ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2987/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2987/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului penal de față; Prin încheierea din data de 9 septembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 285/119/2009, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a dispus, printre altele, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., menținerea stării de arest preventiv a inculpatului B.G. și a fixat termen pentru judecarea cauzei la data de 7 octombrie 2009. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Brașov a reținut, în esență, următoarea situație de fapt. La data de 2 februarie 2009, în localitatea Zagon, inculpatul B.G. l-a lovit cu muchia unui topor, pe fiul său B.V., în zona capului, provocându-i un traumatism cranio-cerebral deschis, care a dus, în final, la decesul acestuia.
Prin încheierea nr. 1 din 3 februarie 2009 a Tribunalului Covasna s-a dispus arestarea inculpatului, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 1 din aceeași dată. Inculpatul a fost trimis la Penitenciarul Codlea, măsura fiind menținută în cursul judecății, având în vedere că subzistau condițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, potrivit art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b din același cod, instanța de fond a constatat că există probe și indicii temeinice care confirmă că fapta a fost săvârșită de inculpat și că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, datorită circumstanțelor de săvârșire a faptei și urmărilor acesteia, precum și rezonanța socială a infracțiunii, care este de o gravitate deosebită.
În consecință, prima instanță a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și în prezent și impun în continuare privarea lui de libertate, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 300 2 C. proc. pen., cu referire la art. 160 b C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului. Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs solicitând judecarea sa în stare de libertate. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din același text de lege, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive”. În cauză, Curtea de Apel Brașov a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului, prin sentința penală nr. 48 din 28 iulie 2009 a Tribunalului Covasna, la pedeapsa de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O. În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva încheierii din 9 septembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 285/119/2009. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 septembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.