ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 146/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 14 noiembrie 2006, pe rolul Tribunalului Arad, reclamanta V.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata sumei de 500.000,1 lei cu titlu de despăgubiri materiale și morale. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că este proprietara apartamentului situat în Arad, și că a acționat în justiție pe numiții N.A. și N.M., pentru evacuarea din acest apartament, deoarece locuiau fără forme legale. S-a mai susținut că în proces N.A., cu complicitatea avocatului său au întocmit un înscris sub semnătură privată, intitulat „Contract de comodat" din care rezultă că părinții lui N.A., B.G.

și A., ar fi consimțit ca aceasta să locuiască în apartament, părinții acesteia declarându-se proprietarii apartamentului. Acest înscris fals a produs efecte juridice respingându-i-se acțiunea de evacuare. Reclamanta a mai susținut că datorită acestei situații a depus o plângere penală, dar pentru că înscrisul în cauză a fost produs de avocatul părții, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a refuzat să o audieze ca persoană vătămată precum și să dispună începerea urmăririi penale pentru a se efectua proba cu expertiză criminalistică grafologică. În final s-a susținut că timp de mai bine de un an s-a obstrucționat cercetarea penală a făptuitorilor și administrarea de probe până când Tribunalul Arad ca instanță de recurs printr-o decizie civilă a dispus începerea urmăririi penale împotriva făptuitorilor.

De atunci au trecut peste 7 luni și organul de cercetare penală a refuzat să o audieze în calitate de parte vătămată și să administreze proba solicitată. Împotriva acestuia precum și a procurorului care supraveghează urmărirea penală, reclamanta a susținut că a formulat plângere penală pentru favorizarea infractorului, sesizare la Consiliul Superior al Magistraturii și cerere de recuzare a acestora care i-a fost respinsă nemotivat. A apreciat reclamanta că în această situație, singurul mijloc legal rămas este prezenta acțiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ. Prin sentința civilă nr. 269 din 28 februarie 2007, Tribunalul Arad a respins acțiunea reclamantei, reținând următoarele: Din probele administrate în cauză, copia contractului de comodat și a deciziei civile nr. 634/R din 8 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Arad, s-a reținut că reclamanta a fost obligată să încheie cu pârâții B.G.

și B.F. un contract de vânzare-cumpărare, în formă autentică, pentru imobilul a cărui proprietară a susținut că este, în caz de neprezentare hotărârea pronunțată va ține loc de contract autentic. Din hotărârea pronunțată la prima instanță, rezultă că pârâții au cumpărat apartamentul în urmă cu 11 ani, respectiv în anul 1994, iar această hotărâre rămasă irevocabilă a intrat în puterea lucrului judecat. Instanța a mai reținut că reclamanta nu a depus copia deciziei penale prin care s-a dispus începerea urmăririi penale și că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ.

Astfel, aceste dispoziții nu pot fi reținute pentru ca se referă la fapta omului, iar în instanță a fost chemată instituția, și nu pot fi reținute nici dispozițiile art. 1000 alin. (3), cu privire la răspunderea comitentului pentru fapta ilicită a prepusului săvârșită din culpă, deoarece din acțiune rezultă că s-a procedat într-un anumit fel intenționat. Prin decizia civilă nr. 314/A din 11 iunie 2007, Curtea de Apel Timișoara a respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamantă, reținând următoarele: Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 998-999 C. civ., era necesară constatarea unei încălcări a legii, a unui abuz iar instanța civilă nu poate aprecia asupra considerentelor și motivelor avute în vedere la cercetarea penala, această competență revenind exclusiv instanței penale.

S-a mai reținut că împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală, reclamanta avea posibilitatea de a ataca soluția la primul procuror conform art. 278 C. proc. pen. și apoi în instanță. împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, reclamanta V.E. a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului a susținut că hotărârea instanței de apel este contrară legii deoarece în mod greșit s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998 și art. 999 C. civ. Astfel s-a arătat că refuzul organelor de cercetare și urmărire penală de a o audia timp de aproape doi ani, reprezenta un delict civil, deoarece este vătămat dreptul său constituțional și european, privind accesul la justiție.

Recurenta a mai formulat și o cerere de acordare a asistenței judiciare sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru, cerere care a fost admisă în raport de dispozițiile art. 75 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente: Temeiul de drept al acțiunii promovate de reclamantă îl constituie dispozițiile art. 998-999 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală. Motivarea în fapt a acțiunii reclamantei, vizează în esență nemulțumirea acesteia că în cadrul plângerii penale introdusă personal, nu a fost audiată în calitate de parte vătămată și nu s-a administrat proba cu expertiză grafologică solicitată de aceasta.

Instanța civilă, investită cu o acțiune civilă, nu poate să aprecieze asupra motivelor avute în vedere de organul de cercetare penală, cu ocazia respingerii cererii de probe, pentru că nu intră în competența sa astfel de atribuții, această competență revenind instanței penale, cum corect a susținut instanța de apel, conform art. 278 C. proc. pen. Separat de acestea, reclamanta avea posibilitatea să formuleze plângere la procurorul ierarhic superior, pentru nemulțumirile sale în cursul desfășurării cercetării penale iar rezoluția de scoatere de sub urmărire penală putea fi atacată cu plângere la primul procuror și apoi să promoveze o acțiune civilă pentru acordarea de despăgubiri, așa cum a fost reținut și în hotărârea instanței de apel.

Pentru aceste motive, hotărârea atacată se privește ca legală, și în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V.E. împotriva deciziei nr. 314/A din 11 iunie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2008.