ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2800/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din Camera de Consiliu din 13 august 2009, Curtea de Apel Galați, secția penală, ca instanță de fond, în temeiul art. 300/1 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului D.G. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că la dosar există probe și indicii temeinice în sensul art. 68 1 C. proc. pen. de natură a conduce la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit cu vinovăție o faptă prevăzută de legea penală, pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol social concret pentru ordinea publică raportat la profesia avută de către inculpat și împrejurările concrete ale săvârșirii faptei.

Indiciile și probele temeinice, fără a antama fondul, constau, potrivit instanței de fond, în declarațiile martorilor: T.S.V., R.F.M., J.V., S.I.N., procesele verbale de marcare a banilor care au constituit obiectul flagrantului, procesele verbale de transcriere a înregistrărilor și convorbirilor telefonice, planșele foto, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul verbal de predare primire a ceasului marca „Patek Philippe" (pag. 12 a încheierii rec urate). Împotriva încheierii, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei. Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

I. cu referire la pretinsele nulități, relative ori absolute, care ar afecta legalitatea încheierii recurate: Examinând încheierea, precum și actele și lucrările care au precedat adoptarea acesteia, Înalta Curte constată că activitatea judiciară s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale (în camera de consiliu, în prezența inculpatului și a apărătorului ales al acestuia, cu punerea în discuție contradictorie a stării de arest, punerea concluziilor de către procuror și apărător și acordarea cuvântului inculpatului). Împrejurarea întocmirii a 2 încheieri în aceeași zi a fost impusă de activitățile procesuale diferite ale instanței (necesitatea aplicării dispozițiilor art. 300/1 C. proc.

pen. și, respectiv, soluționarea propunerii de arestare a coinculpaților S.S.B. și A.N.). Acest aspect a fost pus în discuție de către instanță, apărătorul ales al inculpatului recurent fiind de acord cu procedura aplicabilă (pag. 2 a încheierii). În consecință, Înalta Curte nu reține existența unei încălcări a legii de natură a justifica susținerile apărătorului cu privire la nulități absolute ori relative. II. cu referire la temeinicia încheierii recurate: Potrivit art. 300/1 C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea arestării preventive prin încheiere motivată. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de fond, motivat, a dispus legal și temeinic menținerea stării de arest a inculpatului deoarece niciunul dintre temeiurile inițiale care au determinat arestarea nu a dispărut (art. 143 și art. 148 C. proc. pen.) și acestea impun în continuare privarea de libertate. Înalta Curte reține că arestarea preventivă poate fi justificată de necesitatea prezervării ordinii publice, cel puțin o perioadă de timp, în cazul presupusei săvârșiri a unor fapte de corupție, pe fondul posibilei implicări a unor persoane ce exercită funcții de autoritate, așa încât să nu fie pusă în discuție încrederea societății cu privire la înfăptuirea justiției în astfel de cauze.

Astfel, art. 5 paragraf 1 lit. c) din CEDO permite privările de libertate dispuse în contextul dreptului penal, referind u-se la perioada arestării preventive. Convenția condiționează legalitatea privării de libertate de existența unor motive verosimile, temeinice, că s-a săvârșit sau că se va săvârși o infracțiune sau că autorul va fugi după săvârșirea unei infracțiuni. Noțiunea de motive verosimile a fost interpretată de Curte în sensul existenței unor date, informații care să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana respectivă să fi săvârșit acea infracțiune. De asemenea, Înalta Curte constată că timpul scurs de la luarea măsurii și până în prezent nu este de natură, deocamdată, să justifice concluzia că nu ar mai fi îndeplinite condițiile menținerii arestării.

Așa cum s-a menționat deja, chiar CEDO a recunoscut jurisprudențial că, în măsura în care și dreptul național prevede, prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anume timp. Or, în cauză, privarea de libertate a inculpatului a început la data de 19 iunie 2009, până în prezent nefiind relevate aspecte care ar justifica concluzia depășirii termenului rezonabil cu privire la durata în timp a măsurii arestării. Prima instanță corect nu a ignorat calitatea specială a inculpatului („profesia avută de către inculpat" - pag. 12 a încheierii), cea de inspector de poliție.

Această calitate, pe lângă consecințele asupra posibilei încadrări juridice a faptelor presupus a fi fost săvârșite de inculpat, este totuși, de necontestat, una dintre acele funcții de autoritate judiciară de natură a justifica, cel puțin pentru o anumită durată, privarea de libertate așa încât să nu fie pusă în discuție încrederea societății cu privire la înfăptuirea justiției în astfel de cauze. Împrejurările invocate de apărare (finalizarea urmări ni penale, situația familială a inculpatului, elementul subiectiv, inclusiv mobilul ori scopul faptelor presupus a fi fost săvârșite) nu sunt suficiente, deocamdată, să justifice adoptarea unei soluții contrare celei dispuse de prima instanță. De altfel, însăși existența art. 300/1 C. proc.

pen. infirmă opinia apărării potrivit căreia odată cu finalizarea urmăririi penale nu se mai justifică menținerea stării de arest a inculpatului. Celelalte aspecte invocate de apărare, legate de elementele constitutive ale infracțiunii, depășesc limitele investirii Înaltei Curți prin prezentul recurs, urmând a fi supuse examinării instanței de fond pe parcursul cercetării judecătorești. Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva încheierii din 6 august 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1254/44/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 august 2009.