ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2702/2008

Asupra recursului de față; în baza actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele: Prin sentința penală nr. 61/P din 3 mai 2008 a Curți de Apel Alba-lulia, secția penală, au fost respinse ca nefondate plângerile formulate de petentele T.B.S.G.M.B.H. Dusseldorf - Germania și SC T.B.C. SA Sibiu împotriva ordonanței din 19 octombrie 2007 dispuse de D.N.A., Serviciul Teritorial Alba în dosarul nr. 82/P/2007 și împotriva rezoluției din 26 noiembrie 2007 dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia în dosarul nr. 408/P/2007. Petentele au fost obligate să plătească statului fiecare suma de câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel a reținut că la data de 17 decembrie 2007, petentele T.B.S.G.M.B.H.

Dusseldorf - Germania și SC T.B.C. SA Sibiu au formulat plângere împotriva ordonanței din 19 octombrie 2007 dispuse de D.N.A., Serviciul Teritorial Alba, în dosarul nr. 82/P/2007, privind pe intimatul C.I., executor judecătoresc. La data de 4 februarie 2008, petentele T.B.S.G.M.B.H. Dusseldorf - Germania și SC T.B.C. SA Sibiu au formulat plângere împotriva rezoluției din 26 noiembrie 2007 dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia în dosarul nr. 408/P/2007, privind pe același intimat. A mai reținut că prin plângerea penală inițială, petentele au solicitat trimiterea în judecată a intimatului C.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 248/1 rap. la art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.

, fapte constând în aceea că intimatul, în calitate de executor judecătoresc, ar fi sechestrat în mod abuziv, în contul datoriei unei alte societăți comerciale, acțiunile petentei T.B.S.G.M.B.H. Dusseldorf - Germania deținute la petenta SC T.B.C. SA Sibiu, iar în procesul-verbal de punere în executare a consemnat în mod nereal calitatea de debitor al T.A.G., acțiuni prin care petentele au fost păgubite cu suma de 5.000.000 dolari SUA. Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate în plângeri, precum și din oficiu, Curtea a constatat următoarele: 1. Prin ordonanța din 19 octombrie 2007 dispusă de D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia, în dosarul nr. 82/P/2007, în baza art. 228 alin. (4) rap.

la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 rap. la art. 248/1 C. pen. Totodată, în baza art. 38, 42 rap. la art. 45 C. proc. pen., art. 28/1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a disjuns cauza și s-a trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia, pentru a se continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. Procurorul a reținut ca stare de fapt că în 7 iunie 2007, intimatul a procedat la sechestrarea acțiunilor petentei T.B.S.G.M.B.H. Dusseldorf - Germania deținute la petenta SC T.B.C. SA Sibiu până la concurența sumei de 33.218.997,26 dolari SUA, cu toate că petenții au învederat lipsa titlului executoriu al creditoarei SC M. SA, precum și nelegalitatea măsurii dispuse în raport cu prevederile legale.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că prin sentința civilă nr. 1607/1998 pronunțată în dosar nr. 1721/1993 de Tribunalul București, secția comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M. SA împotriva pârâtelor din grupul O.W. -O.W.G., parte a grupului T.A.G.; O.W.H.L. parte a grupului T.H.A.G. și T.A.G. și a obligat pârâtele din O.W. la plata sumei de 17,983,589 dolari SUA cu titlu de contravaloare marfă. Prin înscrisul din data de 21 mai 2007 emis în dosarul execuțional nr. 158/2007 făptuitorul C.I. a comunicat societăților SC T.B.C. SA Sibiu și SC T.A.G. Germania faptul că în calitate de terț poprit sunt obligate la poprirea unui număr de 61.273 acțiuni pentru suma de 33.615288,55 dolari SUA , beneficiarul sumei fiind creditoarea SC M. SA București.

