ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 183/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: A. Prin încheierea din 12 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția l-a penală, pronunțată în dosarul nr. 5797/2/2009 (1508/2009), în baza art. 300/2 și art. 160/b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților A.F. și Z.P.M., respingându-se, pe cale de consecință, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu altă măsură neprivativă de libertate. Instanța investită cu soluționarea fondului cauzei a reținut că se impune menținerea arestării preventive luată față de inculpați, întrucât temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura și gravitatea faptelor.

În concret, prima instanță a reținut că pericolul concret pentru ordinea publică este evidențiat de natura și gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi săvârșite de cei doi inculpați și, nu în ultimul rând, de calitatea pe care inculpatul A.F. o avea la data respectivă, aceea de subofițer în cadrul Ministerului Apărării Naționale - Divizia 1 Infanterie „Dacica" - Batalionul 45 de Informatică și Comunicații, calitate de care s-a folosit pentru a procura, în rețelele informatice ale unității militare în care își desfășura activitatea, informații, secrete de stat sau documente ori date care, prin caracterul și importanța lor, pun în pericol siguranța României; în aceste condiții a creat o relație cu inculpatul de origine bulgară Z.P.M.

căruia, în perioada 2002 - 2008, i-a transmis aceste documente, date și informații ce erau transmise mai departe de către acesta din urmă reprezentanților unei puteri străine, Ucraina. Așadar, inculpatul A.F., deși avea obligația de a păstra confidențialitatea datelor și informațiilor la care avea acces, în disprețul valorilor pe care le avea de protejat, a recurs la o activitate infracțională menită să aducă grave prejudicii nu doar întregii instituții în care lucra cât, mai ales, siguranței statului, pe care era conștient că o pune în pericol prin acțiunile sale. A mai reținut că, în ceea ce îl privește pe acest inculpat, s-a susținut de către apărătorul său că, dacă ar fi lăsat în libertate, A.F.

nu ar influența în nici un fel buna desfășurare a procesului penal și nici nu ar încerca să se sustragă de la judecată; or, aceste temeiuri, ce sunt prevăzute la art. 148 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., nu fac obiectul dezbaterii de față, deoarece temeiurile ce au fundamentat luarea măsurii arestării preventive sunt cele prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. De asemenea, circumstanțele personale pozitive relevate de apărătorul inculpatului A.F. pot constitui un element important ce poate fi avut în vedere la individualizarea sancțiunii și, nicidecum, nu se poate reține că acest element, prin el însuși, ar fi suficient pentru a conduce la punerea în libertate a acestui inculpat.

Referitor la inculpatul Z.P.M., a reținut că și activitatea infracțională desfășurată de acesta dovedește periculozitatea sa deosebită, el însuși declarând că a fost inițiatorul unui sistem de logistică informatică în care implicase mai multe surse care-i furnizau informații clasificate, informații despre care acest inculpat știa că au caracter clasificat „secret de stat", fiind importante în domeniul apărării naționale a României.

Pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă cei doi inculpați este sporit de faptul că amândoi cunoșteau că informațiile pe care le transmiteau puterii străine nu puteau fi date publicității și - deși realizau că acest demers al lor amenința grav securitatea statului român - ei au continuat să acționeze, planificând minuțios întreaga activitate ilicită pe o perioadă îndelungată de timp, amploarea activității infracționale și prelungirea acesteia în timp, fiind elemente demne de reținut la evaluarea pericolului concret pentru ordinea publică. Totodată, aceste elemente au aptitudinea de a crea temerea rezonabilă că cei doi inculpați ar fi în stare nu doar să încerce o reluare a preocupărilor ilicite dar, mai ales, să submineze încrederea opiniei publice în justiție, creându-se impresia că pentru fapte deosebit de grave reacția organelor judiciare nu este suficient de fermă și eficientă.

Concluzionând, instanța fondului a reținut că nu doar natura faptelor și gravitatea deosebită a acestora sunt luate în calcul la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, care este diferit de pericolul social al faptei ca trăsătură a infracțiunii, totuși nu se poate face abstracție, în cadrul verificării legalității și temeiniciei arestului preventiv, de gravitatea concretă a faptelor raportate la natura relațiilor sociale lezate și protejate prin normele de drept pretins a nu fi încălcate de cei doi inculpați.

Totodată, aceste argumente, care demonstrează că ordinea publică ar fi efectiv amenințată prin lăsarea în libertate a inculpaților, prevalează în fața prezumției de vinovăție, asupra regulii libertăților individuale garantate de art. 5 din Convenție, în raport de care caracterul rezonabil al duratei arestului preventiv nu poate fi evaluat în mod abstract, ci ținând cont de circumstanțele și complexitatea cauzei (Cauza Patsouria împotriva Georgiei, nr. 30779/2004 - noiembrie 2007). B. împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații A.F. și Z.P.M., solicitând revocarea măsurii arestării preventive deoarece nu există date certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică iar durata arestării preventive a depășit termenul rezonabil.

Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate. Inculpații au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de trădare prin transmiterea de secrete, prev. de art. 157 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - inculpatul A.F. și respectiv, infracțiuni de spionaj, prev. de art. 159 rap. la art. 157 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., rap. la art. 172 alin. (2) - inculpatul Z.P.M., reținându-se în esență că, în perioada 2002-2009, inculpatul A.F.

a procurat documente cu caracter secret de stat dar și date a căror importanță și caracter fac ca divulgarea lor să pericliteze siguranța statului, constând în sisteme de comunicații militare, frecvente radar, hărți NATO, scheme și hărți ale subunităților și tehnici militare, indicative ale unităților militare, planuri de apărare, pe care Ie-a transmis prin intermediul inculpatului Z.P.M. unei țări străine. Înalta Curte constată că, astfel cum în mod just a reținut și Curtea de Apel București, temeiurile care au determinat luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților nu au încetat să existe.

Față de gravitatea faptelor și de împrejurările în care au fost comise, de amploarea activității infracționale și prelungirea acesteia în timp, importanța valorilor sociale lezate, precum și impactul negativ pe care l-ar avea asupra colectivității lipsa unei reacții ferme a autorităților judiciare față de persoanele care săvârșesc acest gen de fapte, în mod corect, prima instanță a apreciat în mod corect că sunt probe certe, fiind întrunite condițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă o amenințare efectivă pentru ordinea publică iar temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat sau încetat; pe de altă parte, este corectă și aprecierea instanței de fond în sensul că nu a fost depășită durata rezonabilă a arestului preventiv, caracterul rezonabil al acestei măsuri neputând fi evaluat în mod abstract, ci ținând cont de circumstanțele și complexitatea cauzei.

În consecință, pentru aceste considerente, recursurile declarate de inculpați împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel București urmează a fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții-inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.F. și Z.P.M. împotriva încheierii de ședință din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția l-a penală, pronunțată în dosarul nr. 5797/2/2009 (1508/2009). Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Onorariul interpretului de limbă bulgară pentru inculpatul Z.P.M., se va suporta din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2010.