ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1451/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data d e 3 august 2007, reclamanta SC M.B.D. SRL București a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., D.G.A.M.C., obligarea pârâtei la verificarea constituirii obligațiilor curente la bugetul de stat pe anul 1999, reprezentând: impozit pe profit, impozit pe salarii, TVA, accize și impozit pe țiței și gaze naturale și acordarea facilităților fiscale prevăzute de O.U.G. nr. 11/1999.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta a considerat în mod greșit că nu este îndreptățită să beneficieze de facilitățile fiscale pentru anul 1999, pe motiv că ar fi intervenit prescripția, cu toate că formulase această cerere încă din anul 2000, apoi în 2003. Or, controlul s-a realizat abia în anul 2006, fără a se verifica și perioada anterioară datei de 1 ianuarie 2000. Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 850 din 30 octombrie 2007 a respins ca neîntemeiată acțiunea. Recursul declarat împotriva acestei sentințe de către reclamanta SC M.B.D. SRL a fost admis de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 1226 din 12 mai 2008, hotărârea atacată fiind casată cu reținerea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță.

Judecând în fond pricina după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2887 din 29 octombrie 2008, a respins excepția tardivității acțiunii și excepția lipsei procedurii administrative prealabile și a respins și acțiunea, ca neîntemeiată. Instanța a apreciat că introducerea acțiunii după 4 luni de la expirarea termenului de 30 zile reglementat de lege pentru soluționarea cererii reclamantei de către autoritatea pârâtă s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, instanța a reținut că soluția se impune, având în vedere co obiect al acțiunii îl constituie refuzul nejustificat al autorității de soluționare a unei cereri, caz în care nu este necesară parcurgerea acestei proceduri.

Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a apreciat că, în conformitate cu prevederile art. 98 și art. 91 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dreptul organului fiscal de a verifica perioada 1999 și 2000 era prescris la data când reclamanta a depus cererea din anul 2007, respectiv la 16 martie 2007. Prin urmare, refuzul pârâtei este justificat. În ceea ce privește nesoluționarea de către autoritatea pârâtă a cererilor anterioare ale societății reclamante, formulate în anii 2000 și 2003, Curtea a considerat că, la acest moment reclamanta nu poate invoca o culpă a pârâtei din acei ani, dat fiind că a avut la îndemână cadrul legal necesar, Legea nr. 29/1990, pentru a obliga autoritatea să-i răspundă la petiții și nu a folosit acea cale.

Împotriva sentinței pronunțată în fond după casare a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC M.B.D. SRL București, solicitând casarea ei și, urmare a rejudecării cauzei pe fond, admiterea acțiunii introductive de instanță astfel cum a fost formulată. Făcând referire, generic, la dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ., în motivarea cererii de recurs reclamanta-recurentă a apreciat că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea, întrucât în cauză nu poate fi vorba de o pasivitate a sa, în condițiile în care a solicitat în repetate rânduri efectuarea inspecției fiscale, depunând toate diligențele pentru ca Administrația Finanțelor Publice Sector 2 și D.G.F.P.

București să-și îndeplinească îndatoririle prevăzute de lege, care constau în efectuarea inspecției fiscale pe anul 1999. Au fost reiterate susținerile din acțiunea introductivă și s-a concluzionat că refuzul organelor statului de a-și aduce la îndeplinire obligațiile în termenele legale creează grave prejudicii societăților comerciale care își achită, la timp, obligațiile fiscale ce le revin. Analizând actele dosarului, criticile recursului circumscrise, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.

În fapt, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F., D.G.A.M.C., solicitând să se dispună obligarea acesteia la verificarea obligațiilor curente la bugetul de stat pe anul 1999 și acordarea facilităților fiscale prevăzute de O.U.G. nr. 11/1999, apreciind ca nejustificat refuzul practicat de aceasta motivat de faptul că ar fi intervenit prescripția dreptului său de a stabili obligații fiscale. În drept, raportat la obiectul acestei acțiuni, sunt incidente dispozițiile art. 91 și art. 98 C. proc. fisc., precum și cele ale art. 8 alin. (1) teza II, coroborate cu art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin prisma cărora s-a impus a se examina caracterul refuzului practicat de pârâtă și temeinicia demersului judiciar al reclamantei.

Potrivit art. 98 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, inspecția fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, iar în conformitate cu dispozițiile art. 91 din același act normativ, acest drept se prescrie în termen de 5 ani, termen care începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală. Reglementând obiectul acțiunii judiciare, art. 8 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.

Refuzul nejustificat de a soluționa o cerere are semnificația prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeași lege, constând în exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea. În raport cu prevederile art. 91 C. proc. fisc., pentru perioada anilor 1999 și 2000, indicată de reclamantă, termenul de prescripție al dreptului organului de control de a stabili obligații fiscale a început să curgă de la 1 ianuarie 2000 și, respectiv, 1 ianuarie 2001, împlinindu-se la 1 ianuarie 2005, respectiv 1 ianuarie 2006, cum corect a reținut prima instanță. Întrucât reclamanta a depus cererea numai la data 16 martie 2007, după împlinirea termenului de prescripție, în condițiile arătate, pretinsul caracter nejustificat al refuzului practicat de pârâtă nu putea fi reținut.

Criticile recurentei, circumscrise lipsei culpei sale pentru situația creată, motivat de faptul că ar fi depus și anterior datei respective diligențele necesare pentru declanșarea controlului, nu sunt de natură a impune o altă soluție în cauză, pentru nesoluționarea în termen a cererilor anterioare aceasta având deschisă aceeași cale a acțiunii în contencios administrativ, reglementată atât de Legea nr. 29/1990 cât și de Legea nr. 554/2004, care însă nu a fost exercitată, în termenele și condițiile prevăzute de aceste legi. În consecință, constatând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.B.D. SRL București împotriva sentinței civile nr. 2889 din 29 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2009.