ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3693/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 54/CA din 7 aprilie 2008 Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția netimbrării și lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Justiției. A admis în parte acțiunea reclamantului S.V. împotriva pârâților A.N.P. și Ministerul Justiției; a anulat în parte Ordinul nr. 2841/C din 29 decembrie 2006 emis de Ministerul Justiției cu privire la reclamant și a obligat pârâții să procedeze la evaluarea activității reclamantului în funcție de care să procedeze la încadrarea sau trecerea în rezervă a acestuia potrivit criteriului adoptat de pârâți, respingând celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că acțiunea a fost legal timbrată, dovezile aflându-se la fila 6 a dosarului Curții de Apel Oradea, unde a fost inițial înregistrată. Ministerul Justiției are calitate procesual pasivă, fiind emitentul ordinului atacat. Analizând legalitatea acestuia, Curtea de Apel Oradea a constatat că a fost emis cu încălcarea criteriului de selectare a polițiștilor încadrați la D.G.P.A., întrucât reclamantul nu putea fi exclus de la evaluare pentru singurul motiv că în perioada interviului a fost în permisie aprobată. Cât privește celelalte capete de cerere, s-a reținut că nu sunt întemeiate. Solicitarea de reintegrare pe o funcție corespunzătoare gradului și pregătirii profesionale, acordarea drepturilor bănești și recunoașterea perioadei de trecere în rezervă până la reintegrare ca vechime în muncă nu a putut fi examinată tocmai din cauza lipsei evaluării.

S-a mai observat că indemnizația de mutare, reprezentând cheltuielile de transport pe ruta Oradea – Arad pentru perioada 1 iulie 2006 - 15 octombrie 2007 nu a fost cerută A.N.P. și, de altfel, nici nu s-a făcut dovada acestor cheltuieli. Sporurile cuvenite funcției și gradului pentru perioada 1 iulie 2006 – 31 decembrie 2006 nu s-au acordat, indicându-se în considerente dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 127/2006; cu privire la indemnizația de conducere s-a reținut că reclamantul nu a avut funcție de conducere iar refuzul acordării indemnizației de comandă a fost apreciat ca fiind justificat în raport de prevederile art. 41 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal toate părțile. În recursul său, reclamantul S.V. invocă motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Susține că hotărârea primei instanțe îi creează un statut incert fiindcă, practic, nici nu mai este trecut în rezervă dar nici nu este reîncadrat în funcția deținută anterior emiterii ordinului contestat, cu acordarea tuturor drepturilor cuvenite. Referitor la indemnizația de mutare, arată că deși instanța a reținut corect că în perioada 14 iulie 2007 – 13 octombrie 2007 a fost mutat la P.M.S. Arad, totuși nu îi acordă drepturile bănești care decurg din această împrejurare. Mai susține că au fost greșit aplicate dispozițiile art. 3 din H.G.

nr. 127 din 26 ianuarie 2006, instanța respingând ca urmare a unei confuzii solicitarea sa de obligare a A.N.P. la plata unei diferențe de 627 lei lunar. În recursul său, fundamentat generic pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ., pârâta A.N.P. critică hotărârea fondului sub un unic aspect: greșita reținere a faptului că reclamantul nu a cunoscut despre interviul pe care trebuia să-l susțină în ziua de 15 decembrie 2006. Arată că prin adresa nr. 251099 din 12 decembrie 2006 au fost înștiințate toate persoanele care trebuiau să se prezinte în ziua de 15 decembrie 2006 la sediul A.N.P. în vederea intervievării, inclusiv reclamantul. De altfel, mai indică această recurentă, o dovadă a faptului că S.V.

a știut de interviu dar a preferat să-și asume riscul neprezentării, o constituie împrejurarea că la data de 13 decembrie 2006 a depus raportul personal de activitate pentru întreaga perioadă de punere la dispoziție, document menționat în adresa anterior arătată ca fiind necesar pentru efectuarea evaluării. La rândul său, pârâtul Ministerul Justiției, prin recursul declarat întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică soluția de anulare parțială a ordinului atacat, invocând faptul că reclamantul nu avea un drept absolut de a fi reîncadrat ci, potrivit art. 3 din H.G. nr. 127/2006, putea fi trecut în rezervă sau direct în retragere. Neprezentarea acestuia la Comisia de evaluare, împrejurare atestată prin procesul-verbal nr. 251845 din 16 decembrie 2006 întocmit de aceasta, a atras imposibilitatea evaluării și, implicit, a reîncadrării sale.

