ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 183/2010

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

A. Prin

încheierea din 12 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția l-a penală,

pronunțată în dosarul nr. 5797/2/2009 (1508/2009), în baza art. 300/2 și art.

160/b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a

inculpaților A.F. și

Z.P.M.,

respingându-se, pe cale de consecință, cererile

de înlocuire a măsurii arestării preventive cu altă măsură neprivativă de

libertate.

Instanța

investită cu soluționarea fondului cauzei a reținut că se impune menținerea

arestării preventive luată față de inculpați, întrucât temeiurile care au

determinat această măsură nu s-au modificat iar lăsarea în libertate a acestora

prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura

și gravitatea faptelor.

În

concret, prima instanță a reținut că pericolul concret pentru ordinea publică

este evidențiat de natura și gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi

săvârșite de cei doi inculpați și, nu în ultimul rând, de calitatea pe care

inculpatul A.F. o avea la data respectivă, aceea de subofițer în cadrul

Ministerului Apărării Naționale - Divizia 1

Infanterie

„Dacica" - Batalionul 45 de Informatică și Comunicații, calitate

de

care s-a folosit pentru a procura, în rețelele informatice ale unității

militare în care își desfășura activitatea, informații, secrete de stat sau

documente ori date care, prin caracterul și

importanța lor, pun în pericol

siguranța României; în aceste condiții a

creat o relație cu inculpatul de origine bulgară Z.P.M. căruia, în perioada

2002 - 2008,

i-a transmis aceste documente,

date și informații ce erau transmise mai

departe de către acesta din

urmă reprezentanților unei puteri străine, Ucraina. Așadar, inculpatul A.F.,

deși avea obligația de a păstra confidențialitatea datelor și informațiilor la

care avea acces, în disprețul valorilor pe care le avea de protejat, a recurs

la o activitate

infracțională menită să

aducă grave prejudicii nu doar întregii instituții în

care lucra cât,

mai ales, siguranței statului, pe care era conștient că o pune în pericol prin

acțiunile sale.

A mai reținut că, în ceea ce îl privește pe

acest inculpat, s-a susținut de către apărătorul său că, dacă ar fi lăsat în

libertate, A.F. nu ar influența în nici un fel buna desfășurare a procesului

penal și nici nu ar încerca să se sustragă de la judecată; or, aceste temeiuri,

ce sunt prevăzute la art. 148 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., nu fac

obiectul dezbaterii de față, deoarece temeiurile ce au fundamentat luarea

măsurii arestării preventive sunt cele prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. De

asemenea, circumstanțele

personale pozitive

relevate de apărătorul inculpatului A.F. pot

constitui un element

important ce poate fi avut în vedere la individualizarea sancțiunii și,

nicidecum, nu se poate reține că acest element, prin el însuși, ar fi suficient

pentru a conduce la punerea în libertate a acestui inculpat.

Referitor la inculpatul Z.P.M., a reținut că și

activitatea infracțională desfășurată de acesta dovedește

periculozitatea sa deosebită, el însuși declarând

că a fost inițiatorul unui

sistem de logistică informatică în care

implicase mai multe surse care-i furnizau informații clasificate, informații

despre care acest inculpat știa că au caracter clasificat „secret de

stat", fiind importante în domeniul apărării naționale a României.

Pericolul concret

pentru ordinea publică pe care-l prezintă cei doi

inculpați

este sporit de faptul că amândoi cunoșteau că informațiile pe

care le transmiteau puterii străine nu puteau fi

date publicității și - deși realizau că acest demers al lor amenința grav

securitatea statului român - ei au continuat să acționeze, planificând minuțios

întreaga

activitate ilicită pe o perioadă

îndelungată de timp, amploarea activității

infracționale și prelungirea

acesteia în timp, fiind elemente demne de

reținut

la evaluarea pericolului concret pentru ordinea publică. Totodată,

aceste elemente au aptitudinea de a crea temerea

rezonabilă că cei doi

inculpați ar fi în stare nu doar să încerce o

reluare a preocupărilor ilicite dar, mai ales, să submineze încrederea opiniei

publice în justiție, creându-se impresia că pentru fapte deosebit de grave

reacția organelor judiciare nu este suficient de fermă și eficientă.

