, privind același dosar. Curtea a apreciat că nu se

impune

suspendarea judecării cauzei și

pentru acest motiv a respins cererea, fixând

termen pentru judecarea cererii de strămutare la data de 14 mai 2008.

La

termenele din 14 mai 2008 și 11 iunie 2008 a fost amânată cauza

pentru

a da posibilitatea persoanei vătămate să își pregătească apărarea.

Prin

încheierea cu numărul 1228 din data de 25 iunie 2008, Înalta Curte de

Casație

și Justiție a admis cererea formulată și a strămutat judecarea cauzei la

Curtea

de Apel București, menținând actele îndeplinite în fața instanței de la

care

s-a strămutat judecarea cauzei. S-a constatat că motivele invocate se

regăsesc

printre cazurile menționate de prevederile art. 55 C. proc. pen.

,

iar strămutarea judecății se impune și în vederea asigurării unui proces

echitabil.

S-a

constatat de către procuror că persoana vătămată este nemulțumită

de

faptul că magistrații judecători Z.P., P.G. și C.J.

,

ce au format completul de judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, nu au suspendat judecarea cauzei până la data la care urma să

se judece

strămutarea.

S-a

reținut că în speță au fost respectate dispozițiile art. 56 alin. (3) C. proc.

pen.

, iar admiterea sau respingerea unor cereri formulate de

către

părți (de către președintele completului, potrivit art. 296

C. proc. pen.),

chiar dacă este de natură să nemulțumească, partea nu

realizează elementele

unei

infracțiuni.

Soluția

a fost confirmată de procurorul ierarhic superior, prin rezoluția nr.

75/211/11/2009 din 19

ianuarie 2009.

Împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale petenta a formulat

plângere

conform art. 278

1

C. proc. pen., făcând referiri la diferite

cauze

pe care le are, fără a preciza în concret care sunt motivele pentru care

consideră rezoluția atacată ca fiind nelegală și/sau netemeinică.

Examinând

rezoluția de neîncepere a urmăririi penale prin prisma

înscrisurilor

aflate la dosarul cauzei, prima instanță a constatat că plângerea

este nefondată.

S-a

reținut că, potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în

serviciu

contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în

exercițiul

atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl

îndeplinește

în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor

legale ale unei

persoane.

În ce privește

activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se

circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți,

respectiv interpretării și

aplicării

dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale

celui

procedural.

Nemulțumirile

părților dintr-un proces cu referire la modul concret de

soluționare a cauzei

trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele

recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de

jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale

împotriva magistratului

(magistraților) care au soluționat cauza.

Răspunderea

penală a magistraților putea fi pusă în discuție, cu referire la

infracțiunea

analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția ci

rea-credință, adică

au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor

urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Împrejurarea

că în speță intimații nu au admis cererea de suspendare

formulată

de petentă nu echivalează cu săvârșirea unei fapte penale, așa după

cum

corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea penală,

cât și de procurorul ierarhic superior acestuia, plângerea formulată de

petentă fiind

nefondată.

Î

mpotriva acestei sentințe, în termen legal, a

declarat recurs petentă solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii

atacate și, în rejudecare

admiterea

plângerii formulate și desființarea rezoluției atacate, interesele sale

materiale

fiind prejudiciate.

Prin decizia penală

nr. 254 din 26 aprilie 2010, pronunțată în dosarul nr. 8956/1/2009, Înalta

Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, a respins, ca nefondat

recursul declarat de petenta G.A. împotriva sentinței nr. 962 din 12 mai 2009,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul

nr. 116/1/2009.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a apreciat că soluția dispusă este legală și temeinică,

criticile și solicitările petentei fiind nefondate și neexistând cazuri de

casare a căror reținere din oficiu, să conducă la desființarea hotărârii

atacate.

Împotriva acestei

decizii petiționara G.A. a formulat cerere de revizuire.

Examinând cererea formulată

de revizuientă, Înalta Curte constată următoarele:

Din analiza dispozițiilor

legale, aplicabile în materie, reiese că pot fi supuse revizuirii numai hotărârile

care rezolvă fondul cauzei.

Or, în speță, este

vorba de o cauză în baza art. 278, dispoziții ce stabilesc o procedură specială

de soluționare a plângerilor formulate împotriva măsurilor și actelor de

urmărire penală, nefiind soluționat fondul cauzei.

Așa fiind, cererea formulată

de revizuientă este inadmisibilă, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin decizia penală nr. XVII din 19 martie

2007, iar potrivit art. 414

2

alin. (3) C. proc. pen. „dezlegarea

dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe”.

În consecință, Înalta

Curte va respinge cererea de revizuire, formulată de revizuienta G.A., ca

inadmisibilă.

În baza art. 192 C.

proc. pen., va fi obligată revizuienta la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de revizuienta G.A. împotriva deciziei penale nr. 254 din

26 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9

Judecători, pronunțată în dosarul nr. 8956/1/2009.

Obligă petiționara la 100 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15

septembrie 2011.