Niciuna din părți nu a formulat întâmpinare. În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi, potrivit art. 305 C. proc. civ. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor cuprinse în cele trei recursuri declarate, precum și din oficiu, sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală și temeinică, pentru următoarele considerente. Recurentul - reclamant S.V. a îndeplinit funcția de ofițer specialist principal I în cadrul D.G.P.A. din cadrul Ministerului Justiției. Potrivit art. 1 din H.G. nr. 127/2006 privind desființarea D.G.P.A.: „în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, D.G.P.A., care funcționează în subordinea Ministerului Justiției în temeiul H.G.

nr. 637/2004, se desființează”. Acest termen a fost prorogat prin H.G. nr. 586/2006 până la data de 30 iunie 2006. Ca urmare, în temeiul art. 85 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, recurentul - reclamant a fost pus la dispoziția Ministerului Justiției pe o perioadă de luni, conform Ordinului ministrului justiției nr. 1597/C/2006, fiind repartizat prin decizia directorului general al A.N.P. nr. 348/2006, în baza opțiunilor scrise exprimate, la Penitenciarul Arad. La data de 1 octombrie 2006, prin Ordinul ministrului justiției nr. 2147/C/2006, a fost prelungită punerea la dispoziția Ministerului Justiției pentru încă o perioadă de 3 luni, prelungindu-i-se activitatea în cadrul aceluiași penitenciar prin Decizia directorului general al A.N.P.

nr. 626/2006. Ulterior, la data de 9 octombrie 2006, prin Decizia directorului general al A.N.P. nr. 652/2006 s-a dispus ca ofițerul S.V. să-și desfășoare activitatea la Penitenciarul Oradea. În vederea reglementării situației juridice a persoanelor puse la dispoziția Ministerului Justiției, în baza dispozițiilor art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, respectiv a stabilirii celor care se trec în rezervă pentru a fi numite funcționari publici cu statut special în cadrul A.N.P., precum și a celor care se trec în rezervă cu posibilitatea acordării la cerere a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărărilor Naționale la nivelul A.N.P.

s-a constituit prin Decizia directorului general nr. 695/2006, o comisie de evaluare. Această comisie a fost desemnată să evalueze pe toate cele 39 de persoane aflate în situația recurentului - reclamant, folosind următoarele instrumente de evaluare: fișa de evaluare întocmită de către directorii unităților penitenciare în care și-au desfășurat activitatea pe perioada punerii la dispoziție, raportul personal de activitate, istoricul profesional și interviul. Din procesul verbal nr. 251845 încheiat la data de 16 decembrie 2006 de către Comisia evaluare, rezultă că în urma evaluării calităților profesionale ale recurentului - reclamant S.V., procedură desfășurată în perioada 15 - 16 decembrie 2006, acesta a obținut punctajul „0,0 - neprezentat”.

Concluzia instanței de fond în sensul că neprezentarea la interviu a recurentului - reclamant a condus în realitate la neevaluarea acestuia și, prin aceasta, la încălcarea regulilor procedurii de selecție, este justă. Într-adevăr, după cum rezultă din cele ce preced, evaluarea persoanelor puse la dispoziție s-a făcut prin acordarea unui punctaj corespunzător pentru fiecare din cei patru parametri enunțați. Necontestat, în privința recurentului - reclamant, singurul instrument de evaluare care nu a putut fi cuantificat, ca urmare a neprezentării sale, a fost susținerea interviului în fața comisiei. Așa fiind, în mod logic, recurentul - reclamant nu putea fi evaluat cu 0 puncte, ci, chiar și în situația unei absențe nejustificate din fața comisiei, era obligatorie evaluarea sa din perspectiva celorlalte elemente avute în vedere de aceasta.

