ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2819/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 05 august 2009, Curtea de Apel Brașov, secția penală, ca instanță de apel, a menținut starea de arest a inculpatului J.N. Pentru a dispune în acest sens, curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 300/2 raportat la art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri, inculpatul au declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei. Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Prin sentința penală nr. 74S din 18 februarie 2009 a Tribunalului Brașov, secția penală, inculpatul J.N. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea în concurs a 2 infracțiuni [art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.

și art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.). Împotriva sentinței, Ministerul Public, partea civilă și inculpatul au declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția penală, spre soluționare. Prin încheierea recurată, a fost menținută starea de arest a inculpatului, termenul de soluționare al apelurilor fiind 23 septembrie 2009. Potrivit art. 300/2 cu referire la art. 160/b C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea arestării preventive.

Verificând actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată că instanța de apel, motivat, a dispus legal și temeinic menținerea stării de arest a inculpaților deoarece, pe de o parte, în raport cu infracțiunile de mare violență pentru care inculpații au fost trimiși în judecată niciunul dintre temeiurile inițiale care au determinat arestarea nu a dispărut [art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.] și acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către Ministerul Public, partea civilă și inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestora în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei.

Argumentele apărării (lipsa în prezent a cerințelor legale pentru menținerea arestării) sunt neîntemeiate, gravitatea faptelor presupus a fi fost săvârșite de inculpat justificând concluzia instanței de apel că temeiurile măsurii preventive nu au dispărut și că durata arestării nu a depășit termenul rezonabil. Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.N. împotriva încheierii din 5 august 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 5329/62/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 august 2009.