ÎCCJ, decizie (scj.ro #84944)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84944) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Inexistența

stării de discriminare în cazul stabilirii printr-un text de lege a

condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru exercitarea unei profesii.

Legea nr. 16/2001, art. 2

OG nr.137/2000, art.2 alin.(1)

Cuprins pe materii : Drept

administrativ

.

Index alfabetic :

Consiliului

Național pentru Combaterea Discriminării

geodez

dreptul de acces la o profesie

discriminare

Potrivit art.

2 alin.1 din Legea nr. 16/2001, profesia de geodez poate fi exercitată de

specialiști cu diplomă de studii superioare de lungă sau de

scurtă durată din domeniul geodeziei, recunoscută de statul

român, precum și de cetățenii români care au obținut un

astfel de document într-un stat membru al Uniunii Europene, denumiți în

continuare geodezi. În alineatul 2 al aceluiași articol, se prevede

că  profesia de geodez poate fi exercitată și de

absolvenții cu studii postliceale de specialitate, sau de cursuri de

specializare în domeniul geodeziei, care au dobândit nivelul necesar de

cunoștințe, deși nu sunt respectate condițiile

prevăzute la alin. 1, pentru aceste persoane fiind necesare o

experiență profesională de minimum 7 ani și promovarea unui

examen standard de  absolvire de nivel universitar, echivalent cu examenele de

absolvire corespunzătoare studiilor prevăzute la alineatul (1).

Nu poate

constitui tratament discriminatoriu impunerea anumitor condiții pentru

exercitarea profesiei de geodez în funcție de forma de studiu

absolvită, cele două categorii prevăzute și reglementate în

art.2 alin.(1) și (2) din Legea nr.16/2007 se diferențiază prin

nivelul studiilor absolvite și al pregătirii profesionale, astfel

încât  distincțiile și diferențierile stipulate de legiuitor, în

ceea ce privește exercitarea profesiei de geodez  se bazează pe o

justificare rezonabilă și obiectivă, diferența de tratament

instituită nefiind discriminatorie și de natură a aduce atingere

dreptului la muncă, întrucât a distinge nu înseamnă a discrimina.

ICCJ, Secția contencios administrativ

și fiscal, decizia civilă nr. 4455 din

2 decembrie 2008

Prin

sentința nr. 125 din 12 mai

2008 a

Curții de Apel Ploiești,

Secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul M.M. în

contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,

având ca obiect anularea Hotărârii nr. 94/2008 pronunțata de Colegiul

Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, recunoașterea

faptului că dispozițiile art. 2 alin.(2) teza a II-a din Legea nr.16/2007,

privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez, sunt

discriminatorii, în sensul art. 2 alin.(1) și alin.(3) din OG nr.137/2000

și obligarea pârâtului la dispunerea de măsuri specifice

constatării existentei discriminării, potrivit art. 19 alin. (1) lit.

a, și lit. c , art. 20 alin.(3) din OG nr.137/2000.

Instanța

de fond a reținut că prin textul de lege apreciat de reclamant ca

fiind discriminatoriu, legiuitorul a stabilit două grupe de aspiranți

la autorizarea dreptului de semnătură si anume, specialiștii cu

diploma de studii superioare de lungă sau scurtă durată din

domeniul geodeziei si absolvenții cu studii postliceale de specialitate

sau cursuri de specializare profesională în domeniul geodeziei.

S-a

mai reținut că cele două grupe nu se află într-o

situație comparabilă, așa cum cere art. 1 alin.(3) din OG nr.

137/2000, diferențierea fiind făcută in funcție de studiile

absolvite, iar nu toate situațiile în care persoanele sunt tratate

diferențiat constituie fapte sau acte de discriminare.

În

atare context, impunerea anumitor condiții pentru exercitarea profesiei de

geodez, in funcție de forma de studiu absolvită, nu reprezintă

fapte de discriminare, legiuitorul având posibilitatea de a reglementa

organizarea si exercitarea anumitor profesii, elaborând acte normative

speciale.

