ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 632/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 632/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 712 din 23 septembrie 2002, Tribunalul Timiș, secția

penală, a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaților G.A. și P.

F.I.

pentru infracțiunea prevăzută de art.

20 C. pen., raportat la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 143/2000.

S-a dispus punerea de îndată a inculpaților, dacă nu sunt arestați în

altă cauză și, în temeiul art. 117 C. pen., expulzarea acestora din România.

În temeiul art. 17 din Legea nr. 143/2000

s-a dispus confiscarea de la

inculpatul P.F.I. a

cantității de 191,51 grame de cannabis și a autoturismului marca Citroen, și

restituirea celorlalte bunuri din autoturismul menționat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea

situație de fapt:

La data de 9 august 2002, în jurul orelor 21,30, inculpații s-au

prezentat la Punctul de trecere a frontierei Stamora Moravița în scopul de a

intra în România, iar la controlul vamal s-a constatat că aceștia aveau

ascunse în autoturismul cu care călătoreau, trei batoane conținând rezină de cannabis,

cu o greutate de 195 grame, despre care au afirmat că erau destinate consumului

propriu.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia penală nr. 353/ A

din 24 septembrie 2003, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș

împotriva sentinței penale nr. 712 din 23 septembrie 2002 pronunțată de

Tribunalul Timiș, secția penală și a trimis cauza spre rejudecare în fond.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că

susținerile parchetului, în sensul greșitei achitări a inculpaților, a

confiscării autoturismului și a expulzării acestora, sunt fondate.

Astfel, s-a reținut că deși potrivit rechizitoriului, inculpații au

fost trimiși în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, în același rechizitoriu

s-a menționat că inculpații dețineau

droguri pentru consum propriu, faptă ce constituie infracțiunea prevăzută de

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Cum în rechizitoriu, această faptă

este descrisă, prima instanță trebuia să verifice dacă infracțiunea respectivă

există sau nu și să se pronunțe explicit, deoarece sesizarea instanței se face

pentru faptele descrise în rechizitoriu, astfel încât s-a apreciat că instanța

nu a rezolvat fondul cauzei.

În rejudecarea cauzei, prin sentința penală nr. 442/ P din 1 iunie 2005

a Tribunalului Timiș, secția penală au fost condamnați inculpații P.F.I. și G.A.

la pedepse rezultante de câte un an și 6 luni închisoare cu executare în loc de

detenție pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 3 din Legea nr. 143/2000 și de art. 4 din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 13 lit. a) C. pen.

În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la

inculpați a cantității de 183, 78 grame de cannabis și de la inculpatul P.F.I.

a autoturismului marca Citroen, și restituirea celorlalte bunuri din autoturismul

menționat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că inculpații au recunoscut

comiterea celor două infracțiuni, dar necunoașterea legii române, invocată de

inculpați, nu este o cauză de exonerare a răspunderii penale, dar având în

vedere persoana acestora, situația lor socio-profesională, s-au reținut în

favoarea lor circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia penală nr. 372/ A

din 27 noiembrie 2006, a respins, ca tardive, apelurile inculpaților P.F.I. și

G.A. împotriva sentinței penale nr. 442 din 1 iunie 2005, reținându-se că

potrivit dovezilor procedurale, comunicările s-au făcut în anul 2005, iar

apelurile au fost introduse, prin apărător, în anul 2006.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr.

754 din 9 februarie 2007, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații P.F.I. și G.A. împotriva deciziei penale nr. 372/ A din 27 noiembrie

2006 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, cu motivarea că inculpații,

dați în urmărire internațională, au declarat apel peste termen la 2 noiembrie

2006, fără a fi făcut dovada, așa cum cere art. 365 C. proc. pen., că au lipsit

la toate termenele de judecată cât și la pronunțare, încât, neexistând condițiile

cerute pentru un astfel de apel și nici cele cerute pentru repunerea în termen,

conform art. 364 C. proc. pen., în mod corect instanța a respins apelurile ca

tardiv declarate.

Împotriva sentinței penale nr. 442/ PI din 1 iunie 2005, a formulat

contestație în anulare condamnatul G.A. care, invocând dispozițiile art. 386

lit. a) C. proc. pen., a susținut că, după pronunțarea condamnării a plecat din

România în Spania, unde nu a fost citat în fazele procesuale ulteriore, fiind

judecat în lipsă și privat de dreptul la apărare și de dreptul la un proces

echitabil.

