ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4903/2009

Asupra recursului civil de față; Prin cererea înregistrată la data de 26 martie 2003, sub nr. 1761/2003, pe rolul Tribunalului Arad, reclamantul H.O.H. a chemat în judecată pe pârâta SC R. Sîntana, solicitând instanței, ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 50 din 3 februarie 2003 emisă de pârâtă și, totodată, să dispună restituirea în natură a terenului în suprafață de 5.856 mp și a unui atelier împreună cu un șopron, imobilul fiind situat în localitatea Comlăuși, conform C.F. nr. 798 Comlăuși. În motivarea cereri sale, reclamantul a arătat că terenul și construcțiile au fost proprietatea mătușii sale R.V., al cărei moștenitor este, fiind expropriate în mod abuziv.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize topografice. Ulterior, pârâta a emis Decizia nr. 548 din 3 noiembrie 2003 prin care a revocat Decizia nr. 50/2003 cu motivația că nu este competentă, conform Legii nr. 10/2001, să soluționeze cererea de restituire formulată de petent. Și împotriva acestei decizii a formulat plângere reclamantul. Prin sentința civilă nr. 858 din 9 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1731/2003, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R. Sîntana; a fost respinsă plângerea formulată de reclamant împotriva Deciziei civile nr. 50/2003 emisă de către pârâtă; a fost admisă plângerea formulată împotriva Deciziei nr. 548/2003, care a fost anulată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că pârâta are calitate procesuală pasivă și are obligația de a emite dispoziție motivată de restituire sau ofertă pentru acordarea de măsuri reparatorii. Deoarece notificarea a fost soluționată prin Decizia nr. 50/2003, unitatea emitentă nu mai putea să revoce această decizie prin Decizia nr. 548/2003, mai ales că prima decizie fusese deja comunicată persoanei îndreptățite. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul H.O.H. și pârâta SC R. Sîntana, iar prin decizia civilă nr. 1641 din 30 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, în dosarul nr. 829/C/2004, a fost admis apelul reclamantului; a fost schimbată în parte sentința în sensul admiterii acțiunii reclamantului; a fost anulată Decizia nr. 50/2003 emisă de către SC R. Sîntana și a fost obligată aceasta să facă ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii terenului și respectiv construcției.

Prin aceeași decizie a fost respins apelul declarat de pârâtă. Instanța de apel a reținut că imobilul înscris în C.F. 796 Comlăuși a fost proprietatea antecesoarei reclamantului, fiind preluat în mod abuziv de către stat prin expropriere. Notificarea a fost adresată inițial Primăriei Sîntana care, prin Dispoziția nr. 2359/2002, a trimis pârâtei dosarul în vederea soluționării notificării cu privire la construcții. În ceea ce privește terenul menționat în notificare, deoarece pe raza comunei Comlăuși nu mai exista teren disponibil, în temeiul Legii nr. 1/2000, reclamantul a fost înscris în Anexa nr. 39 pentru despăgubiri, urmând ca pentru construcții să primească despăgubiri prin echivalent, conform Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC R. Sîntana, iar prin decizia civilă nr. 5403 din 1 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 39684/1/2004 (număr vechi 17103/2004), a fost admis recursul declarat de pârâtă; a fost casată decizia recurată și s-a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor. Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că instanța de apel trebuia să hotărască asupra a două chestiuni, și anume : calitatea de unitate deținătoare a pârâtei SC R. Sîntana și aplicabilitatea art. 27 din Legea nr. 10/2001. S-a mai reținut că instanța de apel a omis să analizeze legalitatea Deciziei nr. 548/2003 și nu a motivat de ce a respins apelul declarat de pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 404/A din 24 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 39684/1/C/2004, a fost admis apelul declarat de către reclamant; a fost schimbată în parte sentința nr. 858 din 9 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1761/2003; a fost anulată Decizia nr. 50 din 3 februarie 2003 emisă de pârâtă și aceasta a fost obligată să soluționeze notificarea transmisă de către reclamantă; a fost menținută sentința apelată cu privire la anularea Deciziei nr. 548/2003 emisă de pârâtă. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că pârâta este unitatea deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, având, prin urmare, obligația de a soluționa notificarea reclamantului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC R. Sîntana, aducându-i următoarele critici : - Decizia recurată este dată cu încălcarea normelor legale în vigoare, deoarece, în mod greșit instanța de apel a reținut că pârâta ar fi unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001. Prin decizia de casare nr. 5403 din 1 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a specificat faptul că instanța de apel trebuia să analizeze două chestiuni, și anume: calitatea de unitate deținătoare a pârâtei și aplicabilitatea dispozițiilor art. 27 (în prezent art. 29) din Legea nr. 10/2001.

Prima chestiune a fost tratată în mod superficial și cu încălcarea legii de către instanța de apel, deoarece pârâta este o unitate de drept privat și, potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, numai unitățile de stat ( autorități publice, regii autonome, societăți comerciale în care statul este acționar ) sunt unități deținătoare obligate să dispună restituirea în natură, în toate celelalte cazuri despăgubirea se acordă prin echivalent, la propunerea autorităților locale. - În considerentele deciziei recurate nu s-a analizat aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, așa cum a dispus instanța de recurs, încălcându-se astfel dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Pârâta menționează că bunurile solicitate a fi restituite, au ieșit din patrimoniul public și au intrat în patrimoniul unei persoane private, fiind aplicabile dispozițiile art. 27 (în prezent art. 29) din Legea nr. 10/2001. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează : Prin decizia nr. 5403 din 1 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 39684/1/2004, în primul ciclu procesual, a fost admis recursul declarat de către pârâtă; a fost casată decizia civilă nr. 1641 din 30 iunie 2004 a Curții de Apel Timișoara și a fost trimisă cauza aceleiași instanțe, spre rejudecarea apelurilor.

S-a stabilit de către instanța supremă, în mod irevocabil, că, în rejudecarea apelurilor, instanța de apel trebuie să analizeze două aspecte, și anume: calitatea de unitate deținătoare a pârâtei și aplicabilitatea dispozițiilor art. 27 ( în prezent art. 29 ) din Legea nr. 10/2001. Instanța de apel, în rejudecarea apelurilor, nu a analizat deloc aplicabilitatea dispozițiilor art. 27 (în prezent art. 29) din Legea nr. 10/2001 și a analizat, în mod cu totul superficial, calitatea de unitate deținătoare a pârâtei, încălcând astfel dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și a necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Mai mult, instanța de apel nici nu s-a pronunțat asupra apelului declarat de către pârâta SC R. Sîntana. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta SA R. Sîntana, împotriva deciziei nr. 404/A din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2009.