ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4047/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4047/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 5797/2/2009 (număr în format vechi 1508/2009) s-a menținut starea de arest a inculpaților A.F. și Z.P.M.

Măsura dispusă de instanță va fi adusă la cunoștința inculpaților de către administrație locului de reținere.

Pentru a se dispune astfel, curtea de apel, deliberând asupra legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților A.F. și Z.P.M., precum și asupra cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea a reținut că prin rechizitoriul întocmit la data de 22 iunie 2009 de către procurorul șef adjunct al D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 58/D/P/2009 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de aret preventiv a inculpaților A.F. pentru săvârșirea infracțiunii de trădare prin transmiterea de secrete prevăzută de art. 157 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și Z.P.M. (cetățean bulgar) pentru săvârșirea infracțiunilor de spionaj, infracțiune prevăzută de art. 159 raportat la art. 157 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a raportat la art. 172 alin. (2) C. pen.

Curtea de Apel București, secția I-a penală a fost legal sesizată cu rechizitoriul anterior menționat, formându-se astfel Dosarul nr. 5797/2/2009.

În baza dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen., instanța legal sesizată verifică în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

C. proc. pen.

Curtea nu a putut primi criticile avansate de inculpatul Z.P.M., prin apărător, critici vizând existența infracțiunilor și elementelor constitutive ale acestora, câtă vreme în acest cadru procesual nu se pune problema unei analize a probelor și mijloacelor de probă, ci doar analiza temeiurilor de fapt ale arestului preventiv, context în care, instanța a procedat la o antamare a faptelor principale, cu scopul de a constata existența unei suspiciuni rezonabile, în sensul art. 5 § 1 lit. c și § 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale cu privire la săvârșirea faptelor ce fac obiectul judecății, context în care, probatoriul cauzei (al cărui nivele de certitudine nu se impune a fi atât de ridicat precum în cazul soluționării fondului) a relevat indicii temeinice că inculpații au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată.

Curtea de apel a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de ambii inculpați subzistă și impun în continuare privarea acestora de libertate.

Astfel, dacă îndeplinirea condiției referitoare la cuantumul pedepsei este neîndoielnică, pericolul concret pentru ordinea publică este evidențiat de natura și gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi săvârșite de cei doi inculpați și, nu în ultimul rând, de calitatea pe care inculpatul A.F. o avea la data respectivă, acea de subofițer în cadrul M.A.N. – Divizia 1 Infanterie D. – batalionul 45 de Informatică și Comunicații, calitate de care s-a folosit pentru a procura, în rețelele informatice ale unității militare în care își desfășura activitatea informații, secrete de stat sau documente ori date care, prin caracterul și importanța lor, pun în pericol siguranța României; în aceste condiții a creat o relație cu inculpatul de origine bulgară Z.P.M. căruia, în perioada 2002-2008 i-a transmis aceste documente, reprezentanților unei puteri străine, Ucraina; așadar, inculpatul A.F., deși avea obligația de a păstra confidențialitatea datelor și protejat, a recurs la o activitate infracțională menită să aducă grave prejudicii nu doar întregii instituții în care lucra, cât mai ales, siguranței statului, pe care era conștient că o pune în pericol prin acțiunile sale.

Referitor la inculpatul Z.P.M. este de observat că și activitatea infracțională desfășurată de acesta dovedește periculozitatea deosebită a sa, el însuși declarând că a fost inițiatorul unui sistem de logistică informatică în care implicase mai multe surse care-i furnizau informații clasificate, informații despre care acest inculpat știa că au caracter clasificat „secret de stat”, fiind importante în domeniul apărării naționale a României.

Pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă cei doi inculpați este sporit de faptul că amândoi cunoșteau că informațiile pe care le transmiteau puterii străine nu puteau fi date publicității și - deși realizau că acest demers al lor amenința grav securitatea statului român - ei au continuat să acționeze, planificând minuțios întreaga lor activitate ilicită pe o perioadă îndelungată de timp.

Este adevărat că pericolul concret pentru ordinea publică este diferit de pericolul social al faptei, ca trăsătură a infracțiunii, totuși nu se poate face abstracție, în cadrul verificării legalității și temeiniciei arestului preventiv, de gravitatea concretă a faptelor raportate la natura relațiilor sociale lezate.

Rezonanța negativă a activității ilicite desfășurate de cei doi inculpați este de natură a spori sentimentul de nesiguranță în rândul colectivității, de a periclita, în continuare, normala desfășurare a segmentului relațiilor sociale protejate prin norma de drept încălcată de cei doi și de a potența temerea că organele judiciare nu reacționează prompt și eficient împotriva unor persoane periculoase, așa încât, pentru protejarea ordinii publice, se impune prelungirea detenției preventive a inculpaților.