Din declarația făptuitorului a reieșit că de la data obținerii titlului executoriu debitoarea O.W. a fuzionat cu T.A.G. iar aceasta a fuzionat cu F.K.A.H.K. devenind T.K.A.. Acesta a precizat că T.K.A. este succesoarea legală și universală a grupului O.W. , ca rezultat al fuziunii dintre T.A.G. și K. Din fotocopia traducerii din limba germană a statutului T.K.A. rezultă că firmei T.K.A. îi aparțin la 30 septembrie 2006, 99,50% din acțiunile firmei T.K.B.S.G.M.B.H., E., Firmei T.K.B.S.G.M.B.H., E. îi aparțin la 30 septembrie 2006, 73,00 % din acțiunile SC T.B.C. SA Sibiu, România. Conform art. 16 alin. (4) din Legea germană privind acțiunile firmei T.K. îi aparțin la 30 septembrie 2006 73,00 % din acțiunile firmei T.B.C.

SA Sibiu. Firmei T.K.A. îi aparțin la 30 septembrie 2006 99,50% din acțiunile firmei O.W.H. Dusseldorf. Aceste împrejurări au îndreptățit procurorul să aprecieze că prin fapta intimatului nu s-a cauzat o vătămare intereselor legale ale societăților petente, întrucât succesorul universal este asimilat părții, nefiind nevoie de un nou titlu executoriu. Prin ordonanța din 3 decembrie 2007 dispusă de D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba-lulia, în dosarul nr. 349/II/2/2007, în temeiul art. 275 C. proc. pen., s-a respins plângerea petentelor T.B.S.G.M.B.H. Dusseldorf - Germania și SC T.B.C. SA Sibiu formulată împotriva ordonanței nr. 82/P/2007. S-a reținut, și raportat la dispozițiile art. 399 C. pen., că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reclamate de abuz în serviciu, împotriva oricărui act de executare partea vătămată având deschisă calea unei acțiuni civile la instanță, având ca obiect contestație la executare.

2. Prin rezoluția din 26 noiembrie 2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia în dosarul nr. 408/P/2007, în temeiul art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe intimatul C.I., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. S-a reținut că societățile comerciale obligate la plata sumei de 33.615.288,55 dolari SUA în favoarea creditoarei ulterior au fuzionat în mai multe etape, devenind T.A.G. Traducerea din limba germană a statutului acestei din urmă societăți relevă că în calitate de succesor legal și universal, noua societate a preluat atât activul, cât și pasivul societăților anterioare.

Prin rezoluția din 18 februarie 2008 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia în dosarul nr. 1/11/2/2008, în temeiul art. 278 C. proc. pen., s-a respins plângerea petentelor împotriva rezoluției nr. 408/P/2007, ca nefondată. S-a reținut lipsa laturii subiective ca element constitutiv al infracțiunii de fals, câtă vreme, cu ocazia indicării ca debitor a T.A.G. în actele de executare, făptuitorul a avut convingerea că această societate a devenit succesor al societăților debitoare prevăzute în titlul executoriu, ca urmare a unei fuziuni. Înregistrate separat, plângerile contra soluțiilor formulate împotriva celor două ordonanțe ale Parchetului au fost conexate sub dosar nr. 1679/57/2007.

Prin plângerile formulate împotriva soluțiilor Parchetului, petentele au solicitat în principal anularea rezoluțiilor atacate, iar în subsidiar desființarea rezoluțiilor și reținerea cauzei spre rejudecare sau trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatului, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen. Curtea a apreciat că probele administrate în cauză au evidențiat că susținerile petentelor sunt neîntemeiate, fără suport probator. a) Privitor la solicitarea petenților în sensul constatării nulității rezoluțiilor Parchetului, Curtea a reținut următoarele: Rezoluția sau ordonanța procurorului, ca acte procedurale, nu pot face obiectul constatării nulității în temeiul art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. pentru motivele invocate de petente. Curtea a constatat că nu este în măsură, în cadrul procedurii speciale instituite de art. 278/1 C. proc. pen., să cenzureze ordonanța Parchetului sub aspectul soluției de disjungere a cauzei, ci poate cenzura doar soluția de netrimitere în judecată dispusă prin această ordonanță. A mai reținut că atâta vreme cât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia a înțeles să soluționeze cauza sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 289 C. pen., nu există conflict negativ de competență, așa cum susțin petentele. Curtea apreciază că nu s-a produs nici o încălcare a dispozițiilor legale atunci când s-a disjuns cauza în ce privește infracțiunea prev. de art. 289 C. pen.

