ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1078/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 10 iulie 2007, reclamanta SIF M. SA București a chemat în judecată pe pârâta SC I. SA București, solicitând instanței să constate nulitatea pct. 1, 2 și 3 ale hotărârii adoptate de A.G.E.A. de la SC I. SA din data de 6 aprilie 2007. Prin sentința comercială nr. 14958, pronunțată la data de 12 decembrie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea formulată de reclamanta SIF M. SA, în contradictoriu cu pârâta SC I. SA, ca neîntemeiată și, a obligat reclamanta la plata sumei de 2.700 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În legătură cu încălcarea dispozițiilor art. 210 și art. 224 din Legea nr. 297/2004, Tribunalul reține că dispozițiile acestei legi pot fi invocate numai în cazul operațiunilor specifice pieței de capital și nu în cazul constatării nulității unei hotărâri A.G.A. care vizează o viitoare vânzare de active. Operațiunea de evaluare a unui activ al SC I. SA în vederea efectuării unei eventuale vânzări nu este o operațiune de pe piața de capital. Hotărârea atacată de reclamantă se referă la aspecte care privesc o viitoare vânzare de active și nicidecum la o operațiune de pe piața de capital. Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că la raportul de evaluare au avut acces numai acționarii societății întrucât acest raport a fost pus la dispoziția acestora din momentul apariției în Monitorul Oficial a convocării A.G.A.

Societatea pârâtă a adus la cunoștința publicului conținutul hotărârii A.G.A. atacate prin publicarea în Monitorul Oficial, atât a convocării cât și a hotărârii. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamanta SIF M. SA București, solicitând admiterea apelului formulat, modificarea în tot a sentinței atacate și admiterea acțiunii, respectiv constatarea nulității absolute a pct. 1, 2 și 3 ale hotărârii adoptate de A.G.E.A. de la SC I. SA din data de 6 aprilie 2007. Prin decizia comercială nr. 196 din 5 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins apelul formulat de apelanta - reclamantă SIF M. SA București, împotriva sentinței comerciale nr. 14958 din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata - pârâtă SC I. SA, ca nefondat și a obligat apelanta la plata sumei de 2.700 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte: Primul motiv de apel referitor la critica asupra soluției primei instanțe de respingere a probei cu expertiză tehnică de evaluare a imobilului – activ al societății, cu privire la care acționarii au propus vânzarea, este nefondat, deoarece acesta nu privește nelegalitatea sentinței apelate prin prisma nelegalității hotărârii A.G.A. atacate pe această cale, ci exclusiv nemulțumirea apelantei - reclamante cu privire la modul cum acționarii au înțeles să voteze această chestiune. Din această perspectivă, instanța de judecată nu va putea aprecia asupra oportunității măsurilor luate de acționari în adunarea generală, ci doar asupra legalității/nelegalității A.G.A.

(în ce privește convocarea, constituirea etc.) sau a hotărârii. Asupra măsurilor luate, numai voința societară este îndreptățită să aprecieze din punct de vedere al oportunității acestora. Prin urmare, nu se poate susține că prin această hotărâre a fost prejudiciat interesul societății și al acționarilor minoritari, de vreme ce nu se poate ști care va fi prețul la care ulterior se va putea vinde imobilul (acesta putând fi cu mult mai mare decât cel din raportul de evaluare, în funcție de ofertele ce ar putea exista la acea dată). Ca atare, încălcarea art. 127 din Legea nr. 31/1990 nu a fost dovedită, cu atât mai mult cu cât nu s-a adoptat prin această hotărâre, achiziționarea imobilului de către acționarul majoritar, pentru a se putea susține aspectul pur speculativ și în avantajul acționarului majoritar al operațiunii aprobate prin hotărârea A.G.E.A.

atacată. Referitor la aplicabilitatea art. 210 din Legea nr. 297/2004, Curtea reține că, apelanta - reclamantă face confuzia între valorile mobiliare, care sunt acțiunile deținute de acționari la societatea deschisă spre tranzacționare și supusă legislației cu privire la piața de capital și bunurile mobile sau imobile proprietatea societății comerciale, operațiunile privindu-le pe acestea din urmă nefiind supuse legislației speciale. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SIF M. SA București, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul de a schimba în tot sentința comercială nr. 14958 din 12 decembrie 2007, iar, pe fond, admiterea acțiunii în sensul constatării nulității pct. 1, 2 și 3 ale hotărârii adoptate de A.G.E.A.

de la SC I. SA din data de 6 aprilie 2007. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., reclamanta a invocat, în esență, următoarele motive: Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 210 din Legea nr. 297/2004.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 297/2004 „Prezenta lege reglementează înființarea și funcționarea piețelor de instrumente financiare, cu instituțiile (în care se regăsesc și emitenții, adică, potrivit art. 2 pct. 4, entitatea cu sau fără personalitate juridică ce a emis, emite sau intenționează să emită instrumente financiare) și operațiunile specifice acestora, precum și a organismelor de plasament colectiv, în scopul mobilizării disponibilităților financiare prin intermediul investițiilor în instrumente financiare”; și constatăm că instanța de apel nu respectă principiul interpretării sistemice a normelor juridice, acest aspect determinând aprecierea acesteia cu privire la inaplicabilitatea art. 210, precum și principiul interpretării normelor juridice „Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, principiu potrivit căruia „unei formulări generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare a sa tot generală, fără a introduce distincții pe care legea nu le conține”.

Norma juridică este clară „Deținătorii valorilor mobiliare trebuie să-și exercite drepturile conferite de acestea cu buna credință, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți deținători și a interesului prioritar al societății comerciale, în caz contrar fiind răspunzători pentru daunele provocate”. Soluția pronunțată prin decizia comercială atacată prin prezentul recurs este esențial viciată de ignorarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004. Așa cum am arătat și în motivele de apel, având în vedere modul în care este formulată norma juridică și conținutul acesteia, apreciem că este o normă specială dar nu care derogă ci care lărgește ipoteza reglementată de art. 127 din Legea nr. 31/1990.

