ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2702/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2702/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de
față;
în baza actelor și
lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 61/P din 3 mai 2008 a Curți de Apel
Alba-lulia, secția penală, au fost respinse
ca nefondate plângerile formulate de petentele T.B.S.G.M.B.H.
Dusseldorf - Germania și SC T.B.C. SA Sibiu
împotriva
ordonanței din 19 octombrie 2007 dispuse de D.N.A., Serviciul
Teritorial Alba în dosarul nr. 82/P/2007 și
împotriva rezoluției din
26
noiembrie 2007 dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia
în dosarul nr. 408/P/2007.
Petentele au fost
obligate să plătească statului fiecare suma
de câte 150 lei cu titlu de
cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această
sentință, Curtea de Apel a reținut că la data de 17 decembrie 2007, petentele T.B.S.G.M.B.H.
Dusseldorf - Germania și SC T.B.C.
SA Sibiu au formulat plângere împotriva ordonanței
din 19 octombrie 2007 dispuse de D.N.A., Serviciul Teritorial Alba, în dosarul
nr. 82/P/2007,
privind pe intimatul C.I.,
executor judecătoresc.
La data de 4 februarie 2008, petentele T.B.S.G.M.B.H. Dusseldorf
- Germania și SC T.B.C.
SA Sibiu au formulat
plângere împotriva rezoluției din
26
noiembrie 2007 dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia
în dosarul nr. 408/P/2007, privind pe același
intimat.
A mai reținut că prin
plângerea penală inițială, petentele au
solicitat trimiterea în judecată
a intimatului C.I. pentru
săvârșirea
infracțiunilor prev. de art. 248/1 rap. la art. 246 C. pen. și art.
289
C.
pen.
, fapte constând în aceea că
intimatul, în calitate de executor
judecătoresc, ar fi sechestrat în mod
abuziv, în contul datoriei unei
alte
societăți comerciale, acțiunile petentei T.B.S.G.M.B.H. Dusseldorf - Germania
deținute la petenta SC
T.B.C. SA
Sibiu, iar în procesul-verbal de
punere
în executare a consemnat în mod nereal calitatea de debitor
al T.A.G., acțiuni prin care petentele au fost
păgubite cu
suma de 5.000.000 dolari SUA.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma
motivelor invocate în plângeri, precum și din oficiu, Curtea a constatat
următoarele:
Prin ordonanța din
19 octombrie 2007 dispusă de D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia, în
dosarul nr. 82/P/2007, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. d) C.
proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimat, sub
aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 rap. la art. 248/1 C. pen.
Totodată, în
baza art. 38, 42 rap. la art. 45 C. proc. pen., art. 28/1 pct. 1 lit. b) C.
proc. pen., s-a disjuns cauza și s-a trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Alba-lulia, pentru a se continua cercetările sub aspectul săvârșirii
infracțiunii prev. de art. 289 C. pen.
Procurorul a reținut
ca stare de fapt că în 7 iunie 2007, intimatul a procedat la sechestrarea
acțiunilor petentei T.B.S.G.M.B.H. Dusseldorf - Germania deținute la petenta SC
T.B.C. SA Sibiu până la concurența sumei de 33.218.997,26 dolari SUA, cu toate
că petenții au învederat lipsa titlului executoriu al creditoarei SC M. SA,
precum și nelegalitatea măsurii dispuse în raport cu prevederile legale.
Din actele
premergătoare efectuate în cauză a rezultat că prin sentința civilă nr.
1607/1998 pronunțată în dosar nr. 1721/1993 de Tribunalul București, secția comercială,
s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M. SA împotriva pârâtelor din
grupul O.W. -O.W.G., parte a grupului T.A.G.; O.W.H.L. parte a grupului T.H.A.G.
și T.A.G. și a obligat pârâtele din O.W. la plata sumei de 17,983,589 dolari
SUA cu titlu de contravaloare marfă.