în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia, întrucât infracțiunile reclamate nu se află în situația indivizibilității prev. de art. 33 lit. b) sau c) C. proc. pen. (situații în care nu era posibilă disjungerea). Ca atare, a apreciat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia, a fost legal investit cu privire la competenta materială vizând cercetarea infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. b) Curtea a apreciat că rezoluția și ordonanța contestate cuprind motivele pe care se întemeiază soluțiile pronunțate, astfel că nu s-au încălcat în cauză dispozițiile art. 203 C. proc. pen., cu privire la obligativitatea motivării. c) în mod evident, angajarea răspunderii penale a intimatului este independentă de promovarea unei acțiuni civile având ca obiect contestație la executare, în ipoteza în care se constată întrunirea elementelor constitutive ale vreunei infracțiuni.

S-a mai reținut că nu este dovedită susținerea petenților, în sensul că soluțiile pronunțate se întemeiază exclusiv pe declarațiile făptuitorului. d) Motivarea plângerilor conduce la concluzia că petentele solicită a se constata faptul că ele nu au calitatea de debitori ai obligațiilor din titlul executoriu. Aceste susțineri impun calificarea împrejurărilor vizând relațiile dintre societățile comerciale petente și debitorii din titlul executoriu, ca o chestiune prealabilă, în înțelesul art. 44 C. proc. pen. Curtea a apreciat că în cadrul procedurii speciale instituite de art. 278/1 C. proc. pen., ca o pseudo-cale de atac împotriva rezoluțiilor procurorului, nu se poate proceda la judecarea acestor împrejurări ca și chestiuni prealabile.

De altfel, nu este necesar ca instanța penală de față să se pronunțe cu privire la natura raporturilor dintre societățile petente și debitorii din titlul executoriu, pentru a se pronunța asupra întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate. In mod legal s-a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada întrunirii elementelor constitutive ale acestor infracțiuni, sub aspectul laturii subiective. Probele administrate în cauză au făcut dovada că intimatul făptuitor a avut în vedere succesiunea universală și legală, de la primul debitor al obligației de plată, până la ultima societate rezultată în procesul de schimbare de denumiri și fuzionare.

În consecință, apreciind că intimatul nu a acționat cu intenția cerută de textul legal, de a îndeplini în mod defectuos un act în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, respectiv de a atesta fapte necorespunzătoare adevărului în cuprinsul procesului-verbal de punere în executare, Curtea reține că în mod legal, s-a pronunțat în cauză soluția de netrimitere în judecată a intimatului. Ca atare, în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondate plângerile petentelor, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs petentele T.B.S.G.M.B.H. și SC T.B.C.

SA. Prin motivele de recurs depuse în scris la dosar și susținute oral de apărătorul petentelor, s-a solicitat admiterea recursului și în principal, casarea sentinței în temeiul art. 385/15 pct. lit. c) C. proc. pen., cu trimiterea cauzei spre rejudecare de către prima instanță în raport de dispozițiile art. 385/9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat în temeiul art. 385/15 pct. lit. c) C. proc. pen. , casarea sentinței recurate și rejudecând cauza să se admită plângerile formulate de petente împotriva ordonanțelor contestate. În motivarea recursului, petentele au susținut că sentința recurata este nemotivată fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 356 lit. c) C. proc.

pen., întrucât nu cuprinde o cercetare a situației de fapt și nici a probelor administrate în cauză, iar reținerea dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., este de fapt o reiterare a concluziei procurorului. Au mai susținut că sentința recurata este netemeinică fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. (4) C. proc. pen. , art. 13 alin. (1) din O.U.G. 43/2002 coroborate cu art. 33 lit. a) și art. 45 alin. (6) raportate la art. 197 alin. (2) C. proc. pen., în acest sens a arătat în esență că, în mod greșit D.N.A. a dispus disjungerea cauzei cu privire la infracțiunea de fals intelectual, în raport de dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen., că procurorul din cadrul D.N.A. care a disjuns cauza cu privire la infracțiunea de fals intelectual, și a declinat competența de soluționare a cauzei la Parchetul Curții de Apel, trebuia să sesizeze în temeiul art. 45 alin. (6) C. proc.

