ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4455/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 125 din 12 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamantul M.M. în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D., având ca obiect anularea

Hotărârii nr. 94 din 21 ianuarie 2008 pronunțata de Colegiul Director al

C.N.C.D., recunoașterea faptului ca dispozițiile art. 2 alin. (2) teza a II-a

din Legea 16/2007, privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez, sunt

discriminatorii, in sensul art. 2 alin. (1) și (3) din O.G. 137/2000 și

obligarea pârâtului la dispunerea de măsuri specifice constatării existentei

discriminării, potrivit art. 19 alin. (1) lit. a), c) și art. 20 alin. (3) din

O.G. 137/2000.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin textul de lege

apreciat de reclamant ca fiind discriminatoriu, legiuitorul a stabilit două

grupe de aspiranți la autorizarea dreptului de semnătură si anume, specialiștii

cu diploma de studii superioare de lungă sau scurtă durată din domeniul

geodeziei si absolvenții cu studii postliceale de specialitate sau cursuri de

specializare profesională în domeniul geodeziei.

Prima instanță a apreciat că cele două grupe nu se află într-o situație

comparabilă, așa cum cere art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, diferențierea

fiind făcută in funcție de studiile absolvite, iar nu toate situațiile în care

persoanele sunt tratate diferențiat constituie fapte sau acte de discriminare.

În atare context, impunerea anumitor condiții pentru exercitarea

profesiei de geodez, in funcție de forma de studiu absolvită, nu reprezintă

fapte de discriminare, legiuitorul având posibilitatea de a reglementa

organizarea si exercitarea anumitor profesii, elaborând acte normative

speciale.

Astfel, a reținut instanța, este firesc ca, în funcție de nivelul

studiilor absolvite, respectiv în funcție de pregătirea profesională, intre

absolvenții de studii de lungă sau scurtă durată de specialitate si absolvenții

cu studii postliceale de specialitate sau cursuri de specializare profesionala,

să existe o diferențiere în ceea ce privește dreptul de exercitare a profesiei,

fără ca prin aceasta să se aducă atingere în vreun fel dreptului de acces la o

profesie sau dreptului la muncă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal, a declarat recurs reclamantul M.M., invocând ca temei legal prevederile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, prin motivele de recurs

dezvoltate, recurentul reclamant a arătat că instanța de fond a respins

acțiunea sa reținând numai apărările pârâtului făcute prin întâmpinare, în

sensul că cele două grupe de aspiranți la autorizarea dreptului de semnătură

necesar exercitării profesiei de geodez, descrise de art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 16/2007 nu se află într-o situație comparabilă.

Recurentul a susținut că i-a fost

încălcat dreptul la apărare întrucât în vederea termenului de judecată din data

de 5 mai 2009, când a fost reținută cauza în pronunțare, apărătorul său ales a

formulat o cerere de amânare, fiind în concediu de odihnă, cerere care însă a

fost respinsă. Recurentul a susținut că termenul de pronunțare acordat pentru

depunerea notelor scrise la data de 12 mai 2008 nu a fost suficient, fiind

astfel nesocotit dreptul său la apărare.

S-a mai arătat de către recurent că

sentința atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea

greșită a reglementărilor evocate și în acțiune, în materia discriminării, în

principal a prevederilor O.G. nr. 137/2000, republicată.

Recurentul a indicat că deși nu pretinde

ca persoanele din ce-a de-a doua categorie, în care se și încadrează, trebuie

să aibă dreptul de-a executa lucrări de aceeași complexitate cu cele efectuate

de persoanele din prima categorie descrisă de legiuitor, solicită ca fiecare

categorie să fie lăsată să își exercite profesia pentru care s-a pregătit. În

opinia sa, deosebirea de tratament care constituie discriminarea apare atunci

când această exercitare a profesiei, adică a dreptului la muncă pentru fiecare

dintre cele două categorii de persoane aflate în situații comparabile nu se

face în condiții de egalitate, numai pentru una dintre cele două categorii

fiind impuse cerințe restrictive.

În fine, recurentul a mai arătat că

dreptul de a munci a fost grav afectat, chiar suprimat, pentru categoria de

persoane prevăzută la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 16/2007, ca urmare a

condițiilor inechitabile prevăzute în teza finală din textul de lege arătat,

contrar celor reținute de instanța de fond, aceste prevederi fiind

discriminatorii în sensul art. 2 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 137/2000,

republicată.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, examinând actele și

lucrările dosarului în raport de prevederile legale aplicabile incluzând art.

304

1

C. proc. civ., și prin prisma criticilor recurentului reclamant,

constată că nu subzistă în cauză motivul de recurs invocat, prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., ca de altfel nici un alt motiv care să impună fie

casarea fie modificarea sentinței atacate, în considerarea celor în continuare

arătate.