Tribunalul Timiș, prin sentința penală nr. 505/ PI din 12 octombrie

2007, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare, cu motivarea că

această cale extraordinară de atac nu putea fi folosită împotriva sentinței de

condamnare.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia penală nr. 216/ A

din 22 noiembrie 2007, a respins apelul declarat de condamnatul G.A.,

considerând nefondate criticile formulate, în sensul că se impunea admiterea

contestației în anulare, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei soluții de

achitare ori a unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării ei.

Astfel, instanța de control judiciar a apreciat că soluția tribunalului

de respingere a inadmisibilă a contestației în anulare este corectă, întrucât

această cale de atac putea fi exercitată numai în condițiile prevăzute expres

și limitativ de dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, a declarat

recurs condamnatul

G.A., care a susținut că hotărârea

atacată este nelegală și netemeinică, că nu a fost citat legal și că astfel,

contestația în anulare trebuia admisă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr.

626 din 25 februarie 2008, a admis recursul declarat de condamnatul G.A., a

casat decizia penală nr. 26 din 22 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală și sentința penală nr. 505/ PI din 12 octombrie 2007 a Tribunalului

Timiș și a dispus rejudecarea cauzei de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, fixând termen în vederea examinării admisibilității în principiu a

contestației în anulare, fără citarea părților.

S-a reținut că instanța de apel și cea de fond, neținând seama de

dispozițiile imperative care reglementează competența după a materie a judecării

contestației în anulare, s-au considerat competente să soluționeze în fond și

apel cauza, care era de competența exclusivă a instanței de recurs.

Prin încheierea din 19 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție

a admis în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul G.A.

împotriva deciziei nr. 754 din 9 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală și a fixat termen pentru judecarea contestației în

anulare cu citarea contestatorului.

S-a reținut că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut

de lege, că motivul invocat în contestația în anulare este cazul prevăzut de

art. 386 lit. a) C. proc. pen., iar la dosar există acte în susținerea

contestației în anulare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr.

1978 din 3 iunie 2008, a admis contestația în anulare formulată de contestatorul

G.A. împotriva deciziei penale nr. 754 din 9 februarie 2007 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, a desființat decizia atacată și a

fixat termen pentru judecarea recursului declarat de inculpatul G.A. împotriva

deciziei penale nr. 372/ A din 27 noiembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală.

S-a reținut că procedura de citare a contestatorului G.A. pentru

termenul din 9 februarie 2007, când s-a judecat cauza de către instanța de

recurs, nu a fost îndeplinită conform legii.

Rejudecând recursul declarat de inculpat se reține că în motivarea

acestuia s-a susținut că după pronunțarea sentinței penale nr. 712 din 23

septembrie 2002 de Tribunalul Timiș, în primul ciclu procesual, a plecat din

România în Spania, unde nu a fost citat în fazele procesuale ulteriore, fiind

judecat în lipsă și privat de dreptul la apărare și de dreptul la un proces

echitabil.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel care a respins ca tardiv

apelul inculpatului, deși acesta fusese formulat în termen.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul

declarat de inculpatul G.A. este fondat.

Critica formulată de inculpat referitoare la greșita citare a acestuia

va fi analizată în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct.

21 C. proc. pen.

Potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., este

supusă casării hotărârea atacată cu recurs atunci

când judecata în primă

instanță sau în apel a avut loc fără citarea

legală a unei părți sau care, legal citată a fost în imposibilitate de a se

prezenta și de a înștiința instanța despre această împrejurare.

Participarea părților la judecată în primă instanță sau în apel

constituie un drept procesual derivat din dreptul la apărare și este garantată,

între altele, de principiul contradictorialității ședinței de judecată.

Drept urmare, când nu s-au respectat dispozițiile legale privind

asigurarea prezenței părților la judecată intervine o nulitate relativă care

poate atrage casarea hotărârii atacate.

Examinând actele dosarului, Curtea constată că în rejudecare, la

instanța de fond, inculpatul G.A. nu a fost prezent și a fost citat la adresa

indicată în timpul urmăririi penale și anume: Spania, Bilbao, provincia

Vizcaya, deși la judecarea apelului, în primul ciclu procesual, la data de 16

septembrie 2003, a indicat un alt domiciliu, potrivit înscrisului aflat la

dosarul instanței de apel, și anume: Spania, Bilobao,

provincia Vizcaya, adresă unde nu a

fost citat.

