ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1407/2009

Asupra recursurilor penale de față; Prin sentința penală nr. 235 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenții P.P. și P.I. împotriva rezoluției nr. 2481/1172/2007 din 14 decembrie 2007 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petenți împotriva ordonanței nr. 233/P/2007 din 6 noiembrie dată de procurorul de caz din cadrul aceluiași parchet, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului E.M., executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen.

S-a reținut că la data de 14 aprilie 2006, petenții P.P. și P.I. au solicitat efectuarea de cercetări față de executorul judecătoresc E.M. sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă constând în aceea că a refuzat să execute silit mai multe hotărâri judecătorești, respectiv sentințele civile nr. 5265 din 16 iunie 1998, nr. 10198 din 30 octombrie 1997, nr. 3463 din 7 octombrie 1999, toate trei pronunțate de Judecătoria Tg.Jiu. Procedând la verificări în raport de cele sesizate în plângere, procurorul de caz, prin ordonanța nr. 233/P/2007 din 6 noiembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cu referire la dispoz.

art. 228 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. a) și d) și art. 11 pct. 1 lit. b), art. 249 și art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus scoaterea de sub urmărire penală a executorului judecătoresc pentru fapta prev. de art. 246 C. pen., reclamată. Totodată, prin aceeași ordonanță s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de același executor, cu referire la dispoz. art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru o faptă prev. de art. 246 C. pen., iar cu referire la dispoz. art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru o altă faptă prev. de art. 246 C. pen., reclamate de aceiași petenți. Ordonanța procurorului de caz a fost atacată cu plângere, iar aceasta, prin rezoluția nr. 2481/ll/2/2007 din 14 decembrie 2007, a primit o soluție de respingere, ca neîntemeiată din partea Procurorului General al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Cele două acte ale procurorului, respectiv ordonanța, cât și rezoluția au fost atacate, potrivit art. 278 1 C. proc. pen., cu plângere la Curtea de Apel Craiova. Verificând plângerea, instanța sesizată, prin sentința penală nr. 48 din 19 februarie 2008, a apreciat că aceasta este nefondată, respingând-o, ca atare. Hotărând astfel, judecătorul cauzei a stabilit că, într-adevăr, de la data la care hotărârile civile invocate de petenți, au devenit susceptibile de a fi executate, și până în prezent, a trecut o perioadă mare de timp, însă faptul acesta nu este suficient pentru a se concluziona că executorul judecătoresc, în exercitarea atribuțiunilor sale, a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.

Mai mult, s-a făcut trimitere la conținutul art. 246 C. pen., dispoziții potrivit cărora o persoană săvârșește infracțiunea acolo incriminată numai dacă sunt întrunite elementele constitutive atât sub aspectul laturii subiective, cât și sub aspectul laturii obiective, în sensul că trebuie să se stabilească cu certitudine dacă subiectul activ a acționat cu „știință". Ori, în raport de împrejurările existente, cât și de motivele pentru care intimatul nu a finalizat executarea silită a celor trei titluri executorii, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive (respectiv, nu este dovedită latura subiectivă) a infracțiunilor de abuz în serviciul contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., reclamate de petenți în plângerile lor.

Hotărârea astfel pronunțată a fost atacată cu recurs, petenții invocând dispozițiile art. 385 6 pct. 10 C. proc. pen., în raport cu care au apreciat că soluția este nelegală și netemeinică. Verificând recursul, în conformitate cu art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. , sub toate aspectele de fapt și de drept, I.C.C.J, prin decizia nr. 1455 din 21 aprilie 2008, a admis recursurile declarate de petenți, a casat sentința nr. 48 din 19 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, trimițând cauza la aceeași instanță de fond, pentru rejudecare.

Motivând decizia de casare, instanța supremă a reținut că atât procurorul, cât și instanța care a judecat plângerea împotriva rezoluțiilor de scoatere și, respectiv neîncepere a urmăririi penale, trebuia să stăruie în a stabili aspectul penal sau nepenal al conduitei executorului judecătoresc, și nu să-și însușească, în mod necritic, punctul de vedere al acestuia care, invocând deliberat forme birocratice, nu a găsit de cuviință să execute nici unul din titlurile executorii invocate de către petenți, considerente ce afectează atât rezoluțiile procurorului, cât și hotărârea instanței de fond, ce au fost privite ca fiind nelegale și netemeinice. Mai mult, s-a indicat ca, în rejudecare, instanța de fond să verifice și celelalte critici ale recurenților, cu privire la calitatea actelor preliminare de urmărire penală privind neexecutarea de către executorul judecătoresc a celorlalte două titluri executorii invocate de petenți.