Instanța de fond a considerat cu temei că neprezentarea recurentului - reclamant la Comisia de evaluare din cadrul A.N.P., în perioada 15 - 16 decembrie 2006 a fost justificată, cel în cauză beneficiind de o permisie legal acordată, împrejurare atestată chiar de directorul general al A.N.P. Motivul solicitării permisiei în discuție l-a constituit efectuarea unei deplasări în S.U.A., împreună cu familia, care s-a desfășurat până la 31 decembrie 2006. Din perspectiva argumentelor expuse, apar ca fiind nerelevante criticile recurenților - pârâți referitoare la modalitatea de încunoștiințare a persoanelor vizate, cu privire la procedura de evaluare ce urma să aibă loc în perioada 15 - 16 decembrie 2006. Totuși, chiar și în această situație, Înalta Curte observă că adresa A.N.P.

nr. 2510/99 din 12 decembrie 2006, cu rol de înștiințare, a fost înregistrată la P.M.S. Oradea sub nr. 24954 în ziua de 14 decembrie 2006, adică doar cu o zi înainte de ziua stabilită pentru desfășurarea interviului, impunând prezentarea la sediul A.N.P., adică în București, ceea ce este excesiv. În plus, nu există nicio dovadă că recurentului - reclamant i s-a adus efectiv la cunoștință conținutul acesteia. Împrejurarea că la data de 13 decembrie 2006 și-a depus raportul de activitate în vederea evaluării, nu poate fi invocată ca argument de echipolență, câtă vreme, cum s-a arătat, adresa în discuție s-a înregistrat la locul de muncă al acestuia abia ulterior, adică la 14 decembrie 2008. Nefondate sunt însă și toate criticile formulate în recursul recurentului - reclamant.

Soluția instanței de fond nu conduce la incertitudine în privința statutului recurentului - reclamant, întrucât anulându-se actul administrativ atacat, Ordinul ministrului justiției nr. 2841/C din 29 decembrie 2006 în partea privitoare la reclamant, prin care începând cu data de 31 decembrie 2006 acesta a fost trecut în rezervă, recunoscându-i-se o vechime totală în muncă și efectivă în serviciul militar de 23 ani, 3 luni și 21 zile, părțile au fost repuse de drept în situația juridică existentă anterior emiterii acestuia, cu consecința evaluării obligatorii, în condiții legale, a recurentului - reclamant și a adoptării consecutive a unui nou ordin, în raport de performanțele acestuia, reținute de Comisia de evaluare.

Cu privire la indemnizația de mutare, pretinsă în temeiul art. 34 lit. j) din Legea nr. 293/2004, niciunul dintre cele două argumente ale primei instanțe, referitoare la lipsa unei solicitări directe a acestei indemnizații de la A.N.P., precum și a oricăror dovezi cu privire la cheltuielile efectuate, nu au fost combătute în recurs, așa că soluția urmează să fie păstrată. În fine, și capătul de cerere referitor la drepturile bănești cuvenite în perioada 1 iulie 2006 . 31 decembrie 2006, a fost legal soluționat, în raport de dispozițiile art. 41 din Legea nr. 138/1999 care stabilesc că în perioada examinată cadrele militare nu primesc decât solda lunară. Diferența la care face referire recurentul - reclamant nu reprezintă, într-adevăr, indemnizația de comandă, ci provine din sporurile prevăzute de art. 25 – art. 27 din legea menționată, care, însă, nu i-au mai putut fi acordate în perioada în care s-a aflat la dispoziția Ministerului Justiției.

În același sens este și corespondența dintre A.N.P. și M.M.S.S.F. (adresa 231942 din 24 august 2006). Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., vor fi respinse ca nefondate toate recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de S.V., de A.N.P. și de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 54/CA din 7 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2008.