Prin hotărârea nr. 94 din 21

ianuarie 2008 a C.N.C.D., a cărei anulare a fost solicitată de către recurentul

reclamant s-a stabilit că dispozițiile art. 2 din Legea nr. 16/2007, privind

organizarea și exercitarea profesiei de geodez precum și a celor corespunzătoare

din Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Geodezilor din

România și de exercitare a profesiei de geodez (art. 49 și art. 70 pct. 4) nu

sunt discriminatorii în sensul O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și

sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Înalta Curte apreciază, în acord cu

instanța de fond și cu C.N.C.D., că prevederile invocate de reclamant, cuprinse

în Legea nr. 16/2007, ce stabilește cadrul legal privind condițiile ce trebuie

îndeplinite de un geodez cu drept de semnătură, pentru a avea posibilitatea să

exercite profesia de geodez ca profesie liberală, nu sunt discriminatorii în

sensul O.G. nr. 137/2000, astfel că sunt neîntemeiate criticile ce vizează

modalitatea în care, prin ambele hotărâri, au fost aplicate și interpretate

respectivele texte de lege.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 16/2001, profesia de geodez poate fi exercitată de specialiști cu diplomă

de studii superioare de lungă sau de scurtă durată din domeniul geodeziei,

recunoscută de statul român, precum și de cetățenii români care au obținut un

astfel de document într-un stat membru al Uniunii Europene, denumiți în

continuare geodezi. În alin. (2) al aceluiași articol, se prevede că profesia

de geodez poate fi exercitată și de absolvenții cu studii postliceale de specialitate,

sau de cursuri de specializare în domeniul geodeziei, care au dobândit nivelul

necesar de cunoștințe, deși nu sunt respectate condițiile prevăzute la alin. 1,

pentru aceste persoane fiind necesare o experiență profesională de minimum 7

ani și promovarea unui examen standard de absolvire de nivel universitar,

echivalent cu examenele de absolvire corespunzătoare studiilor prevăzute la

alin. (1).

Potrivit definiției legale a

discriminării, dată de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, rezultă că pentru

a fi în prezența unui act de discriminare trebuie îndeplinite cumulativ

următoarele condiții:

- elementul material trebuie să

reprezinte o acțiune de deosebire, excludere, restricție sau preferință, care

are la bază unul sau mai multe criterii de discriminare;

- scopul actului de discriminare ori

efectul acestuia să privească folosința sau exercițiul unor drepturi;

- existența unui termen de

comparație constând în situații analoage sau comparabile; altfel spus nu se

poate pretinde că există discriminare decât dacă se dovedește că în situații

comparabile alte persoane au beneficiat de un tratament favorabil.

Este legală soluția primei instanțe,

după cum corectă este și Hotărârea C.N.C.D., diferențele de tratament

reclamate, între cele două categorii expres enunțate în art. 2 din Legea nr. 16/2001,

respectiv specialiștii cu diplomă de studii superioare de lungă sau de scurtă

durată și absolvenții cu studii postliceale de specialitate sau de cursuri de

specializare nefiind fapte de discriminare întrucât nu sunt îndeplinite

cumulativ cerințele mai sus arătate.

Cele două categorii prevăzute și

reglementate în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 16/2007 se diferențiază

prin nivelul studiilor absolvite și al pregătirii profesionale astfel încât nu

se poate susține că distincțiile și diferențierile stipulate de legiuitor, în

ceea ce privește exercitarea profesiei de geodez, nu se bazează pe o

justificare rezonabilă și obiectivă, după cum constant s-a reținut și în

jurisprudența C.E.D.O., diferența de tratament instituită nefiind

discriminatorie și de natură a aduce atingere dreptului la muncă, întrucât a

distinge nu înseamnă a discrimina[1].

Nici critica recurentului reclamant

referitoare la pretinsa încălcare de către instanța de fond a dreptului său la

apărare nu poate fi primită.

Actele și lucrările dosarului atestă

că la primul termen de judecată acordat, respectiv la 21 aprilie 2008, cauza a

fost amânată tocmai în considerarea cererii pentru lipsă de apărare formulată

de reclamant, cerere care fiind primită a condus la acordarea unui nou termen,

pentru data de 5 mai 2008.

Totodată, la primul termen de

judecată instanța de fond a dispus și comunicarea către reclamant a unui

exemplar de pe întâmpinarea formulată de pârâtul intimat C.N.C.D.

La data de 5 mai 2008 instanța de fond,

primind o nouă cerere de amânare, formulată de astă dată de apărătorul

reclamantului, justificată de faptul că se află în concediul legal de odihnă, a

respins cererea depusă, motivat de împrejurarea că în cauză a mai fost acordat

un termen pentru lipsă de apărare, însă a amânat pronunțarea pentru data de 12

mai 2008, tocmai pentru a da posibilitatea părții reclamante de a depune note

scrise.

Înalta Curte reține astfel, că nu a fost

încălcat dreptul la apărare al recurentului reclamant, mai cu seamă că potrivit

art. 156 C. proc. civ., instanța poate da un singur termen pentru lipsă de

apărare, temeinic motivată.

În plus, după cum s-a arătat deja, în

cauza de față, instanța nu a mai acordat cel de-al doilea termen solicitat pentru

lipsă de apărare, în schimb a amânat pronunțarea pentru depunerea de note

scrise, nefiind desigur imputabilă instanței de fond modalitatea în care

apărătorul reclamantului a ales să asigure clientului său asistența legală

solicitată.

Față de toate cele mai sus arătate,

apreciind că sentința atacată este legală și temeinică, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de

recurentul reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.M.

împotriva sentinței nr. 125 din 12 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2

decembrie 2008