ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1407/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1407/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor penale de față;

Prin sentința penală

nr. 235 din 9 decembrie 2008 a Curții de

Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă

ca nefondată plângerea formulată de petenții P.P.

și P.I. împotriva rezoluției nr. 2481/1172/2007 din 14

decembrie

2007 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, prin care a fost respinsă ca

neîntemeiată

plângerea formulată de petenți împotriva ordonanței

nr. 233/P/2007 din 6 noiembrie dată de procurorul

de caz din cadrul

aceluiași parchet, prin care s-a dispus scoaterea de

sub urmărire penală a intimatului E.M., executor judecătoresc, pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen.

S-a reținut că la data de 14

aprilie 2006, petenții P.P. și P.I. au solicitat efectuarea de cercetări față

de executorul judecătoresc E.M. sub aspectul săvârșirii de către acesta a

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă constând

în aceea că a refuzat să execute silit

mai

multe hotărâri judecătorești, respectiv sentințele civile nr. 5265

din

16 iunie 1998, nr. 10198 din 30 octombrie 1997, nr. 3463 din 7 octombrie 1999,

toate trei pronunțate de Judecătoria Tg.Jiu.

Procedând

la verificări în raport de cele sesizate în plângere,

procurorul de caz, prin ordonanța nr. 233/P/2007 din

6 noiembrie

2006 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Craiova, cu referire

la dispoz. art. 228 alin.

(6) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. a) și d) și art. 11 pct. 1 lit.

b), art. 249 și art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus scoaterea de sub

urmărire penală a executorului judecătoresc pentru fapta prev.

de art. 246 C. pen., reclamată.

Totodată, prin aceeași ordonanță

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de același executor, cu referire

la dispoz. art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru o faptă prev.

de art. 246 C. pen., iar cu referire la dispoz. art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru o altă faptă prev.

de art. 246 C. pen., reclamate de aceiași petenți.

Ordonanța

procurorului de caz a fost atacată cu plângere, iar aceasta, prin rezoluția nr.

2481/ll/2/2007 din 14 decembrie 2007, a

primit o soluție de respingere, ca neîntemeiată din partea Procurorului

General al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Cele două acte ale procurorului,

respectiv ordonanța, cât și

rezoluția au

fost atacate, potrivit art. 278

1

C. proc. pen., cu

plângere

la Curtea de Apel Craiova.

Verificând plângerea, instanța

sesizată, prin sentința penală

nr. 48 din 19

februarie 2008, a apreciat că aceasta este nefondată,

respingând-o, ca

atare.

Hotărând astfel, judecătorul

cauzei a stabilit că, într-adevăr, de la data la care hotărârile civile

invocate de petenți, au devenit susceptibile de a fi executate, și până în

prezent, a trecut o perioadă mare de timp, însă faptul acesta nu este suficient

pentru a se concluziona că executorul judecătoresc, în exercitarea

atribuțiunilor sale, a săvârșit infracțiunea de

abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prev.

de art. 246 C. pen.

Mai mult, s-a făcut trimitere la

conținutul art. 246 C. pen., dispoziții potrivit cărora o persoană săvârșește

infracțiunea acolo incriminată numai dacă sunt întrunite elementele

constitutive atât sub aspectul laturii subiective, cât și sub aspectul laturii

obiective,

în sensul că trebuie să se

stabilească cu certitudine dacă subiectul

activ a acționat cu

„știință".

Ori, în raport de împrejurările

existente, cât și de motivele pentru care intimatul nu a finalizat executarea

silită a celor trei titluri executorii, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite

elementele constitutive (respectiv, nu este dovedită latura subiectivă) a infracțiunilor

de abuz în serviciul contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C.

pen., reclamate de petenți în plângerile lor.

Hotărârea

astfel pronunțată a fost atacată cu recurs, petenții

invocând dispozițiile art. 385

6

pct. 10 C.

proc. pen., în raport cu care au apreciat că soluția este nelegală și

netemeinică.

Verificând recursul, în

conformitate cu art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.

, sub toate aspectele de fapt și de drept,

I.C.C.J,

prin decizia nr. 1455 din 21 aprilie 2008, a admis recursurile

declarate de petenți, a casat sentința nr. 48 din

19 februarie 2008 a

Curții de Apel Craiova, trimițând cauza la aceeași

instanță de fond, pentru rejudecare.

Motivând decizia de

casare, instanța supremă a reținut că atât procurorul, cât și instanța care a

judecat plângerea împotriva

rezoluțiilor de

scoatere și, respectiv neîncepere a urmăririi penale,

trebuia să stăruie

în a stabili aspectul penal sau nepenal al

conduitei

executorului judecătoresc, și nu să-și însușească, în mod

necritic,

punctul de vedere al acestuia care, invocând deliberat forme birocratice, nu a

găsit de cuviință să execute nici unul din titlurile executorii invocate de

către petenți, considerente ce

afectează

atât rezoluțiile procurorului, cât și hotărârea instanței de

fond, ce au

fost privite ca fiind nelegale și netemeinice.

