ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin plângerea înregistrată sub numărul

5704/1/2008 din 01 iulie 2008 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

petentul R.I. a solicitat desființarea rezoluției nr. 537/P/2007 din 11 aprilie

2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a

rezoluției procurorului ierarhic superior din cadrul aceleiași instituții, nr. 5441/3267/II/2/2008

din 20 mai 2008, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

Se invocă faptul că plângerea penală ce-l

viza pe intimatul M.l., șeful Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost

instrumentată de către adjunctul intimatului, fapt ce contravine normelor de

procedură penală, norme care impuneau rezolvarea plângerii de către procurorul

general.

Pe fondul plângerii, se invocă existența unei

grave erori judiciare în legătură cu condamnarea sa prin sentința penală nr. 363

din 02 iulie 2004 a Tribunalului Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 5875

din 19 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În vederea soluționării plângerii, s-au

anexat dosarele întocmite de organele de urmărire penală, în care s-au emis

rezoluțiile atacate.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta

Curte reține următoarele:

La data de 12 martie 2007, pe rolul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a înregistrat

plângerea penală formulată de petent împotriva magistraților l.M. și H.F.,

procurori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

solicitându-se cercetarea acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 264 C.

pen.

Petentul s-a arătat nemulțumit de faptul că

cei doi magistrați au dispus și respectiv, confirmat, neînceperea urmăririi

penale față de procurorul T.A. din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Brașov, care a

fost acuzat de petent că nu a analizat judicios probele și a dispus trimiterea

petentului în judecată, în calitate de inculpat, pentru săvârșirea tentativei

la infracțiunea de omor calificat.

Petentul a fost trimis în judecată prin

rechizitoriul nr. 993/P/2003 din 16 februarie 2003 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Brașov, cauză instrumentată de procurorul T.A., pentru săvârșirea

tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art.

174 – art. 175 lit. i) C. pen., reținându-se că, în ziua de 22 iulie 2003, cu

un ciocan de lemn, a lovit cu intensitate partea vătămată T.L., în direcția

capului, cauzându-i o fractură cubitală la mâna stângă, cu care victima s-a

apărat pentru a-și proteja zona vitală vizată.

Trimis în judecată, petentul, în calitate de

inculpat, a fost condamnat prin sentința penală nr. 363/ S din 02 iulie 2004

pronunțată de Tribunalul Brașov la o pedeapsă de 8 ani închisoare, hotărâre

rămasă definitivă prin respingerea apelului și recursului declarat de inculpat.

Constatând că soluția procurorului de

trimitere în judecată a fost confirmată de instanța de judecată, cei doi

intimați din prezenta cauză au dispus neînceperea urmăririi penale față de

procurorul A.T.

Plângerea penală îndreptată împotriva celor

doi procurori intimați a reprezentat, în esență, încercarea de a reforma o

hotărâre definitivă de condamnare, suportată de petent, astfel că în mod

justificat, prin rezoluțiile atacate s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de intimați.

Faptul că procurorul care a emis rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale atacată de petent îndeplinea o funcție

administrativă de grad inferior celei ocupate de unul din intimați nu

reprezintă o abatere de la normele de drept procesual penal.

În sistemul de drept procesual penal român,

nu există subordonare pe linie judiciară între procurorii din cadrul unei

structuri a Ministerului Public, fiecare procuror de caz bucurându-se de

independență în soluționarea cauzei încredințate spre instrumentare.

Existența unor funcții în cadrul organelor

judiciare interesează numai sub aspectul managementului instituției, și nu sub

aspectul activității judiciare.

Drept urmare, nu se poate reține că

rezolvarea plângerii de către procurorul de caz este condiționată de deținerea

unei funcții similare ori superioare celei deținute de persoana cercetată.

Pe fond, se constată că prin plângerile

succesive formulate, petentul încearcă să obțină reformarea hotărârii

judecătorești penale definitive de condamnare, obiectiv realizabil doar prin

exercitarea căilor ordinare de atac.

În consecință, apreciind că rezoluțiile

organelor de urmărire penală sunt legale și temeinice, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge plângerea ca

nefondată.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.;

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petiționarul R.I. împotriva rezoluției din 11 aprilie 2008 a Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, dispusă în dosarul nr. 537/P/2007.

Obligă petiționarul să plătească suma de 200

lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 14

octombrie 2008.