Totodată, aceste argumente, care au demonstrat că ordinea publică ar fi efectiv amenințată prin lăsarea în libertate a inculpaților, au prevalat în fața prezumției de vinovăție, asupra regulii libertăților individuale garantate de art. 5 din Convenție, în raport de care caracterul rezonabil al duratei arestului preventiv nu poate fi evaluat în mod abstract, ci ținând cont de circumstanțele și complexitatea cauzei (cauza Patsouria împotriva Georgiei nr. 30779/2004 – noiembrie 2007).

Revenind însă la pericolul pentru ordinea publică, așa cum a fost acesta arătat în cele ce preced, trebuie relevat faptul că acest pericol, în cazul unor infracțiuni atât de grave cum sunt cele reținute în sarcina inculpaților subzistă, chiar dacă arestul preventiv se prelungește o perioadă de timp mai îndelungată, instanța neavând o opțiune între judecarea într-un termen rezonabil și eliberarea provizorie.

Cât privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara (sau localitatea) s-a putut lesne constata că, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, temeiurile care au fundamentat arestarea preventivă nu s-au schimbat, pentru a-și afla incidența în cauză dispozițiile art. 139 C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri de ședință au declarat, în termenul legal, recursuri inculpații A.F. și Z.P.M. fără a arăta în scris motivele de recurs.

La termenul de astăzi, s-au prezentat recurenții inculpați A.F. și Z.M., aflați în stare de arest și asistați de apărător ales, avocat Z.D. și interpret de limba bulgară pentru recurentul inculpat Z.P.M. S-a prezentat și apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenții inculpați, avocat Z.C., procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Fiind întrebați de către instanță, ambii recurenți inculpați au precizat că își mențin recursurile declarate, iar recurentul inculpat Z.P.M. a învederat că înțelege și vorbește limba română.

Apărătorul recurenților inculpați, în concluziile orale, în dezbateri, având cuvântul asupra recursurilor a solicitat admiterea acestora, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii preventive a inculpaților, măsură care a fost menținută într-un dosar suspendat, ca urmare a admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul P.D. Acest aspect are importanță în ce privește temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii preventive a inculpaților, care nu mai subzistă și nici nu au apărut temeiuri noi, neexistând dovada că s-ar sustrage și că există pericol concret pentru ordinea publică. Instanța nu a ținut cont de circumstanțele personale pozitive ale inculpatului A.F., menținând măsura arestării preventive pe baza impactului mediatic, care a dispărut. A mai arătat că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu a fost dovedită și că în practica judiciară, în cazul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 157 C. pen., inculpații sunt cercetați în stare de libertate, în același sens este și practica C.E.D.O., care prevede că regula este starea de libertate și că privarea de libertate nu poate depăși un termen rezonabil, care în cauză este de 9 luni și soluționarea excepției la Curtea Constituțională este de durată.

În concluzie, apărătorul recurenților inculpați a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii, revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate, iar, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea.

Concluziile reprezentantului M.P. asupra recursurilor declarate, precum și pozițiile recurenților inculpați, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de inculpații A.F. și Z.P.M. prin prisma dispozițiilor art. 385

6

cu referire la art. 141 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte constată recursurile inculpaților declarate împotriva încheierii din 18 noiembrie 2009, ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.

În conformitate cu art. 300

2

C. proc. pen. așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b.

Totodată în conținutul art. 160

b

alin. (1) – (3) C. proc. pen. modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006 se stipulează că în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Totodată, în conținutul dispozițiilor art. 303 C. proc. pen. referitoare la suspendarea judecății, legiuitorul a prevăzut în mod expres în alineatul 6 al normei invocate, printr-o normă de trimitere, incidența dispozițiilor art. 300

2

, atunci când inculpatul este arestat, în ipoteza în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate.

Din analiza cauzei rezultă că prin rechizitoriul emis la data de 22 iunie 2009 în Dosarul nr. 58/D/P al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. au mai fost trimiși în judecată și alți inculpați, respectiv F.M. pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în păstrarea secretului de stat prevăzută de art. 252 C. pen. și P.D. pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în păstrarea secretului de stat prevăzută de art. 252 C. pen., aceștia din urmă fiind trimiși în judecată în stare de libertate.

Prin încheierea de ședință de la 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul Petrișor Dragoș, prin apărător.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul P.D., care a fost soluționat prin Decizia penală nr. 3655 de la 6 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 8408/1/2009.

Prin decizia mai sus menționată a fost admis recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva încheierii din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțat în Dosarul nr. 5797/2/2009, casată încheierea atacată și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 35 alin. (1) și (2) cu referire la art. 34 lit. d) C. proc. pen. în raport de dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 126 alin. (5) din Constituția României formulat de inculpatul P.D. S-a suspendat judecarea cauzei și a fost trimis dosarul la Curtea Constituțională. Au fost menținute celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Prin încheierea de la 18 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, în Dosarul nr. 5797/2/2009 (număr în format vechi 1508/2009) s-a menținut starea de arest a inculpaților A.F. și Z.P.M., încheiere ce face obiectul recursurilor declarate de cei doi inculpați, în prezenta cauză.

