ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2702/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2702/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de

față;

în baza actelor și

lucrărilor dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 61/P din 3 mai 2008 a Curți de Apel

Alba-lulia, secția penală, au fost respinse

ca nefondate plângerile formulate de petentele T.B.S.G.M.B.H.

Dusseldorf - Germania și SC T.B.C. SA Sibiu

împotriva

ordonanței din 19 octombrie 2007 dispuse de D.N.A., Serviciul

Teritorial Alba în dosarul nr. 82/P/2007 și

împotriva rezoluției din

26

noiembrie 2007 dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia

în dosarul nr. 408/P/2007.

Petentele au fost

obligate să plătească statului fiecare suma

de câte 150 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

sentință, Curtea de Apel a reținut că la data de 17 decembrie 2007, petentele T.B.S.G.M.B.H.

Dusseldorf - Germania și SC T.B.C.

SA Sibiu au formulat plângere împotriva ordonanței

din 19 octombrie 2007 dispuse de D.N.A., Serviciul Teritorial Alba, în dosarul

nr. 82/P/2007,

privind pe intimatul C.I.,

executor judecătoresc.

La data de 4 februarie 2008, petentele T.B.S.G.M.B.H. Dusseldorf

- Germania și SC T.B.C.

SA Sibiu au formulat

plângere împotriva rezoluției din

26

noiembrie 2007 dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia

în dosarul nr. 408/P/2007, privind pe același

intimat.

A mai reținut că prin

plângerea penală inițială, petentele au

solicitat trimiterea în judecată

a intimatului C.I. pentru

săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 248/1 rap. la art. 246 C. pen. și art.

289

C.

pen.

, fapte constând în aceea că

intimatul, în calitate de executor

judecătoresc, ar fi sechestrat în mod

abuziv, în contul datoriei unei

alte

societăți comerciale, acțiunile petentei T.B.S.G.M.B.H. Dusseldorf - Germania

deținute la petenta SC

T.B.C. SA

Sibiu, iar în procesul-verbal de

punere

în executare a consemnat în mod nereal calitatea de debitor

al T.A.G., acțiuni prin care petentele au fost

păgubite cu

suma de 5.000.000 dolari SUA.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma

motivelor invocate în plângeri, precum și din oficiu, Curtea a constatat

următoarele:

19 octombrie 2007 dispusă de D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia, în

dosarul nr. 82/P/2007, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimat, sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 rap. la art. 248/1 C. pen.

Totodată, în

baza art. 38, 42 rap. la art. 45 C. proc. pen., art. 28/1 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., s-a disjuns cauza și s-a trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Alba-lulia, pentru a se continua cercetările sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 289 C. pen.

Procurorul a reținut

ca stare de fapt că în 7 iunie 2007, intimatul a procedat la sechestrarea

acțiunilor petentei T.B.S.G.M.B.H. Dusseldorf - Germania deținute la petenta SC

T.B.C. SA Sibiu până la concurența sumei de 33.218.997,26 dolari SUA, cu toate

că petenții au învederat lipsa titlului executoriu al creditoarei SC M. SA,

precum și nelegalitatea măsurii dispuse în raport cu prevederile legale.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză a rezultat că prin sentința civilă nr.

1607/1998 pronunțată în dosar nr. 1721/1993 de Tribunalul București, secția comercială,

s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M. SA împotriva pârâtelor din

grupul O.W. -O.W.G., parte a grupului T.A.G.; O.W.H.L. parte a grupului T.H.A.G.

și T.A.G. și a obligat pârâtele din O.W. la plata sumei de 17,983,589 dolari

SUA cu titlu de contravaloare marfă.

Prin înscrisul din

data de 21 mai 2007 emis în dosarul execuțional nr. 158/2007 făptuitorul C.I. a

comunicat societăților SC T.B.C. SA Sibiu și SC T.A.G. Germania faptul că în

calitate de terț poprit sunt obligate la poprirea unui număr de 61.273 acțiuni

pentru suma de 33.615288,55 dolari SUA , beneficiarul sumei fiind creditoarea

SC M. SA București.

Din declarația

făptuitorului a reieșit că de la data obținerii titlului executoriu debitoarea O.W.

a fuzionat cu T.A.G. iar aceasta a fuzionat cu F.K.A.H.K. devenind T.K.A..

Acesta a precizat că T.K.A. este succesoarea legală și universală a grupului O.W.

, ca rezultat al fuziunii dintre T.A.G. și K.

