ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2323/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2323/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

penal de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului;

Pe rolul Curții de Apel Galați, secția

penală, s-a înregistrat Dosarul nr. 296/44/2009 având ca obiect plângerea,

formulată în baza art. 278

1

C. proc. pen., de petiționarul U.P.

împotriva soluției emisă în Dosarul nr. 383/P/2008 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Galați susținând că procurorul nu a efectuat verificări complete

pentru a emite o soluție legală și temeinică.

În cuprinsul

plângerii formulată petiționarul U.P. a mai arătat că a formulat plângere

împotriva intimaților M.C., executor judecătoresc și A.M., magistrat judecător,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de 290 alin. (1), art. 271 C. pen.

și respectiv, de art. 246 și art. 26 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C.

pen., susținând că judecătorul a acoperit mai multe falsuri, iar executorul

judecătoresc a emis înscrisuri false și nu a respectat hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile.

Curtea de Apel

Galați, secția penală, prin Sentința penală nr. 32/F din 5 martie 2010, în baza

art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul U.P. împotriva Rezoluției nr. 15/11/2/2009 a

Procurorului General Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați,

obligându-l, totodată, în baza art. 189 - 191 C. proc. pen., la plata sumei de

50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că, urmare actelor premergătoare efectuate în

cauză, prin Rezoluția nr. 383/P/2008 din 16 decembrie 2008, în baza art. 228

alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Galați a dispus: neînceperea urmăririi penale față de

magistratul A.M., cercetată sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246

și art. 26 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., precum și

neînceperea urmăririi penale față de intimatul executor judecătoresc M.C.,

cercetat sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. și

art. 271 C. pen., constatându-se că, faptele presupus a fi săvârșite de

aceștia, nu au existat în realitatea obiectivă.

Împotriva rezoluției

mai sus menționată, petiționarul a formulat plângere, în termen legal,

criticând-o sub aspectul legalității și temeiniciei și susținând că, nu a avut

posibilitatea să se prezinte la data de 14 noiembrie 2008, când a fost citat la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, pentru a-și preciza obiectul și

mijloacele de probă, care să dovedească afirmațiile sale, deoarece la data

respectivă se afla la Curtea de Apel Galați, într-o altă cauză, depunând acte

justificative în acest sens.

Prin Rezoluția nr.

15/11/2/2009 din 26 ianuarie 2009, Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Galați a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de

petiționarul U.P. împotriva rezoluției dată în Dosarul nr. 383/P/2008 al

aceleiași unități de parchet.

S-a constatat de

către prima instanță că, deși aparent motivul imposibilității de prezentare din

motive obiective a petiționarului la parchet, ar putea duce la infirmarea

rezoluției procurorului și trimiterea cauzei la parchet, totuși cele susținute

se impuneau a fi analizate în lumina dispozițiilor art. 278

1

pct. 8

lit. b) C. proc. pen., care prevedeau că judecătorul admite plângerea prin

sentință, desființează rezoluția atacată și trimite cauza procurorului în

vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz.

Prima instanță a

constatat că, din actele existente la dosar și depuse în faza de judecată, nu

s-au identificat elemente din care să rezulte că, intimatul executor

judecătoresc M.C. și intimata magistrat judecător A.M. ar fi săvârșit vreo

faptă prevăzută de legea penală.

Astfel, prima

instanță a constatat că, împotriva executorului judecătoresc M.C. petiționarul

a mai formulat anterior plângere penală, în care a invocat aceleași aspecte,

respectiv: modul în care a procedat la executarea silită la cererea creditoarei

P.A., cu ocazia punerii în executare a Sentinței civile nr. 5165/2006 a

Judecătoriei Galați, prin care s-a dispus evacuarea persoanei vătămate N.M.

S-a mai relevat că,

prin Rezoluția nr. 321/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara N.M., prin

procurator, U.P., față de executorul judecătoresc M.C., iar Curtea de Apel

Galați, prin Sentința penală nr. 36/F/2008 a respins, de asemenea, plângerea

formulată împotriva acestei rezoluții.

Prin urmare,

analizând actele existente în dosarul de executare nr. 25/2007, dar și din

înscrisurile depuse de petiționar cu ocazia judecării cauzei, prima instanță a

constatat, pe de o parte, că față de executorul judecătoresc M.C. operează

principiul autorității de lucru judecat, iar, pe de altă parte, că nu rezultă

niciun indiciu că intimata judecător A.M. ar fi săvârșit vreo faptă prevăzută

de legea penală, cu ocazia punerii în executare a Sentinței civile nr.

