ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 591/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22 mai 2007, reclamanta

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și M.F.P., să se constate

existența drepturilor sale, în calitate de polițist, respectiv la sporul de

fidelitate pentru anul 2005 și la prime de concediu egale cu salariul de bază

din luna anterioară plecării în concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006.

S-a mai solicitat obligarea

pârâților, în solidar, la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005 și a

primelor de concediu pe anii 2004, 2005 și 2006, sume actualizate cu indicele

de inflație și cu dobânda medie practicată în sistemul bancar pe această

perioadă, cât și ia plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul M.I.R.A. a formulat

cerere de chemare în garanție a M.E.F.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2030 din

5 septembrie 2007, a admis acțiunea și a obligat pârâtul M.I.R.A. la plata

către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând prime de concediu pentru

anii 2004, 2005 și 2006 și sporul de fidelitate pentru anul 2005, sume

actualizate cu indicele de inflație, până la data efectuării plății; a obligat

pârâtul M.E.F. să aloce M.I.R.A. sumele necesare plății drepturilor

reclamantei; a respins cererea de chemare în garanție, precum și cererea

reclamantei privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

Totodată au fost respinse cererea reclamantei privind actualizarea sumelor

acordate cu dobânda medie bancară, precum și excepțiile inadmisibilității acțiunii

și lipsei calității procesuale pasive.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că reclamanta are dreptul stabilit prin lege la

prima de concediu (art. 37 din O.G. nr. 38/2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003),

acest drept fiind suspendat pe perioada în litigiu prin legile bugetare, însă

cum suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu stingerea acestuia,

cererea reclamantei este întemeiată.

În ce privește sporul de

fidelitate, s-a reținut că exercițiul acestui drept a fost suspendat doar

pentru anul 2005, dreptul la sporul de fidelitate încadrându-se în categoria

drepturilor câștigate prin lege (art. 6 din O.G. nr. 38/2003), derivând

dintr-un raport de serviciu, astfel încât cererea este întemeiată.

S-a mai avut în vedere că

sumele vor fi actualizate în raport de rata inflației, întrucât reclamanta a

fost prejudiciată prin imposibilitatea de a beneficia de aceste drepturi,

precum și că sumele necesare efectuării plăților vor fi alocate de M.E.F. care

gestionează bugetul de stat.

Referitor la solicitarea

reclamantei cu privire la actualizarea sumelor solicitate cu dobânda medie

bancară, instanța de fond a considerat că aceasta nu este întemeiată,

neputându-se reține o întârziere nejustificată sau neplata acestor drepturi

salariale.

Împotriva sentinței

menționate a declarat recurs pârâtul M.E.F., în baza prevederilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că,

instanța de fond în mod greșit a considerat că M.E.F. are calitate procesuală

pasivă în cauză, întrucât raportul de muncă este stabilit între reclamantă, pe

de o parte și instituția în care își desfășoară activitatea, pe de altă parte.

S-a mai susținut, de

asemenea, că instanța a făcut o greșită aplicare a Legii nr. 500/2002 a

finanțelor publice, apreciind că M.E.F. gestionează bugetul de stat.

Pe fondul cauzei, recurentul

a criticat soluția instanței de fond, apreciind soluția de admitere a cererii

de chemare în judecată ca fiind nelegală.

Examinând cauza în raport cu

actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

În condițiile în care

reclamanta R.L. nu se găsește în raporturi de serviciu cu M.E.F., ci cu M.I.R.A.,

obligarea primei autorități la plata primei de concediu cuvenite pentru

perioada 2004 - 2006 apare ca nejustificată.

Instanța de fond a reținut

în mod greșit că „bugetul de stat este gestionat de M.E.F.” atribuție care nu-i

este conferită acestui minister potrivit Legii nr. 500/2002, ceea ce determină

o lipsă a calității procesuale pasive pentru această parte.

În calitatea sa de ordonator

principal de credite, M.I.R.A. repartizează creditele bugetare aprobate pentru

bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor subordonate, astfel că nu se

justifică obligarea celuilalt minister la plata sumelor menționate.

Rezultă că instanța de fond a

pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, urmând a se admite recursul și a

se modifica sentința recurată în sensul admiterii excepției calității

procesuale pasive a M.E.F. și respingerii acțiunii reclamantei față de această

parte, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 2030 din 5 septembrie 2007 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a M.E. F.

și respinge acțiunea reclamantei față de acesta.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 februarie 2008.