Astfel,

este firesc ca, în funcție de nivelul studiilor absolvite, respectiv în

funcție de pregătirea  profesională, între absolvenții de

studii de lungă sau scurtă durată de specialitate și

absolvenții cu studii postliceale de specialitate sau cursuri de

specializare profesionala, să existe o diferențiere în ceea ce

privește dreptul de exercitare a profesiei, fără ca prin aceasta

să se aducă atingere în vreun fel dreptului de acces la o profesie

sau dreptului la muncă.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs reclamantul, invocând ca temei legal

prevederile art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C

.proc.civ.

Prin motivele de recurs, reclamantul

a arătat că instanța de fond a respins acțiunea

reținând numai apărările pârâtului, în sensul că cele

două grupe de aspiranți la autorizarea dreptului de

semnătură necesar exercitării profesiei de geodez, descrise de

art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 16/2007 nu se află într-o

situație comparabilă.

Recurentul a susținut

că i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât în vederea

termenului de judecată din data de 5 mai 2009, când a fost

reținută cauza în pronunțare, apărătorul său ales

a formulat o cerere de amânare, fiind în concediu de odihnă, cerere care

însă a fost respinsă.

S-a mai arătat de

către recurent că sentința atacată este nelegală,

fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea

greșită a reglementărilor evocate și în acțiune, în

materia discriminării, în principal a prevederilor O.G. nr. 137/2000,

republicată.

Recurentul a indicat

că deși nu pretinde ca persoanele din ce-a de-a doua categorie, în

care se și încadrează, trebuie să aibă dreptul de-a executa

lucrări de aceeași complexitate cu cele efectuate de persoanele din

prima categorie descrisă de legiuitor, solicită ca fiecare categorie

să fie lăsată să își exercite profesia pentru care s-a

pregătit. În opinia sa, deosebirea de tratament care constituie

discriminarea apare atunci când această exercitare a profesiei, adică

a dreptului la muncă pentru fiecare dintre cele două categorii de

persoane aflate în situații comparabile nu se face în condiții de

egalitate, numai pentru una dintre cele două categorii fiind impuse

cerințe restrictive.

În fine, recurentul a mai

arătat că dreptul de a munci a fost grav afectat, chiar suprimat,

pentru categoria de persoane prevăzută la art. 2 alin. 2 din Legea

nr. 16/2007, ca urmare a condițiilor inechitabile prevăzute în teza

finală din textul de lege arătat, contrar celor reținute de

instanța de fond, aceste prevederi fiind discriminatorii în sensul art. 2

alin. 1 și 3 din O.G. nr. 137/2000, republicată.

Recursul nu este fondat.

Prin hotărârea

nr. 94 din 21 ianuarie 2008 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării,

a cărei anulare a fost solicitată de către recurentul reclamant

s-a stabilit că dispozițiile art. 2 din  Legea nr. 16/2007, privind

organizarea și  exercitarea profesiei de geodez precum și a celor

corespunzătoare din Regulamentul de organizare și funcționare a

Ordinului Geodezilor din România și de exercitare a profesiei de geodez

(art. 49 și art. 70 pct. 4) nu sunt discriminatorii în sensul O.G. nr.

137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare, republicată.

Înalta Curte

apreciază, în acord cu instanța de fond și cu Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării, că prevederile

invocate de reclamant, cuprinse în Legea nr. 16/2007, ce stabilesc cadrul legal

privind condițiile ce trebuie îndeplinite de un geodez cu drept de

semnătură, pentru a avea posibilitatea să exercite profesia de

geodez ca profesie liberală, nu sunt discriminatorii în sensul O.G. nr.

137/2000, astfel că sunt neîntemeiate criticile ce vizează

modalitatea în care, prin ambele hotărâri, au fost aplicate și

interpretate respectivele texte de lege.

Potrivit art. 2 alin.(1)

din Legea nr. 16/2001, profesia de geodez poate fi exercitată de

specialiști cu diplomă de studii superioare de lungă sau de

scurtă durată din domeniul geodeziei, recunoscută de statul

român, precum și de cetățenii români care au obținut un

astfel de document într-un stat membru al Uniunii Europene, denumiți în

continuare geodezi. În alineatul 2 al aceluiași articol, se prevede

că  profesia de geodez poate fi exercitată și de

absolvenții cu studii postliceale de specialitate, sau de cursuri de

specializare în domeniul geodeziei, care au dobândit nivelul necesar de

cunoștințe, deși nu sunt respectate condițiile

prevăzute la alin. 1, pentru aceste persoane fiind necesare o

experiență profesională de minimum 7 ani și promovarea unui

examen standard de  absolvire de nivel universitar, echivalent cu examenele de

absolvire corespunzătoare studiilor prevăzute la alineatul (1).

