ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2661/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel București, secția I penală, având pe rol spre

soluționare plângerea formulată de petiționarul-făptuitor A.l. împotriva

ordonanței din data de 19 ianuarie 2009, dată în dosarul nr. 1485/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, la termenul din 26 iunie

2009, constatând că în cauză nu au sosit relațiile solicitate Parchetului de pe

lângă Judecătoria Sectorului 4 București, la solicitarea părților prezente și a

reprezentantului parchetului, a dispus, prin încheierea din aceeași dată,

amânarea judecării cauzei la termenul din 2 octombrie 2009, precum și emiterea

a două adrese către două unități de parchet: Parchetul de pe lângă Judecătoria

Sectorului 4 București și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru

a se

comunica informațiile solicitate,

prorogând totodată discutarea conexării

dosarului nr. 3064/2/2009 al

Curții de la Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, până la obținerea relațiilor solicitate de la parchetele

mai sus menționate.

De asemenea, din referatul întocmit la aceeași dată de către grefierul

de ședință, la finalul încheierii recurate, se menționează împrejurarea că

petiționarul A.l., după strigarea cauzei și închiderea ședinței de judecată,

s-a prezentat și a luat cunoștință de noul termen acordat.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petiționarul, criticând-o

pentru netemeinicie și nelegalitate și solicitând admiterea recursului astfel

cum a fost formulat si motivat, casarea încheierii recurate și, pe fond,

admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării

excepției de neconstituționalitate pe care, a susținut, că a invocat-o

anterior.

Pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat

dosarul nr. 5898/1/2009, fixându-se prim termen, la 15 iulie 2009, când

instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția admisibilității

recursului formulat.

Examinând recursul formulat petiționarul A.l., Înalta Curte constată că

acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 385

1

pct. 2 C. proc. pen. „

încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau decizia

recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu

recurs.”

În speță, petiționarul A.l. a formulat recurs împotriva încheierii

pronunțată la 26 iunie 2009 de Curtea de Apel București, secția I penală, în

dosarul nr. 3019/2/2009, ca instanță de fond.

Prin

aceasta încheiere interlocutorie prima instanță, având pe rol spre

soluționare

dosarul având ca obiect judecarea plângerii formulată de petiționarul -

făptuitor A.l. împotriva ordonanței din data de 19 ianuarie 2009, dată în

dosarul nr. 1485/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a

amânat judecarea cauzei la termenul din 2 octombrie 2009, a dispus emiterea

unor adrese către două unități de parchet respectiv, la: Parchetul de pe lângă

Judecătoria sectorului 4 București și la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București pentru a solicita lucrarea nr. 201/11/2/2009 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București și totodată, a prorogat discutarea conexării

dosarului nr. 3064/2/2009 al Curții de Apel București, secția a ll-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, până la obținerea relațiilor solicitate

de la parchetele mai sus menționate.

Prin aceeași încheiere, prin referatul întocmit de grefier la finalul

acesteia, prima instanță a luat act că petiționarul A.l., după strigarea cauzei

și închiderea ședinței de judecată, s-a prezentat și a luat cunoștință de noul

termen acordat, fără însă să apară, în cuprinsul

încheierii pronunțată, vreo mențiune cu privire la o eventuală excepție

de

neconstituționalitate, pe care ar fi invocat-o petiționarul la

termenul respectiv.

Prin urmare, în speță, încheierea recurată nu este supusă căii de

atac a recursului decât o dată cu fondul, ori în

cauză, prima instanță nu

s-a

pronunțat cu privire la plângerea formulată de petiționar împotriva

ordonanței mai sus menționată, întrucât termenul

pentru soluționarea

dosarului a fost fixat, prin aceeași încheiere, la 2

octombrie 2009.

Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității

acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât

posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea

procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de

atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele mai sus menționate, Înalta

Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. a) teza a II a C. proc. pen.,

va respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.l. împotriva încheierii din 26

iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul

nr. 3019/2/2009 (nr. 730/2009).

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

va obliga recurentul

petiționar la plata sumei de 100 lei,

cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.l.

împotriva încheierii din 26 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I

penală, pronunțată în dosarul nr. 3019/2/2009 (nr. 730/2009).

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 iulie 2009.