pen. , procurorul superior comun, pentru soluționarea conflictului negativ de competență. În ultimul motiv de recurs s-a susținut că, hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală față de stabilirea eronată a situației de fapt în raport cu elementele constitutive ale infracțiunii. A mai susținut că atât în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cât și ceea ce privește falsul intelectual, intimatul făptuitor a avut reprezentarea corectă a faptelor săvârșite, acesta acționând în vederea producerii rezultatului infracțional, respectiv obținerea sumelor de bani cu titlu de onorariu de executare. Examinând sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și de dispozițiile art. 385/6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul petentelor este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Cu privire la primul motiv de recurs, Înalta Curte constată că deși sentința primei instanțe nu este motivată exhaustiv, ea răspunde punctual la toate criticile formulate de petente în plângerea împotriva celor două ordonanțe de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul C.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 rap. la art. 248/1 C. pen. și art. 289 C. pen. Din examinarea sentinței recurate rezultă că aceasta cuprinde toate elementele prevăzute de art. 356 lit. c) C. proc. pen., respectiv o analiză a actelor efectuate de procuror pe baza cărora a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 246 rap.

la art. 248/1 C. pen. și art. 289 C. pen. Instanța de recurs constată că nu există niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 9 și 10 C. proc. pen., critica formulată de petente sub acest aspect fiind nefondată. Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, respectiv că soluția pronunțată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia, este nelegală fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor ce reglementează competența materială, Înalta Curte reține că prin ordonanța nr. 232/P/2007 din 13 iunie 2007 procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia a declinat competența de soluționare a plângerii formulată de petente împotriva intimatului C.I.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 rap. la art. 248/1 C. pen. și art. 289 C. pen., la D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia, invocând dispozițiile art. 13 alin. (1 2 ) din O.U.G. 43/2002, întrucât s-a susținut că prejudiciul în cauză este în sumă de 500.000 dolari SUA. Procurorul din cadrul D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia, fiind sesizat în această modalitate a efectuat acte premergătoare începerii urmăririi penale, în urma cărora prin ordonanța din 19 octombrie 2007 dispusă în dosarul nr. 82/P/2007, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 rap.

la art. 248/1 C. pen. și în baza art. 38, art. 42 rap. la art. 45 C. proc. pen., art. 28/1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a disjuns cauza și a trimis-o la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia, pentru a se continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. Fiind sesizat doar cu soluționarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către intimat a infracțiunii de fals intelectual, procurorul de la Parchetul Curții de Apel, a considerat că sub aspectul competenței materiale, îi revine competența să soluționeze această cauză, pe care a soluționat-o prin rezoluția din 26 noiembrie 2007 dispusă în dosarul nr. 408/P/2007, prin care în temeiul art. 228 alin. (49 rap.

la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul C.I., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. Având în vedere succesiunea în care s-au dat ordonanța și rezoluțiile menționate mai sus, se constată că în cauză nu s-a ivit un conflict negativ de competență în sensul art. 43 raportat la art. 45 alin. (69 C. proc. pen., astfel că procurorul din cadrul D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia, în mod corect a trimis cauza după disjungere la Parchetul Curții de Apel Alba-lulia, căruia îi revenea competența să soluționeze cauza potrivit art. 28/1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Pentru aceste considerente critica formulată de recurentele petente se apreciază ca fiind nefondată urmând să fie respinsă.

