ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3138/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 23 septembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 5797/2/2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a menținut măsura arestării preventive, luată față de inculpații A.F., în prezent deținut în arestul DGPMB în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2 UP din 28 februarie 2008 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și Z.P.M. , deținut în arestul DGPMB în baza mandatului de arestare preventivă nr. 3UP din 28 februarie 2008, emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen. cu referire la art. 160 lit. b) alin. (3) C. proc. pen.

Totodată, pe fondul cauzei s-a acordat termen de judecată la data de 21 octombrie 2009. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: Inculpații A.F. și Z.P.M. au fost trimiși în judecată prin Rechizitoriul nr. 58/D/P/2009 din data de 22 iunie 2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., în stare de arest preventiv, primul pentru săvârșirea infracțiunii de trădare prin transmiterea de secrete, prevăzută de art. 157 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar al doilea inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de spionaj, prevăzută de art. 159 raportat la art. 157 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 172 alin. (2) C. pen. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile care au determinat arestarea preventivă, impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen., măsura arestării preventive fiind dispusă cu respectarea dispozițiilor legale în materie, motivele avute în vedere la luarea acestei măsuri preventive subzistând în continuare, nu s-au schimbat și impun menținerea în stare de arest preventiv a inculpaților, a căror stare de libertate, în raport de natura infracțiunilor reținute în sarcina lor, reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Totodată, instanța de fond a reținut că există la dosar probe și indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată și sunt întrunite cumulativ cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., atât sub aspectul cuantumului pedepsei cât și sub aspectul pericolului pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților, pericol evidențiat de natura și gravitatea faptelor comise, de calitatea în care inculpații au comis faptele (A.F. având calitatea de subofițer în cadrul Ministerului Apărării). Prima instanță a concluzionat, față de aspectele expuse, că prin activitatea infracțională desfășurată de cei doi inculpați a fost pusă în pericol siguranța națională a României într-o perioadă mare de timp, motiv pentru care nu se impune, pentru acest moment procesual, lăsarea în libertate a celor doi inculpați.

Împotriva acestei hotărâri inculpații au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, s-a învederat că instanța de fond nu s-a conformat dispozițiilor art. 300 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că nu a verificat din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare. Sub aspectul netemeiniciei inculpații au susținut că nicio probă din dosar nu relevă că lăsarea în libertate ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică și nici că ar afecta buna desfășurare a procesului. Recursurile nu sunt fondate. Primul motiv de recurs, ce vizează nelegalitatea încheierii atacată a fost analizat de instanța de fond și corect a fost respinsă excepția nelegalei sesizări a instanței pe considerentul că actul de sesizare a instanței, conform art. 264 C. proc.

pen., îl reprezintă rechizitoriul, iar la termenul de judecată din 23 septembrie 2009 s-a pus în discuție, din oficiu, doar legalitatea și temeinicia arestării preventive în conformitate cu art. 300 2 C. proc. pen. Pe lângă considerentele arătate, sub acest aspect, mai sunt de făcut următoarele precizări: Instanța de judecată fiind sesizată, în principal, prin rechizitoriul procurorului, competența este determinată de încadrarea juridică dată faptei prin acest act de dispoziție al procurorului. Adoptând sistemul determinării competenței materiale prin criterii obiective, înseamnă că procurorul sesizează acea instanță de judecată care are competența de a judeca în funcție de infracțiunea la care se referă rechizitoriul.

Or, infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată cei doi inculpați, se judecă în primă instanță de curtea de apel [art. 28 1 lit. a) C. proc. pen.]. Potrivit art. 300 C. proc. pen., la prima înfățișare, instanța este datoare să verifice regularitatea actului de sesizare, inclusiv a competenței sale de a judeca acea cauză. Întrucât curtea de apel era competentă să judece infracțiunile prevăzute de art. 157 alin. (1) și (2) C. pen., respectiv art. 159 raportat la art. 157 și art. 172 C. pen., corect a fost verificată legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive. Pe de altă parte, rechizitoriul întocmit corespunde cerințelor art. 264 C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 17 din O.U.G. nr. 60/2006 publicat în M.Of., Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, fiind verificat în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 508/2004 sub aspectul legalității și temeinicie, de către procurorul șef de direcție, respectându-se Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008 a Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În consecință, excepția nelegalei sesizări a instanței invocată de inculpați nu este fondată astfel că primul motiv de recurs va fi respins. Și al doilea motiv de recurs nu este fondat. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive”. În cauză, instanța de fond a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept, art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a infracțiunilor, corelat cu natura relațiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.

Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu se confundă cu pericolul social al faptei, ca trăsătură a infracțiunii, având un sens mult mai larg și presupune o rezonanță deosebită a faptei în rândul colectivității, de natură a stimula temerea că împotriva unor persoane periculoase organele judiciare nu au reacționat eficient. Totuși nu se poate face abstracție, în cadrul analizei asupra menținerii detenției provizorii, de gravitatea concretă a faptelor săvârșite după cum nu se poate ignora nici faptul că, în cazul unor infracțiuni grave, cum sunt cele reținute în sarcina inculpaților recurenți, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă chiar dacă detenția preventivă se prelungește în timp.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța de fond a menținut justificat starea de arest a inculpaților, motiv pentru care recursurile declarate vor fi respinse, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.F. și Z.P.M. împotriva încheierii din 23 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 5797/2/2009. Obligă recurentul inculpat A.F. să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Obligă recurentul inculpat Z.P.M. să plătească statului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 7 octombrie 2009.