ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4903/2009

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată la data de

26 martie 2003, sub nr. 1761/2003, pe rolul Tribunalului Arad, reclamantul H.O.H.

a chemat în judecată pe pârâta SC R. Sîntana, solicitând instanței, ca prin

sentința ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 50 din 3 februarie

2003 emisă de pârâtă și, totodată, să dispună restituirea în natură a terenului

în suprafață de 5.856 mp și a unui atelier împreună cu un șopron, imobilul

fiind situat în localitatea Comlăuși, conform C.F. nr. 798 Comlăuși.

În motivarea cereri sale,

reclamantul a arătat că terenul și construcțiile au fost proprietatea mătușii

sale R.V., al cărei moștenitor este, fiind expropriate în mod abuziv.

În cauză s-a dispus efectuarea unei

expertize topografice.

Ulterior, pârâta a emis Decizia nr.

548 din 3 noiembrie 2003 prin care a revocat Decizia nr. 50/2003 cu motivația

că nu este competentă, conform Legii nr. 10/2001, să soluționeze cererea de

restituire formulată de petent.

Și împotriva acestei decizii a

formulat plângere reclamantul.

Prin sentința civilă nr. 858 din 9

decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1731/2003, a fost

respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R. Sîntana; a

fost respinsă plângerea formulată de reclamant împotriva Deciziei civile nr.

50/2003 emisă de către pârâtă; a fost admisă plângerea formulată împotriva

Deciziei nr. 548/2003, care a fost anulată.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că pârâta are calitate procesuală pasivă și are obligația de

a emite dispoziție motivată de restituire sau ofertă pentru acordarea de măsuri

reparatorii.

Deoarece notificarea a fost

soluționată prin Decizia nr. 50/2003, unitatea emitentă nu mai putea să revoce

această decizie prin Decizia nr. 548/2003, mai ales că prima decizie fusese

deja comunicată persoanei îndreptățite.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamantul H.O.H. și pârâta

SC R. Sîntana, iar prin decizia

civilă nr. 1641 din 30 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, în dosarul nr. 829/C/2004, a fost admis apelul reclamantului; a fost

schimbată în parte sentința în sensul admiterii acțiunii reclamantului; a fost

anulată Decizia nr. 50/2003 emisă de către SC R. Sîntana și a fost obligată

aceasta să facă ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii

terenului și respectiv construcției.

Prin aceeași decizie a fost respins

apelul declarat de pârâtă.

Instanța de apel a reținut că imobilul

înscris în C.F. 796 Comlăuși a fost proprietatea antecesoarei reclamantului,

fiind preluat în mod abuziv de către stat prin expropriere.

Notificarea a fost adresată inițial

Primăriei Sîntana care, prin Dispoziția nr. 2359/2002, a trimis pârâtei dosarul

în vederea soluționării notificării cu privire la construcții.

În ceea ce privește terenul

menționat în notificare, deoarece pe raza comunei Comlăuși nu mai exista teren

disponibil, în temeiul Legii nr. 1/2000, reclamantul a fost înscris în Anexa

nr. 39 pentru despăgubiri, urmând ca pentru construcții să primească

despăgubiri prin echivalent, conform Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC R. Sîntana, iar prin decizia civilă nr. 5403 din 1 iunie 2006

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, în dosarul nr. 39684/1/2004 (număr vechi 17103/2004),

a fost admis recursul declarat de pârâtă; a fost casată decizia recurată și s-a

trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de recurs a reținut că instanța de apel trebuia să hotărască asupra a

două chestiuni, și anume : calitatea de unitate deținătoare a pârâtei SC R. Sîntana

și aplicabilitatea art. 27 din Legea nr. 10/2001.

S-a mai reținut că instanța de apel

a omis să analizeze legalitatea Deciziei nr. 548/2003 și nu a motivat de ce a

respins apelul declarat de pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 404/A din 24

septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr.

39684/1/C/2004, a fost admis apelul declarat de către reclamant; a fost

schimbată în parte sentința nr. 858 din 9 decembrie 2003 pronunțată de

Tribunalul Arad în dosarul nr. 1761/2003; a fost anulată Decizia nr. 50 din 3

februarie 2003 emisă de pârâtă și aceasta a fost obligată să soluționeze

notificarea transmisă de către reclamantă; a fost menținută sentința apelată cu

privire la anularea Deciziei nr. 548/2003 emisă de pârâtă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că pârâta este unitatea deținătoare în sensul Legii

nr. 10/2001, având, prin urmare, obligația de a soluționa notificarea

reclamantului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC R. Sîntana, aducându-i următoarele critici :

- Decizia recurată este dată cu

încălcarea normelor legale în vigoare, deoarece, în mod greșit instanța de apel

a reținut că pârâta ar fi unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001.

Prin decizia de casare nr. 5403 din

1 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a specificat faptul că

instanța de apel trebuia să analizeze două chestiuni, și anume: calitatea de

unitate deținătoare a pârâtei și aplicabilitatea dispozițiilor art. 27 (în

prezent art. 29) din Legea nr. 10/2001.

Prima chestiune a fost tratată în

mod superficial și cu încălcarea legii de către instanța de apel, deoarece

pârâta este o unitate de drept privat și, potrivit art. 21 din Legea nr.

10/2001, numai unitățile de stat ( autorități publice, regii autonome,

societăți comerciale în care statul este acționar ) sunt unități deținătoare

obligate să dispună restituirea în natură, în toate celelalte cazuri

despăgubirea se acordă prin echivalent, la propunerea autorităților locale.

- În considerentele deciziei

recurate nu s-a analizat aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 27 din

Legea nr. 10/2001, așa cum a dispus instanța de recurs, încălcându-se astfel dispozițiile

art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Pârâta menționează că bunurile

solicitate a fi restituite, au ieșit din patrimoniul public și au intrat în

patrimoniul unei persoane private, fiind aplicabile dispozițiile art. 27 (în

prezent art. 29) din Legea nr. 10/2001.

Analizând decizia recurată, prin raportare la

criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce urmează :

Prin decizia nr. 5403 din 1 iunie

2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, în dosarul nr. 39684/1/2004, în primul ciclu

procesual, a fost admis recursul declarat de către pârâtă; a fost casată

decizia civilă nr. 1641 din 30 iunie 2004 a Curții de Apel Timișoara și a fost

trimisă cauza aceleiași instanțe, spre rejudecarea apelurilor.

S-a stabilit de către instanța

supremă, în mod irevocabil, că, în rejudecarea apelurilor, instanța de apel

trebuie să analizeze două aspecte, și anume: calitatea de unitate deținătoare a

pârâtei și aplicabilitatea dispozițiilor art. 27 ( în prezent art. 29 ) din

Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel, în rejudecarea

apelurilor, nu a analizat deloc aplicabilitatea dispozițiilor art. 27 (în

prezent art. 29) din Legea nr. 10/2001 și a analizat, în mod cu totul

superficial, calitatea de unitate deținătoare a pârâtei, încălcând astfel

dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care, în caz

de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept

dezlegate, precum și a necesității administrării unor probe sunt obligatorii

pentru judecătorii fondului.

Mai mult, instanța de apel nici nu s-a pronunțat asupra apelului

declarat de către pârâta SC R. Sîntana.

Având în vedere cele de mai sus, în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza

spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul

declarat

de pârâta SA R. Sîntana, împotriva deciziei nr. 404/A din 24 septembrie 2007 a

Curții de Apel Timișoara.

Casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

27 aprilie 2009.