5165/2006 a Judecătoriei Galați.

Curtea de Apel

Galați, secția penală, a conchis constatând că plângerea formulată de

petiționarului U.P. este nefondată și a respins-o ca atare, întrucât din actele

dosarului nu a rezultat niciun indiciu care să justifice restituirea cauzei la

parchet pentru începerea urmăririi penale față de intimații M.C. și A.M.

Împotriva sentinței

penale mai sus menționată, în termen legal, petiționarul U.P. a formulat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele

arătate în fața primei instanțe și reiterate în partea introductivă a prezentei

decizii.

Pe rolul Secției

Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr.

296/44/2009, fixându-se prim termen de judecată la 3 mai 2010, când, la

solicitarea formulată oral de recurentul petiționar, cauza s-a amânat la

termenul din 14 iunie 2010, pentru a-i da acestuia posibilitatea să-și

pregătească apărarea.

Examinând recursul

declarat de petiționar, sub toate aspectele conform art. 385

6

alin.

(3) coroborat cu art. 385

14

C. proc. pen. prin raportare și la

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că

acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o garanție a

respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea

ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi

penale să facă plângere împotriva acestora.

Poate face o astfel

de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei interese

legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără

însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri

definitive de condamnare.

În cauza supusă

analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza ansamblului

materialului probator administrat în cauză, a respins, în mod justificat,

plângerea formulată de petiționar, apreciind ca fiind legală și temeinică

Rezoluția nr. 383/P/2008 din 16 decembrie 2008, prin care Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Galați, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a)

C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul A.M.,

sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 26 C. pen. raportat

la art. 290 alin. (1) C. pen., precum și neînceperea urmăririi penale față de

intimatul executor judecătoresc M.C., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de

art. 290 alin. (1) C. pen. și art. 271 C. pen., apreciindu-se, justificat, că

faptele presupus a fi săvârșite de aceștia nu s-au obiectivat în realitate.

De altfel, Înalta

Curte constată că prin Rezoluția nr. 15/11/2/2009 din 26 ianuarie 2009, dată în

Dosarul nr. 383/P/2008, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Galați a confirmat soluția dispusă de procuror, față de intimații mai sus

menționați, apreciindu-se, în mod corect, că faptele, presupuse a fi săvârșite

de aceștia nu există.

În același sens,

Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a mai reținut de către prima

instanță și împrejurarea că executorul judecătoresc M.C., conform atribuțiilor

de serviciu și cu respectarea prevederilor legale, a pus în executare titlul

executoriu - Sentința civilă nr. 5165/2006 a Judecătoriei Galați, vizând

evacuarea petiționarului și a altor membri ai familiei sale din apartamentul în

litigiu, iar eventualele nemulțumiri ale acestuia față de modul în care s-a

desfășurat executarea silită, nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru a

trage la răspundere penală pe intimatul executor judecătoresc, cu atât mai mult

cu cât anterior mai formulase o plângere penală similară împotriva aceluiași

intimat și cu privire la care devin incidente dispozițiile privind existența

autorității de lucru judecat.

De altfel, se mai

constată că petiționarul, avea deschisă calea formulării unei eventuale

contestații la executare, potrivit dispozițiilor art. 399 C. proc. civ., dacă

avea nelămuriri cu privire la înțelesul sau întinderea dispozitivului hotărârii

învestită cu titlul executoriu.

De asemenea, Înalta

Curte mai reține că plângerea penală împotriva intimatului executor judecătoresc,

referitor la modalitatea în care a efectuat executarea silită, nu poate

constitui, în sine, temei pentru a se ajunge la concluzia săvârșirii de către

acesta a infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată ori de

nerespectare a hotărârilor judecătorești, deoarece legiuitorul, având în vedere

importanța punerii în executare a unei hotărâri judecătorești, a stabilit în

cazul executării silite o procedură specială, în care partea a căror interese

au fost lezate cu ocazia executării silite, are la dispoziție căi legale

prevăzute de Codul de procedură civilă pentru a le îndrepta.

Așadar, plângerea

penală îndreptată împotriva executorului judecătoresc care, în virtutea

atribuțiunilor sale, pune în executare o hotărâre judecătorească, nu poate constitui

o nouă cale de atac, față de modul în care s-a desfășurat executarea silită,

reținând justificat că, intimatul executor judecătoresc și-a îndeplinit cu

bună-credință și cu respectarea prevederilor legale în vigoare atribuțiile de

serviciu, atunci când a făcut demersurile specifice punerii în executare silită

a titlului executoriu cu care a fost învestit.

