ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1858/2008

Asupra recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată că:

Prin cererea de chemare în judecată adresată

Curții de Apel București, reclamanții E.E.I., C.E.C., R.A.D., în contradictoriu

cu Direcția Generală de Poliție a municipiului București, M.I.R.A. și

pârâtul-chemat în garanție Ministerul Economiei au solicitat obligarea

pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță, aferentă

anului 2006, actualizată cu rata inflației.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat,

în esență, că sunt în raporturi de serviciu cu pârâții, raporturi guvernate de

Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit

dispozițiilor art. 34 alin. (2) din lege, au dreptul pe lângă indemnizația de

concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu, care se impozitează separat.

Au mai arătat reclamanții faptul că printr-o

serie de acte normative s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol,

astfel încât nu s-a putut beneficia de acest drept în anii 2001-2006, deși

dreptul subzistă și în prezent, textul care îl prevede fiind în vigoare.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul M.I.R.A. a

formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor

solicitând ca în cazul admiterii acțiunii să fie obligat chematul în garanție

să vireze M.I.R.A. sumele solicitate.

Pârâtul

Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive și a solicitat respingerea cererii ca

neîntemeiată.

Prin sentința

civilă nr. 2642 din 30 octombrie 2007 a Curții de

Apel

București a fost admisă acțiunea reclamanților, a fost

respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Economiei și Finanțelor, a fost respinsă excepția inadmisibilității

cererii

de chemare în garanție a Ministerului Economiei și finanțelor, ca neîntemeiată,

a respins cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța în sensul arătat instanța

de fond a reținut, în esență, pe de o parte, nelegalitatea normelor respective

de suspendare a dreptului la prima de concediu, iar, pe de altă parte, că

suspendarea dreptului la prima de concediu pentru perioada 2001-2006 nu

echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea

realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat

exercițiul său.

Cu privire la excepția inadmisbilității cererii

de chemare în garanție nu este întemeiată, Ministerul economiei și Finanțelor

fiind chemat în garanție în vederea asigurării executării obligație la care ar

fi pârâtul M.I.R.A., în prezentul litigiu.

Asupra cererii de chemare în garanție, instanța

de fond a reținut, că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are ca atribuții

obligația plății, virarea de fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții în

derularea procesului legislativ, prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerilor

ordonatorilor principali de credite.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs,

în termen legal, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate se

susține că instanța de fond a aplicat greșit legea în cauza dedusă judecății,

neobservând că deși potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

republicată, funcționarul public are dreptul la o primă de concediu, totuși,

acordarea primei a fost suspendată în anii 2001-2006 prin legile bugetului de

stat pentru anii 2001-2005, legi care sunt în acord cu prevederile

constituționale, iar aplicarea lor este obligatorie inclusiv funcționarilor publici.

Mai arată recurentul-pârât că și în anul 2006,

potrivit alin. (5) al art. 5 din Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pentru

anul 2006 și alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 380/2005 a asigurărilor sociale

de stat pentru anul 2006, prevederile din actele normative în vigoare

referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu au fost

suspendate până la data de 31 decembrie 2006.

A fost invocată și excepția lipsei calității

procesuale pasive arătându-se că instanța de fond trebuia să observe că

raportul de muncă este între reclamanți pe de o parte și instituția unde

aceștia își desfășoară activitatea , pe de altă parte.

Examinând cauza în raport cu toate criticile

aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Economiei și

Finanțelor.

Prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

s-a prevăzut dreptul funcționarilor publici ca pe lângă indemnizația de

concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară

plecării în concediu.

Prin legi bugetare succesive, acordarea primei

de vacanță a fost suspendată în anii 2001-2006, însă aceste dispoziții nu au

conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la

suspendarea exercițiului acestuia.

Astfel cum corect a reținut instanța de fond, Înalta

Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea

lui cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată

existența acestuia.

Suspendarea exercițiului dreptului nu

echivalează cu însăși înlăturarea lui, atâta timp cât nu există nici o

dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia și aceasta

pentru că s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea

drepturilor acordate, din moment ce, printr-o lege anterioară s-a conferit

dreptul la primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a

existat în perioada anilor 2001-2006, pentru că exercițiul lui a fost

suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția

revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât

și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Efectele produse de aceste acte normative, de

suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale

referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost

în vigoare actul normativ, care a prevăzut dreptul respectiv.

A considera altfel, ar însemna să se

prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de

lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept

patrimonial, a cărui existentă este recunoscută, să fie golit de substanța sa

și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

Este cert faptul

că un drept derivând dintr-un raport juridic

de muncă

odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Respectarea principiului încrederii în statul

de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și

litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor

situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să

nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în

care au fost prevăzute de lege.

Analizând criticile formulate de Ministerul

Economiei și

Finanțelor, Înalta Curte a

constatat că nu are calitate procesuală

pasivă.

Astfel, din materialul probator existent la

dosar, rezultă faptul că funcționarii publici, în numele cărora a fost

formulată acțiunea sunt angajați ai Direcției Generale de Poliție a

municipiului București, instituție care poate sta singură în judecată ca

pârâtă, având în vedere dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, între recurent și

intimații-reclamanți nu există raporturi juridice care să determine efecte

juridice cu privire la Ministerul Economiei și Finanțelor.

Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor

art. 312 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din

Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat de Ministerul

Economiei și Finanțelor și va modifica sentința atacată în sensul respingerii

acțiunii reclamantului împotriva acestui pârât pentru lipsa calității

procesuale pasive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2642 din 30 octombrie

2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în parte sentința atacată în sensul că

respinge

acțiunea reclamanților față de

pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa de calitate procesuală

pasivă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

mai 2008.