Prin înscrisul din
data de 21 mai 2007 emis în dosarul execuțional nr. 158/2007 făptuitorul C.I. a
comunicat societăților SC T.B.C. SA Sibiu și SC T.A.G. Germania faptul că în
calitate de terț poprit sunt obligate la poprirea unui număr de 61.273 acțiuni
pentru suma de 33.615288,55 dolari SUA , beneficiarul sumei fiind creditoarea
SC M. SA București.
Din declarația
făptuitorului a reieșit că de la data obținerii titlului executoriu debitoarea O.W.
a fuzionat cu T.A.G. iar aceasta a fuzionat cu F.K.A.H.K. devenind T.K.A..
Acesta a precizat că T.K.A. este succesoarea legală și universală a grupului O.W.
, ca rezultat al fuziunii dintre T.A.G. și K.
Din fotocopia
traducerii din limba germană a statutului T.K.A. rezultă că firmei T.K.A. îi
aparțin la 30 septembrie 2006, 99,50% din acțiunile firmei T.K.B.S.G.M.B.H., E.,
Firmei T.K.B.S.G.M.B.H., E. îi aparțin la 30 septembrie 2006, 73,00 % din
acțiunile SC T.B.C. SA Sibiu, România.
Conform art. 16 alin.
(4) din Legea germană privind acțiunile firmei T.K. îi aparțin la 30 septembrie
2006 73,00 % din acțiunile firmei T.B.C. SA Sibiu. Firmei T.K.A. îi aparțin la
30 septembrie 2006 99,50% din acțiunile firmei O.W.H. Dusseldorf.
Aceste împrejurări au
îndreptățit procurorul să aprecieze că prin fapta intimatului nu s-a cauzat o
vătămare intereselor legale ale societăților petente, întrucât succesorul
universal este asimilat părții, nefiind nevoie de un nou titlu executoriu.
Prin ordonanța din 3
decembrie 2007 dispusă de D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba-lulia, în dosarul
nr. 349/II/2/2007, în temeiul art. 275 C. proc. pen., s-a respins plângerea
petentelor T.B.S.G.M.B.H. Dusseldorf - Germania și SC T.B.C. SA Sibiu formulată
împotriva ordonanței nr. 82/P/2007.
S-a reținut, și
raportat la dispozițiile art. 399 C. pen., că nu sunt întrunite elementele
constitutive ale infracțiunii reclamate de abuz în serviciu, împotriva oricărui
act de executare partea vătămată având deschisă calea unei acțiuni civile la
instanță, având ca obiect contestație la executare.
Prin rezoluția din
26 noiembrie 2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia în
dosarul nr. 408/P/2007, în temeiul art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. d) C.
proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe
intimatul C.I., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 C. pen.
S-a reținut
că societățile comerciale obligate la plata sumei de 33.615.288,55 dolari SUA
în favoarea creditoarei ulterior au fuzionat în mai multe etape, devenind T.A.G.
Traducerea din limba germană a statutului acestei din urmă societăți relevă că
în calitate
de succesor legal și universal,
noua societate a preluat atât activul,
cât și pasivul societăților
anterioare.
Prin
rezoluția din 18 februarie 2008 dispusă de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Alba-lulia
în dosarul nr. 1/11/2/2008, în temeiul art. 278
C. proc. pen., s-a respins plângerea petentelor
împotriva rezoluției nr. 408/P/2007, ca nefondată.
S-a reținut
lipsa laturii subiective ca element constitutiv al
infracțiunii de fals, câtă vreme, cu ocazia indicării ca debitor a
T.A.G.
în actele de executare, făptuitorul a avut
convingerea
că această societate a devenit succesor al societăților debitoare prevăzute în
titlul executoriu, ca urmare a unei fuziuni.
Înregistrate
separat, plângerile contra soluțiilor formulate
împotriva celor două ordonanțe ale Parchetului au fost conexate sub
dosar
nr. 1679/57/2007.