Cauza s-a amânat la termenele din 27 februarie 2004, 28 aprilie 2004,

12 mai 2004 și 14 iunie 2004 pentru lipsa de procedură cu inculpatul, întrucât

dovezile de îndeplinire a procedurilor de citare nu se aflau la dosar.

La data de 8 septembrie 2004, s-a consemnat că procedura de citare a

fost legal îndeplinită, inculpatul fiind citat de această dată și la Consiliul

local Timișoara.

La data de 25 octombrie 2004, cauza s-a amânat pentru lipsa de

procedură cu inculpatul, întrucât dovada de citare la domiciliul acestuia din

Spania, Bilbao, provincia Vizcaya (vechea adresă din rechizitoriu) s-a întors

cu mențiunea „destinatar necunoscut”.

La termenul din 4 mai 2005, cauza a rămas în pronunțare, procedura

fiind considerată legal îndeplinită, urmare a citării inculpatului și la

Consiliul local Stamora Moravița, iar prin sentința penală nr. 442/ PI din 1

iunie 2005 Tribunalul Timiș, secția penală, în baza art. 20 raportat la art. 3

din Legea nr. 143/2000 a condamnat, între alții, pe inculpatul G.A. la un an și

6 luni închisoare, iar în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 la 2 luni

închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de un an și

6 luni închisoare.

Pe tot parcursul rejudecării în fond a cauzei inculpatul a fost

reprezentat de un apărător desemnat din oficiu și nici nu a fost citat la noua

adresă indicată: Spania, Bilobao, provincia Vizcaya.

Mai mult decât atât, deși comunicarea hotărârii de condamnare către

inculpat la vechea adresă s-a întors cu mențiunea „adresă insuficientă”, la

data de 29 august 2005 a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 581, ca

urmare a rămânerii definitive a sentinței penale nr. 442/ PI prin neapelare,

iar inculpatul a fost dat în urmărire conform ordinului nr. 416307/05 al I.P.J.

Timiș.

La data de 2 noiembrie 2006, inculpatul G.A., prin apărător ales,

avocat G.C., a formulat o cerere de apel peste termen, precizând că nu a primit

nici un fel de corespondență din partea autorităților române.

Într-adevăr, în cererea de apel peste termen este indicată adresa

apărătorului ales G.C. din Timișoara, județul Timiș, dar nu este făcută nici o

precizare referitoare la alegerea unui domiciliu procedural la acesta.

La fila X din acest dosar, apărătorul ales al inculpatului precizează,

încă o dată faptul că inculpatul are domiciliul începând cu data de 8 august

2002 în Spania, Bilobao, provincia Vizcaya.

În rejudecarea cauzei în apel inculpatul a fost citat prin afișare la C.L.

Stamora Moravița, la C.L. Timișoara, la adresa din Timișoara, județul Timiș și

la adresa din Spania, Bilbao, provincia Vizcaya, fără a se tine cont de noul

domiciliu al acestuia indicat mai sus.

Prin decizie nr. 372/ A din 27 noiembrie, Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, a respins, ca tardiv, apelul formulat de inculpat, decizie care a fost

comunicată doar la adresa din Timișoara, județul Timiș.

Prin urmare, procedând la rejudecarea cauzei în aceste condiții,

necintându-l pe inculpat la adresa corectă, în Spania, Bilobao, provincia

Vizcaya, indicată în judecarea apelului în primul ciclu procesual sau citându-l

la o adresă la care acesta nu mai locuia, instanța de apel a încălcat nu numai

dispozițiile legale privind citarea părților ignorând și împrejurarea că din

actele dosarului rezultă că hotărârea pronunțată în primă instanță nu a fost

comunicată inculpatului.

Ca atare, decizia pronunțată în cauză este supusă cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., recursul

inculpatului fiind fondat.

În consecință, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recursul va fi admis, va fi casată decizia penală

nr. 372/ A din 27 noiembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția penală și

se va trimite dosarul la Curtea de Apel Timișoara, în vederea rejudecării

cauzei.

Procedând la rejudecarea cauzei, instanța de trimitere va respecta

dispozițiile legale privind citarea inculpatului G.A., urmând ca acesta să fie

citat la noile adrese indicate cu ocazia judecării acestui recurs: Nunes 3040,

Capitala Federala Buenos Aires, Argentina: Argentina, Buenos Aires, Conesa 509,

depto. A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva deciziei penale

nr. 372/ A din 27 noiembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Casează decizia penală atacată și trimite

cauze spre rejudecare la

Curtea de Apel Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 februarie 2009.