ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4608/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin declinare de la Tribunalul București, reclamantul B.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. , Ministerul Internelor si Reformei Administrative și IPJ Constanța obligarea acestora la plata drepturilor reprezentând prima de concediu pentru anii 2004-2006 actualizată cu indicele de inflație, cu daune interese. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că polițiștii sunt beneficiarii primelor de vacanță conform art. 37 alin. (2) din O.G.

nr. 38/2003, însă până în prezent acestea nu a fost acordate deoarece s-a dispus suspendarea dreptului prin legile bugetului asigurărilor sociale de stat până în 2006. Reclamantul a considerat că suspendarea plății drepturilor nu echivalează cu abrogarea acestuia, ci amână doar exercitarea lui. Pârâții D.N.A. și Ministerul Internelor și Reformei Administrative au formulat întâmpinări și cereri de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând ca în cazul admiterii acțiunii să se dispună ca chematul în garanție să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului care să includă alocarea sumelor respective. Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pârâtul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Prin sentința civilă nr. 772 din 11 martie 2008, Curtea de Apel București a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, a admis în parte acțiunea reclamantului B.V., a obligat pârâții la plata sumelor reprezentând contravaloarea primei de vacanță pentru perioada 2004- 2006, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, a respins cererea privind daunele interese în baza art. 161 alin. (4) C. muncii ca neîntemeiată, și, totodată, a respins cererile de chemare în garanție formulate de pârâții D.N.A. și Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva Ministerului Economiei si Finanțelor, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că potrivit art. 37 pct. (2) din O.G. nr. 38/2003 „la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Instanța de fond a reținut că măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale, deoarece suspendarea nu este echivalentă cu abrogarea pe termen limitat a legii, odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor legale, obligația corelativă dreptului consfințit prin lege devine executorie. Instanța de fond a înlăturat apărarea pârâtului Ministerul Public cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, constatând că stabilirea salariului de bază prin raportare la coeficientul de multiplicare aplicabil magistraților nu poate sta la baza înlăturării dispozițiilor art. 37 pct. (2) din O.G.

nr. 38/2003. În ceea ce privește daunele interese pe care reclamantul le-a solicitat alături de indicele de inflație instanța a apreciat că acestea sunt daune moratorii, astfel că acestea nu se pot adăuga la sumele stabilite ca prejudiciu pentru plata cu întârziere a sumelor datorate. Instanța de fond a mai constatat că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are obligația de garanție față de pârâți și nici obligația de a-i despăgubi pe aceștia pentru sumele cu care pârâții cad în pretenții. Împotriva acestei hotărâri pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurentul susține că din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese faptul că intimatul-reclamant este ofițer de poliție judiciară care își desfășoară activitatea în cadrul D.N.A., începând cu data de 1 iulie 2005. Prin urmare, pentru perioada ulterioară detașării - 1 iulie 2005 potrivit dispozițiilor legale în vigoare, intimatul-reclamant nu este îndreptățit să beneficieze de prevederile art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare.

Se mai susține că deși nu este și cazul intimatului-reclamant, numai în situația în care drepturile salariate acordate polițiștilor detașați sunt mai mici decât cele care li s-ar cuveni dacă ar fi încadrați în instituțiile din structura poliției, cei în cauză pot opta pentru drepturile salariale cuvenite celor încadrați în unitățile de poliție, însă, și în acest caz drepturile salariale prevăzute la pct. 1 lit. a) din Anexa 4 a O.G. nr. 38/2003, cu modificările și completările ulterioare vor fi plătite tot de unitatea în cadrul căreia sunt detașați polițiștii, instituției revenindu-i obligația de a plăti acestora doar diferența până la totalul drepturilor salariale pe care le-ar primi în calitate de polițiști.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „la plecarea în concediu polițistul primește o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”. Or, dispozițiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale. Ulterior, în anii 2001-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă. Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil. Astfel fiind, Înalta Curte va obliga pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța să plătească reclamantului suma reprezentând prima de vacanță pentru perioada 1 ianuarie 2004 1 iulie 2005, actualizată cu indicele de inflație.

Intimatul-reclamant este ofițer de poliție judiciară, care își desfășoară activitatea în cadrul D.N.A. începând cu 1 iulie 2005. Ofițerii de poliție detașați în cadrul unei instituții civile au un regim de salarizare distinct, regăsit în Anexa 4 din O.G. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Deci, ofițerii de poliție judiciară detașați la D.N.A. sunt asimilați din punct de vedere salarial personalului civil din unitatea unde își desfășoară activitatea, respectiv unui judecător/procuror cu grad de judecătorie, conform Anexei 4 din O.G. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, coroborată cu art. 11 alin. (4) din O.U.G. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției , așa cum a fost aprobată prin Legea 45/2007: „Salariul de bază se stabilește potrivit nr. crt.

31 de la lit. A) din anexă pentru agenții de poliție judiciară din cadrul D.N.A., nr. crt. 28 pentru ofițerii de poliție judiciară, nr. crt. 27 pentru șefii de birou și nr. crt. 26 pentru șefii de serviciu. Ofițerii și agenții de poliție judiciară din D.N.A. beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare". În conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (1) și art.1 lit. a) și c) din O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, polițiștii detașați în baza reglementărilor în vigoare să îndeplinească funcții în afara Ministerului de Interne beneficiază de salariul de bază al funcției îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizații, premii, sporuri și alte drepturi care se acordă personalului civil din unitatea unde își desfășoară activitatea, potrivit legislației care se aplică în unitățile respective.

Conform aceleiași reglementări, în situația în care drepturile astfel stabilite sunt mai mici decât cele ce li s-ar cuveni ca polițiști încadrați în instituțiile din structura poliției pe funcții similare celor pe care le îndeplinesc la instituțiile unde sunt detașați, cei în cauză pot opta pentru drepturile salariale cuvenite celor încadrați în unitățile de poliție. Întrucât reclamantul nu a exprimat o asemenea opțiune în perioada detașării la D.N.A. , acesta este asimilat magistraților din punct de vedere salarial și în consecință, nu poate beneficia și de celelalte drepturi bănești prevăzute în actul normativ privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Pentru aceste motive Înalta Curte constată că acțiunea formulată în contradictoriu cu D.N.A.

și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este neîntemeiată. În consecință, având în vedere cele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentințe atacată în sensul că va obliga pârâții să acorde prima de vacanță pentru perioada 1 ianuarie 2004-1 iulie 2005, iar pretențiile reclamantului față de D.N.A. și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție vor fi respinse ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței civile nr. 772 din 11 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că obligă pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța la plata către reclamant a sumei reprezentând primă de vacanță pentru perioada 1 ianuarie 2004-1 iulie 2005, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective. Respinge cererea față de D.N.A. și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2008.