ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.10.2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3693/2008

HOTĂRÂRE
24.10.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3693/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 54/CA din 7 aprilie 2008

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția netimbrării și lipsa calității procesuale pasive a

Ministerului Justiției. A admis în parte acțiunea reclamantului S.V. împotriva

pârâților A.N.P. și Ministerul Justiției; a anulat în parte Ordinul nr. 2841/C

din 29 decembrie 2006 emis de Ministerul Justiției cu privire la reclamant și a

obligat pârâții să procedeze la evaluarea activității reclamantului în funcție

de care să procedeze la încadrarea sau trecerea în rezervă a acestuia potrivit

criteriului adoptat de pârâți, respingând celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că acțiunea a fost legal timbrată, dovezile

aflându-se la fila 6 a dosarului Curții de Apel Oradea, unde a fost inițial

înregistrată. Ministerul Justiției are calitate procesual pasivă, fiind

emitentul ordinului atacat.

Analizând legalitatea

acestuia, Curtea de Apel Oradea a constatat că a fost emis cu încălcarea

criteriului de selectare a polițiștilor încadrați la D.G.P.A., întrucât

reclamantul nu putea fi exclus de la evaluare pentru singurul motiv că în

perioada interviului a fost în permisie aprobată.

Cât privește celelalte

capete de cerere, s-a reținut că nu sunt întemeiate.

Solicitarea de reintegrare

pe o funcție corespunzătoare gradului și pregătirii profesionale, acordarea

drepturilor bănești și recunoașterea perioadei de trecere în rezervă până la

reintegrare ca vechime în muncă nu a putut fi examinată tocmai din cauza lipsei

evaluării.

S-a mai observat că

indemnizația de mutare, reprezentând cheltuielile de transport pe ruta Oradea –

Arad pentru perioada 1 iulie 2006 - 15 octombrie 2007 nu a fost cerută A.N.P.

și, de altfel, nici nu s-a făcut dovada acestor cheltuieli.

Sporurile cuvenite funcției

și gradului pentru perioada 1 iulie 2006 – 31 decembrie 2006 nu s-au acordat,

indicându-se în considerente dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 127/2006; cu

privire la indemnizația de conducere s-a reținut că reclamantul nu a avut

funcție de conducere iar refuzul acordării indemnizației de comandă a fost

apreciat ca fiind justificat în raport de prevederile art. 41 din Legea nr. 138/1999

privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile

publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs în termen legal toate părțile.

În recursul său, reclamantul

S.V. invocă motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Susține că hotărârea primei

instanțe îi creează un statut incert fiindcă, practic, nici nu mai este trecut

în rezervă dar nici nu este reîncadrat în funcția deținută anterior emiterii

ordinului contestat, cu acordarea tuturor drepturilor cuvenite.

Referitor la indemnizația de

mutare, arată că deși instanța a reținut corect că în perioada 14 iulie 2007 –

13 octombrie 2007 a fost mutat la P.M.S. Arad, totuși nu îi acordă drepturile

bănești care decurg din această împrejurare.

Mai susține că au fost

greșit aplicate dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 127 din 26 ianuarie 2006,

instanța respingând ca urmare a unei confuzii solicitarea sa de obligare a

A.N.P. la plata unei diferențe de 627 lei lunar.

În recursul său, fundamentat

generic pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ., pârâta A.N.P. critică hotărârea

fondului sub un unic aspect: greșita reținere a faptului că reclamantul nu a

cunoscut despre interviul pe care trebuia să-l susțină în ziua de 15 decembrie 2006.

Arată că prin adresa nr. 251099

din 12 decembrie 2006 au fost înștiințate toate persoanele care trebuiau să se

prezinte în ziua de 15 decembrie 2006 la sediul A.N.P. în vederea

intervievării, inclusiv reclamantul. De altfel, mai indică această recurentă, o

dovadă a faptului că S.V. a știut de interviu dar a preferat să-și asume riscul

neprezentării, o constituie împrejurarea că la data de 13 decembrie 2006 a

depus raportul personal de activitate pentru întreaga perioadă de punere la

dispoziție, document menționat în adresa anterior arătată ca fiind necesar

pentru efectuarea evaluării.

La rândul său, pârâtul

Ministerul Justiției, prin recursul declarat întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., critică soluția de anulare parțială a ordinului atacat,

invocând faptul că reclamantul nu avea un drept absolut de a fi reîncadrat ci,

potrivit art. 3 din H.G. nr. 127/2006, putea fi trecut în rezervă sau direct în

retragere. Neprezentarea acestuia la Comisia de evaluare, împrejurare atestată

prin procesul-verbal nr. 251845 din 16 decembrie 2006 întocmit de aceasta, a

atras imposibilitatea evaluării și, implicit, a reîncadrării sale.

