ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2219/2009

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori, având pe rol soluționarea apelului declarat

de inculpatul B.C.T. împotriva sentinței penale nr. 119 din 7 aprilie 2009 a

Tribunalului Satu Mare, la termenul de judecată din 2 iunie 2009, din oficiu

a pus în discuția părților,

în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen., cu referire

la art. 160

b

C. proc. pen., starea de arest a inculpatului.

Prin încheierea din

aceeași dată, Curtea de Apel Oradea,

secția penală și pentru cauze cu minori,

a menținut starea de

arest preventiv a inculpatului

B.C.T.

în temeiul art. 160

b

raportat la art. 300

2

C. proc. pen., a constatat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea

acestei măsuri, respectiv art. 143 C. proc. pen. și art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen.

Instanța de prim

control judiciar a apreciat că lăsarea în libertatea inculpatului prezintă și

în prezent pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din

natura și gravitatea faptei dedusă judecății.

Împotriva încheierii

mai sus-menționate a formulate, în termen legal, recurs inculpatul.

La termenul de

judecată din 11 iunie 2009 inculpatul

B.C.T. nu a putut fi prezent din

motive medicale, Înalta Curte făcând aplicarea art. 385

11

alin. (3) C.

proc. pen.

Motivele de recurs

susținute oral de către inculpat prin apărătorul din oficiu

se

referă la faptul că nu

mai subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit. f)

C.

proc. pen.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs invocate,

cât

și

din

oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin.

(1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat

pentru următoarele considerente:

În speța dedusă

judecății, Înalta Curte constată că inculpatul

B.C.T.

a fost trimis în

judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul emis sub nr. l5/D/2006

al Parchetului de pe

lângă Tribunalul Satu Mare din 17 martie 2008, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. b) teza a II-a C. pen.

Prin sentința penală nr.

119 din 7 aprilie 2009, Tribunalul Satu Mare a dispus condamnarea inculpatului

B.C.T. la pedeapsa de 5 ani închisoare

cu executare în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzută de art.

64 lit. a) teza a II-a C. pen.

S-a reținut că, în data de 23

noiembrie 2007, orele 15,00, inculpatul i-a aplicat mamei sale B.V. mai multe

lovituri cu pumnul în zona feței și a capului, determinând căderea și lovirea acesteia

cu consecința decesului victimei.

Pe parcursul

desfășurării cercetării judecătorești în fața instanței de fond și apoi în fața

instanței de apel a fost verificată și menținută măsura arestării preventive

succesiv, constatându-se de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în

vedere la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, lucru constatat și prin

încheierea din 02 iunie 2009, în mod corect.

Potrivit art. 5 din C.E.D.O.

și art. 23 alin. (1) din Constituția României nimeni nu poate fi privat de

libertate, totuși de la această regulă generală sunt înscrise și excepții.

În art. 5 paragraful 1

lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30

/1994

se

prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și

cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața

autorității judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui

că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a se crede în

necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după

săvârșirea acesteia”.

În raport de aceste

reglementări internaționale, cu referire expresă la excepția reprezentată de

arestarea preventivă s-a stipulat că privarea de libertate trebuia să se

realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația

fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii

prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile

constituționale.

Dispunerea măsurii

arestării preventive, cât și menținerea acesteia trebuie să se facă cu

respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind

subordonate dovedirii interesului superior pe care îl reliefează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al

aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa cum

rezultă din încheierea atacată, instanța de control judiciar a procedat la

efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat în

mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate

a inculpatului B.C.T., respectiv, infracțiunea dedusă judecății este una gravă,

fiind, sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de

4

ani și există probe

certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordina

publică.

Condiția existenței

pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în

vedere infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății,

acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere unor valori sociale ocrotite

de lege, cum ar fi dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, iar

lăsarea în libertate a acestuia ar crea o stare de neliniște și neîncredere în

rândul membrilor societății, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială

la nivel local.

În cauză, există

indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapte grave, care prin modalitatea

de comitere și urmările produse duc la concluzia existenței pericolului concret

pentru ordinea publică.

Lăsarea în libertate a

inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală, creându-se

un climat de insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor în actul de

justiție.

Mai mult decât atât,

manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să

încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să

afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să

vegheze la respectarea și aplicarea legilor.

În speță, Înalta Curte

constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpatul

este actual și persistent, Curtea de Apel

Oradea, secția penală și pentru cauze

cu minori,

reținând corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă

pericol pentru ordinea publică, motiv pentru

care

în conformitate cu art.

385

15

alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul

B.C.T.

împotriva încheierii din 2 iunie 2009 a Curții de Ape

l

Oradea, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul B.C.T. împotriva încheierii din 2 iunie 2009 a

Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în

dosarul nr. 908/83/P/2008.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 iunie 2009.