ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 146/2008

Deliberând în condițiile art. 256

C. proc. civ. asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin acțiunea

introdusă la data de 14 noiembrie 2006, pe rolul Tribunalului Arad, reclamanta V.E.

a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad

ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata sumei de

500.000,1 lei cu titlu de despăgubiri materiale și morale.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că este proprietara apartamentului situat în

Arad, și că a acționat în justiție pe numiții N.A. și N.M., pentru evacuarea din

acest apartament, deoarece locuiau fără forme legale.

S-a mai

susținut că în proces N.A., cu complicitatea avocatului său au întocmit un

înscris sub semnătură privată, intitulat „Contract de comodat" din care

rezultă că părinții lui N.A., B.G. și A., ar fi consimțit ca aceasta să

locuiască în apartament, părinții acesteia declarându-se proprietarii

apartamentului.

Acest înscris fals a

produs efecte juridice respingându-i-se acțiunea de evacuare.

Reclamanta a mai

susținut că datorită acestei situații a depus o plângere penală, dar pentru că

înscrisul în cauză a fost produs de avocatul părții, Parchetul de pe lângă

Judecătoria Arad a refuzat să o audieze ca persoană vătămată precum și să

dispună începerea urmăririi penale pentru a se efectua proba cu expertiză

criminalistică grafologică.

În final s-a susținut

că timp de mai bine de un an s-a obstrucționat cercetarea penală a

făptuitorilor și administrarea de probe până când Tribunalul Arad ca instanță

de recurs printr-o decizie civilă a dispus începerea urmăririi penale împotriva

făptuitorilor. De atunci au trecut peste 7 luni și organul de cercetare penală

a refuzat să o audieze în calitate de parte vătămată și să administreze proba

solicitată.

Împotriva acestuia

precum și a procurorului care supraveghează urmărirea penală, reclamanta a

susținut că a formulat plângere penală pentru favorizarea infractorului,

sesizare la Consiliul Superior al Magistraturii și cerere de recuzare a

acestora care i-a fost respinsă nemotivat.

A apreciat reclamanta

că în această situație, singurul mijloc legal rămas este prezenta acțiune în

răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ.

Prin sentința civilă

nr. 269 din 28 februarie 2007, Tribunalul Arad a respins acțiunea reclamantei,

reținând următoarele:

Din probele

administrate în cauză, copia contractului de comodat și a deciziei civile nr.

634/R din 8 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Arad, s-a reținut că

reclamanta a fost obligată să încheie cu pârâții B.G. și B.F. un contract de

vânzare-cumpărare, în formă autentică, pentru imobilul a cărui proprietară a

susținut că este, în caz de neprezentare hotărârea pronunțată va ține loc de

contract autentic.

Din hotărârea

pronunțată la prima instanță, rezultă că pârâții au cumpărat apartamentul în

urmă cu 11 ani, respectiv în anul 1994, iar această hotărâre rămasă irevocabilă

a intrat în puterea lucrului judecat.

Instanța a

mai reținut că reclamanta nu a depus copia deciziei penale prin care s-a dispus

începerea urmăririi penale și că în cauză nu sunt

întrunite

condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ.

Astfel,

aceste dispoziții nu pot fi reținute pentru ca se referă la fapta omului, iar

în instanță a fost chemată instituția, și nu pot fi reținute nici dispozițiile

art. 1000 alin. (3), cu privire la răspunderea comitentului pentru fapta

ilicită a prepusului săvârșită din culpă, deoarece din acțiune rezultă că s-a

procedat într-un anumit fel intenționat.

Prin decizia civilă

nr. 314/A din 11 iunie 2007, Curtea de Apel Timișoara a respins ca neîntemeiat

apelul declarat de reclamantă, reținând următoarele:

Pentru a fi

aplicabile dispozițiile art. 998-999 C. civ., era necesară constatarea unei

încălcări a legii, a unui abuz iar instanța civilă nu poate aprecia asupra

considerentelor și motivelor avute în vedere la cercetarea penala, această

competență revenind exclusiv instanței penale.

S-a mai reținut că

împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală, reclamanta avea

posibilitatea de a ataca soluția la primul procuror conform art. 278 C. proc.

pen. și apoi în instanță.

împotriva hotărârii

pronunțate de instanța de apel, reclamanta V.E. a declarat recurs în temeiul

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului a susținut că hotărârea instanței de apel este contrară legii

deoarece în mod greșit s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 998 și art. 999 C. civ.

Astfel s-a

arătat că refuzul organelor de cercetare și urmărire penală de a o audia timp

de aproape doi ani, reprezenta un delict civil, deoarece este vătămat dreptul

său constituțional și european, privind accesul la justiție.

Recurenta a mai

formulat și o cerere de acordare a asistenței judiciare sub forma scutirii de

plata taxei judiciare de timbru, cerere care a fost admisă în raport de

dispozițiile art. 75 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Temeiul de drept al

acțiunii promovate de reclamantă îl constituie dispozițiile art. 998-999 C.

civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Motivarea în

fapt a acțiunii reclamantei, vizează în esență nemulțumirea acesteia că în

cadrul plângerii penale introdusă personal, nu a fost audiată în calitate de parte

vătămată și nu s-a administrat proba cu expertiză grafologică solicitată de

aceasta.

Instanța

civilă, investită cu o acțiune civilă, nu poate să aprecieze asupra motivelor

avute în vedere de organul de cercetare penală, cu ocazia

respingerii

cererii de probe, pentru că nu intră în competența sa astfel de atribuții,

această competență revenind instanței penale, cum corect a susținut instanța de

apel, conform art. 278 C. proc. pen.

Separat de

acestea, reclamanta avea posibilitatea să formuleze plângere la procurorul

ierarhic superior, pentru nemulțumirile sale în cursul desfășurării cercetării

penale iar rezoluția de scoatere de sub urmărire penală putea fi atacată cu

plângere la primul procuror și apoi să promoveze o acțiune civilă pentru

acordarea de despăgubiri, așa cum a fost reținut și în hotărârea instanței de

apel.

Pentru aceste motive,

hotărârea atacată se privește ca legală, și în raport de dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta V.E. împotriva deciziei nr. 314/A din

11 iunie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 ianuarie 2008.