Din fotocopia

traducerii din limba germană a statutului T.K.A. rezultă că firmei T.K.A. îi

aparțin la 30 septembrie 2006, 99,50% din acțiunile firmei T.K.B.S.G.M.B.H., E.,

Firmei T.K.B.S.G.M.B.H., E. îi aparțin la 30 septembrie 2006, 73,00 % din

acțiunile SC T.B.C. SA Sibiu, România.

Conform art. 16 alin.

(4) din Legea germană privind acțiunile firmei T.K. îi aparțin la 30 septembrie

2006 73,00 % din acțiunile firmei T.B.C. SA Sibiu. Firmei T.K.A. îi aparțin la

30 septembrie 2006 99,50% din acțiunile firmei O.W.H. Dusseldorf.

Aceste împrejurări au

îndreptățit procurorul să aprecieze că prin fapta intimatului nu s-a cauzat o

vătămare intereselor legale ale societăților petente, întrucât succesorul

universal este asimilat părții, nefiind nevoie de un nou titlu executoriu.

Prin ordonanța din 3

decembrie 2007 dispusă de D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba-lulia, în dosarul

nr. 349/II/2/2007, în temeiul art. 275 C. proc. pen., s-a respins plângerea

petentelor T.B.S.G.M.B.H. Dusseldorf - Germania și SC T.B.C. SA Sibiu formulată

împotriva ordonanței nr. 82/P/2007.

S-a reținut, și

raportat la dispozițiile art. 399 C. pen., că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii reclamate de abuz în serviciu, împotriva oricărui

act de executare partea vătămată având deschisă calea unei acțiuni civile la

instanță, având ca obiect contestație la executare.

26 noiembrie 2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia în

dosarul nr. 408/P/2007, în temeiul art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe

intimatul C.I., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 C. pen.

S-a reținut

că societățile comerciale obligate la plata sumei de 33.615.288,55 dolari SUA

în favoarea creditoarei ulterior au fuzionat în mai multe etape, devenind T.A.G.

Traducerea din limba germană a statutului acestei din urmă societăți relevă că

în calitate

de succesor legal și universal,

noua societate a preluat atât activul,

cât și pasivul societăților

anterioare.

Prin

rezoluția din 18 februarie 2008 dispusă de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Alba-lulia

în dosarul nr. 1/11/2/2008, în temeiul art. 278

C. proc. pen., s-a respins plângerea petentelor

împotriva rezoluției nr. 408/P/2007, ca nefondată.

S-a reținut

lipsa laturii subiective ca element constitutiv al

infracțiunii de fals, câtă vreme, cu ocazia indicării ca debitor a

T.A.G.

în actele de executare, făptuitorul a avut

convingerea

că această societate a devenit succesor al societăților debitoare prevăzute în

titlul executoriu, ca urmare a unei fuziuni.

Înregistrate

separat, plângerile contra soluțiilor formulate

împotriva celor două ordonanțe ale Parchetului au fost conexate sub

dosar

nr. 1679/57/2007.

Prin

plângerile formulate împotriva soluțiilor Parchetului,

petentele au solicitat în principal anularea rezoluțiilor atacate, iar

în subsidiar desființarea rezoluțiilor și reținerea cauzei spre rejudecare

sau trimiterea cauzei la procuror în vederea

începerii urmăririi penale

împotriva intimatului, pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.

Curtea a

apreciat că probele administrate în cauză au

evidențiat

că susținerile petentelor sunt neîntemeiate, fără suport

probator.

a) Privitor la solicitarea petenților în sensul constatării nulității

rezoluțiilor

Parchetului, Curtea a reținut următoarele:

Rezoluția sau ordonanța procurorului, ca acte procedurale, nu

pot face obiectul

constatării nulității în temeiul art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

pentru motivele invocate de petente.

Curtea

a constatat că nu este în măsură, în cadrul procedurii

speciale instituite de art. 278/1 C. proc. pen., să

cenzureze ordonanța

Parchetului sub

aspectul soluției de disjungere a cauzei, ci poate

cenzura doar soluția de netrimitere în judecată

dispusă prin această

ordonanță.

A

mai reținut că atâta vreme cât Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Alba-lulia a înțeles să soluționeze

cauza sub aspectul

săvârșirii infracțiunii

prev. de art. 289 C. pen., nu există conflict negativ de

competență, așa

cum susțin petentele.

Curtea

apreciază că nu s-a produs nici o încălcare a dispozițiilor legale atunci când

s-a disjuns cauza în ce privește

infracțiunea

prev. de art. 289 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Alba-lulia, întrucât infracțiunile

reclamate nu se află în

situația

indivizibilității prev. de art. 33 lit. b) sau c) C. proc. pen. (situații în

care

nu era posibilă disjungerea).

