ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2387/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2387/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată la data de 24 octombrie 2008, reclamantul S.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, anularea hotărârii nr. 17057/255 din 3 septembrie 2008 emisă de pârâtă și constatarea faptului că este beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 pentru aprobarea O.G. nr. 105/1999, cu acordarea drepturilor cuvenite. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a dovedit strămutarea părinților săi, precum și aspectul că s-a născut în timpul refugiului acestora. A mai reținut prima instanță că efectele persecuțiilor etnice exercitate asupra părinților s-au răsfrânt implicit și asupra copiilor născuți în timpul refugiului, suportând și ei aceleași privațiuni.
Î mpotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. In esență, recurenta a arătat că Legea nr. 189/2000 nu prevede ca beneficiari ai drepturilor stabilite de aceasta și pe copiii născuți în perioada refugiului, reclamanta născându-se după 2 ani de la încheierea Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, în acea perioadă neavând loc strămutări de populație. Recursul este nefondat. Analizând sentința atacată în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc.
civ., raportat la motivele de recurs invocate Înalta Curte apreciază următoarele: Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.
În cauză, este necontestat și rezultă din dovezile administrate (acte de stare civilă, situație de avere imobiliară) că reclamantul s-a născut la data de 20 august 1942, în localitatea Mihai Bravu, județul Tulcea, după ce, în anul 1940 - în urma Tratatului de la Craiova - părinții săi se refugiaseră din localitatea de domiciliu, aflată în județul Caliacra - Bulgaria. Fiind născut în perioada refugiului părinților săi, intimatul-reclamant a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat instanța de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.
Având în vedere cele arătate, Curtea, în baza art. 312 alin (1) C. proc. civ. , va respinge recursul ca nefondat și constatând îndeplinite cerințele art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant, în cuantumul solicitat. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei către intimatul-reclamant. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 mai 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.