Prin
plângerile formulate împotriva soluțiilor Parchetului,
petentele au solicitat în principal anularea rezoluțiilor atacate, iar
în subsidiar desființarea rezoluțiilor și reținerea cauzei spre rejudecare
sau trimiterea cauzei la procuror în vederea
începerii urmăririi penale
împotriva intimatului, pentru săvârșirea
infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.
Curtea a
apreciat că probele administrate în cauză au
evidențiat
că susținerile petentelor sunt neîntemeiate, fără suport
probator.
a) Privitor la solicitarea petenților în sensul constatării nulității
rezoluțiilor
Parchetului, Curtea a reținut următoarele:
Rezoluția sau ordonanța procurorului, ca acte procedurale, nu
pot face obiectul
constatării nulității în temeiul art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
pentru motivele invocate de petente.
Curtea
a constatat că nu este în măsură, în cadrul procedurii
speciale instituite de art. 278/1 C. proc. pen., să
cenzureze ordonanța
Parchetului sub
aspectul soluției de disjungere a cauzei, ci poate
cenzura doar soluția de netrimitere în judecată
dispusă prin această
ordonanță.
A
mai reținut că atâta vreme cât Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Alba-lulia a înțeles să soluționeze
cauza sub aspectul
săvârșirii infracțiunii
prev. de art. 289 C. pen., nu există conflict negativ de
competență, așa
cum susțin petentele.
Curtea
apreciază că nu s-a produs nici o încălcare a dispozițiilor legale atunci când
s-a disjuns cauza în ce privește
infracțiunea
prev. de art. 289 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Alba-lulia, întrucât infracțiunile
reclamate nu se află în
situația
indivizibilității prev. de art. 33 lit. b) sau c) C. proc. pen. (situații în
care
nu era posibilă disjungerea).
Ca atare, a apreciat că Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Alba-lulia, a fost legal investit cu privire la
competenta materială vizând cercetarea
infracțiunii prev. de art. 289
C. pen.
b)
Curtea a apreciat că rezoluția și
ordonanța contestate
cuprind motivele pe care
se întemeiază soluțiile pronunțate, astfel că
nu s-au încălcat în cauză dispozițiile art. 203 C. proc. pen., cu
privire la
obligativitatea motivării.
c)
în mod evident, angajarea răspunderii penale a
intimatului
este independentă de
promovarea unei acțiuni civile având ca obiect
contestație la executare, în ipoteza în care se constată întrunirea
elementelor
constitutive ale vreunei infracțiuni.
S-a mai reținut că nu este dovedită susținerea petenților, în
sensul că soluțiile
pronunțate se întemeiază exclusiv pe declarațiile
făptuitorului.
d)
Motivarea plângerilor conduce la
concluzia că petentele solicită a se constata faptul că ele nu au calitatea de
debitori ai
obligațiilor din titlul
executoriu. Aceste susțineri impun calificarea împrejurărilor vizând relațiile
dintre societățile comerciale petente și
debitorii din titlul executoriu, ca o chestiune prealabilă, în înțelesul
art.
44 C. proc. pen.
Curtea
a apreciat că în cadrul procedurii speciale instituite de art. 278/1 C. proc.
pen., ca o pseudo-cale de atac împotriva rezoluțiilor
procurorului, nu se poate
proceda la judecarea acestor împrejurări ca
și chestiuni prealabile.
De
altfel, nu este necesar ca instanța penală de față să se
pronunțe cu privire la natura
raporturilor dintre societățile petente și debitorii din titlul executoriu,
pentru a se pronunța asupra întrunirii
elementelor constitutive ale infracțiunilor
reclamate.
In mod legal s-a
reținut că în cauză nu s-a făcut dovada
întrunirii
elementelor constitutive ale acestor infracțiuni, sub aspectul
laturii subiective. Probele administrate în cauză
au făcut dovada că intimatul făptuitor a avut în vedere succesiunea universală
și legală, de la primul debitor al obligației de plată, până la ultima
societate
rezultată în procesul de
schimbare de denumiri și fuzionare.