Niciuna din părți nu a

formulat întâmpinare.

În recurs nu s-au

administrat înscrisuri noi, potrivit art. 305 C. proc. civ.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor cuprinse în cele trei recursuri declarate, precum și din

oficiu, sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că este legală și temeinică, pentru următoarele considerente.

Recurentul - reclamant S.V.

a îndeplinit funcția de ofițer specialist principal I în cadrul D.G.P.A. din

cadrul Ministerului Justiției.

Potrivit art. 1 din H.G. nr.

127/2006 privind desființarea D.G.P.A.: „în termen de 90 de zile de la intrarea

în vigoare a prezentei hotărâri, D.G.P.A., care funcționează în subordinea

Ministerului Justiției în temeiul H.G. nr. 637/2004, se desființează”. Acest

termen a fost prorogat prin H.G. nr. 586/2006 până la data de 30 iunie 2006.

Ca urmare, în temeiul art. 85

din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, recurentul - reclamant

a fost pus la dispoziția Ministerului Justiției pe o perioadă de luni, conform

Ordinului ministrului justiției nr. 1597/C/2006, fiind repartizat prin decizia directorului

general al A.N.P. nr. 348/2006, în baza opțiunilor scrise exprimate, la

Penitenciarul Arad. La data de 1 octombrie 2006, prin Ordinul ministrului

justiției nr. 2147/C/2006, a fost prelungită punerea la dispoziția Ministerului

Justiției pentru încă o perioadă de 3 luni, prelungindu-i-se activitatea în

cadrul aceluiași penitenciar prin Decizia directorului general al A.N.P. nr. 626/2006.

Ulterior, la data de 9

octombrie 2006, prin Decizia directorului general al A.N.P. nr. 652/2006 s-a

dispus ca ofițerul S.V. să-și desfășoare activitatea la Penitenciarul Oradea.

În vederea reglementării

situației juridice a persoanelor puse la dispoziția Ministerului Justiției, în

baza dispozițiilor art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul

cadrelor militare, respectiv a stabilirii celor care se trec în rezervă pentru

a fi numite funcționari publici cu statut special în cadrul A.N.P., precum și a

celor care se trec în rezervă cu posibilitatea acordării la cerere a

drepturilor prevăzute de O.G. nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție

socială a personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada

restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea

Ministerului Apărărilor Naționale la nivelul A.N.P. s-a constituit prin Decizia

directorului general nr. 695/2006, o comisie de evaluare. Această comisie a

fost desemnată să evalueze pe toate cele 39 de persoane aflate în situația

recurentului - reclamant, folosind următoarele instrumente de evaluare: fișa de

evaluare întocmită de către directorii unităților penitenciare în care și-au

desfășurat activitatea pe perioada punerii la dispoziție, raportul personal de

activitate, istoricul profesional și interviul.

Din procesul verbal nr. 251845

încheiat la data de 16 decembrie 2006 de către Comisia evaluare, rezultă că în

urma evaluării calităților profesionale ale recurentului - reclamant S.V.,

procedură desfășurată în perioada 15 - 16 decembrie 2006, acesta a obținut

punctajul „0,0 - neprezentat”.

Concluzia instanței de fond

în sensul că neprezentarea la interviu a recurentului - reclamant a condus în

realitate la neevaluarea acestuia și, prin aceasta, la încălcarea regulilor

procedurii de selecție, este justă.

Într-adevăr, după cum

rezultă din cele ce preced, evaluarea persoanelor puse la dispoziție s-a făcut

prin acordarea unui punctaj corespunzător pentru fiecare din cei patru

parametri enunțați.

Necontestat, în privința

recurentului - reclamant, singurul instrument de evaluare care nu a putut fi

cuantificat, ca urmare a neprezentării sale, a fost susținerea interviului în

fața comisiei. Așa fiind, în mod logic, recurentul - reclamant nu putea fi

evaluat cu 0 puncte, ci, chiar și în situația unei absențe nejustificate din

fața comisiei, era obligatorie evaluarea sa din perspectiva celorlalte elemente

avute în vedere de aceasta.

Instanța de fond a

considerat cu temei că neprezentarea recurentului - reclamant la Comisia de

evaluare din cadrul A.N.P., în perioada 15 - 16 decembrie 2006 a fost

justificată, cel în cauză beneficiind de o permisie legal acordată, împrejurare

atestată chiar de directorul general al A.N.P.

