ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2620/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 28 noiembrie 2006, reclamantul P.I., cetățean ucrainean, a chemat în judecată Oficiul Român pentru Imigrări și M.A.E., solicitând desființarea măsurii privind anularea vizei de intrare în România, dispusă la 10 august 2006, precum și a celei vizând interzicerea intrării în țară pe o perioadă de 15 ani. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că măsurile dispuse împotriva sa sunt nejustificate, încălcându-i grav dreptul la libera circulație. Prin sentința civilă nr. 2619 din 8 octombrie 2008, pronunțată în fond după casare, Curtea de Apel București a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că măsurile au fost dispuse împotriva reclamantului în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și respectiv art. 101 alin. (2) și art. 102 alin. (4) 1 lit. a) coroborate cu art. 8 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată și completată prin Legea nr. 306/2005. La baza acestor măsuri au stat informațiile cu caracter secret cuprinse în adresa din 17 august 2006 a Serviciului Român de Informații, reclamantul, căruia la 10 august 2006 i s-a acordat viză de scurtă ședere în scop de vizită în România, prezentând pericol la adresa siguranței naționale. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul P.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a arătat că nu i-au fost comunicate motivele care au stat la baza instituirii măsurilor dispuse împotriva sa, nefiind real faptul că ar face parte din grupuri infracționale organizate și neavând posibilitatea de a cunoaște conținutul adresei S.R.I. Prin întâmpinare, Oficiul Român pentru Imigrări a invocat excepția inadmisibilității recursului privind măsura interdicției de intrare în România și netemeinicia criticilor aduse sentinței cu referire la anularea vizei de ședere, pe considerentul că reclamantul se găsește sub incidența Legii nr. 51/1991 privind siguranța națională. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că nu sunt întemeiate criticile formulate, urmând a dispune respingerea recursului. Cu privire la primul capăt de cerere, având ca obiect anularea măsurii interdicției de intrare în România, hotărârea instanței de fond este irevocabilă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, astfel încât recursul apare inadmisibil sub acest aspect. În consecință, Curtea nu va examina criticile formulate de reclamant privind legalitatea măsurii interdicției intrării în țară. Referitor la cea de-a doua măsură, de anulare a vizei de scurtă ședere, aceasta a fost urmarea directă a dispunerii interdicției de intrare în România care, potrivit art. 101 alin. (3) din O.U.G.

nr. 194/2002 republicată, se realizează prin instituirea consemnului nominal la punctele de trecere a frontierei de stat și, când este cazul, prin aplicarea în documentele de trecere a graniței a ștampilei cu mențiunea anulat. În cauză, după ce la data de 9 septembrie 2006, reclamantului i s-a refuzat intrarea în țară de către organele poliției de frontieră, ulterior, în baza dispozițiilor legale susmenționate i s-a aplicat pe viza din pașaport, ștampila anulat. Așadar, criticile aduse sentinței în privința respingerii celui de-al doilea capăt de cerere sunt neîntemeiate, măsura dispusă fiind conformă normelor legale în vigoare, astfel încât Curtea va dispune respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.I. împotriva sentinței nr. 2619 din 8 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 mai 2009.