În
consecință, apreciind că intimatul nu a acționat cu intenția
cerută de textul legal,
de a îndeplini în mod defectuos un act în
exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, respectiv
de a atesta fapte
necorespunzătoare
adevărului în cuprinsul procesului-verbal de
punere în executare, Curtea reține că în mod legal, s-a pronunțat în
cauză soluția de netrimitere în judecată a
intimatului.
Ca atare, în temeiul
art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondate
plângerile petentelor, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare,
conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva
acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs
petentele T.B.S.G.M.B.H. și SC T.B.C. SA.
Prin motivele de
recurs depuse în scris la dosar și susținute
oral
de apărătorul petentelor, s-a solicitat admiterea recursului și în
principal,
casarea sentinței în temeiul art. 385/15 pct. lit. c) C. proc. pen., cu
trimiterea cauzei spre rejudecare de către
prima
instanță în raport de dispozițiile art. 385/9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.
În
subsidiar, a solicitat în temeiul art. 385/15 pct. lit. c) C. proc. pen.
, casarea sentinței
recurate și rejudecând cauza să
se admită plângerile formulate de petente împotriva
ordonanțelor
contestate.
În motivarea
recursului, petentele au susținut că sentința
recurata
este nemotivată fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor
art. 356 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu
cuprinde o cercetare
a situației de
fapt și nici a probelor administrate în cauză, iar reținerea
dispozițiilor
art. 10 lit. d) C. proc. pen., este de fapt o reiterare a concluziei
procurorului.
Au
mai susținut că sentința recurata este netemeinică fiind pronunțată cu
încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. (4) C. proc. pen.
, art. 13 alin. (1) din O.U.G.
43/2002 coroborate cu art. 33 lit. a) și
art. 45 alin. (6) raportate la art. 197 alin. (2) C.
proc. pen., în
acest sens a
arătat în esență că, în mod greșit D.N.A. a dispus disjungerea cauzei cu
privire la infracțiunea de fals intelectual, în
raport de dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen., că procurorul din
cadrul
D.N.A. care a disjuns cauza cu
privire la infracțiunea de fals intelectual,
și a declinat competența de
soluționare a cauzei la Parchetul Curții
de
Apel, trebuia să sesizeze în temeiul art. 45 alin. (6) C. proc. pen.
, procurorul superior comun, pentru soluționarea
conflictului
negativ de competență.
În
ultimul motiv de recurs s-a susținut că, hotărârea pronunțată
este netemeinică și
nelegală față de stabilirea eronată a situației de
fapt în raport cu elementele
constitutive ale infracțiunii. A mai susținut
că atât în ceea ce privește
infracțiunea de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor cât și ceea ce privește falsul intelectual,
intimatul făptuitor a avut reprezentarea corectă
a faptelor săvârșite,
acesta acționând în vederea producerii
rezultatului infracțional,
respectiv
obținerea sumelor de bani cu titlu de onorariu de executare.
Examinând
sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și de dispozițiile
art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen.,
Înalta Curte constată că recursul petentelor este
nefondat pentru
considerentele
ce se vor arăta în continuare.
Cu privire la
primul motiv de recurs, Înalta Curte constată că
deși sentința primei instanțe nu este motivată exhaustiv, ea răspunde
punctual la toate criticile formulate de petente
în plângerea împotriva
celor două ordonanțe de neîncepere a urmăririi
penale față de
intimatul C.I. sub aspectul
săvârșirii infracțiunilor prevăzute de
art. 246 rap. la art. 248/1 C.
pen. și art. 289 C. pen. Din
examinarea
sentinței recurate rezultă că aceasta cuprinde toate
elementele
prevăzute de art. 356 lit. c) C. proc. pen.,
respectiv
o analiză a actelor efectuate de procuror pe baza cărora a
reținut că nu sunt întrunite elementele
constitutive ale infracțiunilor
prevăzute de art. 246 rap. la art. 248/1
C. pen. și art. 289 C. pen.
Instanța de recurs constată că nu există niciunul din cazurile de
casare prevăzute de art. 385/9 pct. 9 și 10 C.
proc. pen.,
critica
formulată de petente sub acest aspect fiind nefondată.