Mai mult, s-a indicat ca, în

rejudecare, instanța de fond să verifice și celelalte critici ale recurenților,

cu privire la calitatea actelor preliminare de urmărire penală privind neexecutarea

de către executorul judecătoresc a celorlalte două titluri executorii invocate

de petenți.

Într-un al doilea ciclu

procesual, rejudecând, verificând

plângea

formulată de petenți, instanța de fond constată că aceasta este nefondată,

urmând ca în cauză să fie adoptată soluția prev. de art. 278 pct.

8 lit. a) C. proc. pen., de respingere, ca atare, a

acesteia.

Astfel, se constată că

procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova,

fapt judicios însușit de către Procurorul General, a reținut corect că

executorul judecătoresc nu a săvârșit infracțiunile de abuz contra intereselor

persoanelor, fapte prev. de art. 246 C. pen., în exercitarea

atribuțiunilor sale de serviciu, legate de punerea în executare a celor trei

titluri executorii invocate de petenti, respectiv sentințele civile nr.

5262/1998, 10198/1997 și 3463/1999, toate trei pronunțate de Judecătoria Tg.Jiu

și care au format corespunzător obiectul dosarelor de executare nr. 920, 177 și

188, toate pe anul 2001.

Prin

urmare, de vreme ce nu s-au desprins temeiuri care să

justifice tragerea la răspundere penală a

executorului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor mai sus descrise, s-a

apreciat că soluțiile de scoatere și, respectiv, neîncepere a urmăririi penale,

adoptate de procuror ,sunt legale și temeinice.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs petenții P.P. și P.I., susținând că instanța de rejudecare nu a

analizat noile acte pe care le-au depus la

dosar, din care rezultă că toate cele trei titluri executorii la care au făcut

referire în plângerea

penală sunt în continuare în termene legale de

executare, iar refuzul intimatului de a le executa demonstrează rea credință.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma criticilor

formulate, dar și din

oficiu conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea

constată că recursurile

sunt nefondate.

Din actele și lucrările

dosarului rezultă că la data de 14

aprilie

2006 petenții P.P. și I. au formulat o plângere

penală împotriva

executorului judecătoresc E.M. sub

aspectul

săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor

prev.

de art. 246 C. proc. pen., constând în aceea că ar fi refuzat să

execute mai multe hotărâri judecătorești ale petenților.

În privința titlurilor

executorii la care petenții au făcut referire, Curtea constată că acestea au

făcut obiectul unor dosare

de executare

deschise la Biroul Executorului Judecătoresc P.I.

, iar urmare a

decesului acestuia, ele au fost preluate în luna aprilie 2004 de către

intimatul E.M.

Referitor la executarea silită a

sentinței civile nr. 5262 din 19 iunie 1998 a Judecătoriei Tg.Jiu, aceasta a

format mai întâi obiectul dosarului de executare nr. 354/E/2000,fiind executată

în parte de către executorul P.I., prin predarea către

creditoarea P.I. a majorității bunurilor menționate în titlu.

Pentru restul bunurilor negăsite

la momentul executării inițiale, ca și pentru suma de bani menționată în titlu,

petenta a formulat la data de 27 decembrie 2001 o nouă cerere de executare

silită, adresată aceluiași executor, ce a format obiectul dosarului nr.

920/E/2001.

Acest dosar execuțional nu a

fost finalizat de executorul P.I. Jar după decesul acestuia a fost preluat de

către intimatul E.M.

Ulterior acestui moment între

petentul P.P., ca mandatar al creditoarei P.I., și intimatul E.M. a existat o

corespondență legată de cele trei dosare de executare

preluate de la executorul P.I., inclusiv cu privire la dosarul

nr.

920/E/2001,concretizată pe de o parte în cererile adresate de petent în sensul

continuării executării, iar pe de altă parte în convocările adresate de către

intimat petentului pentru a da relații cu privire la respectivele dosare.

În susținerea acuzațiilor aduse

intimatului, petenții susțin că acesta a refuzat să îndeplinească vreun act de

executare silită, deși printr-o hotărâre judecătorească (sentința civilă nr.

1200

din 8 martie 2005 a Judecătoriei

Tg.Jiu s-a dispus continuarea executării

silite în dosarul nr.

920/E/2001 preluat de intimat).

Din această

sentință rezultă în esență că refuzul executorului

de a continua executarea este nejustificat. În

condițiile în care impedimentele legale invocate de el (prescripția și

perimarea executării silite) au fost tranșate prin alte hotărâri judecătorești

(decizia civilă nr. 1878 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului Gorj și sentința

civilă nr. 1421 din 11 martie 2004 a Judecătoriei Tg.Jiu).

Aceste hotărâri judecătorești,

îndeosebi ultima, analizează și resping excepțiile prescripției dreptului de a

cere executarea silită, respectiv cea a perimării, ambele ridicate pe calea

contestației la executare de către debitorul menționat în titlul executoriu.

