ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4563/2008

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 13 aprilie 2006 pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C.I. SRL a solicitat

în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea în parte a

deciziei nr. 52 din 9 martie 2006 privind măsurile de sprijin financiar

acordate peste limita de intensitate maximă admisă unui număr de 20 de agenți

economici ce activează în zonele defavorizate, emisă de către pârâtă,

exonerarea de la plata sumei de 5.688.900 rol, exonerarea de la plata sumei de

214.225 rol reprezentând dobânzi aferente ajutorului de stat, suspendarea

deciziei sus menționate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că își desfășoară activitatea în zona defavorizată Brad,

jud. Hunedoara, fiind beneficiară a ajutoarelor de stat sub forma scutirii de

la plata impozitului pe profit aferent activității desfășurate în zona defavorizată.

A mai arătat

reclamanta că la data de 31 martie 2005 pârâta, prin Inspectoratul de

Concurență Hunedoara, a efectuat un control materializat prin Nota de

Constatare 163 din 31 martie 2005 având ca obiect monitorizarea ajutoarelor de

stat din zonele defavorizate, aspectele controlate vizând valoarea

investițiilor eligibile și intensitatea brută a ajutorului de stat regional.

Prin sentința nr. 2424

din 18 octombrie 2006 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC C.I.

SRL.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor

aplicabile în materie, la calculul ajutorului aferent investiției inițiale se

iau în considerare drept eligibile, numai acele cheltuieli prevăzute expres; în

speță, cheltuielile la care se referă reclamanta nu se regăsesc în categoriile

de cheltuieli eligibile pentru investiții în imobilizări corporale. Prin urmare

rezultatul investigației consemnat de autoritatea de concurență în decizia

atacată este corect și legal.

Împotriva sentinței

nr. 2424 din 18 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC C.I. SRL.

În motivarea

recursului s-a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la

motivele invocate de recurenta-reclamantă referitoare la respectarea de către

pârâtă a prevederilor art. 22 din Legea nr. 143/1999 actualizată și

republicată.

A mai precizat

recurenta că potrivit art. 3 din Legea nr. 143/1999 republicată și actualizată,

noțiunea de „ajutor de stat existent" este definită ca un ajutor

individual sau o sumă de ajutor care exista înainte de intrarea în vigoare a

Legii 143/1999.

În cauză, a precizat

recurenta, societatea îndeplinește condiția de a fi avut „ajutor

existent", care a fost și autorizat de Consiliul Concurenței, astfel încât

nu i se poate imputa că ar beneficia de un ajutor care este ilegal și care nu

poate fi decât altul față de cel existent.

Prin decizia nr. 3716

din 3 octombrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de SC C.I. SRL ca

nefondat.

Pentru a pronunța

această soluție, Înalta Curte a reținut că actul administrativ contestat are la

bază note contabile din acte asupra cărora nu există dubii, astfel încât

susținerile recurentei nu sunt întemeiate.

Cu privire la decizia

nr. 3716 din 3 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, recurenta-reclamantă SC C.I. SRL a formulat

contestație în anulare.

S-a învederat, prin

motivele contestației în anulare, în esență, că instanța de recurs nu s-a

pronunțat cu privire la nerespectarea de către pârâtul Consiliul Concurenței a

prevederilor art. 22 din Legea nr. 143/1999 actualizată și republicată precum

și că instanța de recurs în mod eronat a reținut că acele cheltuieli la care se

referă reclamanta nu se regăsesc în categoriile de cheltuieli eligibile pentru

investiții în imobilizări corporale.

Contestația în

anulare este nefondată.

Potrivit

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi

atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de

modificare sau de casare.

În cadrul

contestației în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o

problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale

judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare

a fondului sau o reapreciere a probelor.

Prin greșeală

materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește

instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale

ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.

În sensul

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., greșeala materială trebuie să fie

esențială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situația ar fi fost alta.

De asemenea, trebuie

să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, fiind

săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau

date materiale importante.

Astfel, noțiunea de

„greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

Calea

contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C.

proc. civ. este deschisă atunci când instanța de recurs s-a pronunțat minus

petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită.

De principiu,

instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și

de drept care susțin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze

global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur

aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit aspect

sau o afirmație a recurentei nu deschide calea contestației în anulare

speciale, în condițiile art. 318 teza

II

C. proc. civ.

Din examinarea

considerentelor deciziei invocate în prezenta cale extraordinară de atac, Înalta

Curte retine că instanța de recurs-a răspuns tuturor criticilor formulate de

recurentă, ea neavând obligația de a analiza fiecare argument cuprins în cadrul

motivelor de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de recurs, ceea ce s-a și

întâmplat.

Deși

contestatoarea invocă formal nepronunțarea instanței de recurs asupra unor

motive de recurs, în realitate reia criticile din recurs ce vizează greșeli de

judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale,

nesusceptibile de valorificare pe calea extraordinară de atac a contestației în

anulare specială.

În aceste

condiții, urmează a fi respinsă ca nefondată contestația în anulare formulată

de SC C.I. SRL împotriva deciziei nr. 3716 din 3 octombrie 2007 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de SC C.I. SRL Brad împotriva deciziei nr.

3716 din 3 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 decembrie

2008.