ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2800/2009

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din Camera de Consiliu din 13 august 2009, Curtea de Apel Galați,

secția penală, ca instanță de fond, în temeiul art. 300/1 C. proc. pen., a

menținut starea de arest preventiv a inculpatului D.G.

Pentru

a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că la dosar există probe și

indicii temeinice în sensul art. 68

1

C. proc. pen. de natură a

conduce la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit cu vinovăție o

faptă prevăzută de legea penală, pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani,

iar lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol social concret pentru ordinea

publică raportat la profesia avută de către inculpat și împrejurările concrete

ale săvârșirii faptei. Indiciile și probele temeinice, fără a antama fondul,

constau, potrivit instanței de fond, în declarațiile martorilor: T.S.V.,

R.F.M., J.V., S.I.N., procesele verbale de marcare a banilor care au constituit

obiectul flagrantului, procesele verbale de transcriere a înregistrărilor și

convorbirilor telefonice, planșele foto, procesul verbal de constatare a

infracțiunii flagrante, procesul verbal de predare primire a ceasului marca

„Patek Philippe" (pag. 12 a încheierii rec urate).

Împotriva

încheierii, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate

în partea introductivă a deciziei.

Recursul

va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

I.

cu referire la pretinsele nulități, relative ori absolute, care ar afecta

legalitatea încheierii recurate:

Examinând

încheierea, precum și actele și lucrările care au precedat adoptarea acesteia,

Înalta Curte constată că activitatea judiciară s-a desfășurat cu respectarea

dispozițiilor legale (în camera de consiliu, în prezența inculpatului și a

apărătorului ales al acestuia, cu punerea în

discuție

contradictorie a stării de arest, punerea concluziilor de către procuror

și apărător și acordarea cuvântului inculpatului).

Împrejurarea

întocmirii a 2 încheieri în aceeași zi a fost impusă de activitățile procesuale

diferite ale instanței (necesitatea aplicării dispozițiilor art. 300/1 C. proc.

pen. și, respectiv, soluționarea propunerii de arestare a coinculpaților S.S.B.

și A.N.). Acest aspect a fost pus în discuție de către instanță, apărătorul

ales al inculpatului recurent fiind de acord cu procedura

aplicabilă

(pag. 2 a încheierii).

În

consecință, Înalta Curte nu reține existența unei încălcări a legii de natură a

justifica susținerile apărătorului cu privire la nulități absolute ori

relative.

II.

cu referire la temeinicia încheierii recurate:

Potrivit

art. 300/1 C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele

în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este

datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării

preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, dispune menținerea arestării preventive prin

încheiere motivată.

Verificând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de fond,

motivat, a dispus legal și temeinic menținerea stării de arest a inculpatului

deoarece niciunul dintre temeiurile inițiale care au determinat arestarea nu a

dispărut (art. 143 și art. 148 C. proc. pen.) și acestea impun în continuare

privarea de libertate.

Înalta

Curte reține că arestarea preventivă poate fi justificată de necesitatea

prezervării ordinii publice, cel puțin o perioadă de timp, în cazul presupusei

săvârșiri a unor fapte de corupție, pe fondul posibilei implicări a unor

persoane ce exercită funcții de autoritate, așa încât să nu fie pusă în

discuție încrederea societății cu privire la înfăptuirea justiției în astfel de

cauze.

Astfel,

art. 5 paragraf 1 lit. c) din CEDO permite privările de libertate dispuse în

contextul dreptului penal, referind u-se la perioada arestării preventive.

Convenția

condiționează legalitatea privării de libertate de existența unor motive

verosimile, temeinice, că s-a săvârșit sau că se va săvârși o infracțiune sau

că autorul va fugi după săvârșirea unei infracțiuni. Noțiunea de motive

verosimile a fost interpretată de Curte în sensul existenței unor date,

informații care să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana

respectivă să fi săvârșit acea infracțiune.

De

asemenea, Înalta Curte constată că timpul scurs de la luarea măsurii și până în

prezent nu este de natură, deocamdată, să justifice concluzia că nu ar mai fi

îndeplinite condițiile menținerii arestării.

Așa

cum s-a menționat deja, chiar CEDO a recunoscut jurisprudențial că, în măsura

în care și dreptul național prevede, prin gravitatea lor particulară și prin

reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să provoace o

tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru

un anume timp.

Or,

în cauză, privarea de libertate a inculpatului a început la data de 19 iunie

2009, până în prezent nefiind relevate aspecte care ar justifica concluzia

depășirii termenului rezonabil cu privire la durata în timp a măsurii

arestării.

Prima

instanță corect nu a ignorat calitatea specială a inculpatului („profesia avută

de către inculpat" - pag. 12 a încheierii), cea de inspector de poliție.

Această calitate, pe lângă consecințele asupra posibilei încadrări juridice a

faptelor presupus a fi fost săvârșite de inculpat, este totuși, de necontestat,

una dintre acele funcții de autoritate judiciară de natură a justifica, cel

puțin pentru o anumită durată, privarea de libertate așa încât să nu fie pusă

în discuție încrederea societății cu privire la înfăptuirea justiției în astfel

de cauze.

Împrejurările

invocate de apărare (finalizarea urmări ni penale, situația familială a

inculpatului, elementul subiectiv, inclusiv mobilul ori scopul faptelor

presupus a fi fost săvârșite) nu sunt suficiente, deocamdată, să justifice

adoptarea unei soluții contrare celei dispuse de prima instanță.

De

altfel, însăși existența art. 300/1 C. proc. pen. infirmă opinia apărării

potrivit căreia odată cu finalizarea urmăririi penale nu se mai justifică

menținerea stării de arest a inculpatului.

Celelalte

aspecte invocate de apărare, legate de elementele constitutive ale

infracțiunii, depășesc limitele investirii Înaltei Curți prin prezentul recurs,

urmând a fi supuse examinării instanței de fond pe parcursul cercetării

judecătorești.

Față

de cele reținute, Înalta Curte de Casație și

Justiție,

în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat

recursul inculpatului.

Potrivit

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva încheierii din 6

august 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr.

1254/44/2009.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 17 august 2009.