Înalta Curte consideră că în mod legal și temeinic motivat, prima instanță, Curtea de Apel București, secția I-a penală, competentă material în raport cu infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive luate față de inculpații A.F. și Z.P.M., menținând măsura arestării preventive față de cei doi inculpați, constatând ca fiind incidente dispozițiile art. 300

2

raportate la art. 160

b

C. proc. pen., așa încât a dat eficiență condițiilor impuse de norma mai sus arătată, în ipoteza în care în cauză a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, de către unul din inculpați și anume P.D., aflat în stare de libertate, fiind sesizată Curtea Constituțională, suspendată judecarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, așa cum s-a arătat, însă, cum în cauză cei doi inculpați A.F. și Z.P.M., se aflau în stare de arest, aplicarea dispozițiilor legale menționate a fost făcută ca urmare a prevederilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen.

Totodată, prima instanță a făcut o riguroasă examinare a condițiilor cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., atât aceea referitoare la cuantumul pedepsei, cât și la pericolul social concret pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpaților, motivând în mod efectiv existența celei de-a doua condiție mai sus evidențiată, în raport cu gravitatea faptelor comise și calitatea inculpaților, cu rezonanța negativă a activității desfășurate de cei doi inculpați, care era de natură a spori sentimentul de nesiguranță în rândul colectivității, de a periclita normala desfășurare a segmentului relațiilor sociale protejate prin norma de drept încălcată, apreciind că pentru protejarea ordinii publice se impune menținerea detenției preventive a inculpaților.

Mai mult, curtea de apel, a făcut distincție între pericolul concret pentru ordinea publică și pericolul social al faptei, ca trăsătură a infracțiunii, însă cu ocazia verificării legalității și temeiniciei arestului preventiv nu a putut face abstracție de gravitatea concretă a faptelor raportate la natura relațiilor sociale lezate, așa încât a apreciat că se impune menținerea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați, soluția dată fiind fundamentată în mod concret prin particularizarea aspectelor faptice și personale ale inculpaților.

De asemenea, verificarea menținerii măsurii arestării preventive a inculpaților A.F. și Z.P.M. a fost făcută în concordanță și cu prevederile art. 5 § 1 lit. c) și § 3 ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, respectiv arestarea inculpaților a fost menținută de către tribunalul competent, prin aducerea lor în fața acestuia, ca urmare a existenței unor motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune, având dreptul de a fi judecați într-un termen rezonabil.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs ale recurenților inculpați, în raport cu soluția dispusă de prima instanță, constată la rândul său, că menținerea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați, așa cum a fost dispusă se justifică în continuare ca urmare a subzistenței condițiilor cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar în ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică acesta este actual, prin rezonanța pe care o au în colectivitate infracțiunile pretins a fi săvârșite de către inculpați, așa încât criticile formulate nu sunt fondate.

Mai mult, instanța de recurs consideră că menținerea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați, în raport cu complexitatea cauzei, a gravității faptelor, a calității inculpaților se circumscrie termenului rezonabil, în accepțiunea dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană.

Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici solicitarea formulată în subsidiar de către apărătorul recurenților inculpați de a se înlocui măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, pe de-o parte, ținând cont de limitele investirii prin recursul declarat de inculpați, temeiul în drept al măsurii dispuse fiind art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., ca urmare a art. 303 alin. 6 din același cod, iar prevederile alin. (2) ale art. 160

b

stipulează numai ipoteza revocării măsurii nu și aceea a înlocuirii, așa încât, chiar în situația în care s-ar fi impus o asemenea măsură, aceasta nu putea fi luată față de impedimentul legal evidențiat, iar, pe de altă parte, în mod separat, în recurs nu poate fi luată o asemenea măsură, întrucât s-ar încălca competența materială, în raport cu infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpaților.

Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I-a penală, prin care s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților A.F. și Z.P.M. este legală și temeinică, iar apărările formulate de apărătorul recurenților sunt neîntemeiate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.F. și Z.P.M. împotriva încheierii din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 5797/2/2009 (1508/2009).

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se vor obliga recurenții inculpați fiecare la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați, se vor avansa din fondul M.J.L.C., ca urmare a desemnării în vederea asigurării asistenței obligatorii, pentru ambii inculpați, la termenul de judecată de la 3 decembrie 2009, a domnului avocat Z.C. cu împuternicirea avocațială nr. 036944 emisă la 30 noiembrie 2009, (fila 12 Dosarul nr. 9341/1/2009 al Înaltei Curți), care a fost prezent la termenul menționat, potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență juridică privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală încheiat între M.J. și U.N.B. din România.

Potrivit art. 192 alin. (6) C. proc. pen. onorariul interpretului de limbă bulgară se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.F. și Z.P.M. împotriva încheierii din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 5797/2/2009 (1508/2009).

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați, se vor avansa din fondul M.J.L.C.

Onorariul interpretului de limbă bulgară se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 3 decembrie 2009.