ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, petiționarul C.M. a solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații judecători P.G., C.J. și Z.P. din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264, art. 247, art. 264 și art. 289 C. pen.

În motivarea plângerii sale, în esență, petentul a arătat că este nemulțumit de soluția pronunțată de magistrații sus-menționați în dosarul penal nr. 393/45/2007 al instanței supreme, de respingere a recursului său împotriva sentinței penale nr. 58 din 9 octombrie 2007 a Curții de Apel lași, prin decizia penală nr. 251 din 23 ianuarie 2008. Prin rezoluția din 26 martie 2009 dată în dosarul nr. 481/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători P.G., C.J. și Z.P.

pentru infracțiunile reclamate, reținându-se următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 124 alin. (3) din Constituție, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, iar hotărârile judecătorești nu pot fi criticate decât prin căile legale de atac, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăși, o infracțiune. Împotriva rezoluției sus-menționate a formulat plângere petentul, aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția din 15 mai 2009, dată în dosarul nr. 4771/2371/II/2/2009 a procurorului șef al Secției de Urmărire penală și criminalistică. Prin plângerea depusă la instanță, petiționarul a solicitat desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei în vederea începerii urmăririi penale.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, procurorul a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale. Într-adevăr, așa cum a rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză, nu sunt indicii cu privire la faptele reclamate de petiționar. Criticile petiționarului, care se referă la modul de soluționare a recursului declarat împotriva unei sentințe pronunțate în procedura prevăzută de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. de către intimații judecători, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate de petiționar. Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție în cadrul instanțelor de judecată, își desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin, prin pronunțarea unor soluții legale și temeinice, ce pot fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale de atac.

Desfășurarea activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în Constituție și în Statutul Magistraților. Așa fiind, hotărârile judecătorești și eventualele încălcări ale dispozițiilor procesual penale nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăși o infracțiune. De altfel, din lecturarea plângerii petiționarului, se constată că nemulțumirile acestuia se referă la hotărârea pronunțată în dosarul civil aflat pe rolul Judecătoriei Huși. în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen., judecătorul este investit doar cu verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror și nu se poate substitui instanței care a pronunțat soluția pe baza actelor din dosar.

În ce privește criticile petiționarului C.M., referitoare la omisiunea exercitării acțiunii penale și a celei civile din oficiu, în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu, conform art. 131 alin. (5) C. pen. și art. 17 alin. (1), (3) C. proc. pen., acestea nu sunt întemeiate. Urmare sesizării printr-o plângere penală, organul de urmărire penală este obligat, ca în virtutea principiilor rolului activ și al oficialității, să îndeplinească toate actele necesare soluționării plângerii cu care a fost investit și care să-i creeze convingerea că sunt sau nu temeiuri pentru începerea urmăririi penale. În acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc.

pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare. In cadrul acestei faze exterioare procesului penal, nefiind începută urmărirea penală în cauză, dispozițiile procesual penale prevăd efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conținutul plângerii. în lipsa unor temeiuri pentru începerea urmăririi penale, nu poate fi pusă în mișcare acțiunea penală și civilă, care se exercită numai în cursul procesului penal. În raport de considerentele expuse, se constată că rezoluția procurorului este temeinică și legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.M., prin curator C.M. împotriva rezoluției din 26 martie 2009 dată în dosarul nr. 481 /P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Urmărire Penală și Criminalistică, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.M., prin curator C.M. împotriva rezoluției din 26 martie 2009 dată în dosarul nr. 481/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, rezoluție pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2012. 3