Ca atare, a apreciat că Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Alba-lulia, a fost legal investit cu privire la

competenta materială vizând cercetarea

infracțiunii prev. de art. 289

C. pen.

b)

Curtea a apreciat că rezoluția și

ordonanța contestate

cuprind motivele pe care

se întemeiază soluțiile pronunțate, astfel că

nu s-au încălcat în cauză dispozițiile art. 203 C. proc. pen., cu

privire la

obligativitatea motivării.

c)

în mod evident, angajarea răspunderii penale a

intimatului

este independentă de

promovarea unei acțiuni civile având ca obiect

contestație la executare, în ipoteza în care se constată întrunirea

elementelor

constitutive ale vreunei infracțiuni.

S-a mai reținut că nu este dovedită susținerea petenților, în

sensul că soluțiile

pronunțate se întemeiază exclusiv pe declarațiile

făptuitorului.

d)

Motivarea plângerilor conduce la

concluzia că petentele solicită a se constata faptul că ele nu au calitatea de

debitori ai

obligațiilor din titlul

executoriu. Aceste susțineri impun calificarea împrejurărilor vizând relațiile

dintre societățile comerciale petente și

debitorii din titlul executoriu, ca o chestiune prealabilă, în înțelesul

art.

44 C. proc. pen.

Curtea

a apreciat că în cadrul procedurii speciale instituite de art. 278/1 C. proc.

pen., ca o pseudo-cale de atac împotriva rezoluțiilor

procurorului, nu se poate

proceda la judecarea acestor împrejurări ca

și chestiuni prealabile.

De

altfel, nu este necesar ca instanța penală de față să se

pronunțe cu privire la natura

raporturilor dintre societățile petente și debitorii din titlul executoriu,

pentru a se pronunța asupra întrunirii

elementelor constitutive ale infracțiunilor

reclamate.

In mod legal s-a

reținut că în cauză nu s-a făcut dovada

întrunirii

elementelor constitutive ale acestor infracțiuni, sub aspectul

laturii subiective. Probele administrate în cauză

au făcut dovada că intimatul făptuitor a avut în vedere succesiunea universală

și legală, de la primul debitor al obligației de plată, până la ultima

societate

rezultată în procesul de

schimbare de denumiri și fuzionare.

În

consecință, apreciind că intimatul nu a acționat cu intenția

cerută de textul legal,

de a îndeplini în mod defectuos un act în

exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, respectiv

de a atesta fapte

necorespunzătoare

adevărului în cuprinsul procesului-verbal de

punere în executare, Curtea reține că în mod legal, s-a pronunțat în

cauză soluția de netrimitere în judecată a

intimatului.

Ca atare, în temeiul

art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondate

plângerile petentelor, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare,

conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs

petentele T.B.S.G.M.B.H. și SC T.B.C. SA.

Prin motivele de

recurs depuse în scris la dosar și susținute

oral

de apărătorul petentelor, s-a solicitat admiterea recursului și în

principal,

casarea sentinței în temeiul art. 385/15 pct. lit. c) C. proc. pen., cu

trimiterea cauzei spre rejudecare de către

prima

instanță în raport de dispozițiile art. 385/9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

În

subsidiar, a solicitat în temeiul art. 385/15 pct. lit. c) C. proc. pen.

, casarea sentinței

recurate și rejudecând cauza să

se admită plângerile formulate de petente împotriva

ordonanțelor

contestate.

În motivarea

recursului, petentele au susținut că sentința

recurata

este nemotivată fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor

art. 356 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu

cuprinde o cercetare

a situației de

fapt și nici a probelor administrate în cauză, iar reținerea

dispozițiilor

art. 10 lit. d) C. proc. pen., este de fapt o reiterare a concluziei

procurorului.

Au

mai susținut că sentința recurata este netemeinică fiind pronunțată cu

încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. (4) C. proc. pen.

, art. 13 alin. (1) din O.U.G.

43/2002 coroborate cu art. 33 lit. a) și

art. 45 alin. (6) raportate la art. 197 alin. (2) C.

proc. pen., în

acest sens a

arătat în esență că, în mod greșit D.N.A. a dispus disjungerea cauzei cu

privire la infracțiunea de fals intelectual, în

raport de dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen., că procurorul din

cadrul

D.N.A. care a disjuns cauza cu

privire la infracțiunea de fals intelectual,

și a declinat competența de

soluționare a cauzei la Parchetul Curții

de

Apel, trebuia să sesizeze în temeiul art. 45 alin. (6) C. proc. pen.

, procurorul superior comun, pentru soluționarea

conflictului

negativ de competență.