Potrivit

definiției legale a discriminării, dată de art.2 alin.(1) din OG

nr.137/2000, rezultă că pentru a fi în prezența unui act de

discriminare trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- elementul material

trebuie să reprezinte o acțiune de deosebire, excludere,

restricție sau preferință, care are la bază unul sau mai

multe criterii de discriminare;

- scopul actului de

discriminare ori efectul acestuia să privească folosința sau

exercițiul unor drepturi;

- existența unui

termen de comparație constând în situații analoage sau comparabile;

altfel spus nu se poate pretinde că există discriminare decât

dacă se dovedește că în situații comparabile alte  persoane

au beneficiat de un tratament favorabil.

Este legală

soluția primei instanțe, după cum corectă este și Hotărârea

Consiliului Național pentru

Combaterea Discriminării, diferențele de tratament reclamate, între

cele două categorii expres enunțate în art.2 din Legea nr.16/2001,

respectiv specialiștii cu diplomă de studii superioare de lungă

sau de scurtă durată și absolvenții cu studii postliceale

de specialitate sau de cursuri de specializare nefiind fapte de discriminare

întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele mai sus arătate.

Cele două

categorii prevăzute și reglementate în art.2 alin.(1) și alin.(2)

din Legea nr.16/2007 se diferențiază prin nivelul studiilor absolvite

și al pregătirii profesionale astfel încât nu se poate  susține

că distincțiile și diferențierile stipulate de legiuitor,

în ceea ce privește exercitarea profesiei de geodez, nu se bazează pe

o justificare rezonabilă și obiectivă, după cum constant

s-a reținut și în jurisprudența CEDO, diferența de

tratament instituită nefiind discriminatorie și de natură a

aduce atingere dreptului la muncă, întrucât a distinge nu înseamnă a

discrimina[1].

Nici critica

recurentului reclamant referitoare la pretinsa încălcare de către

instanța de fond a dreptului său la apărare nu poate fi

primită.

Actele și

lucrările dosarului atestă că la primul termen de judecată

acordat,  respectiv la  21 aprilie 2008, cauza a fost amânată tocmai în

considerarea cererii pentru lipsă de apărare formulată de

reclamant, cerere care fiind primită a condus la acordarea unui nou

termen, pentru data de 5 mai 2008.

Totodată, la

primul termen de judecată instanța de fond a dispus și

comunicarea către reclamant a unui exemplar de  pe întâmpinarea

formulată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

La data de 5 mai 2008

instanța de fond, primind o nouă  cerere de amânare, formulată

de astă dată de apărătorul reclamantului, justificată

de faptul  că se află în concediul legal de odihnă, a respins

cererea depusă, motivat de împrejurarea că în cauză a mai fost

acordat un termen pentru lipsă de apărare, însă a amânat

pronunțarea pentru data de 12 mai 2008, tocmai pentru a da posibilitatea

părții reclamante de a depune note scrise.

Înalta Curte reține

astfel, că nu a fost încălcat dreptul la apărare al

recurentului, mai cu seamă că potrivit art.

156 C

.proc.civ.,

instanța poate da un singur termen pentru lipsă de apărare,

temeinic motivată.

În plus, după cum s-a

arătat deja, în cauza de față, instanța nu a mai acordat

cel de-al doilea termen solicitat pentru lipsă de apărare, în schimb

a amânat pronunțarea pentru depunerea de note scrise, nefiind desigur

imputabilă instanței de fond modalitatea în care apărătorul

reclamantului a ales să asigure clientului său asistența

legală solicitată.

Față de toate

cele mai sus arătate, în temeiul art.

312 C

.proc.civ.,

recursul a fost respins ca nefondat.

[1]

A se vedea în acest sens cauzele CEDO

Hoffmann v.Austria, Spadea

și Scalabrino v.Italia și Stubbings

ș.a. v

.Marea

Britanie