ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin plângerea

formulată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

Urmărire Penală și Criminalistică, petiționarul C.M. a solicitat efectuarea de

cercetări față de magistrații judecători P.G., C.J. și Z.P. din cadrul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor

prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264, art. 247, art. 264 și art. 289 C. pen.

În motivarea

plângerii sale, în esență, petentul a arătat că este nemulțumit de soluția

pronunțată de magistrații sus-menționați în dosarul penal nr. 393/45/2007 al

instanței supreme, de respingere a recursului său împotriva sentinței penale

nr. 58 din 9 octombrie 2007 a Curții de Apel lași, prin decizia penală nr. 251

din 23 ianuarie 2008.

Prin rezoluția

din 26 martie 2009 dată în dosarul nr. 481/P/2008 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică,

s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10

lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații

judecători P.G., C.J. și Z.P. pentru infracțiunile reclamate, reținându-se

următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 124 alin. (3) din Constituție, judecătorii sunt independenți

și se supun numai legii, iar hotărârile judecătorești nu pot fi criticate decât

prin căile legale de atac, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi

considerată prin ea însăși, o infracțiune.

Împotriva

rezoluției sus-menționate a formulat plângere petentul, aceasta fiind respinsă,

ca neîntemeiată, prin rezoluția din 15 mai 2009, dată în dosarul nr.

4771/2371/II/2/2009 a procurorului șef al Secției de Urmărire penală și

criminalistică.

Prin plângerea

depusă la instanță, petiționarul a solicitat desființarea rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei în vederea începerii

urmăririi penale.

Din examinarea

lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, procurorul a dispus

soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Într-adevăr,

așa cum a rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză, nu sunt indicii

cu privire la faptele reclamate de petiționar.

Criticile

petiționarului, care se referă la modul de soluționare a recursului declarat

împotriva unei sentințe pronunțate în procedura prevăzută de dispozițiile art.

278

1

C. proc. pen. de către intimații judecători, nu pot constitui

un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraților sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor reclamate de petiționar.

Persoanele

care îndeplinesc o activitate de jurisdicție în cadrul instanțelor de judecată,

își desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și

îndeplinească atribuțiile ce le revin, prin pronunțarea unor soluții legale și

temeinice, ce pot fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale

de atac.

Desfășurarea

activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia

acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în

Constituție și în Statutul Magistraților.

Așa fiind,

hotărârile judecătorești și eventualele încălcări ale dispozițiilor procesual

penale nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, astfel

că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăși o

infracțiune.

De altfel, din

lecturarea plângerii petiționarului, se constată că

nemulțumirile acestuia se referă la hotărârea pronunțată în dosarul

civil aflat pe

rolul Judecătoriei Huși. în procedura prevăzută de art.

278

1

C. proc. pen., judecătorul este investit doar cu verificarea

legalității și temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de

procuror și nu se poate substitui instanței care a pronunțat soluția pe baza

actelor din dosar.

În ce privește criticile petiționarului C.M.,

referitoare la omisiunea

exercitării acțiunii penale și a celei civile

din oficiu, în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate

de exercițiu, conform art. 131 alin. (5) C. pen. și art. 17 alin. (1), (3) C.

proc. pen., acestea nu sunt întemeiate.

Urmare

sesizării printr-o plângere penală, organul de urmărire penală este obligat, ca

în virtutea principiilor rolului activ și al oficialității, să îndeplinească

toate actele necesare soluționării plângerii cu care a fost investit și care

să-i creeze convingerea că sunt sau nu temeiuri pentru începerea urmăririi

penale.

În acest sens,

în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea

începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare.

In cadrul

acestei faze exterioare procesului penal, nefiind începută urmărirea penală în

cauză, dispozițiile procesual penale prevăd efectuarea unor verificări ale

temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conținutul plângerii. în lipsa unor

temeiuri pentru începerea urmăririi penale, nu poate fi pusă în mișcare

acțiunea penală și civilă, care se exercită numai în cursul procesului penal.

În raport de

considerentele expuse, se constată că rezoluția procurorului este temeinică și

legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul

C.M., prin curator C.M. împotriva rezoluției din 26 martie 2009 dată în dosarul

nr. 481 /P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Secția Urmărire Penală și Criminalistică, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.M., prin curator C.M.

împotriva rezoluției din 26 martie 2009 dată în dosarul nr. 481/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire

Penală și Criminalistică, rezoluție pe care o menține.

Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu

titlul de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 26 ianuarie 2012.

3