Motivul solicitării

permisiei în discuție l-a constituit efectuarea unei deplasări în S.U.A.,

împreună cu familia, care s-a desfășurat până la 31 decembrie 2006.

Din perspectiva argumentelor

expuse, apar ca fiind nerelevante criticile recurenților - pârâți referitoare

la modalitatea de încunoștiințare a persoanelor vizate, cu privire la procedura

de evaluare ce urma să aibă loc în perioada 15 - 16 decembrie 2006.

Totuși, chiar și în această

situație, Înalta Curte observă că adresa A.N.P. nr. 2510/99 din 12 decembrie 2006,

cu rol de înștiințare, a fost înregistrată la P.M.S. Oradea sub nr. 24954 în

ziua de 14 decembrie 2006, adică doar cu o zi înainte de ziua stabilită pentru

desfășurarea interviului, impunând prezentarea la sediul A.N.P., adică în

București, ceea ce este excesiv. În plus, nu există nicio dovadă că

recurentului - reclamant i s-a adus efectiv la cunoștință conținutul acesteia.

Împrejurarea că la data de 13 decembrie 2006 și-a depus raportul de activitate

în vederea evaluării, nu poate fi invocată ca argument de echipolență, câtă

vreme, cum s-a arătat, adresa în discuție s-a înregistrat la locul de muncă al

acestuia abia ulterior, adică la 14 decembrie 2008.

Nefondate sunt însă și toate

criticile formulate în recursul recurentului - reclamant.

Soluția instanței de fond nu

conduce la incertitudine în privința statutului recurentului - reclamant,

întrucât anulându-se actul administrativ atacat, Ordinul ministrului justiției nr.

2841/C din 29 decembrie 2006 în partea privitoare la reclamant, prin care

începând cu data de 31 decembrie 2006 acesta a fost trecut în rezervă,

recunoscându-i-se o vechime totală în muncă și efectivă în serviciul militar de

23 ani, 3 luni și 21 zile, părțile au fost repuse de drept în situația juridică

existentă anterior emiterii acestuia, cu consecința evaluării obligatorii, în

condiții legale, a recurentului - reclamant și a adoptării consecutive a unui

nou ordin, în raport de performanțele acestuia, reținute de Comisia de

evaluare.

Cu privire la indemnizația

de mutare, pretinsă în temeiul art. 34 lit. j) din Legea nr. 293/2004, niciunul

dintre cele două argumente ale primei instanțe, referitoare la lipsa unei

solicitări directe a acestei indemnizații de la A.N.P., precum și a oricăror

dovezi cu privire la cheltuielile efectuate, nu au fost combătute în recurs,

așa că soluția urmează să fie păstrată.

În fine, și capătul de

cerere referitor la drepturile bănești cuvenite în perioada 1 iulie 2006 . 31

decembrie 2006, a fost legal soluționat, în raport de dispozițiile art. 41 din

Legea nr. 138/1999 care stabilesc că în perioada examinată cadrele militare nu

primesc decât solda lunară. Diferența la care face referire recurentul - reclamant

nu reprezintă, într-adevăr, indemnizația de comandă, ci provine din sporurile

prevăzute de art. 25art. 27 din legea menționată, care, însă, nu i-au mai

putut fi acordate în perioada în care s-a aflat la dispoziția Ministerului

Justiției. În același sens este și corespondența dintre A.N.P. și M.M.S.S.F. (adresa

231942 din 24 august 2006).

Pentru toate aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., vor fi respinse ca

nefondate toate recursurile declarate în cauză.

Respinge recursurile

declarate de S.V., de A.N.P. și de Ministerul Justiției împotriva sentinței

civile nr. 54/CA din 7 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 octombrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-02-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 746/2012
în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității publice sau, după caz, persoa
ÎCCJ 2011-05-04
0,92
ÎCCJ, Secția penală
alta Curte de Casație și Justiție și procurorul general al acestuia solicitând anularea ordinului nr. 2184 din 23 octombrie 2007, restabilirea situației anterioare emiterii acestui ordin și plata drepturilor bănești de care a fost lipsit. P
ÎCCJ 2008-01-30
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 334/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 12 aprilie 2007 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, H.G. a declarat recurs îm
ÎCCJ 2007-06-01
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2853/2007
esență că nu se poate reține culpa pârâților sau refuzul acestora de a pune în executare hotărârilor judecătorești, având în vedere pasivitatea reclamantei și faptul că aceasta nu a solicitat reintegrarea în funcție, precum și faptul că pre
ÎCCJ 2011-04-15
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2272/2011
aspect nu s-a putut reține că solicitarea reclamantului ar fi justificată. Curtea a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru (39 lei) și timbru judiciar (0,3 lei), reți
Sursă