ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 910/2009

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 144 din 26 septembrie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

s-a respins plângerea formulată de petentul P.G.V., ca nefondată.

S-au menținut ca legale și temeinice rezoluțiile date de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 666/P/2007 și a fost obligat

petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În motivarea acestei hotărâri s-a reținut că prin rezoluția nr.

666/P/2007 din 30 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea C.R., comisar șef

de poliție, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 246 C. pen.,

art. 261 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 215 C. pen.,

întrucât din actele premergătoare a rezultat că în cauză, faptele reclamate nu

există, astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.

S-a reținut că persoana vătămată P.G.V. a solicitat tragerea la

răspundere penală a făptuitoarei C.R. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, fals

intelectual și înșelăciune, susținând că aceasta, în calitatea sa de ofițer de

cercetări penale în cadrul poliției Municipiului Târgoviște și-a încălcat

atribuțiile de serviciu cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul nr.

132759/2006.

S-a arătat că petentul, în plângerea formulată, a susținut că făptuitoarea

a audiat martori în stare de ebrietate, aduși de către B.I., cărora le-a dictat

declarațiile, a refuzat nejustificat acceptarea probelor propuse de petent și

cu rea credință a întocmit referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi

penale.

În urma examinării actelor premergătoare efectuate, s-a reținut de

către procuror că nu a rezultat faptul că în cauză ar fi fost audiate persoane

în stare de ebrietate sau că martorilor le-a fost dictat conținutul

declarațiilor de către făptuitoare, nu s-a probat nici acuzație că făptuitoarea

ar fi refuzat probatoriul propus de persoana vătămată, din cei 19 martori

audiați, 13 au fost propuși de persoana vătămată, acesteia fiindu-i acceptate

toate actele pe care le-a depus la dosar.

Împrejurarea că persoana vătămată a fost nemulțumită de soluția dispusă

în dosar nu poate conduce la ideea că în cauză subzistă vreo faptă penală

comisă de lucrătorul de politie C.R.

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a formulat

plângere petentul P.G.V., criticând-o prin aceea că i s-a adus o vătămare a intereselor

legitime, a dreptului la apărare, precum și a dreptului la liberă asociere,

nefiind citat de procuror pentru a fi audiat în cauză și a se administra

probele solicitate.

În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut că prin formularea

plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

alin. (l) C. proc.

pen., petentul a urmat procedurile legale, vizând contestarea rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale, privind pe făptuitorii D.V. și B.I.,

stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat că aceasta este nefondată, iar în

cauza de față nu s-au formulat alte acuzații în afara celor ce au fost

verificate de instanțele ce au pronunțat hotărârile menționate anterior.

S-a constatat că în cauză nu există indicii legate de săvârșirea de

către intimată a vreuneia din infracțiunile reclamate.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs petentul P.G.V.,

criticând-o prin aceea că a fost judecat cu încălcarea dreptului la apărare

întrucât nu i s-a acordat termenul solicitat și nu s-a pus în discuție cererea

sa de amânare în vederea angajării unui apărător ales și i s-a încălcat dreptul

de a administra probe în dovedirea plângerii formulate.

Pe fondul cauzei, petiționarul a susținut că în mod greșit intimata a

dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii D.V. și B.I., nu a

depus toate diligentele și nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului.

Recursul este nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului Curții de Apel Ploiești, se

constată că la termenul din 25 august 2008, petentul a fost prezent în instanță

și i s-a acordat cuvântul, ocazie cu care nu a solicitat amânarea cauzei pentru

angajarea unui avocat și nici nu a formulat cerere de probe în dovedirea

plângerii formulate.

La termenul din 26 septembrie 2008, deși instanța a dispus citarea

tuturor intimaților, iar dosarul de urmărire penală se afla atașat la dosar,

petentul a lipsit, dar a solicitat prin cerere scrisă la dosar, amânarea cauzei

pentru citarea intimaților și atașarea dosarului penal, iar în subsidiar,

amânarea cauzei pentru lipsă de apărare.

În cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 6 C. proc. pen., și

nici dispozițiile art. 6 din C.A.D.O.L.F. și nu atrage incidența prevederilor

art. 197 C. proc. pen., astfel cum susține petentul, acesta având posibilitatea

să-și angajeze apărător, iar față de natura cauzei, apărarea sa nu este

obligatorie.

În ce privește al doilea motiv de recurs, Curtea constată, pe de o

parte că petiționarul nu a formulat cerere de probe și nu a depus la dosar

înscrisuri noi, astfel încât nu poate susține că i-a fost încălcat dreptul de a

propune probe, iar pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., Judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția

sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei

și a oricăror înscrisuri noi prezentate”.

Deci, plângerea formulată în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.,

învestește instanța cu controlul temeiniciei și legalității rezoluției sau

ordonanței procurorului de netrimitere în judecată în raport cu actele

premergătoare sau după caz, actele de urmărire penală efectuate, aflate în

dosarul de urmărire penală, iar în cazul în care constată necesitatea

completării actelor premergătoare efectuate de organul de urmărire penală, față

de dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., dispune

admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la

procuror în vederea începerea urmăririi penale.

Pe fond, Curtea constată că instanța, în mod corect a respins plângerea

formulată de petiționar, ca nefondată, în cauză nefiind indicii din care să

rezulte că intimata C.R. a săvârșit vreuna din infracțiunile reclamate.

S-a constatat că plângerea formulată de petent vizează critici

îndreptate împotriva propunerii de neîncepere a urmăririi penale formulată de

intimată față de făptuitorii D.V. și B.I. Soluția de neîncepere a urmăririi

penale, propusă de intimata C.R. în dosarul nr. 132759/2006, privind pe numiții

N.V. și B.I. a fost înaintată procurorului care supraveghea urmărirea penală,

care prin rezoluția din 27 martie 2007 a confirmat neînceperea urmăririi

penale. Împotriva soluțiilor procurorului, intimatul P.G.V. a formulat plângere

la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, care prin

rezoluția din 24 aprilie 2007 a respins plângerea, ca neîntemeiată, soluțiile

fiind confirmate prin sentința penală nr. 695 din 27 noiembrie 2007 pronunțată

de Judecătoria Târgoviște, definitivă prin decizia penală din 27 iunie 2008 a

Tribunalului Dâmbovița.

S-a reținut, de asemenea, în mod corect, că în prezenta cauză nu s-au

formulat acuzații noi fată de intimata C.R., rezultând că soluția de neîncepere

a urmăririi penale dispusă față de aceasta este legală și temeinică.

Întrucât activitatea desfășurată de intimată nu poate constitui temei

pentru tragerea la răspundere penală a acestei, iar din verificările efectuate

nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor

sale de serviciu, cu consecința prejudicierii intereselor legale ale petentului,

hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

Ca atare, recursul declarat pe petent apare, ca nefondat, iar în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen.,

urmează a fi respins.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi

obligat recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petent P.G.V.,

împotriva sentinței penale nr. 144 din 26 septembrie 2008 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 13 martie 2009.