ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2219/2009

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, având pe rol soluționarea apelului declarat de inculpatul B.C.T. împotriva sentinței penale nr. 119 din 7 aprilie 2009 a Tribunalului Satu Mare, la termenul de judecată din 2 iunie 2009, din oficiu a pus în discuția părților, în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., cu referire la art. 160 b C. proc. pen., starea de arest a inculpatului. Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului B.C.T. în temeiul art. 160 b raportat la art. 300 2 C. proc.

pen., a constatat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, respectiv art. 143 C. proc. pen. și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Instanța de prim control judiciar a apreciat că lăsarea în libertatea inculpatului prezintă și în prezent pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura și gravitatea faptei dedusă judecății. Împotriva încheierii mai sus-menționate a formulate, în termen legal, recurs inculpatul. La termenul de judecată din 11 iunie 2009 inculpatul B.C.T. nu a putut fi prezent din motive medicale, Înalta Curte făcând aplicarea art. 385 11 alin. (3) C. proc. pen. Motivele de recurs susținute oral de către inculpat prin apărătorul din oficiu se referă la faptul că nu mai subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc.

pen. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente: În speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că inculpatul B.C.T. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul emis sub nr. l5/D/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare din 17 martie 2008, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. b) teza a II-a C. pen. Prin sentința penală nr. 119 din 7 aprilie 2009, Tribunalul Satu Mare a dispus condamnarea inculpatului B.C.T.

la pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. S-a reținut că, în data de 23 noiembrie 2007, orele 15,00, inculpatul i-a aplicat mamei sale B.V. mai multe lovituri cu pumnul în zona feței și a capului, determinând căderea și lovirea acesteia cu consecința decesului victimei. Pe parcursul desfășurării cercetării judecătorești în fața instanței de fond și apoi în fața instanței de apel a fost verificată și menținută măsura arestării preventive succesiv, constatându-se de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, lucru constatat și prin încheierea din 02 iunie 2009, în mod corect.

Potrivit art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 alin. (1) din Constituția României nimeni nu poate fi privat de libertate, totuși de la această regulă generală sunt înscrise și excepții. În art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30 /1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”.

În raport de aceste reglementări internaționale, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale. Dispunerea măsurii arestării preventive, cât și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl reliefează. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”. În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatului B.C.T., respectiv, infracțiunea dedusă judecății este una gravă, fiind, sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordina publică.

Condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății, acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere unor valori sociale ocrotite de lege, cum ar fi dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea o stare de neliniște și neîncredere în rândul membrilor societății, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local. În cauză, există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapte grave, care prin modalitatea de comitere și urmările produse duc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică.

Lăsarea în libertate a inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor în actul de justiție. Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legilor. În speță, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpatul este actual și persistent, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, reținând corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care în conformitate cu art. 385 15 alin. (1) pct. 1 C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.T. împotriva încheierii din 2 iunie 2009 a Curții de Ape l Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.T. împotriva încheierii din 2 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 908/83/P/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2009.