- Dosarul nr.
- 5147/3553
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 16 decembrie 2008
Decizia nr. 4755/2008 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 5147/3553 — recurs împotriva sentinței nr. 177/2008 a Curții de Apel Iași
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 177 din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel Iași, a fost respinsă excepția de nelegalitate a Ordinului nr. II/011.489 din 1 august 1999 emis de Ministerul de Interne (numai în partea care-l privește pe I.M.), astfel cum a fost invocată de numitul I.F. în nume propriu și ca administrator al A.A.A. Ciocani, județul Vaslui, în contradictoriu cu M.I.R.A. A fost disjunsă cererea formulată de aceiași reclamanți în contradictoriu cu I.P.J. Vaslui și a fost declinată competența de soluționare a acesteia în favoarea Tribunalului Vaslui, ca primă instanță în materia contenciosului administrativ.
A fost suspendată judecata. A fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în fapt : că reclamantul a fost condamnat la mai multe pedepse privative de libertate, trimiterea în judecată făcându-se ca urmare a cercetărilor efectuate de ofițerul I.M.; că reclamantul a considerat abuzivă cercetarea sa, motiv pentru care a formulat plângeri penale împotriva susnumitului, dar prin rezoluția din 13 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. 124/P/2005, s-a dispus neînceperea urmăririi penale; că reclamantul a formulat apoi acțiunea de față prin care a reclamat nelegalitatea angajării lui I.M., în anul 1999, ca ofițer de poliție la I.P.J.
Vaslui; că, după declinarea cererii la Curtea de Apel Iași, reclamantul a solicitat, la data de 11 septembrie 2008 și verificarea veridicității, legalității și autenticității ordinului ministrului de interne prin care ofițerul I.M. a fost mutat din cadrul I.G.P.F. în cadrul I.P.J. Vaslui.
În drept, instanța a reținut: că cererea ulterioară a reclamantului trebuie calificată drept o excepție de nelegalitate în privința căreia Curtea de Apel Iași are competența de soluționare; că pentru acțiunea inițială este competent material Tribunalul Vaslui; că, în pofida deciziei Curții Constituționale care a confirmat legalitatea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a actului individual emis anterior acestei legi nu poate fi primită în speță, prin prisma legislației naționale și a convențiilor internaționale în care România este parte, care nu recunosc persoanelor străine de raportul juridic dedus judecății, adică terților, dreptul de a cere și a obține verificarea în contenciosul administrativ a legalității actelor referitoare la nașterea, modificarea sau stingerea raportului de serviciu; că, în aceste condiții, reclamantul are doar dreptul de petiționare, dar nu și pe cel de a se interfera în raportul de serviciu născut între o instituție publică și un funcționar public cu statut special; că actul contestat a fost emis în limita competențelor recunoscute prin lege ministrului de interne.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recursul de față reclamantul, cererea fiind legal scutită de plata taxei de timbru. În motivarea cererii, recurentul susține: că ofițerul I. nu a fost urmărit penal întrucât este nepotul fraților S. din Bacău, iar soția lui este procuror la D.I.I.C.O.T.; că instanța de fond invocă în drept Legea nr. 554/2004, deși putea să invoce din oficiu Legea nr. 29/1990 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 59/1993; că instanța nu s-a pronunțat asupra nulității ordinului pe care l-a atacat, iar motivarea sentinței nu este de înțeles; că, dacă cererea sa nu era de competența instanței de contencios administrativ, trebuia declinată competența sau sesizat parchetul cu cele constatate; că, prin rezoluția Procurorului General al României din dosarul nr. 5147/3553/din 8 ianuarie 2008, a fost desființată rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pentru I.M.
pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași. Recursul reclamantului în ceea ce privește declinarea cereri inițiale din acțiune urmează a fi respins ca tardiv, având în vedere că sentința a fost pronunțată la 6 octombrie 2008, iar declarația de recurs în Penitenciarul Vaslui a fost formulată de reclamant la 17 octombrie 2008, după expirarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 158 alin. (3) fraza I C. proc. civ. În ceea ce privește recursul la soluția pronunțată asupra excepției de nelegalitate, el va fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Argumentele recurentului privind relațiile de rudenie sau afinitate ale ofițerului de poliție care a efectuat cercetarea penală în cazul său nu au relevanță juridică în soluționarea unei excepții de nelegalitate precum cea de față, deoarece, în principiu, excepția presupune analiza actului administrativ în raport cu normele juridice din actele normative cu o forță juridică superioară în baza cărora a fost emis, iar nu a unor situații de fapt.
Instanța de fond a soluționat în drept excepția pe baza interpretării raționale a Legii nr. 554/2004, constatând în mod corect inadmisibilitatea cererii reclamantului, cu atât mai mult cu cât acesta din urmă nu a indicat explicit care sunt normele juridice cu forță superioară ordinului pe care acest ordin le-ar fi nesocotit.
Constatând inadmisibilitatea excepției de nelegalitate a ordinului atacat, instanța a soluționat astfel cererea reclamantului din data de 11 septembrie 2008. Chiar dacă nu a rezolvat în fond excepția, ci a respins-o ca inadmisibilă, acest lucru nu înseamnă că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra excepției.
Considerentele sentinței atacate sunt coerente și cuprind atât motivarea în fapt, cât și pe cea în drept a soluției astfel încât critica recurentului sub aspectul conținutului de neînțeles al hotărârii nu poate fi reținută.
Instanța și-a declinat competența cu privire la analiza temeiniciei ordinului atacat, astfel încât critica recurentului vizând declinarea nu poate fi nici ea primită.
Situația de fapt că, ulterior introducerii acțiunii, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a ofițerului I. a fost desființată printr-o altă rezoluție nu are relevanță juridică în contenciosul administrativ, ci doar în penal, asupra plângerii sau plângerilor pe care reclamantul le-a formulat anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge recursul declarat de reclamantul I.F. împotriva sentinței civile nr. 177/CA din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat în privința declinării și, ca nefondat, în privința soluției de respingere a excepției de nelegalitate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2008.