Astfel, în contextul în care art. 127 instituie o obligație de abținere de la vot doar pentru situațiile în care un acționar are un interes contrar societății, art. 210 se referă la exercitarea dreptului de vot cu nerespectarea interesului prioritar al societății, indiferent din ce motive (așadar motivele nu sunt neapărat circumscrise interesului propriu). Motivele de nulitate absolută care rezultă din încălcarea art. 210 din Legea nr. 297/2004 este absența totală a consimțământului persoanei juridice având în vedere faptul că voința socială a fost formată cu încălcarea normelor imperative ale legii, hotărârea atacată nu reflectă voința societății, nerespectându-se interesul prioritar al acesteia și fraudarea legii.

Instanța de apel a reținut, de asemenea, în mod greșit și faptul că „primul motiv de apel referitor la critica asupra soluției primei instanțe de respingerea a probei cu expertiza tehnică de evaluare a imobilului – activ al societății, cu privire la care acționarii au propus vânzarea, este nefondat, deoarece acesta nu privește nelegalitatea sentinței apelate prin prisma nelegalității hotărârii Adunării Generale atacate pe această cale, ci exclusiv nemulțumirea apelantei - reclamante cu privire la modul cum acționarii au înțeles să voteze în această chestiune”. În acest context, adică pentru dovedirea încălcării interesului prioritar al societății și, implicit, nerespectarea art. 210 din Legea nr. 297/2004, în conformitate cu dispozițiile art. 305 C. proc.

civ., vă rugăm să dispuneți administrarea probei cu expertiză care să lămurească „o împrejurare de fapt”, respectiv valoarea reală de piață a imobilului a cărui vânzare a fost aprobată. La data de 13 februarie 2009, intimata - pârâtă SC I. SA București a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Examinând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: 1) Primul motiv de recurs nu este fondat, întrucât instanța de apel nu a interpretat și nu a aplicat greșit dispozițiile art. 210 din Legea nr. 297/2004. Astfel, se observă, din cuprinsul hotărârii recurate, că instanța de apel a reținut în mod corect aplicabilitatea în cauză a art. 210 din legea sus menționată; dezvoltând pe larg considerentele avute în vedere și răspunzând detaliat criticilor formulate de reclamantă.

De altfel, recurenta - reclamantă SIF M. SA București, deși invocă, prin primul motiv de recurs formulat, interpretarea și aplicarea greșită a art. 210 din Legea nr. 297/2004, în susținere se limitează la a cita art. 1 și art. 210 din această lege, fără a dezvolta în concret în ce anume constă aplicarea greșită de către instanța de apel a acestui text legal. 2) Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu poate fi primit, întrucât, pe de o parte, nu poate deveni incident motivul de modificare prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

în cazul respectării principiului interpretării sistemice a normelor juridice, acest motiv de recurs devenind aplicabil numai în cazul încălcării unui anumit act normativ, iar, pe de altă parte, din criticile formulate, altfel cum au fost dezvoltate în scris, nu rezultă încălcarea acestei norme și nu se poate aprecia că, instanța de apel, prin decizia pronunțată, ar fi nerespectat principiul de drept instituit prin adagiul „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, spre a fi afectată legalitatea hotărârii pronunțate în apel. Cât privește cealaltă critică formulată, privind interesul prioritar al societății comerciale, recurenta - reclamantă, deși, invocă în susținerea celui de-al doilea motiv de recurs acest aspect, nu precizează nici care este interesul prioritar al societății, nici cum acest interes nu a fost respectat prin adoptarea hotărârii A.G.A.

atacate și nici cum hotărârea instanței de apel, de menținere a hotărârii A.G.A., ar influența negativ interesul prioritar al societății. În atare situații, nefiind arătate asemenea aspecte, spre a se aprecia asupra pretinsei analizări eronate de către instanța de apel a normelor juridice ce reglementează drepturile și interesele legitime ale celorlalți deținători de valori mobiliare și respectarea interesului prioritar al societății comerciale, în limitele impuse de Legea nr. 297/2004, nu poate fi primit motivul de recurs întemeiat pe această critică. 3) Cel de-al treilea motiv de recurs invocat, este, de asemenea, nefondat. Într-adevăr, dispoziția înscrisă în art. 210 din Legea nr. 297/2004 lărgește aplicarea ipotezei reglementată de art. 127 din Legea nr. 31/1990, și acest text se aplică în cauză, însă nu a fost încălcat de către instanța de apel prin hotărâre pronunțată.

Mai mult, cererea recurentei - reclamante sarcina de a proba faptul că soluția pronunțată prin decizia recurată este esențial viciată de ignorarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004, ori, o asemenea dovadă nu a fost făcută. 4) În fine, ultimul motiv de recurs invocat, referitor la critica de respingere a probei cu expertiză tehnică de evaluare a imobilului – activ al societății nu poate fi primit de către instanța de recurs. Împrejurarea că instanțele de fond și de apel au respins cererea de probatorii a reclamantei nu justifică modificarea hotărârii, în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., căci, o asemenea critică nu poate fi subscrisă acestui motiv de recurs, nefiind o critică de nelegalitate, ci o critică asupra modului în care instanțele anterioare au înțeles să administreze probatoriile, ceea ce nu intră sub incidența controlului exercitat de către instanța de recurs, instanța de fond sau de apel fiind în a aprecia asupra probelor necesar a fi administrate pentru soluționarea cauzei. Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SIF M. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 196 din 5 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2009.