Cu privire la cel de
al doilea motiv de recurs, respectiv că
soluția
pronunțată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Alba-lulia,
este nelegală fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor ce reglementează
competența materială, Înalta Curte
reține
că prin ordonanța nr. 232/P/2007 din 13 iunie 2007 procurorul
de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia
a declinat
competența de soluționare
a plângerii formulată de petente împotriva
intimatului C.I. pentru
săvârșirea infracțiunilor prevăzute de
art.
246 rap. la art. 248/1 C. pen. și art. 289 C. pen., la D.N.A., Serviciul
Teritorial Alba-lulia, invocând dispozițiile art. 13 alin. (1
2
) din
O.U.G.
43/2002, întrucât s-a susținut că prejudiciul în cauză este în sumă de 500.000 dolari
SUA.
Procurorul
din cadrul D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia, fiind
sesizat în această modalitate a
efectuat acte premergătoare începerii
urmăririi penale, în urma cărora prin ordonanța din
19 octombrie 2007
dispusă în
dosarul nr. 82/P/2007, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art.
10 lit. d) C. proc. pen., a dispus neînceperea
urmăririi penale față de intimat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de
art. 246 rap. la art. 248/1
C. pen. și în baza art. 38, art. 42 rap. la
art. 45 C. proc. pen., art. 28/1 pct. 1 lit. b)
C. proc. pen., a disjuns cauza și a trimis-o la Parchetul de pe lângă
Curtea de
Apel Alba-lulia, pentru a se continua cercetările sub aspectul
săvârșirii infracțiunii prev. de art. 289 C. pen.
Fiind
sesizat doar cu soluționarea cauzei sub aspectul săvârșirii
de către intimat a infracțiunii de fals
intelectual, procurorul de la
Parchetul
Curții de Apel, a considerat că sub aspectul competenței
materiale, îi
revine competența să soluționeze această cauză, pe care a soluționat-o prin
rezoluția din 26 noiembrie 2007 dispusă în dosarul
nr. 408/P/2007, prin care în temeiul art. 228 alin. (49 rap. la art. 10
lit. d)
C. proc. pen., a dispus
neînceperea urmăririi penale față de
intimatul
C.I., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289
C. pen.
Având în vedere succesiunea în care s-au dat ordonanța și
rezoluțiile menționate
mai sus, se constată că în cauză nu s-a ivit un
conflict negativ de competență în sensul art. 43
raportat la art. 45
alin. (69 C. proc. pen.,
astfel că procurorul din cadrul D.N.A.,
Serviciul Teritorial Alba-lulia,
în mod corect a trimis cauza după
disjungere
la Parchetul Curții de Apel Alba-lulia, căruia îi revenea competența să
soluționeze cauza potrivit art. 28/1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente critica formulată de recurentele
petente se apreciază ca
fiind nefondată urmând să fie respinsă.
Cu privire la
cel de al treilea motiv de recurs Înalta Curte constată că atât procurorul cât
și prima instanță au reținut în mod corect starea de fapt.
Astfel, intimatul în
calitate de executor judecătoresc a fost
sesizat
de către SC M. SA cu executarea titlului
executoriu, sentința civilă nr. 1607 din 16 aprilie 1998 pronunțată de
Tribunalul București, secția comercială, formând
dosarul execuțional
nr. 158/2007.
Pentru
executarea acestui titlu intimatul la data de 21 mai 2007,
a încheiat procesul
verbal de constatare și a comunicat petentei SC
T.B.C. SA, ca în calitate de
terț poprit să
poprească un
număr de 61273 acțiuni, pe care debitoarea T.K.A.G. le are la această societate
până la concurența sumei de 33.615.288,55 dolari în favoarea creditoarei SC
M. SA. La data de 7 iunie 2007 intimatul a
întocmit
procesul verbal de sechestru definitiv.
