ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4286/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 3 noiembrie 2006,

reclamantul S.N.F.P. a chemat în judecată D.G.F.P. Suceava, A.N.A.F. și M.F.P.,

solicitând obligarea acestora să comunice salariul de bază pentru luna

anterioară plecării în concediu pentru perioada 2003, 2004 și 2005, actualizat

cu rata inflației, corespunzător pentru fiecare dintre membrii de sindicat

indicați prin anexa la acțiune; obligarea în solidar a pârâților la plata

drepturilor salariale reprezentând prima de vacanță pentru 2003, 2004 și 2005,

actualizată precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că deși în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999, republicată, membrii săi, funcționari publici, aveau

dreptul să primească prima de vacanță, prin suspendarea aplicării dispoziției

legale menționate, aceste sume nu au mai fost plătite, ceea ce reprezintă o

încălcare gravă a principiilor constituționale care garantează realizarea

drepturilor acordate.

Pe parcursul procesului,

reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul renunțării la judecarea capătului

de cerere referitor la comunicarea salariului de bază pentru luna anterioară

plecării în concediu corespunzător pentru fiecare din membrii de sindicat

semnatari ai acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1726

din 19 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ,

căreia cauza i-a revenit spre soluționare prin declinare de la Tribunalul

București, a respins excepțiile prescrierii dreptului la acțiune, și a

prematurității cererii de chemare în judecată, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.N.A.F. și pe fond, a admis acțiunea, obligând

pârâții la plata primelor de concediu actualizate cu rata de inflație pentru

anii 2003, 2004 și 2005.

Instanța a reținut că

dreptul reclamantului este născut și actual, că termenul general de prescripție

de 3 ani curge din momentul încetării perioadei de suspendare a exercițiului

dreptului prevăzut de Legea nr. 188/1999 și că A.N.A.F. nu este parte a raportului

juridic de serviciu în perioada 2001 – 2005 acesta existând între membrii de

sindicat, funcționari publici și D.G.F.P. Suceava și această direcție.

Pe fondul cauzei, instanța a

reținut că normele legale de suspendare a aplicării dispozițiilor art. 34 alin.

2 din Legea nr. 188/1999, contravin prevederilor constituționale art. 41 și 53,

astfel încât reclamanților li se cuvin primele de vacanță solicitate.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs, D.G.F.P. Suceava, A.N.A.F. și M.F.P.

În recursurile lor, pârâții

au susținut în esență că dreptul la prima de vacanță a fost suspendat prin acte

normative succesive, situație în care valorificarea lui nu mai era posibilă,

dreptul la acțiune nefiind născut. Aceasta cu atât mai mult cu cât aceasta

primă nu constituie un drept constituțional fundamental, legiuitorul fiind în

drept să o acorde, modifice sau să înceteze plata ei.

S-a mai susținut că după

încetarea măsurii suspendării, reintrarea în vigoare a dispozițiilor art. 34 alin.

2 din Legea nr. 188/1999 se face numai pentru viitor, aplicarea și pentru

perioadele trecute constituind o încălcare a principiului neretroactivității

legii.

În fine, prin recursul său A.N.A.F.

a apreciat ca fiind greșită soluția de obligare a pârâților în ansamblu, fără a

se ține cont că în ce o privește instanța a reținut lipsa calității sale

procesuale pasive.

Analizând legalitatea și

temeinicia sentinței pronunțate în raport de criticile formulate, urmează a se

reține că acestea nu se justifică.

Prin Legea nr. 188/1999 – art.

34 alin. (2) s-a instituit pentru funcționarii publici dreptul de a primi pe

lângă indemnizația de concediu o primă egală cu salariul de bază din luna

anterioară plecării în concediu.

Chiar dacă prin acte

normative succesive în intervalul 2001 - 2006, s-a instituit măsura suspendării

exercițiului acestui drept, aceasta nu echivalează cu înlăturarea lui,

legiuitorul neînțelegând să facă în acest sens nici o mențiune.

A considera perioada

suspendării ca o dovadă a inexistenței acestui drept înseamnă a contraveni

dispozițiilor art. 53 din Constituție cât și art. 1 din Protocolul 41 adițional

la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Suspendarea exercițiului

dreptului de a încasa prima de vacanță nu echivalează cu stingerea dreptului,

ea fiind în fapt o măsură temporară care are ca efect imposibilitatea

realizării acestuia în intervalul respectiv.

Faptul că aplicarea unui

drept recunoscut de lege a fost suspendată nu înseamnă că acesta nu a mai

existat în perioada respectivă, pentru ca altfel s-ar ajunge ca el să fie lipsit

de conținut ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.

Dând o astfel de

interpretare măsurii suspendării aplicării dispozițiilor art. 34 alin. 2 din

Legea nr. 188/1999, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ,

a pronunțat o soluție legală și temeinică, considerând că titularii acestui

drept nu pot fi împiedicate să beneficieze de el pentru perioada pentru care

legea le-a prevăzut.

Referitor la susținerea A.N.A.F.

privind greșita obligare a pârâților, în ansamblu, fără nici o mențiune în ce o

privește, la plata primelor de vacanță, urmează a o aprecia ca nefondată, fiind

evident că în condițiile în care instanța a constatat că A.N.A.F. nu are

calitate procesuală pasivă, plata obligațiilor a revenit numai în sarcina

celorlalți pârâți

Văzând dispozițiile art. 312

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de D.G.

F.P. a

Județului Botoșani, în numele și pentru D.

G.F.P. Suceava, A.N.A.F. și M.E.F.

împotriva sentinței civile nr. 1726 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 noiembrie 2007.