ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1782/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.V.A.S. l-a chemat în judecată pe S.G. și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligat la repararea prejudiciului în sumă de 44.415 dolari S.U.A. cu titlu de daune interese datorate ca urmare a neexecutării obligației contractuale asumate prin clauza 8.9 alin. (7), (8) și (9) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. SV 90/99. Litigiul a fost soluționat de Tribunalul București, secția comercială, care, prin sentința nr. 8123 din 15 iunie 2007, a respins, ca prescrisă, acțiunea stabilind că obligația de efectuare a investițiilor, asumată de pârât prin contractul de vânzare-cumpărare avea termene distincte de realizare conform datelor înscrise în anexa 4 la convenție astfel că pentru fiecare tip de investiție a început să curgă o prescripție diferită.

În raport de data introducerii acțiunii, 29 aprilie 2005, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, raportat la fiecare scadență era îndeplinit. Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel București, care prin decizia nr. 474 din 23 octombrie 2007, a respins, ca nefondat, apelul A.V.A.S. Instanța de apel a analizat criticile recurentei și a stabilit că în cauză erau incidente dispozițiile art. 26 2 prin raportare la art. 26 din O.G. nr. 25/2002, modificată și completată prin O.G. nr. 27/2005. S-a reconfirmat de către Curte faptul că dreptul la acțiune al A.V.A.S. începe să curgă de la data împlinirii ultimei scadențe anterioară intrării în vigoare a ordonanței precum și faptul că termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 era împlinit la data introducerii acțiunii.

Împotriva deciziei nr. 474 din 23 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs A.V.A.S. care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru a susține că dispozițiile legale aplicabile în speță au fost greșit interpretate. Potrivit recurentei data de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru dreptul autorității de a solicita penalitățile pentru neîndeplinirea investițiilor este 30 aprilie 2002. În cauză, potrivit recurentei erau aplicabile dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958 prin care se stipulează că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. Potrivit acestor dispoziții și având în vedere că ultima raportare în legătură cu efectuarea investiției trebuia făcută la data de 30 aprilie 2002, acțiunea introdusă la data de 29 aprilie 2005 respectă termenul legal de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

A mai susținut recurenta că excepția prescripției dreptului material la acțiune trebuia analizată prin prisma dispozițiilor speciale în materie de control postprivatizare, respectiv art. 26 2 , art. 2 din O.G. nr. 25/2002. S-a făcut trimitere în vederea susținerii aceluiași motiv la dispozițiile art. 3 lit. c) din O.G. nr. 25/2002 pentru a demonstra că drepturile sale decurg dintr-un contract în derulare așa cum este definit de ordonanța menționată precum și la art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 489/2003, dispoziții în raport de care a considerat că dreptul A.V.A.S. de a cere executarea obligațiilor asumate de cumpărător nu era prescris. În consecință, a solicitat ca în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., să se admită recursul iar cauza să fie trimisă pentru rejudecare. Motivele invocate de recurentă au fost combătute punctual de intimat care a arătat că acel contract pus în discuție de A.V.A.S. nu mai este în derulare întrucât societatea la care urmau să se facă investițiile a fost lichidată și radiată. Potrivit intimatului dispozițiile O.G. nr. 25/2002 au fost corect aplicate, întrucât s-a socotit că dreptul la acțiune al A.V.A.S. s-a născut la data împlinirii ultimei scadențe anterioare intrării sale în vigoare iar această dată era 1 martie 2002. Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, a mai arătat intimatul de la data când s-a născut dreptul la acțiune a început să curgă termenul de 3 ani care s-a împlinit la 1 martie 2005 așa încât instanța de apel a pronunțat o soluție legală.

Recursul este nefondat. Singura chestiune de drept adusă spre analiză în recurs prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este cea a prescripției dreptului la acțiune iar din această perspectivă se analizează momentul nașterii dreptului la acțiune pentru plata sumei de 44.415 dolari reprezentând daune, interese și penalități. Obligațiile reclamate de recurentă își au izvorul în clauzele contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni. Prin art. 8.9 alin. (7) din acest contract, s-a stipulat obligația cumpărătorului de a efectua în societate, pe o perioadă de 2 ani începând cu data de 1 martie 2000, o investiție pentru realizarea măsurilor cuprinse în programul pentru conformitate, la termenele prevăzute în anexa 4 care începeau cu 31 iulie 2000, ultima dată fiind 1 martie 2002. Pornind de la aceste stipulații din contract și de la incidența în cauză a art. 26 2 și 26 din O.G.

nr. 25/2002 modificată și completată prin O.G. nr. 27/2005, instanța de apel a stabilit corect că termenul pentru promovarea acțiunii s-a împlinit la data de 1 martie 2002 data ultimei scadențe. Este de reținut, în sensul concluziei de mai sus, că prin art. 26 2 din O.G. nr. 25/2002 s-a stipulat expres că „prescripția începe să curgă de la data împlinirii ultimei scadențe anterioare intrării în vigoare a prezentei ordonanțe”, or ultima scadență a fost stabilită la 1 martie 2002 conform datelor menționate în anexa 4 la contract.

Prin urmare, termenul de 3 ani s-a împlinit la 1 martie 2005, socotit de la data ultimei scadențe, în timp ce acțiunea a fost introdusă la 29 aprilie 2005. Având în vedere aceste dispoziții pe care instanța de apel le-a aplicat corect, susținerea recurentei care stabilește un alt moment al nașterii dreptului la acțiune respectiv data când ar fi trebuit să se transmită raportările privind investițiile, nu este în acord cu dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958 raportate la art. 26 2 din O.G. nr. 25/2002. Prin urmare, părțile nu ar fi putut să deroge de la aceste dispoziții prin convenție întrucât normele care reglementează prescripția extinctivă sunt norme imperative, de ordine publică.

Și ultima critică este nefondată întrucât recurenta a analizat aceleași dispoziții privind prescripția dreptului la acțiune și prin prisma dispozițiilor art. 2 și 3 lit. c) din O.G. nr. 25/2002 apreciind că se află în prezența unui contract în derulare și ca atare obligațiile nu s-au stins. Chiar dacă s-ar admite punctul său de vedere în legătură cu derularea contractului nu vor putea fi înlăturate prevederile referitoare la prescripția extinctivă, momentul nașterii dreptului la acțiune fiind determinant pentru valorificarea obligațiilor deduse judecății. Mai este de menționat și faptul că societatea care s-a privatizat, în folosul căreia ar fi trebuit făcute investițiile, a fost radiată iar investițiile de mediu la care s-a referit recurenta au devenit imposibil de executat.

În consecință, față de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 474 din 23 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 1.785 lei, cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului S.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2008.