Într-un al doilea ciclu procesual, rejudecând, verificând plângea formulată de petenți, instanța de fond constată că aceasta este nefondată, urmând ca în cauză să fie adoptată soluția prev. de art. 278 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., de respingere, ca atare, a acesteia.

Astfel, se constată că procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, fapt judicios însușit de către Procurorul General, a reținut corect că executorul judecătoresc nu a săvârșit infracțiunile de abuz contra intereselor persoanelor, fapte prev. de art. 246 C. pen., în exercitarea atribuțiunilor sale de serviciu, legate de punerea în executare a celor trei titluri executorii invocate de petenti, respectiv sentințele civile nr. 5262/1998, 10198/1997 și 3463/1999, toate trei pronunțate de Judecătoria Tg.Jiu și care au format corespunzător obiectul dosarelor de executare nr. 920, 177 și 188, toate pe anul 2001. Prin urmare, de vreme ce nu s-au desprins temeiuri care să justifice tragerea la răspundere penală a executorului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor mai sus descrise, s-a apreciat că soluțiile de scoatere și, respectiv, neîncepere a urmăririi penale, adoptate de procuror ,sunt legale și temeinice.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petenții P.P. și P.I., susținând că instanța de rejudecare nu a analizat noile acte pe care le-au depus la dosar, din care rezultă că toate cele trei titluri executorii la care au făcut referire în plângerea penală sunt în continuare în termene legale de executare, iar refuzul intimatului de a le executa demonstrează rea credință. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursurile sunt nefondate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 14 aprilie 2006 petenții P.P. și I. au formulat o plângere penală împotriva executorului judecătoresc E.M.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. proc. pen., constând în aceea că ar fi refuzat să execute mai multe hotărâri judecătorești ale petenților. În privința titlurilor executorii la care petenții au făcut referire, Curtea constată că acestea au făcut obiectul unor dosare de executare deschise la Biroul Executorului Judecătoresc P.I. , iar urmare a decesului acestuia, ele au fost preluate în luna aprilie 2004 de către intimatul E.M. Referitor la executarea silită a sentinței civile nr. 5262 din 19 iunie 1998 a Judecătoriei Tg.Jiu, aceasta a format mai întâi obiectul dosarului de executare nr. 354/E/2000,fiind executată în parte de către executorul P.I., prin predarea către creditoarea P.I.

a majorității bunurilor menționate în titlu. Pentru restul bunurilor negăsite la momentul executării inițiale, ca și pentru suma de bani menționată în titlu, petenta a formulat la data de 27 decembrie 2001 o nouă cerere de executare silită, adresată aceluiași executor, ce a format obiectul dosarului nr. 920/E/2001. Acest dosar execuțional nu a fost finalizat de executorul P.I. Jar după decesul acestuia a fost preluat de către intimatul E.M. Ulterior acestui moment între petentul P.P., ca mandatar al creditoarei P.I., și intimatul E.M. a existat o corespondență legată de cele trei dosare de executare preluate de la executorul P.I., inclusiv cu privire la dosarul nr. 920/E/2001,concretizată pe de o parte în cererile adresate de petent în sensul continuării executării, iar pe de altă parte în convocările adresate de către intimat petentului pentru a da relații cu privire la respectivele dosare.

În susținerea acuzațiilor aduse intimatului, petenții susțin că acesta a refuzat să îndeplinească vreun act de executare silită, deși printr-o hotărâre judecătorească (sentința civilă nr. 1200 din 8 martie 2005 a Judecătoriei Tg.Jiu s-a dispus continuarea executării silite în dosarul nr. 920/E/2001 preluat de intimat). Din această sentință rezultă în esență că refuzul executorului de a continua executarea este nejustificat. În condițiile în care impedimentele legale invocate de el (prescripția și perimarea executării silite) au fost tranșate prin alte hotărâri judecătorești (decizia civilă nr. 1878 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului Gorj și sentința civilă nr. 1421 din 11 martie 2004 a Judecătoriei Tg.Jiu).

