ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3195/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3195/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Deliberând asupra recursului de față, Reclamanta B.V. a solicitat excluderea pârâtului S.E. din societatea SC I.T. A. SRL în temeiul art. 222 și 223 din Legea nr. 31/1990 și continuarea existentei societății cu asociat unic în baza art. 229 din aceeași lege. Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr. 987 din 20 decembrie 2005, a admis acțiunea reclamantului și conform art. 222 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată a dispus excluderea pârâtului S.E. din societate cât și continuarea funcționării societății cu asociatul unic B.V. S-a reținut că acesta nu a depus cota de participare pentru majorarea capitalului social. În apelul pârâtului, Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 125 din 14 noiembrie 2006, a respins, ca nefondat, acest apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că art. 222 din Legea nr. 31/1990 nu distinge între aportul la capital la înființare și cel necesar la majorarea de capital, sancțiunea fiind una și aceeași cu excluderea. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că nu a fost respectat rolul activ încălcându-se dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și că a fost aplicat greșit art. 221 din Legea nr. 31/1990 întrucât efectuarea majorării de capital se face numai prin act adițional nefiind suficient procesul - verbal al adunării generale. O altă critică privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 222 din Legea nr. 31/1990 susținându-se că sancțiunea excluderii privește doar nedepunerea capitalului la constituire.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Referitor la nepublicarea în M. Of. a hotărârii de majorare a capitalului social și neexercitarea rolului activ al instanței de apel se constată că, în speță, au relevanță raporturile dintre asociați și nu opozabilitatea față de terți ce se asigură prin publicarea hotărârii și de altfel un act adițional de majorare a capitalului social așa cum rezultă din procesul - verbal nu s-a mai produs tocmai ca urmare a neîndeplinirii obligației de depunere a capitalului social majorat de asociatul pârât. Obligația de majorare, de vărsare a capitalului social majorat pentru pârât rezultă din procesul - verbal al adunării generale care are relevanță între asociați, doar pentru terți fiind importantă și hotărârea și actul adițional astfel că au fost corect aplicate dispozițiile art. 221 din Legea nr. 31/1990 modificată.
Și art. 222 alin. (l) lit. a) din aceeași lege, a fost aplicat corespunzător de către instanțe având în vedere că acesta nu face distincție între aportul de capital la constituire sau la majorare legiuitorul dând aceeași valoare înființării cât și evoluției societății. Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs acesta urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul S.E. împotriva deciziei nr. 125 din 14 noiembrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.