Înalta Curte mai

reține că aspectele sesizate de petiționarul U.P. își au originea în

nemulțumirea generată de faptul că în cauza civilă, ce a avut ca obiect Dosarul

nr. 4508/C/2006, vizând evacuarea sa din apartamentul ce a constituit locuința

sa, s-a pronunțat o soluție nefavorabilă, de către completul legal învestit cu

judecarea respectivei cauze, respectiv, că prin Decizia civilă nr. 115/R din 27

februarie 2007, a Curții de Apel Galați, secția civilă, a rămas definitivă și

irevocabilă Sentința civilă nr. 5165 din 28 iulie 2006, prin care Judecătoria

Galați a admis acțiunea civilă în evacuare, formulată de reclamanta P.A., în

contradictoriu cu pârâții N.M., U.P. și alții și, în consecință, a dispus

evacuarea acestora din respectivul imobil.

Analizând actele și

lucrările dosarului, precum și urmare actelor premergătoare efectuate în cauză,

Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat corect atunci când a

apreciat ca fiind nefondată plângerea formulată de petiționar, reținând,

justificat, că nu au rezultat indicii că, intimata magistrat judecător A.M. ar

fi săvârșit vreo faptă cu conotație penală, atunci când a încuviințat cererea

de executare silită în litigiul civil mai sus menționat, întrucât aceasta nu a

făcut altceva decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, în

conformitate cu prevederile legale în vigoare, soluția pronunțată fiind

argumentată și fundamentată pe actele administrate în dosarul mai sus menționat

și pe prevederile legale.

Așadar, cele

susținute de recurentul petiționar rămân doar simple afirmații subiective, fără

niciun suport real, în lipsa unor argumente temeinice și a unor probe, care să

conducă la concluzia că intimații A.M. și M.C. ar fi săvârșit vreo faptă de

natură penală, atunci când au efectuat actele specifice de încuviințare a

executării silite și respectiv, de punere în executare silită a titlului

executoriu legal învestit, în vederea soluționării dosarului civil dedus

judecății, corect, apreciindu-se, urmare actelor premergătoare efectuate în

cauză, că faptele prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. și art. 271 C. pen.

(imputate a fi săvârșite de intimatul executor judecătoresc) ori cele prevăzute

de art. 246 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen.

(presupuse a fi săvârșite de intimata judecător) nu au existat în realitatea

obiectivă.

Prin urmare, din

actele premergătoare efectuate nefiind relevate elemente care să ateste că

intimații, soluționând litigiul civil în care petiționarul a fost parte, ar fi

avut intenția să producă vreo vătămare drepturilor petiționarului sau ar fi

săvârșit vreo altă faptă cu conotație penală, în mod justificat, s-a constatat

că aceștia nu și-au încălcat atribuțiile de serviciu și nici nu au comis vreo

altă faptă ce s-ar circumscrie ilicitului penal, cu atât mai mult cu cât, la

acest moment, au fost epuizate căile de atac extraordinare prevăzute de legea

procesual civilă, iar eventualele nelegalități ale unor hotărâri judecătorești

nu puteau fi cenzurate ori înlăturate decât de către instanțele de control

judiciar, al căror principal rol este exact acela de a îndrepta o hotărâre

nelegală și netemeinică.

De altfel,

magistrații judecătorii nu pot fi sancționați numai pentru activitatea

specifică de judecată și, cu atât mai puțin, nu le poate fi imputabilă vreo

faptă de natură penală, când au dispus măsurile legale, conform propriilor

convingeri, formulate pe baza aprecierii și interpretării probelor, prin coroborare

cu dispozițiile legale pe care le-au considerat aplicabile.

Înalta Curte mai

reține că, dacă s-ar da o interpretare contrară dispozițiilor relative la

soluționarea cauzelor, pronunțarea și motivarea hotărârilor, respectiv

procedura de judecată, așa cum a dorit recurentul petiționar, s-ar încălca

principiul independenței judecătorului și s-ar ajunge la anarhie, afectându-se

însăși actul de justiție.

Așa fiind, Înalta

Curte, în temeiul art. 385 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul U.P. împotriva Sentinței penale nr.

32/F din 5 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Conform dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata

cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul U.P. împotriva Sentinței penale nr.

32/F din 5 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 iunie 2010.