ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1782/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta A.V.A.S. l-a chemat în judecată pe

S.G. și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligat la repararea

prejudiciului în sumă de 44.415 dolari S.U.A. cu titlu de daune interese datorate

ca urmare a neexecutării obligației contractuale asumate prin clauza 8.9 alin.

(7), (8) și (9) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. SV 90/99.

Litigiul a fost soluționat de Tribunalul

București, secția comercială, care, prin sentința nr. 8123 din 15 iunie 2007, a

respins, ca prescrisă, acțiunea stabilind că obligația de efectuare a

investițiilor, asumată de pârât prin contractul de vânzare-cumpărare avea

termene distincte de realizare conform datelor înscrise în anexa 4 la convenție

astfel că pentru fiecare tip de investiție a început să curgă o prescripție

diferită. În raport de data introducerii acțiunii, 29 aprilie 2005, termenul de

3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, raportat la fiecare scadență

era îndeplinit.

Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel

București, care prin decizia nr. 474 din 23 octombrie 2007, a respins, ca

nefondat, apelul A.V.A.S.

Instanța de apel a analizat criticile recurentei

și a stabilit că în cauză erau incidente dispozițiile art. 26

2

prin

raportare la art. 26 din O.G. nr. 25/2002, modificată și completată prin O.G. nr.

27/2005. S-a reconfirmat de către Curte faptul că dreptul la acțiune al A.V.A.S.

începe să curgă de la data împlinirii ultimei scadențe anterioară intrării în

vigoare a ordonanței precum și faptul că termenul de 3 ani prevăzut de Decretul

nr. 167/1958 era împlinit la data introducerii acțiunii.

Împotriva deciziei nr. 474 din 23 octombrie

2007 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs A.V.A.S. care a

invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru

a susține că dispozițiile legale aplicabile în speță au fost greșit

interpretate.

Potrivit recurentei data de la care începe să

curgă termenul de prescripție pentru dreptul autorității de a solicita penalitățile

pentru neîndeplinirea investițiilor este 30 aprilie 2002. În cauză, potrivit

recurentei erau aplicabile dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958 prin

care se stipulează că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul

la acțiune. Potrivit acestor dispoziții și având în vedere că ultima raportare

în legătură cu efectuarea investiției trebuia făcută la data de 30 aprilie

2002, acțiunea introdusă la data de 29 aprilie 2005 respectă termenul legal de

3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

A mai susținut recurenta că excepția prescripției

dreptului material la acțiune trebuia analizată prin prisma dispozițiilor speciale

în materie de control postprivatizare, respectiv art. 26

2

, art. 2

din O.G. nr. 25/2002. S-a făcut trimitere în vederea susținerii aceluiași motiv

la dispozițiile art. 3 lit. c) din O.G. nr. 25/2002 pentru a demonstra că

drepturile sale decurg dintr-un contract în derulare așa cum este definit de

ordonanța menționată precum și la art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 489/2003,

dispoziții în raport de care a considerat că dreptul A.V.A.S. de a cere

executarea obligațiilor asumate de cumpărător nu era prescris.

În consecință, a solicitat ca în temeiul art.

312 alin. (3) C. proc. civ., să se admită recursul iar cauza să fie trimisă

pentru rejudecare.

Motivele invocate de recurentă au fost combătute

punctual de intimat care a arătat că acel contract pus în discuție de A.V.A.S.

nu mai este în derulare întrucât societatea la care urmau să se facă

investițiile a fost lichidată și radiată. Potrivit intimatului dispozițiile O.G.

nr. 25/2002 au fost corect aplicate, întrucât s-a socotit că dreptul la acțiune

al A.V.A.S. s-a născut la data împlinirii ultimei scadențe anterioare intrării

sale în vigoare iar această dată era 1 martie 2002. Potrivit art. 7 din

Decretul nr. 167/1958, a mai arătat intimatul de la data când s-a născut dreptul

la acțiune a început să curgă termenul de 3 ani care s-a împlinit la 1 martie

2005 așa încât instanța de apel a pronunțat o soluție legală.

Recursul este nefondat.

Singura chestiune de drept adusă spre analiză

în recurs prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este cea a prescripției

dreptului la acțiune iar din această perspectivă se analizează momentul

nașterii dreptului la acțiune pentru plata sumei de 44.415 dolari reprezentând

daune, interese și penalități. Obligațiile reclamate de recurentă își au

izvorul în clauzele contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni.

Prin art. 8.9 alin. (7) din acest contract,

s-a stipulat obligația cumpărătorului de a efectua în societate, pe o perioadă de

2 ani începând cu data de 1 martie 2000, o investiție pentru realizarea măsurilor

cuprinse în programul pentru conformitate, la termenele prevăzute în anexa 4

care începeau cu 31 iulie 2000, ultima dată fiind 1 martie 2002.

Pornind de la aceste stipulații din contract

și de la incidența în cauză a art. 26

2

și 26 din O.G. nr. 25/2002

modificată și completată prin O.G. nr. 27/2005, instanța de apel a stabilit

corect că termenul pentru promovarea acțiunii s-a împlinit la data de 1 martie

2002 data ultimei scadențe.

Este de reținut, în sensul concluziei de mai

sus, că prin art. 26

2

din O.G. nr. 25/2002 s-a stipulat expres că

„prescripția începe să curgă de la data împlinirii ultimei scadențe anterioare intrării

în vigoare a prezentei ordonanțe”, or ultima scadență a fost stabilită la 1

martie 2002 conform datelor menționate în anexa 4 la contract.

Prin urmare, termenul de 3 ani s-a împlinit la

1 martie 2005, socotit de la data ultimei scadențe, în timp ce acțiunea a fost

introdusă la 29 aprilie 2005.

Având în vedere aceste dispoziții pe care instanța

de apel le-a aplicat corect, susținerea recurentei care stabilește un alt

moment al nașterii dreptului la acțiune respectiv data când ar fi trebuit să se

transmită raportările privind investițiile, nu este în acord cu dispozițiile

art. 7 din Decretul nr. 167/1958 raportate la art. 26

2

din O.G. nr. 25/2002.

Prin urmare, părțile nu ar fi putut să deroge de la aceste dispoziții prin

convenție întrucât normele care reglementează prescripția extinctivă sunt norme

imperative, de ordine publică.

Și ultima critică este nefondată întrucât

recurenta a analizat aceleași dispoziții privind prescripția dreptului la

acțiune și prin prisma dispozițiilor art. 2 și 3 lit. c) din O.G. nr. 25/2002

apreciind că se află în prezența unui contract în derulare și ca atare

obligațiile nu s-au stins. Chiar dacă s-ar admite punctul său de vedere în

legătură cu derularea contractului nu vor putea fi înlăturate prevederile referitoare

la prescripția extinctivă, momentul nașterii dreptului la acțiune fiind

determinant pentru valorificarea obligațiilor deduse judecății. Mai este de

menționat și faptul că societatea care s-a privatizat, în folosul căreia ar fi

trebuit făcute investițiile, a fost radiată iar investițiile de mediu la care

s-a referit recurenta au devenit imposibil de executat.

În consecință, față de cele ce preced,

potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S.

BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 474 din 23 octombrie 2007 a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 1.785 lei,

cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului S.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2008.