În

ultimul motiv de recurs s-a susținut că, hotărârea pronunțată

este netemeinică și

nelegală față de stabilirea eronată a situației de

fapt în raport cu elementele

constitutive ale infracțiunii. A mai susținut

că atât în ceea ce privește

infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor cât și ceea ce privește falsul intelectual,

intimatul făptuitor a avut reprezentarea corectă

a faptelor săvârșite,

acesta acționând în vederea producerii

rezultatului infracțional,

respectiv

obținerea sumelor de bani cu titlu de onorariu de executare.

Examinând

sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și de dispozițiile

art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că recursul petentelor este

nefondat pentru

considerentele

ce se vor arăta în continuare.

Cu privire la

primul motiv de recurs, Înalta Curte constată că

deși sentința primei instanțe nu este motivată exhaustiv, ea răspunde

punctual la toate criticile formulate de petente

în plângerea împotriva

celor două ordonanțe de neîncepere a urmăririi

penale față de

intimatul C.I. sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de

art. 246 rap. la art. 248/1 C.

pen. și art. 289 C. pen. Din

examinarea

sentinței recurate rezultă că aceasta cuprinde toate

elementele

prevăzute de art. 356 lit. c) C. proc. pen.,

respectiv

o analiză a actelor efectuate de procuror pe baza cărora a

reținut că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunilor

prevăzute de art. 246 rap. la art. 248/1

C. pen. și art. 289 C. pen.

Instanța de recurs constată că nu există niciunul din cazurile de

casare prevăzute de art. 385/9 pct. 9 și 10 C.

proc. pen.,

critica

formulată de petente sub acest aspect fiind nefondată.

Cu privire la cel de

al doilea motiv de recurs, respectiv că

soluția

pronunțată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Alba-lulia,

este nelegală fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor ce reglementează

competența materială, Înalta Curte

reține

că prin ordonanța nr. 232/P/2007 din 13 iunie 2007 procurorul

de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia

a declinat

competența de soluționare

a plângerii formulată de petente împotriva

intimatului C.I. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art.

246 rap. la art. 248/1 C. pen. și art. 289 C. pen., la D.N.A., Serviciul

Teritorial Alba-lulia, invocând dispozițiile art. 13 alin. (1

2

) din

O.U.G.

43/2002, întrucât s-a susținut că prejudiciul în cauză este în sumă de 500.000 dolari

SUA.

Procurorul

din cadrul D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia, fiind

sesizat în această modalitate a

efectuat acte premergătoare începerii

urmăririi penale, în urma cărora prin ordonanța din

19 octombrie 2007

dispusă în

dosarul nr. 82/P/2007, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art.

10 lit. d) C. proc. pen., a dispus neînceperea

urmăririi penale față de intimat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de

art. 246 rap. la art. 248/1

C. pen. și în baza art. 38, art. 42 rap. la

art. 45 C. proc. pen., art. 28/1 pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., a disjuns cauza și a trimis-o la Parchetul de pe lângă

Curtea de

Apel Alba-lulia, pentru a se continua cercetările sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prev. de art. 289 C. pen.

Fiind

sesizat doar cu soluționarea cauzei sub aspectul săvârșirii

de către intimat a infracțiunii de fals

intelectual, procurorul de la

Parchetul

Curții de Apel, a considerat că sub aspectul competenței

materiale, îi

revine competența să soluționeze această cauză, pe care a soluționat-o prin

rezoluția din 26 noiembrie 2007 dispusă în dosarul

nr. 408/P/2007, prin care în temeiul art. 228 alin. (49 rap. la art. 10

lit. d)

C. proc. pen., a dispus

neînceperea urmăririi penale față de

intimatul

C.I., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289

C. pen.

Având în vedere succesiunea în care s-au dat ordonanța și

rezoluțiile menționate

mai sus, se constată că în cauză nu s-a ivit un

conflict negativ de competență în sensul art. 43

raportat la art. 45

alin. (69 C. proc. pen.,

astfel că procurorul din cadrul D.N.A.,

Serviciul Teritorial Alba-lulia,

în mod corect a trimis cauza după

disjungere

la Parchetul Curții de Apel Alba-lulia, căruia îi revenea competența să

soluționeze cauza potrivit art. 28/1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente critica formulată de recurentele

petente se apreciază ca

fiind nefondată urmând să fie respinsă.

Cu privire la

cel de al treilea motiv de recurs Înalta Curte constată că atât procurorul cât

și prima instanță au reținut în mod corect starea de fapt.

