ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 21/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 17 martie 2008, P.E. și C.D., asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Botoșani, au solicitat instanței, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Suceava, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, obligarea pârâților la calcularea și plata unei despăgubiri egale cu diferențele salariale echivalente cu sporul de fidelitate de 5% din indemnizația brută lunară pentru perioada 1 martie 2005-31 martie 2005 și respectiv de 15% din indemnizația lunară brută de la 1 aprilie 2006 și până la încetarea stării de discriminare, în cuantum actualizat cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărei sume, până la data plății.

Reclamanții au cerut totodată, obligarea Ministerului Finanțelor și Economiei de a pune la dispoziție fondurile necesare achitării sumelor solicitate. Investit în primă instanță, Tribunalul Botoșani, secția civilă, prin sentința nr. 711 din 7 mai 2008, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, a admis acțiunea și i-a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani să plătească reclamantelor o despăgubire egală cu sporul de fidelitate de 5% din indemnizația brută lunară pentru perioada 1 martie 2005 - 31 martie 2006 și respectiv 15% din indemnizația brută lunară pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2006 și până la încetarea stării de discriminare, despăgubire ce va fi actualizată în funcție de indicii de inflație, începând cu data scadenței fiecărei sume în parte, până la data plății efective.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că potrivit dispozițiilor imperative ale art. 5 raportat la art. 6 C. muncii, este interzis în mod expres de lege orice tratament diferenția al asistenților judiciari sub pretextul îndeplinirii funcției sub forma unor mandate determinate. Aceste prevederi, se mai arată, reprezintă transpunerea în dreptul intern a dispozițiilor dreptului comunitar prioritar. Tot astfel, s-a mai reținut că acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 C. muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal atât Ministerul Justiției cât și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin D.G.F.P.

Botoșani, ambii recurenți fundamentându-și calea extraordinară de atac pe temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ. Se constată competența Curții de Apel Suceava, în soluționarea recursurilor de față, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit dispozițiilor art. I alin. (1) și (2) al O.U.G. nr. 75 din 11 iunie 2008, cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007 . . ., precum și potrivit O.G. nr. 8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției . . . , sunt soluționate în primă instanță, de curțile de apel.

Recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel, se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție. Ca atare, prin aceste dispoziții legale, s-a derogat de la dreptul comun, numai în privința drepturilor salariale reglementate prin O.U.G. nr. 27/2006 și O.G. nr. 8/2007, iar nu și cu privire la drepturi salariale reglementate prin alte acte normative. Cum reclamantele solicită prin cererea principală obligarea pârâților la plata unor diferențe salariale, echivalente cu sporul de fidelitate de 5% din indemnizația lunară brută, pentru perioada 1 martie 2005-31 martie 2006, când erau salarizate în baza unor alte acte normative (a se vedea O.U.G. nr. 177/2002 și O.U.G.

nr. 123/2003), cererea nu poate urma competența materială specială instituită prin O.U.G. nr. 75/2008. Cât privește capătul doi de cerere, acesta urmează regula instituită prin dispozițiile art. 17 C. proc. civ. În considerarea celor ce preced, cum în speță rămân aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (3) C. proc. civ., cauza va fi trimisă Curții de Apel Suceava, cu precizarea că hotărârea de față constituie în același timp atât declinator cât și regulator de competență, fiind astfel obligatorie pentru instanța în favoarea căreia s-a stabilit competența soluționării recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Declină în favoarea Curții de Apel Suceava competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 711 din 7 mai 2008 a Tribunalului Botoșani, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 ianuarie 2009.