Dacă în privința

prescripției ,din considerentele instanței rezultă în mod clar de ce nu opera

acest impediment la data formulării noii cereri de executare de către

creditoare (ce face

obiectul dosarului nr.

920/E/2001),în privința perimării se reține sec

faptul că din actele

dosarului rezultă că creditoarea nu a stat în pasivitate un termen de 6 luni.

Or, în condițiile în care

ultimul act îndeplinit de executorul P.I. a fost somația privind înființarea

popririi asupra drepturilor salariale ale debitorului, datată 21 februarie

2003,iar după preluarea dosarului de executare de către intimat rezultă că

petentul P.P. a adresat acestuia cereri succesive prin care arăta că stăruie în

executare însă începând cu 14 aprilie 2004 (urmate de cele din 12 octombrie

2004, 11 aprilie 2005, 5 octombrie 2005, 8 septembrie 2006 - fil.36 și urm. d.

u. p.),conduita intimatului, de a nu proceda la noi acte de executare în

dosarul nr. 920/E/2001 în perioada reclamată în plângere, a avut din punct de

vedere subiectiv o justificare(cu referire la eventuala incidență a art. 389 C.

proc. civ.) de natură a conduce la concluzia că nu a acționat cu intenția de a

cauza o vătămare intereselor legale ale creditorului.

Mai mult, deși sentința civilă

nr. 1200/2005 face trimitere la celelalte două hotărâri judecătoreștii

1878/2002 și 1421/2004)

, acestea din urmă

analizează situația dosarului de executare într-o

perioadă limitată de

timp și cu trimitere la anumite acte aflate la dosar.

În privința actelor noi depuse

la dosarul de rejudecare în principal s. civ. nr. 1693 din 6 martie 2008 a

Judecătoriei Tg.Jiu și dec

. civ. 1848 din 17

iunie 2008 a Tribunalului Gorj, acestea nu sunt relevante

în dovedirea vinovăției intimatul ui, câtă vreme

ambele au în vedere

situația

dosarului de executare după data de 8 martie 2005 când a fost

pronunțată

s. civ. nr. 1200 menționată anterior, atât în ce privește prescripția

executării silite, cât și primarea.

În aceste condiții, concluzia la

care a ajuns procurorul, în sensul incidenței art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu

referire la conduita intimatului în dosarul execuțional nr. 920/E/2001, este

corectă, neexistând argumente pentru a se dispune redeschiderea urmăririi

penale.

Aceeași

este în esență situația și în privința celorlalte dosare

de executare menționate de petent în plângere,

respectiv nr. 177/E/2001 și 188/E/2001,cu mențiunea că în aceste cazuri nu a

existat și o hotărâre judecătorească, pronunțată în procedura

contestației la executare, care să dispună asupra

executării silite, cu

referire la incidența art. 389 C. proc. civ.

Astfel, în dosarul nr.

188/E/2001, titlu executoriu reprezentat

de

sentința civilă nr. 10198/30 octombrie 1997 a Judecătoriei Tg.Jiu a fost

executat

în parte, prin punerea petentului P.P. în posesia suprafeței de teren

menționate în titlu (la data de 15 noiembrie 2001),fără a se executa partea

referitoare la ridicarea construcțiilor și plata sumelor stabilite prin aceeași

hotărâre.

Ulterior, la 10 ianuarie 2003, 8

octombrie 2003 și 15 octombrie 2003, petentul a solicitat emiterea unor noi

somații, fapt care s-a întâmplat la 4 martie 2003 și 14 noiembrie 2003.

Mai mult, din cererea adresată

executorului P.I. la 8 octombrie 2003, rezultă că petentul urma sa avanseze

sumele necesare demolării construcțiilor (având ca sursă un împrumut bancar),

însă

între actele aflate la dosar nu se

regăsește și o asemenea dovadă.

În aceste condiții, nici în

cazul dosarului execuțional nr. 188/E/2001 nu se poate vorbi despre o

exercitare abuzivă, prin

misiune, a

atribuțiilor de serviciu ale intimatului, astfel încât soluția

de

neîncepere a urmăririi penale dispuse față de acesta este legală și temeinică.

În fine, în ce privește dosarul

de executare nr. 177 IEI 2001, întocmit în baza s. pen. nr. 3463 din 7

octombrie 1999 a Judecătoriei Tg.Jiu, somația a fost adresată debitorului de

către executorul P.I. la data de 1 noiembrie 2001,fiind urmată de altele la 21

februarie 2003 și 14 noiembrie 2003,ca urmare a cererilor adresată de petent în

calitate de creditor, la 10 ianuarie 2003, 8 octombrie 2003 și 15 octombrie

2003, ceea ce justifică temerea intimatului privind incidența dispozițiilor

legale din materia perimării executării silite.

În

concluzie, Curtea apreciază criticile formulate de petenți ca

fiind neîntemeiate, sens în care în baza art.

385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile

declarate în cauză, obligându-i la plata cheltuielilor judiciare către stat

conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de petiționarii P.P. și P.I. împotriva sentinței penale

nr. 235 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă recurenții petiționari la

plata sumelor de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 aprilie 2009.