ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2819/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 05 august 2009, Curtea de Apel Brașov, secția penală, ca

instanță de apel, a menținut starea de arest a inculpatului J.N.

Pentru a

dispune în acest sens, curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 300/2 raportat la art. 160/b alin. (1) și (3) C.

proc. pen.

Împotriva

acestei încheieri, inculpatul au declarat prezentul recurs, motivele fiind

menționate în partea introductivă a deciziei.

Recursul va fi

respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Prin sentința

penală nr. 74S din 18 februarie 2009 a Tribunalului Brașov, secția penală,

inculpatul J.N. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare

pentru săvârșirea în concurs a 2 infracțiuni [art. 20 raportat la art. 174-175

lit. i) C. pen. și art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i)

C. pen.).

Împotriva

sentinței, Ministerul Public, partea

civilă

și inculpatul au declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de

Apel Brașov, secția penală, spre soluționare.

Prin

încheierea recurată, a fost menținută starea de arest a inculpatului, termenul

de soluționare al apelurilor fiind 23 septembrie 2009.

Potrivit art. 300/2

cu referire la art. 160/b C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică

periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată

că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,

dispune menținerea arestării preventive.

Verificând

actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată că instanța de apel,

motivat, a dispus legal și temeinic menținerea stării de arest a inculpaților

deoarece, pe de o parte, în raport cu infracțiunile de mare violență pentru

care inculpații au fost trimiși în judecată niciunul dintre temeiurile inițiale

care au determinat arestarea nu a dispărut [art. 143 și

art. 148

lit. f) C. proc. pen.] și acestea impun în continuare

privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre condamnatorie

la pedeapsa rezultantă de 15 ani

închisoare hotărâre care, chiar

nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către Ministerul Public, partea

civilă și inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de

libertate a acestora în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea

Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei.

Argumentele

apărării (lipsa în prezent a cerințelor legale pentru menținerea arestării)

sunt neîntemeiate, gravitatea faptelor presupus a fi fost săvârșite de inculpat

justificând concluzia instanței de apel că temeiurile măsurii preventive nu au

dispărut și că durata arestării nu a depășit termenul rezonabil.

Față de cele

reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385/15 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul J.N. împotriva încheierii din 5

august 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

în dosarul nr. 5329/62/2008.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 august 2009.