ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1304/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 27 mai 2008,

reclamanta S

C C.

SA București a

solicitat suspendarea executării Ordonanței nr. 759 din 19 septembrie 2007

emisă de C.N.V.M., până la soluționarea acțiunii în anularea acesteia.

În

motivarea cererii s-a arătat că prin ordonanța a cărei suspendare se solicită,

pârâta a sancționat pe reclamantă cu amendă în valoare de 1.013.330 de lei,

reprezentând jumătate din valoarea tranzacțiilor efectuate în perioada 24 mai 2007

- 31 mai 2007 cu acțiuni SIF Transilvania, tranzacții efectuate, potrivit

reținerilor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, uzându-se de informații

privilegiate, fapt ce contravine prevederilor art. 245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004

privind piața de capital.

Reclamanta a învederat întrunirea cerinței cazului bine justificat,

invocând aspectele de vădită nelegalitate a ordonanței de sancționare, atât

pentru aspecte ce țin de forma și procedura în adoptarea acesteia, cât și în

privința fondului imputării. Astfel, s-a arătat că actul a cărui suspendare se

solicită nu a fost semnat de persoana autorizată, existând doar o semnătură

indescifrabilă a unei persoane necunoscute, neindividualizate în vreun fel. S-a

mai invocat nemotivarea măsurii în chiar cuprinsul actului sancționator, care nu

cuprinde astfel demonstrația că informația deținută de reclamantă ar constitui

informație privilegiată.

În privința văditei nelegalități în raport de conținutul ordonanței de

sancționare, invocată de reclamantă, aceasta a arătat că în nici un caz informațiile

vizate de pârâtă, privind acțiunea în anularea hotărârii AGA, nu constituie

informație privilegiată în accepțiunea legii privind piața de capital.

Prin sentința civilă nr. 2162/2008 a Curții de Apel București, Secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, cererea a fost admisă avându-se în

vedere dispozițiile art. 15 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004, ale

cărui condiții instanța a considerat că sunt întrunite.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen pârâta.

În motivarea recursului s-a arătat în esență; că cererea a fost

introdusă în afara termenului prevăzut de art. 7 coroborat cu art. 14 din Legea

nr. 554/2004; că nu a fost formulată o dată cu acțiunea în anulare; că nu sunt

întrunite condițiile legale referitoare la „cazul bine justificat” (deoarece

actul a fost semnat în mod legal de vicepreședintele C.N.V.M., în baza Deciziei

nr. 1585 din 3 septembrie 2007, care prevede că în caz de imposibilitate

temporară a președintelui, reprezentarea legală a C.N.V.M. revine unuia dintre

vicepreședinți iar la data respectivă președintele se afla în concediu de

odihnă; că ordonanța conține descrierea faptelor și încadrarea în drept; că

sunt întrunite cerințele art. 245 din Legea nr. 297/2004, recurenta făcând

ample referiri la problemele de fond ale cauzei) și la „paguba materială

iminentă” (întrucât amenda aplicată este la limita inferioară prevăzută de art.

276 lit. c) din Legea nr. 297/2004).

Verificând cauza în funcție de motivarea recursului și având în vedere

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că

sentința este legală și temeinică.

Din actele dosarului se reține că cererea este întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 15 teza II din Legea nr. 554/2004, întrucât textul prevede că

suspendarea executării actului administrativ se poate formula și prin acțiune

separată de cea privind anularea actului, aceasta din urmă formând obiectul Dosarului

nr. 2303/2/2008 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

De asemenea, se reține că sunt întrunite în speță condițiile prevăzute

de dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Referitor la cerința din acest text legal privind „cazul bine

justificat”, aspectele în legătură cu nelegalitatea actului atacat sunt de

natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului de

sancționare, mai ales având în vedere modalitatea în care a fost semnată

ordonanța, fără a se indica numele (și/ sau funcția) persoanei care a semnat

pentru președintele C.N.V.M.

Condiția prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la

„paguba iminentă”, este de asemenea realizată, întrucât suma în discuție este

considerabilă, 1.013.330 RON, chiar dacă ar reprezenta limita inferioară a amenzii

prevăzute de lege, după cum susține recurenta. Suma fiind mare, produce

prejudicii reclamantei, constând inclusiv în lipsa folosinței acestei sume de

bani, după cum bine a reținut instanța de fond, suma fiind avută în vedere

pentru derularea operațiunilor comerciale ale societății.

Pentru considerentele expuse recursul pârâtului va fi respins ca

nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în

conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Cât privește ampla motivare a recurentei referitoare la legalitatea și

temeinicia ordonanței atacate, Curtea nu o analizează, întrucât în prezenta

cerere de suspendare a executării actului administrativ nu se intră în

verificarea fondului pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta C.N.

V.M. împotriva

sentinței nr. 2162 din 3 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 martie 2009.