Astfel, intimatul în

calitate de executor judecătoresc a fost

sesizat

de către SC M. SA cu executarea titlului

executoriu, sentința civilă nr. 1607 din 16 aprilie 1998 pronunțată de

Tribunalul București, secția comercială, formând

dosarul execuțional

nr. 158/2007.

Pentru

executarea acestui titlu intimatul la data de 21 mai 2007,

a încheiat procesul

verbal de constatare și a comunicat petentei SC

T.B.C. SA, ca în calitate de

terț poprit să

poprească un

număr de 61273 acțiuni, pe care debitoarea T.K.A.G. le are la această societate

până la concurența sumei de 33.615.288,55 dolari în favoarea creditoarei SC

M. SA. La data de 7 iunie 2007 intimatul a

întocmit

procesul verbal de sechestru definitiv.

Este

adevărat că prin sentința civilă nr. 1607 din 16 aprilie 1998

pronunțată de Tribunalul București, secția comercială,

nu

T.A.G. a fost obligată la despăgubiri

către creditoarea SC

M. SA, însă pe

baza actelor depuse la dosar, intimatul

a constatat că după pronunțarea sentinței menționate, la data de 16

martie 1999 debitoarea T.A.G. a fuzionat cu

grupul F.K.H.K.A.

formând grupul T.A.G.

care potrivit

statutului, a preluat tot activul și pasivul societăților

fuzionate, devenind astfel succesoare legală și universală, răspunzătoare

pentru plata obligațiilor unităților fuzionate.

În

aceste condiții intimatul a constatat că debitoarea T.A.G.

nu mai există și că în

calitate de succesoare legală și universală

T.A.G. este răspunzătoare de

obligațiile stabilite prin

sentința

civilă nr. 1607 din 16 aprilie 1998. Totodată pe baza statutului T.K.A.G. și a

actelor depuse la fila 138 - 149 dosar de urmărire penală, intimatul a reținut

că T.A.G.

este proprietara a 72,82% din

acțiunile petentei SC T.B.C.

SA,

motiv pentru care a solicitat acestei societăți

poprirea acțiunilor

proprietatea T.A.G.

Se constată astfel,

că intimatul pentru executarea titlului executoriu arătat mai sus a procedat

potrivit atribuțiilor sale de serviciu, cu respectarea art. 452 și urm. C.

proc. pen.

În

mod corect procurorul și prima instanță au constatat că nu

sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.

246 raportat la art.

248/1 C. pen., sub aspectul laturii obiective întrucât intimatul și-a

îndeplinit atribuțiile de serviciu cu respectarea

dispozițiilor art. 452 și urm. C.

proc. pen., iar

petentelor în calitate de terț poprit nu li s-a produs nicio vătămare,

acestea având doar

calitatea de detentori ai acțiunilor proprietatea

T.A.G., singura societate care

s-ar fi putut considera

prejudiciată fiind aceasta din urmă, care însă nu a

formulat plângere.

Nici sub aspectul laturii subiective nu sunt îndeplinite condițiile

constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, în forma

prev. de art. 248/1 C. pen., întrucât nu există

indicii că intimatul ar fi

acționat cu intenția de a produce un prejudiciu

petentelor.

Cu privire la

infracțiunea de fals intelectual, se reține că în

mod corect procurorul și instanța de fond au stabilit pe baza actelor

premergătoare efectuate în cauză, că intimatul a trecut în procesul verbal în

calitate de debitor T.A.G., nu cu intenția de a

falsifica procesul

verbal ci, făcând o analiză a evoluției statutului

pârâtei T.A.G. a constatat că succesoarea legală și universală

a

acesteia este T.A.G., și astfel aceasta din urmă a

devenit debitoarea SC M. SA. A mai reținut că T.A.G., este proprietarul

acțiunilor deținute și investite la

SC T.B.C. SA, și că aceste acțiuni,

sunt

supuse executării silite prin poprirea

lor la această societate.

Concluzia procurorului și a instanței că fapta nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 289 C. pen.

, este

corectă, fiind susținută de actele și lucrările dosarului.

Fată de aceste considerente, instanța de recurs constată că nu

există motive de casare a sentinței primei

instanțe, acesta fiind

temeinică și legală

sub toate aspectele, urmând ca în temeiul art.

385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul petentelor să fie

respins

ca nefondat.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentele

petiționare vor fi

obligate la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

ca nefondate recursurile declarate de petiționarele T.B.S.G.M.B.H. și SC T.B.C.

SA împotriva sentinței penale nr. 61 din 3 mai 2008

a Curți de Apel Alba-lulia, secția penală.

Obligă recurentele petiționare la plata sumelor de câte 300 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică

azi 9 septembrie 2008.