ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 114/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, având pe rol soluționarea apelului declarat de inculpatul O.M., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și alin. (2) și art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., la termenul din 6 ianuarie 2009 a luat în examinare, din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 300 2 combinat cu art. 160 b C. proc. pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de acest inculpate. Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului O.M., reținând că în mod legal și temeinic atât prima instanță cât și instanța de control judiciar au constatat că măsura arestării preventive dispusă anterior este legală și temeinică, fiind luată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, iar motivele care au stat la baza luării ei, subzistă și în prezent. Prin aceeași încheiere, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a mai constatat că, pe de o parte, inculpatul O.M. a fost reținut legal pe baza condamnării pronunțată de un tribunal competent (Tribunalul Satu Mare, prin sentința penală nr. 407 din 24 septembrie 2008, condamnându-l la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa), fiind respectate dispozițiile art. 5 parag.

1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, că există motive verosimile de a bănui că inculpatul apelant se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost cercetat și condamnat. S-a mai relevat că, în cauza dedusă judecății, nu s-au constatat încălcări ale prevederilor art. 5 paragr. 1 lit. c) din Convenția de la Strasbourg, având în vedere aspectul reliefat, precum și împrejurarea că la dosar există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, existând indicii temeinice de vinovăție [art. 143 C. proc. pen. combinat cu art. 148 lit. f) C. proc. pen. și art. 160 b C. proc.

pen.], iar infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat [trafic ilicit de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și alin. (2) și trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.] sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani. S-a reținut că la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și cele referitoare la fapte, acestea fiind de natură a crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate. Instanța de prim control judiciar, având în vedere scopul măsurilor preventive, prevăzute de art. 136 C. proc.

pen., respectiv păstrarea ordinii publice și a faptului că s-a adus atingere unor valori sociale ocrotite de lege, a conchis că, în cauză, de impune ca inculpatul să fie în continuare privat de libertate, pe timpul desfășurării procesului penal. Împotriva încheierii mai sus-menționate, în termen legal, a formulat recurs inculpatul O.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, fără însă a depune la dosar motivele de recurs. La termenul fixat pentru soluționarea cauzei, constatându-se incidența dispozițiilor art. 385 11 alin. (3) C. proc. pen., apărătorul desemnat din oficiu pentru susținerea intereselor recurentului inculpat arestat, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a acestuia, arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vederea la luarea acestei măsuri față de inculpat.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente. Potrivit art. 160 a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății, instanța, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În speța dedusă judecății, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că inculpatul O.M.

a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, emis la data de 23 ianuarie 2008, sub nr. 1/D/P/2008, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc și trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, ambele în concurs real, prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. (1) și alin. (2) și respectiv, de art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În esență, s-a reținut, că în fapt, la data de 1 ianuarie 2008 orele 16,06, inculpatul O.M. a introdus în România prin punctul de trecere al frontierei Halmeu, jud. Satu-Mare, venind din Ucraina, respectiv a deținut și transportat pe teritoriul României, o cantitate de cca.

131,40 kg de heroină, ambalată sub forma a 254 pachete, disimulată în structura semiremorcii cu nr. de înmatriculare, atașată autotrenului pe care îl conducea, fiind depistat la data de 2 ianuarie 2008. Prin sentința penală nr. 407 din 24 septembrie 2008, Tribunalul Satu Mare l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa. De asemenea, se mai reține că prin decizia penală nr. 2/A/2009, pronunțată la 15 ianuarie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul declarat de același inculpat împotriva sentinței penale nr. 407 din 24 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare.

De asemenea, se mai reține că prima instanță, corect și justificat a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății sunt grave și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, iar pedepsele prevăzute de legea penală pentru infracțiunile reținute în actul de inculpare sunt mai mari de 4 ani închisoare. Totodată, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar, corect, a apreciat că existența pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpatului în libertate, s-a relevat urmare a modalității în care aceasta a acționat. Astfel se reține că inculpatul a acționat, folosindu-se de calitatea sa de șofer pe un un autocamion cu remorcă aparținând companiei turce A.L.O.U.N.

și disimulând cantitatea deosebit de importantă de droguri (254 pachete a câte aproximativ 500 g. heroină), în compartimente anume amenajate în structura metalică a semiremorcii, aducând atingere unor valori importante ocrotite de legea penală viața și sănătatea cetățenilor expuși tentației de a folosi sau trafica droguri. Prin urmare, în speță, justificat, s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. cât și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispunându-se întemeiat menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului O.M.

Înalta Curte mai constată că, deși pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul ca trăsătură esențială a infracțiunii, nu se poate face abstracție de natura și gravitatea faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, de împrejurările și modalitatea în care a acționat acesta, folosindu-se de un mijloc de transport internațional și disimulând o cantitate importantă de heroină. S-a mai reținut, corect, că toate aceste împrejurări au reliefat periculozitatea inculpatului și au avut ca rezultat o stare de temere și nesiguranță în rândul societății, așa încât lăsarea acestuia în libertate creează un impact negativ la nivelul societății civile și insecuritate socială De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag.

3 din CEDO, câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente și suficiente a o justifica, mai ales că o detenție preventivă de 1 an și 2 săptămâni( inculpatul fiind arestat preventiv din 4 ianuarie 2008) nu depășește un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere complexitatea cauzei, dată de împrejurarea că inculpatul făcea parte dintr-o rețea internațională de traficanți de droguri, care, de asemenea, s-a bucurat de încrederea celorlalți traficanți, câtă vreme i s-a încredințat spre transportare o cantitate atât de importantă de heroină. Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor și de gravitatea acestora, dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia în libertate, constată că instanța de prim control judiciar a reținut în mod corect incidența, dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc.

pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află deja în recurs în fața Înaltei Curți, De asemenea și condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracțiunile pentru care a fost cercetat și dedus judecății sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: viața și sănătatea persoanei . În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat corect atunci când a menținut, justificat, măsura arestării preventive a inculpatului, constatând motivat, că există indicii temeinice că acesta a săvârșit faptele deduse judecății, fapte care, prin modalitățile prin care s-au comis, conduc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică.

Totodată, Înalta Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpatului exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor onești în actul de justiție, întrucât inculpatul, prin activitatea desfășurată anterior ca șofer pe un autocamion implicat în transport internațional de mărfuri, era chemat, să respecte legile naționale ale statelor pe care le tranzita, dar și a legilor internaționale, cu privire la transporturile de mărfuri.

Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii . De asemenea, Înalta Curte, în raport și de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că ,,se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”, constată, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă, că s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc . În speță, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpatul, este actual și concomitent cu cel al posibilității influențării probelor, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, reținând corect îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. De altfel, legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se de fiecare dată că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reținută susținerea apărătorului desemnat din oficiu al recurentului inculpat că această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată.

De asemenea, persistența și suficiența acestor motive au fost apreciate de instanța de prim control judiciar în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportări la prevederile art. 136 C. proc. pen., apreciind că, pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului. Pentru considerentele mai sus-enunțate și constatând că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puțin până la acest moment, va asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.M.

împotriva încheierii din 6 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 257/83/P/2008 . Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv la onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.M. împotriva încheierii din 6 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 257/83/P/2008 . Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2009.