- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 2 aprilie 2009
Decizia nr. 4459/2009 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul F.N.I. a chemat în judecată Statul Român prin M.E.F. și a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 500.001 lei, despăgubiri morale pentru eroare judiciară constând în sancționarea sa disciplinară nelegală deoarece a solicitat să nu fie ținut în arestul instanței, alături de deținuți fumători. Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința nr. 363 din 8 aprilie 2008 a anulat ca netimbrată acțiunea reclamantului. Instanța a reținut că reclamantul nu a achitat taxa judiciară de timbru de 1000 lei și timbru judiciar de 5 lei, deși la dispoziția sa era consemnată suma de 9416,6 lei. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin Decizia nr. 168 din 26 iunie 2008 a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței instanței de fond.
S-a reținut că apelantul – reclamant nu a făcut dovada plății taxei judiciare de timbru de 4 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul. Cererea de recurs nu menționează explicit motive de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Mai mult, dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele legale menționate, astfel că urmează a se face aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ. și se va constata nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Constată nul recursul declarat de reclamantul F.N.I. împotriva Deciziei nr. 168 din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2009.