Cu privire la cel de al treilea motiv de recurs Înalta Curte constată că atât procurorul cât și prima instanță au reținut în mod corect starea de fapt. Astfel, intimatul în calitate de executor judecătoresc a fost sesizat de către SC M. SA cu executarea titlului executoriu, sentința civilă nr. 1607 din 16 aprilie 1998 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, formând dosarul execuțional nr. 158/2007. Pentru executarea acestui titlu intimatul la data de 21 mai 2007, a încheiat procesul verbal de constatare și a comunicat petentei SC T.B.C. SA, ca în calitate de terț poprit să poprească un număr de 61273 acțiuni, pe care debitoarea T.K.A.G. le are la această societate până la concurența sumei de 33.615.288,55 dolari în favoarea creditoarei SC M. SA.

La data de 7 iunie 2007 intimatul a întocmit procesul verbal de sechestru definitiv. Este adevărat că prin sentința civilă nr. 1607 din 16 aprilie 1998 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, nu T.A.G. a fost obligată la despăgubiri către creditoarea SC M. SA, însă pe baza actelor depuse la dosar, intimatul a constatat că după pronunțarea sentinței menționate, la data de 16 martie 1999 debitoarea T.A.G. a fuzionat cu grupul F.K.H.K.A. formând grupul T.A.G. care potrivit statutului, a preluat tot activul și pasivul societăților fuzionate, devenind astfel succesoare legală și universală, răspunzătoare pentru plata obligațiilor unităților fuzionate. În aceste condiții intimatul a constatat că debitoarea T.A.G.

nu mai există și că în calitate de succesoare legală și universală T.A.G. este răspunzătoare de obligațiile stabilite prin sentința civilă nr. 1607 din 16 aprilie 1998. Totodată pe baza statutului T.K.A.G. și a actelor depuse la fila 138 - 149 dosar de urmărire penală, intimatul a reținut că T.A.G. este proprietara a 72,82% din acțiunile petentei SC T.B.C. SA, motiv pentru care a solicitat acestei societăți poprirea acțiunilor proprietatea T.A.G. Se constată astfel, că intimatul pentru executarea titlului executoriu arătat mai sus a procedat potrivit atribuțiilor sale de serviciu, cu respectarea art. 452 și urm. C. proc. pen. În mod corect procurorul și prima instanță au constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 raportat la art. 248/1 C. pen., sub aspectul laturii obiective întrucât intimatul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor art. 452 și urm. C. proc.

pen., iar petentelor în calitate de terț poprit nu li s-a produs nicio vătămare, acestea având doar calitatea de detentori ai acțiunilor proprietatea T.A.G., singura societate care s-ar fi putut considera prejudiciată fiind aceasta din urmă, care însă nu a formulat plângere. Nici sub aspectul laturii subiective nu sunt îndeplinite condițiile constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în forma prev. de art. 248/1 C. pen., întrucât nu există indicii că intimatul ar fi acționat cu intenția de a produce un prejudiciu petentelor. Cu privire la infracțiunea de fals intelectual, se reține că în mod corect procurorul și instanța de fond au stabilit pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, că intimatul a trecut în procesul verbal în calitate de debitor T.A.G., nu cu intenția de a falsifica procesul verbal ci, făcând o analiză a evoluției statutului pârâtei T.A.G.

a constatat că succesoarea legală și universală a acesteia este T.A.G., și astfel aceasta din urmă a devenit debitoarea SC M. SA. A mai reținut că T.A.G., este proprietarul acțiunilor deținute și investite la SC T.B.C. SA, și că aceste acțiuni, sunt supuse executării silite prin poprirea lor la această societate. Concluzia procurorului și a instanței că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. , este corectă, fiind susținută de actele și lucrările dosarului. Fată de aceste considerente, instanța de recurs constată că nu există motive de casare a sentinței primei instanțe, acesta fiind temeinică și legală sub toate aspectele, urmând ca în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul petentelor să fie respins ca nefondat. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentele petiționare vor fi obligate la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondate recursurile declarate de petiționarele T.B.S.G.M.B.H. și SC T.B.C. SA împotriva sentinței penale nr. 61 din 3 mai 2008 a Curți de Apel Alba-lulia, secția penală. Obligă recurentele petiționare la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 9 septembrie 2008.