ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată sub numărul 5704/1/2008 din 01 iulie 2008 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul R.I. a solicitat desființarea rezoluției nr. 537/P/2007 din 11 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a rezoluției procurorului ierarhic superior din cadrul aceleiași instituții, nr. 5441/3267/II/2/2008 din 20 mai 2008, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie. Se invocă faptul că plângerea penală ce-l viza pe intimatul M.l., șeful Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost instrumentată de către adjunctul intimatului, fapt ce contravine normelor de procedură penală, norme care impuneau rezolvarea plângerii de către procurorul general.

Pe fondul plângerii, se invocă existența unei grave erori judiciare în legătură cu condamnarea sa prin sentința penală nr. 363 din 02 iulie 2004 a Tribunalului Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 5875 din 19 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În vederea soluționării plângerii, s-au anexat dosarele întocmite de organele de urmărire penală, în care s-au emis rezoluțiile atacate. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: La data de 12 martie 2007, pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a înregistrat plângerea penală formulată de petent împotriva magistraților l.M. și H.F., procurori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitându-se cercetarea acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 264 C. pen.

Petentul s-a arătat nemulțumit de faptul că cei doi magistrați au dispus și respectiv, confirmat, neînceperea urmăririi penale față de procurorul T.A. din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Brașov, care a fost acuzat de petent că nu a analizat judicios probele și a dispus trimiterea petentului în judecată, în calitate de inculpat, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat. Petentul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 993/P/2003 din 16 februarie 2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, cauză instrumentată de procurorul T.A., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., reținându-se că, în ziua de 22 iulie 2003, cu un ciocan de lemn, a lovit cu intensitate partea vătămată T.L., în direcția capului, cauzându-i o fractură cubitală la mâna stângă, cu care victima s-a apărat pentru a-și proteja zona vitală vizată.

Trimis în judecată, petentul, în calitate de inculpat, a fost condamnat prin sentința penală nr. 363/ S din 02 iulie 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov la o pedeapsă de 8 ani închisoare, hotărâre rămasă definitivă prin respingerea apelului și recursului declarat de inculpat. Constatând că soluția procurorului de trimitere în judecată a fost confirmată de instanța de judecată, cei doi intimați din prezenta cauză au dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul A.T. Plângerea penală îndreptată împotriva celor doi procurori intimați a reprezentat, în esență, încercarea de a reforma o hotărâre definitivă de condamnare, suportată de petent, astfel că în mod justificat, prin rezoluțiile atacate s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați.

Faptul că procurorul care a emis rezoluția de neîncepere a urmăririi penale atacată de petent îndeplinea o funcție administrativă de grad inferior celei ocupate de unul din intimați nu reprezintă o abatere de la normele de drept procesual penal. În sistemul de drept procesual penal român, nu există subordonare pe linie judiciară între procurorii din cadrul unei structuri a Ministerului Public, fiecare procuror de caz bucurându-se de independență în soluționarea cauzei încredințate spre instrumentare. Existența unor funcții în cadrul organelor judiciare interesează numai sub aspectul managementului instituției, și nu sub aspectul activității judiciare. Drept urmare, nu se poate reține că rezolvarea plângerii de către procurorul de caz este condiționată de deținerea unei funcții similare ori superioare celei deținute de persoana cercetată.

Pe fond, se constată că prin plângerile succesive formulate, petentul încearcă să obțină reformarea hotărârii judecătorești penale definitive de condamnare, obiectiv realizabil doar prin exercitarea căilor ordinare de atac. În consecință, apreciind că rezoluțiile organelor de urmărire penală sunt legale și temeinice, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge plângerea ca nefondată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.; PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul R.I. împotriva rezoluției din 11 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în dosarul nr. 537/P/2007. Obligă petiționarul să plătească suma de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2008.