Este
adevărat că prin sentința civilă nr. 1607 din 16 aprilie 1998
pronunțată de Tribunalul București, secția comercială,
nu
T.A.G. a fost obligată la despăgubiri
către creditoarea SC
M. SA, însă pe
baza actelor depuse la dosar, intimatul
a constatat că după pronunțarea sentinței menționate, la data de 16
martie 1999 debitoarea T.A.G. a fuzionat cu
grupul F.K.H.K.A.
formând grupul T.A.G.
care potrivit
statutului, a preluat tot activul și pasivul societăților
fuzionate, devenind astfel succesoare legală și universală, răspunzătoare
pentru plata obligațiilor unităților fuzionate.
În
aceste condiții intimatul a constatat că debitoarea T.A.G.
nu mai există și că în
calitate de succesoare legală și universală
T.A.G. este răspunzătoare de
obligațiile stabilite prin
sentința
civilă nr. 1607 din 16 aprilie 1998. Totodată pe baza statutului T.K.A.G. și a
actelor depuse la fila 138 - 149 dosar de urmărire penală, intimatul a reținut
că T.A.G.
este proprietara a 72,82% din
acțiunile petentei SC T.B.C.
SA,
motiv pentru care a solicitat acestei societăți
poprirea acțiunilor
proprietatea T.A.G.
Se constată astfel,
că intimatul pentru executarea titlului executoriu arătat mai sus a procedat
potrivit atribuțiilor sale de serviciu, cu respectarea art. 452 și urm. C.
proc. pen.
În
mod corect procurorul și prima instanță au constatat că nu
sunt întrunite
elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.
246 raportat la art.
248/1 C. pen., sub aspectul laturii obiective întrucât intimatul și-a
îndeplinit atribuțiile de serviciu cu respectarea
dispozițiilor art. 452 și urm. C.
proc. pen., iar
petentelor în calitate de terț poprit nu li s-a produs nicio vătămare,
acestea având doar
calitatea de detentori ai acțiunilor proprietatea
T.A.G., singura societate care
s-ar fi putut considera
prejudiciată fiind aceasta din urmă, care însă nu a
formulat plângere.
Nici sub aspectul laturii subiective nu sunt îndeplinite condițiile
constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor, în forma
prev. de art. 248/1 C. pen., întrucât nu există
indicii că intimatul ar fi
acționat cu intenția de a produce un prejudiciu
petentelor.
Cu privire la
infracțiunea de fals intelectual, se reține că în
mod corect procurorul și instanța de fond au stabilit pe baza actelor
premergătoare efectuate în cauză, că intimatul a trecut în procesul verbal în
calitate de debitor T.A.G., nu cu intenția de a
falsifica procesul
verbal ci, făcând o analiză a evoluției statutului
pârâtei T.A.G. a constatat că succesoarea legală și universală
a
acesteia este T.A.G., și astfel aceasta din urmă a
devenit debitoarea SC M. SA. A mai reținut că T.A.G., este proprietarul
acțiunilor deținute și investite la
SC T.B.C. SA, și că aceste acțiuni,
sunt
supuse executării silite prin poprirea
lor la această societate.
Concluzia procurorului și a instanței că fapta nu întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii
prevăzute de art. 289 C. pen.
, este
corectă, fiind susținută de actele și lucrările dosarului.
Fată de aceste considerente, instanța de recurs constată că nu
există motive de casare a sentinței primei
instanțe, acesta fiind
temeinică și legală
sub toate aspectele, urmând ca în temeiul art.
385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul petentelor să fie
respins
ca nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentele
petiționare vor fi
obligate la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge
ca nefondate recursurile declarate de petiționarele T.B.S.G.M.B.H. și SC T.B.C.
SA împotriva sentinței penale nr. 61 din 3 mai 2008
a Curți de Apel Alba-lulia, secția penală.
Obligă recurentele petiționare la plata sumelor de câte 300 lei,
cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică
azi 9 septembrie 2008.