Aceste hotărâri judecătorești, îndeosebi ultima, analizează și resping excepțiile prescripției dreptului de a cere executarea silită, respectiv cea a perimării, ambele ridicate pe calea contestației la executare de către debitorul menționat în titlul executoriu. Dacă în privința prescripției ,din considerentele instanței rezultă în mod clar de ce nu opera acest impediment la data formulării noii cereri de executare de către creditoare (ce face obiectul dosarului nr. 920/E/2001),în privința perimării se reține sec faptul că din actele dosarului rezultă că creditoarea nu a stat în pasivitate un termen de 6 luni. Or, în condițiile în care ultimul act îndeplinit de executorul P.I. a fost somația privind înființarea popririi asupra drepturilor salariale ale debitorului, datată 21 februarie 2003,iar după preluarea dosarului de executare de către intimat rezultă că petentul P.P.

a adresat acestuia cereri succesive prin care arăta că stăruie în executare însă începând cu 14 aprilie 2004 (urmate de cele din 12 octombrie 2004, 11 aprilie 2005, 5 octombrie 2005, 8 septembrie 2006 - fil.36 și urm. d. u. p.),conduita intimatului, de a nu proceda la noi acte de executare în dosarul nr. 920/E/2001 în perioada reclamată în plângere, a avut din punct de vedere subiectiv o justificare(cu referire la eventuala incidență a art. 389 C. proc. civ.) de natură a conduce la concluzia că nu a acționat cu intenția de a cauza o vătămare intereselor legale ale creditorului. Mai mult, deși sentința civilă nr. 1200/2005 face trimitere la celelalte două hotărâri judecătoreștii 1878/2002 și 1421/2004) , acestea din urmă analizează situația dosarului de executare într-o perioadă limitată de timp și cu trimitere la anumite acte aflate la dosar.

În privința actelor noi depuse la dosarul de rejudecare în principal s. civ. nr. 1693 din 6 martie 2008 a Judecătoriei Tg.Jiu și dec . civ. 1848 din 17 iunie 2008 a Tribunalului Gorj, acestea nu sunt relevante în dovedirea vinovăției intimatul ui, câtă vreme ambele au în vedere situația dosarului de executare după data de 8 martie 2005 când a fost pronunțată s. civ. nr. 1200 menționată anterior, atât în ce privește prescripția executării silite, cât și primarea. În aceste condiții, concluzia la care a ajuns procurorul, în sensul incidenței art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu referire la conduita intimatului în dosarul execuțional nr. 920/E/2001, este corectă, neexistând argumente pentru a se dispune redeschiderea urmăririi penale.

Aceeași este în esență situația și în privința celorlalte dosare de executare menționate de petent în plângere, respectiv nr. 177/E/2001 și 188/E/2001,cu mențiunea că în aceste cazuri nu a existat și o hotărâre judecătorească, pronunțată în procedura contestației la executare, care să dispună asupra executării silite, cu referire la incidența art. 389 C. proc. civ. Astfel, în dosarul nr. 188/E/2001, titlu executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 10198/30 octombrie 1997 a Judecătoriei Tg.Jiu a fost executat în parte, prin punerea petentului P.P. în posesia suprafeței de teren menționate în titlu (la data de 15 noiembrie 2001),fără a se executa partea referitoare la ridicarea construcțiilor și plata sumelor stabilite prin aceeași hotărâre.

Ulterior, la 10 ianuarie 2003, 8 octombrie 2003 și 15 octombrie 2003, petentul a solicitat emiterea unor noi somații, fapt care s-a întâmplat la 4 martie 2003 și 14 noiembrie 2003. Mai mult, din cererea adresată executorului P.I. la 8 octombrie 2003, rezultă că petentul urma sa avanseze sumele necesare demolării construcțiilor (având ca sursă un împrumut bancar), însă între actele aflate la dosar nu se regăsește și o asemenea dovadă. În aceste condiții, nici în cazul dosarului execuțional nr. 188/E/2001 nu se poate vorbi despre o exercitare abuzivă, prin misiune, a atribuțiilor de serviciu ale intimatului, astfel încât soluția de neîncepere a urmăririi penale dispuse față de acesta este legală și temeinică.

În fine, în ce privește dosarul de executare nr. 177 IEI 2001, întocmit în baza s. pen. nr. 3463 din 7 octombrie 1999 a Judecătoriei Tg.Jiu, somația a fost adresată debitorului de către executorul P.I. la data de 1 noiembrie 2001,fiind urmată de altele la 21 februarie 2003 și 14 noiembrie 2003,ca urmare a cererilor adresată de petent în calitate de creditor, la 10 ianuarie 2003, 8 octombrie 2003 și 15 octombrie 2003, ceea ce justifică temerea intimatului privind incidența dispozițiilor legale din materia perimării executării silite. În concluzie, Curtea apreciază criticile formulate de petenți ca fiind neîntemeiate, sens în care în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză, obligându-i la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondate recursurile declarate de petiționarii P.P. și P.I. împotriva sentinței penale nr. 235 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2009.