ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2661/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția I penală, având pe rol spre soluționare plângerea formulată de petiționarul-făptuitor A.l.

împotriva ordonanței din data de 19 ianuarie 2009, dată în dosarul nr. 1485/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, la termenul din 26 iunie 2009, constatând că în cauză nu au sosit relațiile solicitate Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, la solicitarea părților prezente și a reprezentantului parchetului, a dispus, prin încheierea din aceeași dată, amânarea judecării cauzei la termenul din 2 octombrie 2009, precum și emiterea a două adrese către două unități de parchet: Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru a se comunica informațiile solicitate, prorogând totodată discutarea conexării dosarului nr. 3064/2/2009 al Curții de la Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, până la obținerea relațiilor solicitate de la parchetele mai sus menționate.

De asemenea, din referatul întocmit la aceeași dată de către grefierul de ședință, la finalul încheierii recurate, se menționează împrejurarea că petiționarul A.l., după strigarea cauzei și închiderea ședinței de judecată, s-a prezentat și a luat cunoștință de noul termen acordat. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petiționarul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat si motivat, casarea încheierii recurate și, pe fond, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate pe care, a susținut, că a invocat-o anterior. Pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 5898/1/2009, fixându-se prim termen, la 15 iulie 2009, când instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția admisibilității recursului formulat.

Examinând recursul formulat petiționarul A.l., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 385 1 pct. 2 C. proc. pen. „ încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.” În speță, petiționarul A.l. a formulat recurs împotriva încheierii pronunțată la 26 iunie 2009 de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 3019/2/2009, ca instanță de fond. Prin aceasta încheiere interlocutorie prima instanță, având pe rol spre soluționare dosarul având ca obiect judecarea plângerii formulată de petiționarul - făptuitor A.l.

împotriva ordonanței din data de 19 ianuarie 2009, dată în dosarul nr. 1485/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a amânat judecarea cauzei la termenul din 2 octombrie 2009, a dispus emiterea unor adrese către două unități de parchet respectiv, la: Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București și la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru a solicita lucrarea nr. 201/11/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și totodată, a prorogat discutarea conexării dosarului nr. 3064/2/2009 al Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, până la obținerea relațiilor solicitate de la parchetele mai sus menționate.

Prin aceeași încheiere, prin referatul întocmit de grefier la finalul acesteia, prima instanță a luat act că petiționarul A.l., după strigarea cauzei și închiderea ședinței de judecată, s-a prezentat și a luat cunoștință de noul termen acordat, fără însă să apară, în cuprinsul încheierii pronunțată, vreo mențiune cu privire la o eventuală excepție de neconstituționalitate, pe care ar fi invocat-o petiționarul la termenul respectiv.

Prin urmare, în speță, încheierea recurată nu este supusă căii de atac a recursului decât o dată cu fondul, ori în cauză, prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la plângerea formulată de petiționar împotriva ordonanței mai sus menționată, întrucât termenul pentru soluționarea dosarului a fost fixat, prin aceeași încheiere, la 2 octombrie 2009. Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele mai sus menționate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.l. împotriva încheierii din 26 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 3019/2/2009 (nr. 730/2009). Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.l. împotriva încheierii din 26 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 3019/2/2009 (nr. 730/2009). Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 iulie 2009.