- Dosarul nr.
- 45616/3/2007
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 3 aprilie 2009
Decizia nr. 1246/2009 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 45616/3/2007 — contestație în anulare
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 16 februarie 2009, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația în anulare formulată de contestatorul P.A. împotriva Deciziei penale nr. 3821 din 21 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. În motivarea contestației se arată de către contestator că pedeapsa la care a fost condamnat de instanțe este exagerată, deoarece nu are antecedente penale, a recunoscut fapta și a colaborat cu organele de cercetare penală. Contestatorul nu a fundamentat contestația pe nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen. Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 C. proc.
pen. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează. Contestatorul invocă în contestația formulată greșita individualizare a pedepsei. Constatând că motivul pe care se sprijină contestația în anulare nu este dintre cele prevăzute în art. 386 lit. a), c) și e) C. proc. pen., în sensul că nu se încadrează în cazurile de contestație în anulare prevăzute în acest text de lege, instanța va respinge această contestație ca inadmisibilă. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat contestatorul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul P.A. împotriva Deciziei penale nr. 3821 din 21 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 45616/3/2007. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 aprilie 2009.