Concluzionând, instanța fondului a reținut că

nu doar natura faptelor și gravitatea deosebită a acestora sunt luate în calcul

la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, care este diferit de

pericolul social al faptei ca trăsătură a infracțiunii, totuși nu se poate face

abstracție, în cadrul verificării legalității și temeiniciei arestului

preventiv, de gravitatea concretă a faptelor raportate la natura relațiilor

sociale lezate și protejate prin normele de drept pretins a nu fi încălcate

de cei doi inculpați. Totodată, aceste argumente,

care demonstrează că

ordinea publică ar fi efectiv amenințată prin

lăsarea în libertate a inculpaților, prevalează în fața prezumției de

vinovăție, asupra regulii libertăților individuale garantate de art. 5 din

Convenție, în raport de care caracterul rezonabil al duratei arestului

preventiv nu poate fi evaluat în mod abstract, ci ținând cont de circumstanțele

și complexitatea cauzei (Cauza Patsouria împotriva Georgiei, nr. 30779/2004 -

noiembrie 2007).

B. împotriva acestei încheieri au declarat

recurs inculpații A.F. și Z.P.M., solicitând revocarea măsurii arestării

preventive deoarece nu există date certe că lăsarea lor în libertate prezintă

pericol pentru ordinea publică iar durata arestării preventive a depășit

termenul rezonabil.

Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor

și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursurile sunt nefondate.

Inculpații au fost trimiși în judecată, în

stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de trădare prin

transmiterea de secrete, prev. de art. 157 alin. (1) și (2) cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. - inculpatul A.F. și respectiv, infracțiuni de spionaj,

prev. de art. 159 rap. la art. 157 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., rap. la art. 172 alin. (2) - inculpatul Z.P.M., reținându-se în

esență că, în perioada 2002-2009, inculpatul A.F. a procurat documente cu

caracter secret de stat dar și date a căror importanță și

caracter fac ca divulgarea lor să pericliteze siguranța statului,

constând în sisteme de comunicații militare, frecvente radar, hărți NATO,

scheme și hărți ale subunităților și tehnici militare, indicative ale

unităților militare, planuri de apărare, pe care Ie-a transmis prin intermediul

inculpatului Z.P.M. unei țări străine.

Înalta Curte constată că, astfel cum în mod

just a reținut și Curtea de Apel București, temeiurile care au determinat

luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților nu

au încetat să existe. Față de gravitatea faptelor și de împrejurările în care

au fost comise, de amploarea activității infracționale și prelungirea acesteia

în timp, importanța valorilor sociale lezate, precum și impactul negativ pe

care l-ar avea asupra colectivității lipsa unei reacții ferme a autorităților

judiciare față de persoanele care săvârșesc acest gen de fapte, în mod

corect, prima instanță a apreciat în mod corect

că sunt probe certe, fiind

întrunite condițiile art. 148 lit. f) C.

proc. pen., în sensul că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă o

amenințare efectivă pentru ordinea publică iar temeiurile care au determinat această

măsură nu s-au modificat sau încetat; pe de altă parte, este corectă și

aprecierea instanței de fond în sensul că nu a fost depășită durata rezonabilă

a arestului preventiv, caracterul rezonabil al acestei măsuri neputând fi

evaluat în mod abstract, ci ținând cont de circumstanțele și complexitatea

cauzei.

În consecință, pentru aceste considerente,

recursurile declarate

de inculpați

împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel București urmează a fi

respinse ca nefondate, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurenții-inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații A.F.

și Z.P.M.

împotriva încheierii de ședință din 12

ianuarie

2010 a Curții de Apel București, secția l-a penală, pronunțată în dosarul nr.

5797/2/2009 (1508/2009).

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de

câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de

câte 50 lei,

reprezentând onorariile apărătorului

desemnat din oficiu până la

prezentarea

apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Onorariul interpretului de limbă bulgară

pentru inculpatul Z.P.M., se va suporta din fondurile Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 20 ianuarie 2010.